ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1527/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.A. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Cetățenie solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i examineze și să-i avizeze cererea cu privire la redobândirea cetățeniei române în regim de urgență, să-i semneze ordinul de acordare a cetățeniei române sau, după caz, conform deciziei Comisiei pentru Cetățenie. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 2115 din 18 martie 2011a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.A.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie în sensul că a fost obligată pârâta să analizeze cererea reclamantei și să emită ordin de soluționare a cererii în cazul soluționării favorabile a cererii. Instanța a respins capătul de cerere de examinare a cererii în regim de urgență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantei S.A.

a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei pentru Cetățenie sub nr. 35315/RD din 04 august 2010. Președintele Comisiei pentru Cetățenie a stabilit prin rezoluție, în conformitate cu art. 16 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, termenul, pentru analizarea de către Comisie a cererii reclamantei, la data de 28 ianuarie 2011, iar întrucât la data indicată nu erau finalizate verificările impuse de art. 8 lit. b) și e) la care face trimitere art. 11 din Legea cetățeniei, președintele Comisiei a stabilit un nou termen pentru analizare și avizare la data de 04 mai 2011. Instanța de fond a reținut că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române nu a fost analizată până în momentul rămânerii cauzei în deliberare.

Față de situația de fapt expusă s-a constatat că există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, motivat de faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române, în baza procedurii instituite de legea specială în materie, Legea Cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, nu a fost analizată și avizată de Comisie.

Cu privire la cererea privind emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române, Curtea reține că în mod nejustificat invocă autoritatea pârâtă lipsa unor informații esențiale pentru soluționarea cererii formulată de către reclamantă, atâta vreme cât nu a făcut dovada acestor demersuri către instituțiile cu atribuții în acest sens, încă din momentul înregistrării cererii reclamantei, astfel încât nu poate fi considerat relevant nici volumul de activitate al pârâtei și nici faptul că nu i-au fost comunicate informații în scopul soluționării acestor cereri. Instanța a constatat că pârâta nu a soluționat cererea reclamantei negativ sau pozitiv, în termenul prevăzut de lege de 5 luni, termen care nu poate fi apreciat ca fiind unul de recomandare, ci unul cu caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispozițiilor legale, iar nu a autorității pârâte, care are obligația soluționării unor astfel de solicitări.

Cu referire la capătul de cerere privind examinarea cererii în regim de urgență maxim 30 de zile, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor în sensul soluționării cererii în regim de urgență. 3. Recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie Recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, indicând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, întrucât termenul de 5 luni prevăzut de lege este exclusiv pentru verificarea de către Comisie a îndeplinirii condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum ar fi cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către președintele A.N.C.

S-a susținut că termenul de 5 luni prevăzut de dispozițiile legale în discuție este unul de recomandare, întrucât pentru analizarea cererilor de redobândire a cetățeniei române Comisia trebuie să aștepte relațiile pe care i le furnizează diverse instituții ale statului, iar în cauza dedusă judecății, nu au fost finalizate verificările pe care Autoritatea le efectuează cu privire la cererea de redobândire a cetățeniei române formulate. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea sa înregistrată la Secția Consulară a Ambasadei României la Londra în data de 29 noiembrie 2010 a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii intimatei-reclamante, indiferent de motivația autorității recurente ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române. Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantei într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamanta privește cu speranță legitimă. Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, de stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantei. Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea până la această dată a cererii reclamantei și trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 2115 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012.