ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1527/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin

acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București,

reclamanta S.A. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Cetățenie

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i

examineze și să-i avizeze cererea cu privire la redobândirea cetățeniei române

în regim de urgență, să-i semneze ordinul de acordare a cetățeniei române sau,

după caz, conform deciziei Comisiei pentru Cetățenie.

de Apel

Prin

sentința nr. 2115 din 18 martie 2011a Curții de Apel București a fost admisă în

parte acțiunea formulată de reclamanta S.A. în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională pentru Cetățenie în sensul că a fost obligată pârâta să analizeze

cererea reclamantei și să emită ordin de soluționare a cererii în cazul

soluționării favorabile a cererii.

Instanța

a respins capătul de cerere de examinare a cererii în regim de urgență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

cererea de redobândire a cetățeniei române a

reclamantei S.A. a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei pentru Cetățenie

sub nr. 35315/RD din 04 august 2010.

Președintele Comisiei

pentru Cetățenie a stabilit prin rezoluție, în conformitate cu art. 16 din

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, termenul, pentru analizarea

de către Comisie a cererii reclamantei, la data de 28 ianuarie 2011, iar

întrucât la data indicată nu erau finalizate verificările impuse de art. 8 lit.

b) și e) la care face trimitere art. 11 din Legea cetățeniei, președintele

Comisiei a stabilit un nou termen pentru analizare și avizare la data de 04 mai

2011.

Instanța

de fond a reținut că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române nu

a fost analizată până în momentul rămânerii cauzei în deliberare.

Față de

situația de fapt expusă s-a constatat că există un refuz nejustificat de

soluționare a cererii reclamantei, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

Contenciosului administrativ nr. 554/2004, motivat de faptul că cererea de

redobândire a cetățeniei române, în baza procedurii instituite de legea

specială în materie, Legea Cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, nu a

fost analizată și avizată de Comisie.

Cu

privire la cererea privind emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei

române, Curtea reține că în mod nejustificat invocă autoritatea pârâtă lipsa unor

informații esențiale pentru soluționarea cererii formulată de către reclamantă,

atâta vreme cât nu a făcut dovada acestor demersuri către instituțiile cu

atribuții în acest sens, încă din momentul înregistrării cererii reclamantei,

astfel încât nu poate fi considerat relevant nici volumul de activitate al pârâtei

și nici faptul că nu i-au fost comunicate informații în scopul soluționării

acestor cereri.

Instanța

a constatat că pârâta nu a soluționat cererea reclamantei negativ sau pozitiv, în

termenul prevăzut de lege de 5 luni, termen care nu poate fi apreciat ca fiind unul

de recomandare, ci unul cu caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispozițiilor

legale, iar nu a autorității pârâte, care are obligația soluționării unor

astfel de solicitări.

Cu

referire la capătul de cerere privind examinarea cererii în regim de urgență

maxim 30 de zile, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor

în sensul soluționării cererii în regim de urgență.

de Autoritatea Națională pentru Cetățenie

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că aceasta a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, indicând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a apreciat

că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 16 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, întrucât termenul de 5 luni prevăzut de lege

este exclusiv pentru verificarea de către Comisie a îndeplinirii condițiilor

necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum

ar fi cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către președintele

A.N.C.

S-a susținut că

termenul de 5 luni prevăzut de dispozițiile legale în discuție este unul de

recomandare, întrucât pentru analizarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române Comisia trebuie să aștepte relațiile pe care i le furnizează diverse

instituții ale statului, iar în cauza dedusă judecății, nu au fost finalizate

verificările pe care Autoritatea le efectuează cu privire la cererea de

redobândire a cetățeniei române formulate.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

În

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii

moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la

oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au

reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat

că reclamanta s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și

stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea sa înregistrată la

Secția Consulară a Ambasadei României la Londra în data de 29 noiembrie 2010 a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în

soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile

art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta

Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor

Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective,

iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă

menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al

comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Or,

din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii

intimatei-reclamante, indiferent de motivația autorității recurente ar echivala

cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

redobândirii cetățeniei române.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a

stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana

interesată.

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte

este de natură a crea o vătămare a reclamantei într-un drept prevăzut de lege,

drept la care reclamanta privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte are în

vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a

cererii, de stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantei.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent, întrucât instituția recurentă a fost în

culpă pentru nesoluționarea până la această dată a cererii reclamantei și

trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii

intimatei-reclamante.

Orice amânare în

soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut

în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Înalta

Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei

române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță

în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest

drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Având în vedere

aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 2115

din 18 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.