ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie

2009 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ,

contestatorul P.L.M., prin mandatar P.S., a formulat, în contradictoriu cu intimatele

A.N.A.F., D.G.F.P. Vâlcea și A.F.P. Horezu, contestație împotriva deciziilor

nr. 37 din 22 mai 2009, nr. 36/2009 și a deciziei nr. 570RCC din 22 mai 2009 ale

Curții de Apel Pitești, solicitând constatarea nelegalității, netemeiniciei și nulității

acestora, precum și constatarea aplicării și interpretării greșite a art. 3,

art. 15 pct. 1 și 2 și art. 24 din Legea nr. 96/1994 privind ratificarea Convenției

dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace pentru evitarea dublei impuneri

cuprinsă în decizia nr. 374 din 09 aprilie 2009.

În motivarea cererii sale,

contestatorul a criticat sentințele atacate sub aspectul încălcării dreptului său

de acces la justiție și a dispozițiilor legale privind compunerea completului de

judecată, complet care ar fi avut o conduită necorespunzătoare.

La data de 05 ianuarie

2010, contestatorul și-a completat cererea în sensul indicării că în speță au fost

încălcate dispozițiile art. 24 și 27 pct. 7 C. proc. civ., precum și art. 21 și

124 din Constituția României, prin aceea că s-a încălcat principiul dublei impuneri

și principiul priorității dreptului comunitar la pronunțarea deciziei nr. 374

din 09 aprilie 2009.

A mai arătat că prin cele

două decizii au fost interpretate eronat dispozițiile Legii nr. 96/1994 referitoare

la evitarea dublei impuneri, fapt ce i-a pricinuit o vătămare care nu mai poate

fi înlăturată decât prin anularea actelor respective.

Prin decizia civilă

nr. 160/R-Cont din 05 februarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și contencios administrativ, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, rezumând cadrul legal ce reglementează calea de atac a contestației

în anulare, a reținut că cererea contestatorului nu cuprinde niciunul din motivele

pentru care legiuitorul prevede această cale de atac, ci critică încălcarea normelor

referitoare la incompatibilități, în raport de care se susține încălcarea liberului

acces la justiție, prevăzut de Constituția României și Normele Europene.

A constatat prima instanță

că prin aceste critici se urmărește, în fapt, reformarea deciziei pronunțată de

intimate și implicit a deciziei date de instanța de recurs, despre care se susține

că a fost pronunțată cu interpretarea nelegală a dispozițiilor Legii nr. 96/1994

- privind dubla impunere.

Instanța de fond a arătat

că precizările contestatorului antamează fondul cauzei, calea de atac de față fiind,

în fapt, un recurs la recurs, ceea ce dispozițiile legale în vigoare nu permit,

având în vedere principiului securității juridice, conform cu care atunci când o

instanță a decis o cauză, hotărârea nu ar trebui pusă sub semnul întrebării, ceea

ce presupune, implicit, respectarea principiului autorității lucrului judecat.

Potrivit acestui din urmă

principiu, o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu ar trebui revizuită la inițiativă

niciuneia din părți, pe simplul motiv că se dorește reexaminarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termenul legal contestatorul P.L.M. solicitând modificarea

ei în sensul admiterii contestației sale.

În motivarea căii de atac,

recurentul a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

legale privind incompatibilitatea judecătorilor, că a fost încălcat principiul accesului

liber la justiție consacrat de art. 21 și art 124 din Constituția României și principiul

priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu

art. 20 alin. (2) din Constituția României, și a solicitat constatarea nulității

acesteia.

Recurentul a reluat criticile

formulate la adresa deciziilor nr. 37 din 22 mai 2009, nr. 36/2009, deciziei

nr. 374 din 09 aprilie 2009 și a deciziei nr. 570RCC din 22 mai 2009 ale Curții

de Apel Pitești, solicitând constatarea nulității acestora.

Prin aceeași cerere, recurentul

a mai solicitat ca Înalta Curte să ordone înfățișarea unui înscris primit de Curtea

de Apel Pitești în data de 22 ianuarie 2010 în care sunt cuprinse motivele invocate

în susținerea cererii în Dosarul nr. 828/46/2009 și a formulat și o plângere cu

privire la interpretarea greșită a legislației invocate în Dosarul nr. 2094/90/2008

și cu privire la împiedicarea accesului liber la justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este

inadmisibil și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:

Art. 320 alin. (3) C.

proc. civ. arată că „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de

atac ca și hotărârea atacată”.

Aceste dispoziții text

reprezintă expresia procedurală a principiului „accesoriul urmează soarta principalului”,

în sensul că o contestație în anulare are, sub aspect procedural, un caracter accesoriu

în raport cu judecata propriu-zisă în fond sau în recurs.

Înalta Curte constată

că, în speță, hotărârile atacate inițial prin intermediul contestației în anulare

formulată de recurentul P.L.M. (decizia nr. 37 din 22 mai 2009, decizia nr. 36/2009,

decizia nr. 374 din 09 aprilie 2009 și decizia nr. 570RCC din 22 mai 2009 ale Curții

de Apel Pitești) sunt încheieri, respectiv hotărâri irevocabile nesusceptibile de

a face obiectul vreunui recurs ulterior.

Dispozițiile legale incidente

menționate anterior fac inadmisibilă formularea unui recurs împotriva contestației

în anulare îndreptată împotriva acestora.

Pentru aceste motive,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să admită excepția inadmisibilității recursului și îl va respinge ca inadmisibil.

De asemenea, admiterea

excepției inadmisibilității cererii recurentului P.L.M. face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale acestuia formulate în prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de P.L.M. împotriva deciziei civile nr. 160/R-Cont din 05 februarie 2010 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.