ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 371

din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelul declarat de reclamanții L.D., L.V., C.E., M.P., M.D. și S.C., împotriva

sentinței civile nr. 1168 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș-Severin; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș-Severin împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că

a respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1168 din 17 iunie 2010 pronunțată în dosar nr. 1373/115/2010, Tribunalul

Caraș-Severin a admis

în parte acțiunea formulată de

reclamanții

L.D., S.C., L.V., C.E., M.P. și M.D.

împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, având ca obiect despăgubiri morale în temeiul Legii 221/2009, și a

obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 10.000 Euro, cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării abuzive a

antecesorului S.G.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că acțiunea este întemeiată și dovedită

parțial.

Conform dispozițiilor

Legii nr. 221/2009, art. 1 alin. (2), constituie de drept condamnări cu

caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art.

207-209 C. pen. din 1936.

Conform art. 5 din Legea

nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 poate solicita obligarea statului la despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Conform adresei SP

2381 din 12 noiembrie 1954 ( fila 30 dosar), Tribunalul Militar București l-a

condamnat pe S.G.,autorul reclamanților, pentru o condamnare cu caracter

politic ce atrage aplicarea Legii 221/2009 în integralitatea sa.

Daunele morale sunt

definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie

atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

Cât privește, însă,

cuantumul acestor daune morale, tribunalul a apreciat că suma de 1.000.000 Euro

solicitată prin acțiunea introductivă este exagerată.

Criteriile de apreciere

a prejudiciilor morale nu sunt exacte, științifice, deoarece există o

incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul

bănesc patrimonial al despăgubirilor.

În aprecierea

importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile

prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și asupra

posibilității de a se realiza deplin pe plan social, profesional și familial.

Astfel, s-a

considerat că antecesorul reclamanților și chiar reclamanții personal, au fost

împiedicați să-și dezvolte, în condiții corespunzătoare, personalitatea, să

evolueze din punct de vedere social și profesional și să dobândească în timp

util un statut corespunzător așteptărilor lui.

Privarea de libertate

pe nedrept a condus la crearea unui prejudiciu nepatrimonial, ce a constat în

consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și

încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința

inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului,

fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează

relațiile sociale - onoare, reputație precum și cele care se situează în

domeniul afectiv al vieții umane, relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări

care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea de libertate

a avut repercusiuni și în planul vieții private și profesionale a persoanei

condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i

afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața

familială, imaginea și chiar sursele de venit.

În stabilirea

cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare și

inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferințe pe plan moral, social și

profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea, și, pe de altă

parte, în concret, s-a ținut seama de personalitatea lui S.G.

A fost avută în

vedere, de asemenea, împrejurarea că, în comunitatea din care făcea parte,

acesta era cunoscut ca o persoană deosebită, iar prin condamnarea abuzivă, a

fost lipsit de posibilitatea de a continua activitățile anterioare și de a

obține venituri corespunzătoare.

Drept urmare, în

stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative

suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate,

cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se

eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea a fost

admisă pentru suma de 10.000 Euro pentru fiecare reclamant.

În urma examinării

sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, Curtea a apreciat ca fiind întemeiat

apelul pârâtului și ca neîntemeiat apelul reclamanților, pentru argumentele ce

succed.

Prin Decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările

ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește

efectele acestei decizii, sunt aplicabile dispozițiile art. art. 47 alin. (4)

și art. 147 alin. (1) din Constituție și, prin urmare, fiind desființat temeiul

juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se impune soluția admiterii apelului

pârâtului cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii

reclamanților.

Această soluție se

impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma

constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice

legale ( obiective), aflată în curs de desfășurare (

facta pendentia

),

care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri

definitive.

În plus, cu privire

la prejudiciul moral invocat de către reclamanți, se impune a constata că

acesta s-a produs în urmă cu peste 50 de ani, astfel că, în prezent, acesta s-a

disipat substanțial, fiind reparat integral ca urmare a recunoașterii

comportamentului abuziv al Statului comunist, precum și prin beneficiile

acordate conform Decretului-lege nr. 118/1990, nemai impunându-se acordarea

unei sume cu acest titlu. Reparația acordată prin cele două componente ( una

morală și una materială) de către actul normativ anterior menționat este

îndestulătoare, acoperind integral prejudiciul produs prin comportamentul

autorităților comuniste, cu atât mai mult cu cât măsurile priveau persoana

antecesorului reclamanților, astfel că și afectarea psihică a acestora, din

perspectiva prejudiciului moral al antecesorului, este mai redusă.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții

L.D., L.V., C.E., M.P.

și M.D.

, criticând-o pentru următoarele motive:

Nu se poate susține

că prejudiciul moral invocat de reclamanți s-ar fi disipat substanțial. La

evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral ferit, instanța

statuând în echitate , are în vedere, criticile referitoare suferințele fizice

și psihice, expunerea la disprețul public, atingerea gravă aduse onoarei și

demnității, afectarea gravă a prestigiului.

Nu au beneficiat de

dispozițiile Legii nr. 118/1990, această motivare a instanței fiind fără

acoperire.

De altfel, nici nu

era nevoie de o asemenea motivare, de moment se susține că dispoziția legală, respectiv

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 1 /2009, ar fi anulată pe calea exercitării controlului

de constituționalitate.

Trebuie să aibă loc o

reparație integrală a prejudiciului suferit, arătându-se criteriile care

trebuie avute în vedere de instanță în stabilirea cuantumului despăgubirilor

Acțiunea recurenților

reclamanți a fost soluționată în prima instanță la data de 17 iunie 2010, cu

mult înainte de decizia nr. 358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

În această situație nu se poate discuta despre retroactivitatea legii.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea celor ce succed:

Prin decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 789 din 7

noiembrie 2011, s-a statuat că urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial, în considerarea, în esență, a următoarelor argumente, față de cele

susținute prin cererea de recurs:

Art. 147 alin. (4)

din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general

obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru

particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut.

Împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

Fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, acest lucru nu înseamnă că efectele acestui act normativ se

întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu

este vorba de un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula

tempus regit actum

.

Unor situații

juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în

justiție, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr.

221/2009. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale,

în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și de aceea

intrând sub incidența noului act normativ.

Cum deciziile în

interesul legii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial,

potrivit art. 330 ind. 7 alin. (4) C. proc. civ., și cum reclamanții nu

dețineau o hotărâre definitivă prin care să li recunoască dreptul la

despăgubiri morale la data publicării deciziilor Curții Constituționale,

cererea privind daunele morale nu se mai justifică.

În aceste condiții,

se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a deciziilor Curții

Constituționale, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs aferent.

Într-adevăr, nu mai

erau necesare considerentele referitoare la disiparea în timp a consecințelor

și drepturile de care s-ar fi beneficiat, față de cele reținute relativ la

efectele deciziilor Curții Constituționale, însă acest lucru nu este de natură

a schimba soluția pronunțată de instanța de apel, care este confirmată pe

considerentele mai sus reținute.

Pentru aceleași

considerente nu se mai impune nici analiza criticilor referitoare la cuantumul

prejudiciului suferit.

Urmare celor reținute

mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții

L.D., L.V.,

C.E., M.P. și M.D.

împotriva deciziei civile nr. 371 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 02 martie 2012.