ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3011/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 29 octombrie 2008, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român (prin M.E.F.) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primului la plata sumelor de 50.000 euro despăgubiri materiale și 25.000 euro daune morale., ambele cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii. În motivarea cererii, întemeiată pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 27 din O.G.

nr. 137/2000, reclamantul a susținut că: - Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 413 din 18 iunie: 2004, definitivă și irevocabilă, a obligat Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dâmbovița să-i emită o decizie de pensionare pentru limită de vârstă, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu începere din luna noiembrie 2003; - în baza hotărârii judecătorești menționate a fost emisă Decizia de pensionare nr. 162020 din 31 ianuarie 2005, care la stabilirea cuantumului pensiei nu lua în calcul și stagiul suplimentar realizat în plus; - drept consecință, s-a adresat Consiliului pentru Combaterea Discriminării, care, prin Hotărârea Colegiului Director nr. 218 din 1 august 2007, a constatat că faptele sesizate au ca efect un tratament diferențiat, concretizat prin excluderea sa (asigurat nevăzător pensionat pentru limită de vârstă) de la aplicarea prevederilor art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000; - prin aceeași hotărâre, Colegiul Director al C.G.D.

a recomandat M.M.F.E.Ș. să depună diligentele necesare adoptării normelor tehnice de aplicare a prevederilor art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/200 potrivit principiului tratamentului egal între persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă; - deoarece M.M.F.E.Ș.

nu s-a conformat, s-a adresat Curții de Apel Ploiești-secția contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința nr. 14 din 17 ianuarie 2008, irevocabilă la 19 iunie 2008, a obligat instituția publică menționată să emită norme metodologice în care să se prevadă că persoanele pensionate pentru limită de vârstă în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 beneficiază de art. 78 alin. (8) al aceluiași act normativ; - ulterior, respectiv la 30 iunie 2008, Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dâmbovița a emis o nouă decizia de pensionare (nr. 162020), în care a inclus stagiul suplimentar realizat; în plus, ceea ce a determinat mărirea numărului de puncte de pensie de la 3,43705 la 4,89440 (diferență de 1,45735 puncte); - prin calcularea greșită, cu începere din luna noiembrie 2003, a cuantumului pensiei, consecință a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de către M.M.F.E.Ș., a suferit un prejudiciu, despre ale cărui existență și întindere a aflat la 30 iunie 2008; - despăgubirile materiale solicitate cuprind diferența de pensie, majorări, actualizarea cu indicele de inflație, dobânda legală și beneficiul nerealizat; - M.M.F.E.Ș.

nu s-a conformat prevederilor Legii nr. 10/2000 și hotărârilor judecătorești menționate, producându-i astfel supărări și frustrări care i-au agravat starea sănătății; - totodată, M.M.F.E.Ș. a emis Ordinul nr. 680 din 1 august 2007, prin care păstra un text anulat prin hotărâre judecătorească devenită irevocabilă în anul 2006, ceea ce i-a creat un profund sentiment de nedreptate ca urmare a nerespectării art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 1435 din 25 iunie 2009, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, să-i plătească reclamantului suma de 25.485,2171 lei, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, dobânda legală de la data chemării în judecată și echivalentul în lei al sumei de 2.500 euro, cu titlu de daune morale, plus dobânda legală calculată tot de la 29 octombrie 2008. De asemenea, tribunalul a respins celelalte pretenții și l-a obligat pe pârâtul Statul Român la 2.500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - situația de fapt corespunde celei prezentate în cererea de chemare în judecată, iar față de prevederile art. 27 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, pretențiile reclamantului la repararea prejudiciului suferit prin discriminare sunt întemeiate; - pârâtul Statul Român nu a contestat modul de calcul al sumei de 25.485,2171 lei diferență de pensie, care trebuie să fie însoțită de dobânda legală aferentă (de la data chemării în judecată) și actualizată cu indicele de inflație; - reclamantul nu a dovedit existența vreunui beneficiu nerealizat dar, priii lipsirea de dreptul elementar de a primi o pensie corespunzătoare, consecință a prevederilor legale discriminatorii, a suferit un prejudiciu moral evaluat la 2.500 euro.

Curtea de Apel Ploiești-secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 175 din 3 noiembrie 2009, a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantei și a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, schimbând parțial sentința, în sensul înlăturării dispoziției referitoare la actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație.

S-a reținut că: - Statul Român funcționează prin instituțiile subordonate, respectiv Ministerul Finanțelor, care a figurat ca parte la prima instanța reprezentat prin Direcția Finanțelor Publice Dâmbovița conform mandatului nr. 133800 din 17 noiembrie 2008, astfel că excepția invocată de reclamant cu privire la lipsa calității procesuale a acestei instituții de a declara apel este neîntemeiată; - mai mult, daunele materiale și morale solicitate de reclamant au la bază o hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a constatat discriminarea realizată în baza unor acte normative adoptate de Statul Român; - prin cererea introductivă reclamantul nu a solicitat actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație, iar stabilirea unei asemenea obligații în sarcina pârâtului este oricum contrară art. 5 din O.G.

nr. 9/2001 referitoare la nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești; - art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 îl îndreptățește pe reclamant, ca persoană pensionată pentru limită de vârstă conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, să solicite pensia de care trebuia să beneficieze, în baza art. 78 alin. (8) din ultimul act normativ menționat, potrivit calculului anexat la cererea introductivă, necontestat de pârâtul apelant; - reclamantul a dovedit că pentru rezolvarea situației, a fost nevoit să se adreseze succesiv instanțelor judecătorești, ceea ce i-a creat un prejudiciu moral, a cărui reparație impune acordarea de daune morale.

Reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului și, respectiv, respingerii acțiunii față de Statul Român, fie pentru lipsa calității procesuale pasive, fie ca nedovedită (cu referire, în special, la daunele morale). În motivarea recursului, întemeiat pe art. 299-316 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că: - Ministrul Finanțelor (care, potrivit art. 46 alin. (1)-(2) din Legea, nr. 90/2001, reprezintă ministerul în raporturile cu alte autorități publice; inclusiv în justiție) a dat șefului Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița o delegație generală de reprezentare, și nu un mandat special, așa cum prevede art. 68 C. proc.

civ., astfel că soluția instanței de apel, de respingere a excepției referitoare la lipsa calității procesuale a instituției menționate de a declara apel, este greșită; - a solicitat prin cererea introductivă actualizarea sumei datorate de pârât cu indicele de inflație, care are altă finalitate decât dobânda legală. Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 7-8 C proc. civ., susținând că: - Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții legate de recalcularea punctelor de pensie ale persoanelor asigurate și neasigurate, iar toate litigiile la care se referă reclamantul au fost purtate cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse; - reclamantul nu|i-a dovedit pretențiile referitoare la daunele morale.

În ședința publică din 14 mai 2010, recurentul reclamant a invocat oral excepția nedovedirii calității D.G.F.P. Dâmbovița de reprezentant al Statului Român. Prima critică formulată de recurentul reclamant, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece: - prin adresa din 6 august 2009, Ministerul Finanțelor Publice a împuternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița să îl apere în cauza dedusă judecății prin exercitarea căilor de atac necesare; - acest înscris, înregistrat la D.G.F.P. Dâmbovița la 10 august 2009, îndeplinește cerințele prevăzute de art. 68 C. proc. civ., astfel că instanța intermediară a reținut corect că instituția menționată era legal abilitată să declare apel (promovat efectiv la 17 august 2009) împotriva sentinței pronunțate în cauză.

Cealaltă critică formulată de recurentul reclamant este fondată pentru că: - în cererea de chemare în judecată reclamantul a precizat că suma de 50.000 euro, solicitată cu titlu de despăgubiri materiale, cuprinde, între altele, actualizarea cu indicele de inflație; - dobânda legală și actualizarea obligației cu rata inflației au natură juridică diferită și, ca atare, pot fi cumulate fără a se ajunge la o dublă reparație; - actul normativ invocat de instanța de apel (O.G. nr. 9/2000) nu interzice acest cumul, ci doar obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea legală, interdicție limitată la raporturile civile. Cu privire la recursul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița se reține că excepția ridicată oral de recurentul reclamant este fondată deoarece instituția publică menționată nu a prezentat procura prin care Ministerul Finanțelor Publice o împuternicea să exercite în cauză această cale de atac.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul; declarat de reclamant va fi admis, drept consecință, se va modifica parțial hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului pârâtului și menținerii celorlalte dispoziții. Totodată, conform art. 161 C. proc. civ., recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița va fi anulat pentru lipsa calității acestei instituții de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.I.A. împotriva Deciziei nr. 175 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în parte decizia, în sensul că: Respinge apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1435 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița, ca nefondat. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița pentru lipsa dovezii calității de reprezentant împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.