ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3011/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

29 octombrie 2008, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâții Statul

Român (prin M.E.F.) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

solicitând obligarea primului la plata sumelor de 50.000 euro despăgubiri

materiale și 25.000 euro daune morale., ambele cu dobânda legală aferentă de la

data introducerii acțiunii.

În motivarea cererii, întemeiată pe

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 27 din O.G. nr. 137/2000,

reclamantul a susținut că:

- Tribunalul Dâmbovița, secția civilă,

prin sentința nr. 413 din 18 iunie: 2004, definitivă și irevocabilă, a obligat

Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dâmbovița să-i

emită o decizie de pensionare pentru limită de vârstă, conform art. 47 alin. (2)

din Legea nr. 19/2000, cu începere din luna noiembrie 2003;

- în baza hotărârii judecătorești

menționate a fost emisă Decizia de pensionare nr. 162020 din 31 ianuarie 2005,

care la stabilirea cuantumului pensiei nu lua în calcul și stagiul suplimentar

realizat în plus;

- drept consecință, s-a adresat Consiliului

pentru Combaterea Discriminării, care, prin Hotărârea Colegiului Director nr. 218

din 1 august 2007, a constatat că faptele sesizate au ca efect un tratament diferențiat,

concretizat prin excluderea sa (asigurat nevăzător pensionat pentru limită de

vârstă) de la aplicarea prevederilor art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000;

- prin aceeași hotărâre, Colegiul

Director al C.G.D. a recomandat M.M.F.E.Ș. să depună diligentele necesare

adoptării normelor tehnice de aplicare a prevederilor art. 78 alin. (8) din

Legea nr. 19/200 potrivit principiului tratamentului egal între persoanele care

îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă;

- deoarece M.M.F.E.Ș. nu s-a

conformat, s-a adresat Curții de Apel Ploiești-secția contencios administrativ

și fiscal, care, prin sentința nr. 14 din 17 ianuarie 2008, irevocabilă la 19

iunie 2008, a obligat instituția publică menționată să emită norme metodologice

în care să se prevadă că persoanele pensionate pentru limită de vârstă în

temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 beneficiază de art. 78 alin. (8)

al aceluiași act normativ;

- ulterior, respectiv la 30 iunie

2008, Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dâmbovița

a emis o nouă decizia de pensionare (nr. 162020), în care a inclus stagiul

suplimentar realizat; în plus, ceea ce a determinat mărirea numărului de puncte

de pensie de la 3,43705 la 4,89440 (diferență de 1,45735 puncte);

- prin calcularea greșită, cu începere

din luna noiembrie 2003, a cuantumului pensiei, consecință a faptei ilicite

săvârșite cu vinovăție de către M.M.F.E.Ș., a suferit un prejudiciu, despre ale

cărui existență și întindere a aflat la 30 iunie 2008;

- despăgubirile materiale solicitate

cuprind diferența de pensie, majorări, actualizarea cu indicele de inflație,

dobânda legală și beneficiul nerealizat;

- M.M.F.E.Ș. nu s-a conformat

prevederilor Legii nr. 10/2000 și hotărârilor judecătorești menționate,

producându-i astfel supărări și frustrări care i-au agravat starea sănătății;

- totodată, M.M.F.E.Ș. a emis Ordinul nr.

680 din 1 august 2007, prin care păstra un text anulat prin hotărâre

judecătorească devenită irevocabilă în anul 2006, ceea ce i-a creat un profund

sentiment de nedreptate ca urmare a nerespectării art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă,

prin sentința nr. 1435 din 25 iunie 2009, a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, să-i plătească

reclamantului suma de 25.485,2171 lei, ce urmează a fi actualizată cu indicele

de inflație, dobânda legală de la data chemării în judecată și echivalentul în

lei al sumei de 2.500 euro, cu titlu de daune morale, plus dobânda legală

calculată tot de la 29 octombrie 2008.

De asemenea, tribunalul a respins

celelalte pretenții și l-a obligat pe pârâtul Statul Român la 2.500 lei

cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- situația de fapt corespunde celei

prezentate în cererea de chemare în judecată, iar față de prevederile art. 27 alin.

(1) din O.G nr. 137/2000, pretențiile reclamantului la repararea prejudiciului

suferit prin discriminare sunt întemeiate;

- pârâtul Statul Român nu a contestat

modul de calcul al sumei de 25.485,2171 lei diferență de pensie, care trebuie

să fie însoțită de dobânda legală aferentă (de la data chemării în judecată) și

actualizată cu indicele de inflație;

- reclamantul nu a dovedit existența

vreunui beneficiu nerealizat dar, priii lipsirea de dreptul elementar de a

primi o pensie corespunzătoare, consecință a prevederilor legale

discriminatorii, a suferit un prejudiciu moral evaluat la 2.500 euro.

Curtea de Apel Ploiești-secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 175 din 3 noiembrie

2009, a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantei și a

admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovița, schimbând parțial sentința, în sensul înlăturării

dispoziției referitoare la actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație.

S-a reținut că:

- Statul Român funcționează prin

instituțiile subordonate, respectiv Ministerul Finanțelor, care a figurat ca

parte la prima instanța reprezentat prin Direcția Finanțelor Publice Dâmbovița conform

mandatului nr. 133800 din 17 noiembrie 2008, astfel că excepția invocată de

reclamant cu privire la lipsa calității procesuale a acestei instituții de a

declara apel este neîntemeiată;

- mai mult, daunele materiale și

morale solicitate de reclamant au la bază o hotărâre a Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării, care a constatat discriminarea realizată în

baza unor acte normative adoptate de Statul Român;

- prin cererea introductivă

reclamantul nu a solicitat actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație,

iar stabilirea unei asemenea obligații în sarcina pârâtului este oricum

contrară art. 5 din O.G. nr. 9/2001 referitoare la nivelul dobânzii legale

pentru obligații bănești;

- art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000

îl îndreptățește pe reclamant, ca persoană pensionată pentru limită de vârstă

conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, să solicite pensia de care

trebuia să beneficieze, în baza art. 78 alin. (8) din ultimul act normativ

menționat, potrivit calculului anexat la cererea introductivă, necontestat de

pârâtul apelant;

- reclamantul a dovedit că pentru

rezolvarea situației, a fost nevoit să se adreseze succesiv instanțelor

judecătorești, ceea ce i-a creat un prejudiciu moral, a cărui reparație impune

acordarea de daune morale.

Reclamantul și pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, au

declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii

apelului și, respectiv, respingerii acțiunii față de Statul Român, fie pentru

lipsa calității procesuale pasive, fie ca nedovedită (cu referire, în special,

la daunele morale).

În motivarea recursului, întemeiat pe art.

299-316 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că:

- Ministrul Finanțelor (care, potrivit

art. 46 alin. (1)-(2) din Legea, nr. 90/2001, reprezintă ministerul în

raporturile cu alte autorități publice; inclusiv în justiție) a dat șefului

Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița o delegație generală de

reprezentare, și nu un mandat special, așa cum prevede art. 68 C. proc. civ.,

astfel că soluția instanței de apel, de respingere a excepției referitoare la

lipsa calității procesuale a instituției menționate de a declara apel, este

greșită;

- a solicitat prin cererea

introductivă actualizarea sumei datorate de pârât cu indicele de inflație, care

are altă finalitate decât dobânda legală.

Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 7-8 C proc. civ., susținând

că:

- Ministerul Finanțelor Publice nu are

atribuții legate de recalcularea punctelor de pensie ale persoanelor asigurate

și neasigurate, iar toate litigiile la care se referă reclamantul au fost

purtate cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;

- reclamantul nu|i-a dovedit

pretențiile referitoare la daunele morale.

În ședința publică din 14 mai 2010,

recurentul reclamant a invocat oral excepția nedovedirii calității D.G.F.P.

Dâmbovița de reprezentant al Statului Român.

Prima critică formulată de recurentul

reclamant, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece:

- prin adresa din 6 august 2009, Ministerul

Finanțelor Publice a împuternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița să îl apere în cauza dedusă judecății prin exercitarea căilor de atac

necesare;

- acest înscris, înregistrat la

D.G.F.P. Dâmbovița la 10 august 2009, îndeplinește cerințele prevăzute de art. 68

C. proc. civ., astfel că instanța intermediară a reținut corect că instituția

menționată era legal abilitată să declare apel (promovat efectiv la 17 august

2009) împotriva sentinței pronunțate în cauză.

Cealaltă critică formulată de

recurentul reclamant este fondată pentru că:

- în cererea de chemare în judecată

reclamantul a precizat că suma de 50.000 euro, solicitată cu titlu de

despăgubiri materiale, cuprinde, între altele, actualizarea cu indicele de

inflație;

- dobânda legală și actualizarea

obligației cu rata inflației au natură juridică diferită și, ca atare, pot fi

cumulate fără a se ajunge la o dublă reparație;

- actul normativ invocat de instanța

de apel (O.G. nr. 9/2000) nu interzice acest cumul, ci doar obligația de a

plăti o dobândă mai mare decât cea legală, interdicție limitată la raporturile

civile.

Cu privire la recursul declarat de

D.G.F.P. Dâmbovița se reține că excepția ridicată oral de recurentul reclamant

este fondată deoarece instituția publică menționată nu a prezentat procura prin

care Ministerul Finanțelor Publice o împuternicea să exercite în cauză această

cale de atac.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., recursul; declarat de reclamant va fi admis, drept

consecință, se va modifica parțial hotărârea atacată, în sensul respingerii

apelului pârâtului și menținerii celorlalte dispoziții.

Totodată, conform art. 161 C. proc.

civ., recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița va

fi anulat pentru lipsa calității acestei instituții de reprezentant al Ministerului

Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.I.A. împotriva Deciziei nr. 175 din 3 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică în parte decizia, în sensul

că:

Respinge apelul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1435 din 25 iunie 2009 a Tribunalului

Dâmbovița, ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Anulează recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița pentru lipsa dovezii calității de reprezentant împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 mai 2010.