ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 970/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 31 octombrie 2016 sub nr. x/2016, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Locală de Pensii București, contestație împotriva hotărârii nr. 17482 din 10 octombrie 2016 emisă de Comisia Centrală de Contestații prin Casa Națională de Pensii Publice, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 232037 din 18 iunie 2014, emisă de Casa locală de pensii București și deciziei nr. 232037 din 18 iunie 2014, emisă de Casa locală de pensii București, decizie prin care s-a stabilit ieșirea la pensie pentru limită de vârstă la 64 ani și 10 luni, în loc de 62 de ani și 7 luni, cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă.

Contestatorul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea acestor decizii, emiterea unei noi decizii, prin care să fie stabilită vârsta de ieșire la pensie de 62 de ani și 7 luni și menționarea pe decizia de pensionare că are un stagiu de muncă de 3 ani, 7 luni și 4 zile în grupa 1 de muncă și 1 an și 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 52, art. 57, art. 124 alin. (1) și alin. (2) și art. 148 din Constituția României, art. 430-433, art. 304 pct. 1-5 și 7-9 și art. 315 C. proc. civ., art. 49 alin. (4), art. 55 alin. (1) lit. a)1) și art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 137 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, art. 20, art. 21 și art. 23 din H.G. nr. 567 din 15 iunie 2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, art. 16 din Ordinul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul CNPP, jurisprudența română relevantă, art. 2, art. 6 § 1, art. 8, art. 14 și art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 și Protocolul nr. 14, jurisprudența CEDO.

La 15 noiembrie 2016, contestatorul A. a depus cerere precizatoare prin care a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu 1 martie 2012 și menționarea pe decizia de pensionare a unui stagiu total de cotizare de 30 ani și 7 luni, din care un stagiu de 3 ani, 7 luni și 4 zile în grupa 1 de muncă și 1 an și 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă.

Prin sentința civilă nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul A. și s-a dispus anularea deciziei nr. 232037 din 18 iunie 2014 și a deciziei nr. 232037 din 9 noiembrie 2016, fiind obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să emită o nouă decizie de pensionare prin care pensia pentru limită de vârstă a reclamantului să fie stabilită începând cu 28 iunie 2014 în raport cu următoarele date: stagiu complet de cotizare de 34 ani și 8 luni, vârsta standard de pensionare și vârsta la data pensionării de 64 ani și 10 luni, un stagiu realizat în grupa I de muncă de 3 ani, 7 luni 4 zile și un spor aferent grupei I de muncă de 1 an și 6 luni.

De asemenea, a fost obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să facă aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 la 28 iunie 2014.

A fost anulată decizia de debit nr. x din 28 decembrie 2016 și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze debitul stabilit prin decizie în raport cu elementele stabilite prin sentință pentru pensia de limită de vârstă după aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. S-a respins ca neîntemeiată cererea sub celelalte aspecte.

Împotriva sentinței civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale au declarat apel reclamantul A. și apel incident pârâta Casa de Pensii a Municipiului București.

Prin decizia civilă nr. 4231/2017 din 11 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale au fost respinse ca nefondate apelul declarat de reclamantul A. și apelul incident declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 6211/2017 din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă contestație în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4231/2017 din 11 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva sentinței civile nr. sentinței civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a formulat cerere de revizuire revizuentul A., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a susținut că sentința civilă atacată este contradictorie în raport cu sentința civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, prin care s-a stabilit că revizuentul are dreptul la un stagiu obligatoriu total de cotizare de 30 ani și 7 luni, un stagiu de 3 ani 7 luni și 4 zile în grupa 1 de muncă, 1 an și 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă și un punctaj mediu anual de 1,51987 puncte.

Prin decizia civilă nr. 453 din 1 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul A., de revizuire a sentinței civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

În fundamentarea acestei soluții Curtea, analizând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport cu hotărârile definitive invocate, a constatat că nu sunt întrunite toate cerințele de admisibilitate pentru reținerea motivului de revizuire susținut de revizuentul reclamant.

Aceasta întrucât, în fața instanței de fond, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6812/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, definitivă și irevocabilă, susținând însă că instanța a ignorat excepția ridicată.

A reținut instanța de revizuire că, în cel de-al doilea litigiu, în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri a fost invocată, dar și analizată de instanța de judecată, cu arătarea considerentelor pentru care nu a putut fi reținută.

Prin urmare, Curtea a constatat că partea nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date respectivei chestiuni, iar instanței care soluționează calea extraordinară de atac declarată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură nu-i este permis, într-o atare situație, să examineze și modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat invocate, întrucât ar presupune să exercite un control judiciar, ce nu se poate realiza însă prin intermediul revizuirii.

La 7 decembrie 2018, revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 453 din 1 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a solicitat casarea hotărârii recurate, iar pe fond să se dispună, cu respectarea dublului grad de jurisdicție, reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură, pentru ca instanța competentă să pronunțe o hotărâre neviciată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a depășit atributele puterii judecătorești atunci când a reținut că acesta a fost pensionat în 2014 și că nu beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an și 6 luni, deoarece a fost pensionat înainte de 25 iunie 2015, dată la care Legea nr. 263/2010 a fost modificată.

În acest sens, recurentul-revizuent a subliniat că stabilirea, determinarea și deschiderea dreptului la pensie prin plata efectivă a acestor prestații pecuniare cu titlu de venit de înlocuire trebuie să se facă și să fie circumscrise normelor de drept incidente, cuprinse expres, imperativ și limitativ în legislația din domeniu, în vigoare la 1 iulie 2005, când revizuentul a primit prima pensie de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

S-a învederat că prin sentința civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, revizuentul a câștigat dreptul de a fi pensionat cu 1 an și 6 luni mai devreme.

Recurentul-revizuent a precizat că instanța a reținut că nu poate beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an și 6 luni, deși a lucrat peste 3 ani în grupa I de muncă, încălcând astfel prevederile art. 16, 20 și 148 din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, în sensul că dispozițiilor Legii nr. 155 din 18 iunie 2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 22 iunie 2015, se aplică numai persoanelor care solicită înscrierea la pensie începând cu 25 iunie 2015, deși au lucrat în grupa I de muncă înainte de 1 aprilie 2001.

În opinia recurentului, limitarea aplicării dispozițiilor art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare numai în ceea ce privește cetățenii care au lucrat mai mult de 6 ani în grupa 1 de muncă, cu excluderea celor care au lucrat mai puțin de 6 ani în aceeași grupă de muncă și s-au pensionat înainte de 25 iunie 2017 este în totală contradicție cu principiul egalității în fața legii, conform căruia, în situații egale, condițiile de pensionare nu pot fi diferite pentru cei care s-au pensionat înainte și după 25 iunie 2015.

Recurentul a învederat că nerecunoașterea acestui raționament juridic încalcă drepturile fundamentale ale omului, astfel cum acestea sunt definite de art. 2, 8 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și Constituția României. Recurentul invocă aplicabilitatea directă a dreptului comunitar.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-revizuent a invocat faptul că instanța de revizuire, în examinarea excepției autorității de lucru judecat, a motivat în cadrul unor considerente contradictorii și străine de natura pricinii inexistența triplei identități.

A mai menționat recurentul că instanța care a pronunțat hotărârea recurată a omis să cerceteze motivele pentru care revizuentul a afirmat că instanța de apel a înlăturat cererea sa prin care solicitase să se constate că hotărârea nr. 17482 din 10 octombrie 2016 a Comisiei Centrale de Contestații este nelegală și dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

S-a mai învederat că revizuirea deciziei intervine ca o consecință obligatorie a admiterii totale sau parțiale a contestației, în sensul celor statuate de comisie, legea nepermițând o soluție de revizuire din oficiu în cazul respingerii contestației împotriva deciziei de pensie atacate.

Recurentul a mai susținut că, în urma pronunțării sentinței civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, Casa de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 6 a emis decizia nr. 232037 din 26 februarie 2009, cu un număr total de 46,47761 puncte, un stagiu total de cotizare de 30 ani și 7 luni, un stagiu de 3 ani 7 luni și 4 zile în grupa 1 de muncă, 1 an si 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă și un punctaj mediu anual de 1,51987 puncte.

Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, această excepție fiind ignorată de către instanță, care a judecat cauza plecând de la premisa că drepturile de pensie se stabilesc începând cu data de 28 iunie 2014, când revizuentul a fost trecut cu întârziere la pensie pentru limită de vârstă, față de dispozițiile sentinței civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, luând în considerare doar prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, s-a susținut că valorificarea evoluției și traseului profesional al revizuentului trebuie făcută respectând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a precizat că încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică și restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, inclusiv violarea unor principii generale de drept.

Totodată, s-a subliniat că a fost ignorată norma legală incidentă în cauză, respectiv norma specială, aplicându-se astfel greșit norma generală.

Recurentul a învederat că în situația de față este aplicabil art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificat de pct. 9 al art. 54 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, care trimite la C. proc. civ.

S-a arătat că Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008, a analizat problema stagiului de cotizare și a decis că, întrucât în propriul său recurs revizuentului nu i se poate crea o situație mai grea, stagiul total de cotizare care trebuie luat în calcul este de 30 ani și 7 luni.

Prin urmare, s-a învederat că nu poate fi reținută concluzia instanței că stagiul complet de cotizare în situația revizuentului este cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, atât timp cât a fost pensionat la 1 iulie 2005 prin decizia nr. 232037 din 29 septembrie 2005, emisă de Casa de pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 6, care a stabilit o pensie de invaliditate gradul III, în temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 iulie 2005, respectându-se sentința civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 3 martie 2020, a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 453 din 1 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

La termenul din 28 aprilie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Potrivit rezoluției existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 9 iunie 2020, când a fost pronunțată prezenta hotărâre.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile subsumate de recurent motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. sunt susținute de argumente ce tind să supună analizei modul în care au fost aplicate dispozițiile legale în stabilirea drepturilor de pensie ale recurentului. Întrucât prezentul recurs are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat.

Sub acest aspect, instanța nu a depășit limitele privind atribuțiile puterii judecătorești, dimpotrivă a soluționat cererea de revizuire conform dispozițiilor procedurale evocate, astfel că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, se constată că nu a fost identificată vreo încălcare a dispozițiilor de drept material în soluționarea cererii de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind inadmisibilitatea cererii de revizuire sunt unele de drept procesual iar nu de drept material.

Referitor la motivele de casare reglementate e art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., pot fi identificate însă și critici ce privesc în bună-măsură analiza pe care instanța de revizuire a făcut-o cu privire excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului București, în baza căreia intimata Casa de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 6 a emis decizia nr. 232037/26.02.2009, prin care a stabilit un stagiu total de cotizare de 30 de ani și 7 luni, un stagiu de 3 ani, 7 luni și 4 zile în grupa 1 de muncă și un punctaj mediu anual de 1,51987 puncte.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, acest motiv de revizuire având ca finalitate anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre pronunțată anterior numai dacă sunt îndeplinite, cumulat, condițiile anterior evocate.

Prin sentința civilă nr. 6812/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3452R/18.05.2009 a Curții de Apel București, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București; s-a anulat decizia nr. 232037/29.09.2005 emisă de CPMB - Casa Locală de Pensii Sector 6 și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie, prin care să stabilească drepturile de pensie de invaliditate cuvenite contestatorului cu luarea în considerare a unui număr total de 46,47761 puncte (din care 1,65744 puncte pentru stagiul potențial), un stagiu complet de cotizare de 30 ani și 7 luni, un stagiu în grupa I de muncă de 3 ani, 7 luni și 4 zile, a sporului de vechime aferent grupei I de muncă de 1 an și 6 luni și a unui punctaj mediu anual de 1,51987 puncte; s-au respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 1671/10.03.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 4231/11.09.2017 a Curții de Apel București, s-a admis în parte acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Casa de Pensii a Municipiului București; s-au anulat decizia nr. 232037/18.06.2014 și decizia nr. 232037/09.11.2016 și a fost obligată pârâta CPMB să emită o nouă decizie de pensionare prin care pensia pentru limită de vârstă a reclamantului să fie stabilită începând cu data de 28.06.2014 în raport de următoarele date: stagiu complet de cotizare de 34 ani și 8 luni, vârsta standard de pensionare și vârsta la data pensionării de 64 ani și 10 luni, un stagiu realizat în grupa I de muncă de 3 ani 7 luni 4 zile și un spor aferent grupei I de muncă de 1 an și 6 luni; a fost obligată pârâta CPMB să facă aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 la data de 28.06.2014; a fost anulată decizia de debit nr. x/28.12.2016 și obligată pârâta să emită o nouă decizie de debit prin care să recalculeze debitul stabilit prin decizie în raport de elementele stabilite prin sentință, pentru pensia de limită de vârstă după aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010; s-a respins cererea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.

Prin hotărârea ce formează obiectul recursului de față, instanța de revizuire a statuat asupra faptului că în fața instanței de fond, care a pronunțat hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București, revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6812/04.11.2008 a aceleiași instanțe, definitivă și irevocabilă.

Observând chestiunile tranșate în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, Curtea a constatat că instanța de judecată nu a "ignorat" autoritatea de lucru judecat, invocată de reclamant (efectul pozitiv, iar nu ca excepție procesuală, ce corespunde efectului negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), ci a analizat aspectele susținute, reținând următoarele:

"reclamantul a fost pensionat pentru invaliditate în temeiul Legii nr. 19/2000, condițiile de pensionare pentru limită de vârstă fiind îndeplinite la data de 28.06.2014 sub imperiul Legii nr. 263/2010, astfel că solicitările reclamantului vor fi analizate prin prisma prevederilor legii în vigoare la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, fiind fără relevanță, în speță, elementele anterior stabilite la determinarea drepturilor de pensie de invaliditate sub imperiul unei legi anterioare, abrogate la data la care au fost îndeplinite condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, o eventuală autoritate de lucru judecat putând fi invocată doar cu respectarea condițiilor menționate la art. 430-432 C. proc. civ. - dispoziții ce nu sunt incidente în cauza de față".

Mai mult, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat că și în apelul apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul a invocat "autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6812 din 04.11.2008 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, prin care consideră că a câștigat dreptul de a fi pensionat cu 1 an și 6 luni mai devreme.

Așadar, instanța de revizuire a statuat asupra faptului că, privitor la considerentele expuse în cuprinsul sentinței civile nr. 6812 din 04.11.2008 a Tribunalului București, acestea nu se pot impune ca autoritate de lucru judecat în privința unei pensii de altă natură, distinctă, ce urmează reguli proprii și care nu se supune legii în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de invaliditate, context în care au fost apreciate ca nefondate și susținerile privitoare la încălcarea art. 6 din CEDO.

Una dintre condițiile cerute pentru admisibilitatea revizuirii, care rezultă din economia dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, ori dacă a fost invocată, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei.

În ipoteza în care instanța a soluționat excepția autorității de lucru judecat în sensul respingerii acesteia, situație proprie prezentei cauze, desființarea hotărârii nu mai poate fi obținută pe calea revizuirii, întrucât, într-o atare situație, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri ci impune în primul rând examinarea temeiniciei soluției pronunțate asupra excepției autorității de lucru judecat.

Așadar, analizând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de hotărârile definitive invocate, Curtea a constatat, în mod corect, că nu sunt întrunite toate cerințele de admisibilitate pentru reținerea motivului de revizuire susținut de revizuentul reclamant.

Din aceste rațiuni, față de faptul că în cauză instanța de a constatat inexistența autorității de lucru judecat sentinței civile nr. 6812 din 04.11.2008 a Tribunalului București, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a statuat în mod legal asupra faptului că revizuentul nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, aspect ce rezultă din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția autorității de lucru judecat.

Faptul că legea stabilește condiții speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speță a revizuirii, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părții la justiție sau ca o negare a drepturilor reglementate de art. 6, 8 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau ca o încălcare a jurisprudenței europene în această materie.

În cazul revizuirii condițiile de admisibilitate au fost reglementate expres și limitativ și în Noul C. proc. civ., tocmai prin prisma caracterului extraordinar al acesteia, nefiind permisă punerea în discuție a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege sau cu nerespectarea cerințelor legale imperative.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1)teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 453 din 1 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2020.