ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1659/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra admisibilității recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând recalcularea valorii punctului de pensie art. 102, alin. (2), a deciziei nr. 254693 din 28/09/2017, art. 107, alin. (3),(4), din Legea 193/2010, întrucât la calcularea drepturilor de pensie nu s-au valorificat adeverința nr. x/2017, adeverința nr. x/26.07.2017; adeverința nr. x/24.07.2017, diploma de licență "zi" cu stagiu de 4 ani - Facultatea de Drept și Administrație Publică, diploma de master "zi" 1 an, Facultatea de Drept. Solicită recalcularea punctului de pensie conform calității și cantității muncii depuse, repunerea în drepturile legale a cuantumului de pensie, recuperarea drepturilor începând din data 30/08/2017.

Prin sentința civilă nr. 3247/04.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI; a fost obligată pârâta să emită decizie și să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea perioadelor asimilate din intervalele 02.2010-03.2010, 05.2011-08.2011, 12.2012- iulie 2013, începând cu data de 01.02.2019; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferențele de drepturi de pensie cuvenite conform sentinței, începând cu data de 01.02.2019; a fost respinsă acțiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 232 din 10 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 3247/04.06.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să recalculeze, începând cu data de 01.02.2019, drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea și a perioadelor asimilate de la data de 01.04.2010 la 11.04.2010, de la data de 12.04.2011 la 30.04.2011, de la 01.10.2013 la data de 30.06.2014 și să plătească reclamantului diferențele de drepturi de pensie cuvenite conform sentinței, astfel cum a fost modificată prin decizie, începând cu data de 01.02.2019; a păstrat în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac și anularea în tot sau în parte a hotărârii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că, în baza cererii depuse în data 31.08.2017, în vederea pensionării la limită de vârstă, cu o vechime în muncă de 42 ani și nu 48 ani la care face referire, începând cu data de 28/08/2017, Casa sectorială de pensii Sector 2 a emis în aceeași zi, decizia 254693, privind reluarea plății anticipată parțială sau indemnizație pentru însoțitor, în contradicție cu ce s-a cerut.

Consideră că pârâta nu a răspuns la toate capetele de cerere, iar instanța a omis obiectul cauzei cerut de reclamant.

Recurentul precizează că Legea retribuirii nr. 57/1974 face referire la calitatea și cantitatea muncii și consideră că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încetare a principiului contributivității, având drept consecință pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere, pe de altă parte, crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagiu de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Recurentul invocă dispozițiile art. 95 alin. (3) din Legea nr. 19/2000; art. 169 alin. (1),(2),(3), Legea nr. 19/2000; art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Arată că revizuirea pensiilor s-a făcut în două etape, 2009-2011 și 2011-2014.

Pentru aceste motive cere anularea hotărârii în vederea recalculării valorii punctului de pensie art. 102, alin. (2), a deciziei nr. 254693 din 28/09/2017.

Recurentul susține că s-au introdus nepermis greșeli materiale în hotărârea dată de instanță referitor la activitatea universitară, cu privire la anularea în totalitate a vechimii suplimentare, numită perioadă asimilată, invocând art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Totodată, arată că dreptul de opțiune pentru perioada asimilată la pensie aparține beneficiarului cu referire la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 și nu ca formă imperativă unde legea nu prevede.

În consecință, recurentul solicită valorificarea perioadelor menționate în înscrisurile invocate și repunerea în drepturi începând din data de 30.08.2017, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București nu a depus întâmpinare.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În cauză, litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 13 martie 2019, sub nr. x/2019, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București la recalcularea drepturilor de pensie, fiind dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, obiectul acțiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Totodată, dispozițiile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevăd că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, iar hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel sunt definitive.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 232 din 10 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 232 din 10 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 232 din 10 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.