ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4646/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Procedura în fața Curții

de Apel

Prin acțiunea formulată

reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere

nr. 7414 din 15 decembrie 2009, emisă de pârâtă, precum și a tuturor măsurilor dispuse

prin aceasta.

Reclamanta a susținut

că din datele tranzacțiilor prezentate sumar, între părți au avut loc, doar două

livrări efective și tot atâta prestări de servicii, iar decizia de impunere a concluzionat

că reclamanta a înregistrat în contabilitate cheltuieli reprezentând plata unor

servicii pe care SC G.O.C. SRL nu le-a prestat efectiv, diminuând astfel profitul

cu suma de 415.632 RON, plus 3.153 RON majorări de întârziere și, totodată, a calculat

în mod greșit T.V.A., datorând statului suma de 739.300 RON plus 2.512 RON majorări

de întârziere.

În susținerea cererii,

reclamanta a invocat practica și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

dar, nu în ultimul rând, și cea a Uniunii Europene, practica națională fiind în

acord cu recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei.

Pârâta a depus întâmpinare

și acte, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, iar reclamanta a mai depus

un set de acte și o expertiză extrajudiciară, în opinia sa, relevantă în soluționarea

cauzei.

Prin întâmpinarea depusă,

pârâta a invocat excepția inadmisibilității, susținând că aceasta nu se încadrează

în prevederile Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, iar că simpla

achitare a unei sume reprezentând cauțiune nu poate duce la suspendarea executării

dispozițiilor sale, aceasta fiind una dintre condițiile prealabile prevăzute de

lege pentru admisibilitatea cererii.

2.Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința civilă

nr. 41 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de SC D.C. SRL, în contradictoriu

cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova, și, în consecință, a dispus suspendarea deciziei de impunere

nr. 7414 din 15 decembrie 2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a litigiului.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut următoarele:

Cazul este bine justificat

întrucât organul de control a invocat lipsa unor documente justificative (devize,

situații de lucrări) cu trimitere la un text de lege care reglementează expres alt

tip de document justificativ ceea ce induce opinia unei confuzii grave între două

noțiuni distincte de documente justificative, mai exact cele de înregistrare în

contabilitate sau cele de justificarea necesității și legalității prestării serviciilor

la care se referă actul de control.

Instanța de fond a apreciat

că, se impune suspendarea și pentru faptul că suma de 724.944 RON, stabilită suplimentar

pentru justificarea T.V.A. aferentă serviciilor achiziționate de la SC G.O.C. SRL,

apreciată ca nedeductibilă, precum și cea de 400.000 RON, reprezentând contravaloarea

serviciilor facturate de SC J.P.C. SRL, argumentul juridic al organului constatator

constă într-o simplă trimitere la dispozițiile art. 11 și 146 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003, fără nicio justificare temeinică, obligatorie în astfel de situații.

Sumele foarte mari reținute

de organul de control, în condițiile crizei economice actuale ar avea consecințe

ireversibile asupra societății, ducând chiar la faliment, efectele fiind dintre

cele mai grave, situație ce poate fi evitată, cel puțin temporar, prin suspendarea

actului de control, cu atât mai mult că în această materie practica judiciară este

constantă, în acest sens pronunțându-se alte instanțe din țară, inclusiv Curtea

de Apel Ploiești, dar și Inalta Curte de Casație și Justiție, care apreciază instituția

suspendării actului administrativ un instrument procedural aflat la îndemâna instanței

de judecată, pentru a crea premisele și a da garanția respectării principiului legalității,

apreciind că atâta timp cât o autoritate publică este într-un proces de evaluare,

echitabil este ca actul administrativ să nu-și producă efecte asupra celor implicați,

până la o soluționare definitivă și irevocabilă a litigiului.

3.Recursul declarat de

pârâtă

Împotriva sentinței instanței

de fond pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a declarat recurs

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic prevederile

art. 304 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii

cererii de suspendare a executării actelor administrative emise de organele de specialitate.

Susține recurenta că în

speță, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

atât în privința cazului bine justificat cât și a pagubei iminente.

Recurenta-pârâtă, arată

că instanța de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit

căruia administrația este în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară

intervenția justiției, că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

fiind titlu executoriu.

Suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă o situație de excepție la care judecătorul de

contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile

impuse de Legea nr. 554/2004.

În mod concret arată recurenta–pârâtă,

că intimata-reclamantă nu a arătat care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine

justificat.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs, recurenta–pârâtă a făcut referire la obiectul inspecției fiscale,

ocazie cu care s-a reținut imposibilitatea societății de a prezenta documente justificative

din care să rezulte realitatea efectuării unor prestări de servicii în valoare de

3.415.502 RON, ca a înregistrat în evidenta contabilă și alte cheltuieli reprezentând

servicii de comision care nu au fost justificate cu documente din care să rezulte

achizițiile/livrările intermediate și că aceste elemente au fost suficiente, în

opinia organelor de control, pentru extinderea cercetărilor - prin sesizarea organelor

abilitate care să aprecieze cu privire la realitatea operațiunilor a căror înregistrare

în contabilitate a implicat evidențierea unor cheltuieli asupra cărora exista suspiciuni

în privința prestării efective a serviciilor ce le-au generat.

Cât privește condiția

pagubei iminente, de asemenea se consideră neîndeplinită iar motivarea potrivit

căreia sumele reținute de organul de control sunt foarte mari, nu este suficientă,

pentru suspendarea executării actului administrativ.

4.Apărarea intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă prin

concluziile scrise a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și

temeinică a sentinței nr. 41/2010 a Curții de Apel Ploiești care a apreciat că a

făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale pentru a dispune suspendarea actelor

administrativ- fiscale până la stabilirea realității sumelor ce i se impută prin

decizia contestată.

Susține că, aparenta nelegalitate

a actului atacat a fost apreciată de instanța fondului prin prisma tuturor înscrisurilor

care, deși fuseseră prezentate și organului de control, au fost înlăturate de acesta

fără o motivare temeinică. Astfel, contracte de comision, contracte de prestări

servicii, facturi emise în baza acestor contracte însoțite de situații de lucrări

au fost înlăturate ca urmare a aprecierii și interpretării abuzive și totodată eronate,

de către organul de control, a tranzacțiilor sale comerciale, fapt inacceptabil,

și care excede în mod evident dispozițiilor legale în vigoare, dovedind totodată

o profundă inconsecvență de raționament a organului fiscal.

Cu privire la cea de a

doua condiție a pagubei iminente, intimata-reclamantă face trimitere la expertiza

extrajudiciară depusă la dosarul cauzei care este elocventa în privința impactului

pe care l-ar avea, în acest moment, asupra activităților curente ale societății,

o eventuală executare silită pentru sumele reținute în decizia de impunere.

II.Considerentele Înaltei

Curși asupra recursului

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Analizând actele și lucrările

dosarului, motivele de recurs și examinând cauza sub toate aspectele, conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată

a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță niciun motiv

care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare

arătate.

Actul administrativ fiscal

a cărui suspendare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 14 din Legea

nr. 554/2004 este decizia de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009 prin care în

baza Raportului de inspecție fiscală s-a stabilit în sarcina SC D.C. SRL obligații

fiscale de plată reprezentând: impozit pe profit 415.632 RON, cu majorări de întârziere

de 3.153 RON, T.V.A. de 739.300 RON și majorări în sumă de 2.512 RON.

Hotărârea Curții de Apel

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat,

înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condițiilor cumulativ

prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat

și paguba iminentă.

În speță, făcându-se dovada

unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea

de suspendare.

În privința primei condiții,

legea nu conține reglementări, dar este evident că existența unui caz bine justificat,

care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu

din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate

de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea

acesteia.

Această condiție este

îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate

a actului atacat, precum și inconsecvența de raționament a organului fiscal reținută

de prima instanță, în interpretarea tranzacțiilor comerciale derulate de reclamantă,

precum și a documentelor necesare pentru înregistrarea în contabilitate pe cheltuieli

cu documentele care justifică necesitatea și legalitatea prestării serviciilor.

În mod corect, prima instanță

a reținut că existența cazului bine justificat întrucât organul de control a invocat

lipsa unor documente justificative (devize,situații de lucrări) cu trimitere la

un text de lege care reglementează expres alt tip de document justificativ ceea

ce induce opinia unei confuzii grave între două noțiuni distincte de documente justificative,

mai exact cele de înregistrare în contabilitate sau cele de justificarea necesității

și legalității prestării serviciilor la care se referă actul de control.

Este adevărat că motivele

de nelegalitate vor fi analizate de instanța care verifică actul contestat, dar

textul cere ca împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Recurenta, deși critică

sentința primei instanțe nu arată în concret care sunt motivele de nelegalitate

privind condiția cazului bine justificat reținut ca urmare a existenței unei îndoieli

serioase asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

Așa fiind, în speță, cazul

bine justificat rezidă atât din împrejurările arătate în concret de intimata-reclamantă

cât și din argumentele juridice, prezentate și sumar probate, aparent valabile,

de natură a crea însă o îndoială serioasă în ceea ce privește actul contestat, emis

de recurenta-pârâtă.

Art. 2 alin. (1) lit.

ș) definește „paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil,

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public”.

În cauză, s-a conturat

îndeplinirea acestei condiții și anume prejudiciul material viitor și previzibil,

reclamanta făcând dovada că executarea actelor administrativ-fiscale la acest moment

ar însemna imposibilitatea efectuării altor plăți, expertiza extrajudiciară relevând

faptul că în condiții de dezechilibru financiar, creditorii societății pot pretinde

restituirea sumelor împrumutate, insuficiența lichidităților pentru satisfacerea

acestei cerințe putând duce la acțiuni în justiție și întreruperea fluxurilor financiare

normale, întrucât fondurile disponibile pot fi insuficiente pentru acoperirea datoriilor

plătibile, situație ce presupune apariția stării de insolvabilitate și/sau insolvență.

Totodată se arată că eventualele

riscuri ce pot să apară sunt pe fluxul aprovizionare desfacere, respectiv lipsa

lichidităților pentru plata furnizorilor de materii prime și materiale poate genera

întreruperea alimentării procesului productiv caz care va influența vânzarea producției

la orice preț pentru asigurarea cu lichidități ducând în finală la întreruperea

activității.

Aceste argumente vin în

susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului

administrativ.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței civile

nr. 41 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.