ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4646/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Procedura în fața Curții de Apel Prin acțiunea formulată reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009, emisă de pârâtă, precum și a tuturor măsurilor dispuse prin aceasta. Reclamanta a susținut că din datele tranzacțiilor prezentate sumar, între părți au avut loc, doar două livrări efective și tot atâta prestări de servicii, iar decizia de impunere a concluzionat că reclamanta a înregistrat în contabilitate cheltuieli reprezentând plata unor servicii pe care SC G.O.C.

SRL nu le-a prestat efectiv, diminuând astfel profitul cu suma de 415.632 RON, plus 3.153 RON majorări de întârziere și, totodată, a calculat în mod greșit T.V.A., datorând statului suma de 739.300 RON plus 2.512 RON majorări de întârziere. În susținerea cererii, reclamanta a invocat practica și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție dar, nu în ultimul rând, și cea a Uniunii Europene, practica națională fiind în acord cu recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei. Pârâta a depus întâmpinare și acte, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, iar reclamanta a mai depus un set de acte și o expertiză extrajudiciară, în opinia sa, relevantă în soluționarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția inadmisibilității, susținând că aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, iar că simpla achitare a unei sume reprezentând cauțiune nu poate duce la suspendarea executării dispozițiilor sale, aceasta fiind una dintre condițiile prealabile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii. 2.Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 41 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de SC D.C. SRL, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, și, în consecință, a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: Cazul este bine justificat întrucât organul de control a invocat lipsa unor documente justificative (devize, situații de lucrări) cu trimitere la un text de lege care reglementează expres alt tip de document justificativ ceea ce induce opinia unei confuzii grave între două noțiuni distincte de documente justificative, mai exact cele de înregistrare în contabilitate sau cele de justificarea necesității și legalității prestării serviciilor la care se referă actul de control. Instanța de fond a apreciat că, se impune suspendarea și pentru faptul că suma de 724.944 RON, stabilită suplimentar pentru justificarea T.V.A. aferentă serviciilor achiziționate de la SC G.O.C.

SRL, apreciată ca nedeductibilă, precum și cea de 400.000 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor facturate de SC J.P.C. SRL, argumentul juridic al organului constatator constă într-o simplă trimitere la dispozițiile art. 11 și 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, fără nicio justificare temeinică, obligatorie în astfel de situații.

Sumele foarte mari reținute de organul de control, în condițiile crizei economice actuale ar avea consecințe ireversibile asupra societății, ducând chiar la faliment, efectele fiind dintre cele mai grave, situație ce poate fi evitată, cel puțin temporar, prin suspendarea actului de control, cu atât mai mult că în această materie practica judiciară este constantă, în acest sens pronunțându-se alte instanțe din țară, inclusiv Curtea de Apel Ploiești, dar și Inalta Curte de Casație și Justiție, care apreciază instituția suspendării actului administrativ un instrument procedural aflat la îndemâna instanței de judecată, pentru a crea premisele și a da garanția respectării principiului legalității, apreciind că atâta timp cât o autoritate publică este într-un proces de evaluare, echitabil este ca actul administrativ să nu-și producă efecte asupra celor implicați, până la o soluționare definitivă și irevocabilă a litigiului.

3.Recursul declarat de pârâtă Împotriva sentinței instanței de fond pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic prevederile art. 304 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative emise de organele de specialitate. Susține recurenta că în speță, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în privința cazului bine justificat cât și a pagubei iminente. Recurenta-pârâtă, arată că instanța de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia administrația este în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară intervenția justiției, că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind titlu executoriu.

Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. În mod concret arată recurenta–pârâtă, că intimata-reclamantă nu a arătat care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta–pârâtă a făcut referire la obiectul inspecției fiscale, ocazie cu care s-a reținut imposibilitatea societății de a prezenta documente justificative din care să rezulte realitatea efectuării unor prestări de servicii în valoare de 3.415.502 RON, ca a înregistrat în evidenta contabilă și alte cheltuieli reprezentând servicii de comision care nu au fost justificate cu documente din care să rezulte achizițiile/livrările intermediate și că aceste elemente au fost suficiente, în opinia organelor de control, pentru extinderea cercetărilor - prin sesizarea organelor abilitate care să aprecieze cu privire la realitatea operațiunilor a căror înregistrare în contabilitate a implicat evidențierea unor cheltuieli asupra cărora exista suspiciuni în privința prestării efective a serviciilor ce le-au generat.

Cât privește condiția pagubei iminente, de asemenea se consideră neîndeplinită iar motivarea potrivit căreia sumele reținute de organul de control sunt foarte mari, nu este suficientă, pentru suspendarea executării actului administrativ. 4.Apărarea intimatei-reclamante Intimata-reclamantă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 41/2010 a Curții de Apel Ploiești care a apreciat că a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale pentru a dispune suspendarea actelor administrativ- fiscale până la stabilirea realității sumelor ce i se impută prin decizia contestată. Susține că, aparenta nelegalitate a actului atacat a fost apreciată de instanța fondului prin prisma tuturor înscrisurilor care, deși fuseseră prezentate și organului de control, au fost înlăturate de acesta fără o motivare temeinică.

Astfel, contracte de comision, contracte de prestări servicii, facturi emise în baza acestor contracte însoțite de situații de lucrări au fost înlăturate ca urmare a aprecierii și interpretării abuzive și totodată eronate, de către organul de control, a tranzacțiilor sale comerciale, fapt inacceptabil, și care excede în mod evident dispozițiilor legale în vigoare, dovedind totodată o profundă inconsecvență de raționament a organului fiscal. Cu privire la cea de a doua condiție a pagubei iminente, intimata-reclamantă face trimitere la expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei care este elocventa în privința impactului pe care l-ar avea, în acest moment, asupra activităților curente ale societății, o eventuală executare silită pentru sumele reținute în decizia de impunere.

II.Considerentele Înaltei Curși asupra recursului 1.Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță niciun motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate. Actul administrativ fiscal a cărui suspendare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este decizia de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009 prin care în baza Raportului de inspecție fiscală s-a stabilit în sarcina SC D.C.

SRL obligații fiscale de plată reprezentând: impozit pe profit 415.632 RON, cu majorări de întârziere de 3.153 RON, T.V.A. de 739.300 RON și majorări în sumă de 2.512 RON. Hotărârea Curții de Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat și paguba iminentă. În speță, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare. În privința primei condiții, legea nu conține reglementări, dar este evident că existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia.

Această condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate a actului atacat, precum și inconsecvența de raționament a organului fiscal reținută de prima instanță, în interpretarea tranzacțiilor comerciale derulate de reclamantă, precum și a documentelor necesare pentru înregistrarea în contabilitate pe cheltuieli cu documentele care justifică necesitatea și legalitatea prestării serviciilor. În mod corect, prima instanță a reținut că existența cazului bine justificat întrucât organul de control a invocat lipsa unor documente justificative (devize,situații de lucrări) cu trimitere la un text de lege care reglementează expres alt tip de document justificativ ceea ce induce opinia unei confuzii grave între două noțiuni distincte de documente justificative, mai exact cele de înregistrare în contabilitate sau cele de justificarea necesității și legalității prestării serviciilor la care se referă actul de control.

Este adevărat că motivele de nelegalitate vor fi analizate de instanța care verifică actul contestat, dar textul cere ca împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Recurenta, deși critică sentința primei instanțe nu arată în concret care sunt motivele de nelegalitate privind condiția cazului bine justificat reținut ca urmare a existenței unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă atât din împrejurările arătate în concret de intimata-reclamantă cât și din argumentele juridice, prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială serioasă în ceea ce privește actul contestat, emis de recurenta-pârâtă.

Art. 2 alin. (1) lit. ș) definește „paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. În cauză, s-a conturat îndeplinirea acestei condiții și anume prejudiciul material viitor și previzibil, reclamanta făcând dovada că executarea actelor administrativ-fiscale la acest moment ar însemna imposibilitatea efectuării altor plăți, expertiza extrajudiciară relevând faptul că în condiții de dezechilibru financiar, creditorii societății pot pretinde restituirea sumelor împrumutate, insuficiența lichidităților pentru satisfacerea acestei cerințe putând duce la acțiuni în justiție și întreruperea fluxurilor financiare normale, întrucât fondurile disponibile pot fi insuficiente pentru acoperirea datoriilor plătibile, situație ce presupune apariția stării de insolvabilitate și/sau insolvență.

Totodată se arată că eventualele riscuri ce pot să apară sunt pe fluxul aprovizionare desfacere, respectiv lipsa lichidităților pentru plata furnizorilor de materii prime și materiale poate genera întreruperea alimentării procesului productiv caz care va influența vânzarea producției la orice preț pentru asigurarea cu lichidități ducând în finală la întreruperea activității. Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ. 2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței civile nr. 41 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.