ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4881/2011

Asupra cererii

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

petenta a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 5535/2010, în temeiul

dispozițiilor art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ..

În motivarea cererii

a arătat că la termenul la care s-a judecat recursul formulat de Direcția pentru

Imigrări a Municipiului București, respectiv 10 decembrie 2010, a fost reprezentată

de avocata E.Ș., prin intermediul căreia a solicitat obligarea recurentei-pârâte

la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței

justificative depusă la dosar, cerere asupra căreia instanța de recurs a omis să

se pronunțe, deși prin decizia pronunțată i s-a dat câștig de cauză.

Prin notele scrise

depuse la dosar Oficiul Român pentru Imigrări a invocat excepția inadmisibilității

cererii privind completarea dispozitivului susținând că prin decizia nr. 5535/2010

a fost soluționat recursul declarat de instituție, în mod irevocabil, iar din interpretarea

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ. rezultă că pot face obiectul cererii

de completare doar hotărârile judecătorești supuse apelului sau recursului și cele

pronunțate în fond, după casarea cu reținere.

Analizând, cu

prioritate, excepția inadmisibilității cererii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

În conformitate

cu prevederile art. 281

2

C. proc. civ., „(1) Dacă prin hotărârea dată

instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu,

ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii

în același termen, în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva

acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere,

în termen de 15 zile de la pronunțare".

Interpretarea

literală și logico-juridică a acestui text de lege nu trebuie să fie restrictivă,

atâta vreme cât legiuitorul prin expresia "instanța a omis" nu face distincția

între instanța de fond, de apel sau de recurs. împrejurarea că s-a stabilit un termen

în care se poate cere completarea hotărârii cu referire la căile de atac ale apelului

sau recursului sau la situația casării cu reținere, nu exclude aplicarea acestei

instituții procedurale și în alte situații procesuale, în care intervine această

neregularitate a omiterii pronunțării asupra unei cereri formulate în condiții legale.

Dacă am interpreta altfel, s-ar putea da naștere la încălcarea principiului fundamental

al disponibilității, nesocotit de instanță de vreme ce partea nu a renunțat la judecarea

cererii respective.

În situația din

speță, în care instanța de recurs nu a evocat fondul printr-o casare cu reținere

spre rejudecare, dacă s-ar reține interpretarea autorității pârâte, ar însemna că

societatea intimată deși a câștigat procesul în cadrul căruia a formulat expres

acordarea cheltuielilor de judecată, cerere care însă nu a fost analizată, și nu

din culpa părții, să nu poată să își valorifice pretențiile în cadrul acestui proces,

fapt care ar încălca evident accesul liber la justiție.

Pe de altă parte,

stabilirea termenului de către legiuitor pentru cererea de completare trebuie înțeleasă

în sensul că acesta este aplicabil numai hotărârilor care sunt susceptibile de cale

de atac, în această situație părțile putând opta între a exercita calea de atac

sau a formula cerere de completare a hotărârii, iar în situația evocării fondului

de către instanța de recurs, se poate formula și cerere de revizuire, cale de atac

inadmisibilă în cazul petentei.

Pentru considerentele

expuse, instanța va respinge excepția inadmisibilității invocată de autoritatea

recurentă.

Pe fondul cererii

de completare a hotărârii, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Verificând actele

și lucrările dosarului, precum și notările din caietul magistratului-asistent,

Înalta Curte constată că, într-adevăr, la termenul din 10 decembrie 2010, când au

avut loc dezbaterile asupra cauzei și a fost reținută în pronunțare, pentru intimata-reclamantă

SC S.T. SRL s-a prezentat doamna avocat E.Ș., cu împuternicirea avocațială din 03

decembrie 2010, care prin concluziile verbale a solicitat obligarea recurentei-pârâte

Direcția pentru Imigrări a Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată

constând în onorariu de avocat, conform chitanței justificative pe care a anexat-o

împuternicirii avocațiale.

În aceste condiții,

raportat la soluția pronunțată prin Decizia nr. 5535/2010 de anulare ca netimbrat

a recursului formulat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București,

Înalta Curte constată că a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor

de judecată formulată de intimata-reclamantă SC S.T. SRL, astfel încât este îndeplinită

ipoteza legală prevăzută de dispozițiile art. 281

2

alin. (1) din Codul

de procedură civilă, referitoare la completarea hotărârii.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 281

2

alin.

(2) cu raportare la cele art. 281

1

alin. (3) C. proc. civ. va dispune

completarea dispozitivului Deciziei nr. 5535/2010, în sensul celor menționate anterior,

prezenta hotărâre făcând parte integrantă din decizia completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității cererii.

Admite cererea

formulată de SC S.T. SRL privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 5535/2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Dispune completarea

dispozitivului Deciziei nr. 5535/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

sensul că obligă recurenta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București la

plata sumei de 1.242 RON de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 octombrie 2011.