ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată
următoarele:
Prin
încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie 2012
Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău în dosarul penal nr.
55/D/P/2010 și în baza disp. art. 149
1
rap. la art. 143 și art. 148
alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a
inculpatei O.V. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29 noiembrie
2012 până la data de 27 decembrie 2012, inclusiv.
A constatat că inculpata a fost
reținută conform ordonanței emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău începând cu data de
28 noiembrie 2012, orele 20:45 și până la 29 noiembrie 2012, orele 20:20.
A dispus emiterea mandatului de arestare
preventivă a inculpatei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima
instanță a reținut în esență, următoarele:
Prin propunerea de arestare preventivă
din data de 29 noiembrie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie
– D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău a solicitat arestarea preventivă a inculpatei
O.V., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, spălare de bani și favorizarea infractorului, prev. de art. 290 C.
pen., art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,
reținând, în fapt, că în cursul anului 2010, a conceput și redactat un contract
de împrumut cu gaj general, cu mențiuni nereale, atestând în fals existenta unui
împrumut de bani între N.D. și L.V., prezența acestor părți în fața ei și semnarea
contractului la sediul cabinetului său de avocatură.
Acest contract a fost dat, ulterior, spre
semnare inculpaților L.V. și N.D., prin intermediar.
Contractul a fost folosit la justificarea
sumei de bani înscrisă în el, respectiv de 50.000 euro, în fata autorităților judiciare
italiene, care îi cercetau pe R.N.G. și L.V., pentru trafic de persoane și proxenetism.
În cursul lunii noiembrie 2012, întrucât
avea nevoie să justifice suma de 350.000,81 RON, ridicată din bancă, și care făcea
obiectul măsurii sechestrului asigurător în prezenta cauză, inculpata O.V. i-a transmis
lui R.V. (fostă L.) un exemplar în original al contractului în discuție, în vederea
asigurării folosului și produsului infracțiunii pentru cea în cauză.
Pentru a masca falsificarea contractului,
inculpata O.V. a adus modificări registrului de înregistrare a actelor juridice
atestate de avocat, înscriind contractul de împrumut incriminat ca fals, pe poziția
altui contract de comodat, care privea SC S.C. SRL, prin mențiuni scrise de altă
culoare peste înregistrarea inițială.
Curtea de Apel Ploiești a constatat că
în cauză se impune arestarea preventivă a inculpatei, fiind întrunite condițiile
prev. de art. 143 și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.
S-a reținut că, în cauză există date că
inculpata încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului
prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea
sau sustragerea mijloacelor materiale de probă dacă aceasta se va afla în stare
de libertate, cu atât mai mult cu cât există antecedența situației registrului depus
la dosarul cauzei.
S-a mai reținut că inculpata a săvârșit
o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și,
există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea
publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat
recurs, în termen legal inculpata O.V., criticând-o pe motive de nelegalitate și
netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii
de arestare preventivă a solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara
ori localitatea.
S-a arătat, în esență, în motivarea recursului
că, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc.
pen. și nici cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând
recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin. (3) și art.
385
14
C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru considerentele
ce urmează.
Conform dispozițiilor art. 146 C. proc.
pen., la care face trimitere art. 149
1
C. proc. pen., măsura arestării
preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C.
proc. pen. și există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen.
și dacă se consideră că arestarea este necesară în interesul urmăririi penale.
Aceasta înseamnă că este necesar să existe
probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Sunt
indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea
rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de
urmărire penală a săvârșit fapta. Această precizare este foarte importantă având
în vedere momentul procesual în care se află cauza și actele efectuate până acum.
Sub acest aspect, așa cum se observă, atunci
când se apreciază cu privire la existența probelor sau indiciilor temeinice trebuie
avute în vedere evident cele administrate de către organele de anchetă, până la
momentul sesizării instanței cu propunerea de luare a măsurii preventive.
Din examinarea actelor dosarului,
Înalta Curte constată, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata
a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5
parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, din actele premergătoare și probele administrate până în acest moment
procesual rezultând suficiente fapte și informații apte să convingă că inculpata
poate să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârșit infracțiunile
de care este acuzată. Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5
parag. 1 lit. c) din Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe
suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul
măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă,
înlăturarea suspiciunilor.
Sub aspectul condițiilor prevăzute de
art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în cauză nu
este îndeplinită una dintre cerințele a cărei respectare este necesară pentru luarea
măsurii arestării preventive, și anume aceea a existenței la dosar a unor probe
că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea
publică, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina
lui este închisoarea mai mare de 4 ani.
De altfel, pericolul pe care l-ar prezenta
lăsarea în libertate a inculpatei nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să
fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen. impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate
ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber. În același sens,
este de menționat și faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică
nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracțiunii,
ci trebuie constatat prin coroborare și cu celelalte elemente de apreciere, cum
ar fi datele care circumstantiază persoana făptuitorului, comportamentul său social,
timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de
comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.
În speță, din actele dosarului, rezultă
că inculpata, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care este
acuzată, a dat dovadă de un comportament ireproșabil în cadrul relațiilor sociale,
nu este cunoscută cu antecedente penale, astfel că profilul socio-moral și profesional
al acesteia nu justifică în niciun fel temerea că, lăsată în libertate ar periclita
ordinea de drept sau ar crea disfuncții în menținerea acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că,
la dosarul cauzei nu există elemente care să indice că inculpata s-ar sustrage de
la cercetări ori ar încerca să influențeze mersul anchetei sau că ar săvârși alte
infracțiuni, din actele dosarului nu rezultă că este o persoană conflictuală, angrenată
în anturaje ce acționează violent, dimpotrivă atunci când a fost chemată la organele
de urmărire penală s-a prezentat, de îndată, fără a se sustrage sau să efectueze
activități de tergiversare a cercetărilor.
Mai mult, este de menționat că, în jurisprudența
sa constantă (spre ex., cauza Calmanovici contra României), C.E.D.O. a dezvoltat
patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat
suspectat că ar fi comis o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă, riscul
ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită
alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.
Totodată, se constată că nu este îndeplinită
nici cerința legală care impune arestarea preventivă prev. de art. 148 lit. b) C.
proc. pen. în sensul că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului,
prin alterarea sau sustragerea mijloacelor de probă.
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte,
Înalta Curte apreciază că desfășurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpata
în stare de libertate, nu ar putea, fi afectată, realizarea scopului prevăzut de
art. 136 C. proc. pen. nefiind condiționată de privarea de libertate a acesteia.
În consecință, Înalta Curte constată că
instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă cu privire la îndeplinirea cerințelor
prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) teza a II-a C. proc. pen., nefiind
întrunite în speță condițiile impuse de art. 149
1
alin. (1) C. proc.
pen., astfel că se impune respingerea ca neîntemeiată a propunerii parchetului de
arestare preventivă a inculpatei O.V.
Însă având în vedere actele de urmărire
penală ce se impun a fi efectuate în continuare în cauză, pentru stabilirea situației
de fapt și lămurirea cauzei sub toate aspectele, și pentru a se asigura buna desfășurare
a procesului penal, Înalta Curte apreciază că se impune luarea față de inculpata
O.V. a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, respectiv a măsurii
obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data
de 3 decembrie 2012 și până la data de 01 ianuarie 2013, inclusiv impunând inculpatei
să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1
1
) și alin. (1
2
)
C. proc. pen.
În temeiul art. 145 alin. (2
2
)
C. proc. pen., va atrage atenția inculpatei că, în caz de încălcare, cu rea-credință,
a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta
măsura arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate
a inculpatei O.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 29 noiembrie
2012 emis de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și
de familie, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.
pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul formulat de recurenta-inculpată
O.V. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie
2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
pronunțată în Dosarul nr. 971/42/2012.
Casează încheierea de ședință recurată
și, rejudecând în fond:
În temeiul art. 149
1
alin.
(9) C. proc. pen., respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă
a inculpatei O.V.
În
temeiul art. 149
1
alin. (12) C. proc. pen. raportat
la art. 146 alin. (11
1
) C. proc. pen., dispune luarea măsurii obligării
de a nu părăsi țara față de inculpata O.V., pe o perioadă de 30 zile, cu începere
de la data de 3 decembrie 2012 și până la data de 01 ianuarie 2013, inclusiv.
În
temeiul art. 145
1
alin. (2) C. proc. pen., raportat
la art. 145 alin. (1
1
) și alin. (1
2
) C. proc. pen., inculpata
va respecta, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații:
1) să se prezinte la organele judiciare,
ori de câte ori este chemată;
2) să se prezinte la secția de poliție
în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnată cu supravegherea acesteia, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va
fi chemată;
3) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea
instanței de judecată;
4) să nu dețină, să nu folosească și să
nu poarte nici o categorie de arme;
5) să nu se apropie și să nu comunice,
direct sau indirect, cu părțile și martorii din cauză.
În temeiul art. 145 alin. (2
2
)
C. proc. pen., atrage atenția inculpatei că, în caz de încălcare, cu rea-credință,
a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta
măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate
a inculpatei O.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 29 noiembrie
2012 emis de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru
cauze
cu minori și de familie, dacă nu este reținută au arestată în altă cauză.
În
temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile
judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3
decembrie 2012.