ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 972/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 972/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 330 din 23 septembrie 2011 Tribunalul Dâmbovița, în baza art.

197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art.

75 lit. c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. și cu art. 320

1

C. proc.

pen., a condamnat inculpatul B.M.C. la 8 ani închisoare.

În

baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b)

și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după

executarea pedepsei principale.

În

baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 41 alin.

(2) și art. 75 lit. c) C. pen., și cu art. 320

1

C. proc. pen., a

condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În

baza art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a,

b) și e) C. pen.

În

baza disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a-II-a), b) și e) C. pen. de la rămânerea definitivă a

hotărârii și până la executarea pedepsei.

În

baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de

ore cuprinsă în intervalul 6 mai 2011 -7 mai 2011 și arestului preventiv de la

12 mai 2011 la zi.

În

baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 320 alin. (5) C. proc. pen. a disjuns soluționarea acțiunii civile

formulată de către partea civilă B.G.L., prin reprezentant legal Ș.A.

Pentru

a dispune astfel instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 254/P/2011

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.C., reținându-se că

în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

inculpatul B.M.C. -împreună cu inculpații - minori R.M.N., I.B.C., V.G.S. și S.N.,

l-au agresat sexual în mod repetat pe minorul B.L. în vârstă de 7 ani, în

sensul că prin constrângere și profitând de imposibilitatea acestuia de a se

apăra ori de a-și exprima voința, a întreținut cu acesta acte sexuale orale și

totodată în aceeași perioadă de referință a exercitat acte cu caracter obscen

asupra minorului B.L., în prezența minorilor R.M.N., V.F.S., S.N. și I.B.C.

La

rândul său, în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, inculpatul minor, împreună cu inculpatul B.M.C., dar și cu

minorii I.B.C., V.G.S. și S.N., l-a agresat sexual în mod repetat pe minorul B.L.

în vârstă de 7 ani, în sensul că prin constrângere și profitând de

imposibilitatea acestuia de a se apăra ori de a-și exprima voința, a întreținut

cu acesta acte sexuale orale și totodată în aceeași perioadă de referință a

exercitat acte cu caracter obscen asupra minorului B.L., în prezența

inculpatului B.M.C., dar și a minorilor V.G.S., S.N. și I.B.C.

S-a

avut în vedere de către procuror materialul probator administrat în faza de

urmărire penală constând în declarațiile inculpaților de recunoaștere a

faptelor, declarațiile părții vătămate B.G.L., suport optic conținând depoziția

părții vătămate, rapoarte de expertiză medico-legală, declarațiile

făptuitorilor minori S.N., V.G.S. și I.B.C., declarațiile martorilor Ș.A., V.D.,

V.E., F.E.I., T.G.M., I.C., C.I., R.M., depoziția învinuitului R.M.N. și ale

inculpatului B.M.C.

În

faza de judecată, față de dispozițiile art. 482 C. proc. pen., instanța a

solicitat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița referatul

de evaluare a inculpatului minor R.M.N., acesta fiind depus la dosarul cauzei.

Partea

vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă împotriva

inculpaților cu suma de 150.000 RON, dintre care 70.000 RON reprezentând daune

morale, iar restul daune materiale. În condițiile în care inculpații au

declarat, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunosc în

totalitate faptele reținute în actul de sesizare, așa cum au fost dovedite în

faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le-au administrat la același termen de

judecată, față de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța a

admis cererea acestora de aplicare a procedurii simplificate reglementate de

textul de lege sus invocat, procedând la judecarea acțiunii penale conform

respectivei proceduri.

Față

de actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut potrivit deciziei nr.

III/2005 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție orice

modalitate în care au loc relații sexuale între persoane de același sex

constituie act sexual în înțelesul art. 197 alin. (1) C. pen. Celelalte

practici sexuale, precum acte cu caracter obscen, în tendința de a obține

satisfacții ale instinctului sexual, constituie acte de perversiuni sexuale, în

sensul art. 202 C. pen.

Situația

de fapt ce rezultă din ansamblul probator administrat în faza de urmărire

penală, probe în baza cărora inculpații au solicitat să fie judecați conform art.

320

1

C. proc. pen.

La

stabilirea situației de fapt, în afara declarațiilor inculpaților, instanța de

fond a avut în vedere și declarațiile părții vătămate, ale martorilor I.B.C., V.G.S.

și S.N., precum și ale celorlalți martori audiați pe situația de fapt, rude sau

consăteni ai părților, respectiv V.E., F.E.I., T.G.M., I.C., C.I., R.M., I.A.,

S.C., V.D.

În

urma evaluării materialului probator, cu respectarea dispozițiilor art. 62 și

63 C. pen., s-au stabilit împrejurările comiterii faptelor așa cum au fost

expuse, încadrarea juridică dată acestora- infracțiunile de viol și corupție

sexuală comise în forma continuată asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani,

de două sau mai multe persoane împreună, dintre care numai inculpații răspund

penal, dată fiind vârsta acestora, inculpatul minor R.M.N. în condițiile art. 99

C. pen., iar inculpatul major care a săvârșit faptele împreună cu un minor, în

cele ale art. 75 lit. c) C. pen., ceea ce va atrage condamnarea inculpaților.

La

individualizarea pedepsei aplicate acestora s-a avut în vedere pe de o parte,

împrejurarea că prin comiterea faptelor s-au adus atingere unei multitudini de

relații sociale cu referire la cele privitoare la libertatea și

inviolabilitatea sexuală a persoanei, cât și la cele vizând demnitatea, integritatea

corporală și sănătatea acesteia, dar și la cele privind pudoarea, morală și

decența libertății sexuale, faptul că vârsta fragedă a victimei -7 ani imprimă

faptelor un grad de pericol social mai ridicat și făptuitorilor o

periculozitate sporită, precum și împrejurarea că perioada în care s-au repetat

actele constitutive ale infracțiunilor a fost îndelungată, iar întreruperea

activității infracționale s-a produs independent de voința făptuitorilor, iar

pe de altă parte, că inculpații sunt la primul contact cu legea penală, au

circumstanțe personale favorabile probate cu actele depuse, toate acestea

materializându-se în aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate către

minimul special rezultat în urma aplicării reducerii limitelor de pedeapsă

prevăzute în norma de incriminare în condițiile art. 320

1

C. proc.

pen., cu executare efectivă în cazul inculpatului major și cu suspendare sub

supraveghere în cel a inculpatului minor, răspunzând corespunzător funcțiilor

de constrângere, reeducare și exemplaritate ale pedepsei.

În

ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii și complementare, s-au interzis

inculpatului major drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) și e)

C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, cât și ulterior, pe o

perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa după executarea

pedepsei principale.

În

privința inculpatului minor, acestuia i s-a aplicat numai pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) și e) C. pen.,

pedeapsă a cărei executare va începe după împlinirea vârstei de 18 ani.

Întrucât

față de inculpatul B.C.M. s-a luat măsura reținerii pe 24 de ore în intervalul

06 - 07 mai 2011 și a arestării preventive începând cu data de 12 mai 2011, în

baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada curgând de

atunci la zi, iar în baza disp. art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea

de arest, în considerarea faptului că temeiurile care au generat privarea sa de

libertate justifică în continuare acest lucru.

Astfel

instanța de fond a apreciat că se impune, continuarea detenției întrucât există

indicii concrete determinate de gravitatea sporită a faptelor, trauma produsă

victimei, reacția membrilor comunității locale din care provin părțile, toate

acestea demonstrând o cerință veritabilă de interes public care prevalează, în

ciuda prezumției de nevinovăție de care se bucură încă inculpatul, asupra

regulii respectării libertății individuale (Smirnova împotriva Rusiei,).

Totodată,

față de dispozițiile art. 320

1

alin (5) C. proc. pen., s-a disjuns

soluționarea acțiunii civile, fiind necesară dovedirea pretențiilor civile de

către partea vătămată și amânarea judecății în vederea administrării probelor.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.M.C., criticând-o sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate.

Prin

decizia penală nr. 3 din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

către inculpatul B.M.C., a desființat în parte, în latură penală, sentința

penală nr. 330 din 23 septembrie 2011 a Tribunalului Dâmbovița.

A

descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului B.C.M.

în pedepsele componente de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) și 75 lit. c) C. pen. precum și a art. 320

1

C. proc. pen.

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 202 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen., precum și a art. 320

1

C. proc. pen.

A

redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și

75 lit. c) C. pen. precum și a art. 320

1

C. proc. pen. la 7 ani

închisoare.

În

baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a

recontopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

A

menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

În

baza disp. art. 383 alin. 1

1

C. proc. pen. menține starea de arest a

inculpatului, iar în baza disp. art. 383 alin. (2) C. proc. pen. deduce din

pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore cuprinsă în intervalul 06 mai

2011 - 07 mai 2011 și a arestului preventiv de la data de 12 mai 2011 la zi.

Curtea

de Apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă analiză a dosarului de

urmărire penală, existând date că inculpatul a comis faptele de care este

acuzat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol și

corupție sexuală prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) teza I

și art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C.

pen.

A

reținut că, există la dosar declarațiile părții vătămată B.G.L., ale

martorilor-făptuitori minori I.B.C., V.G.S. și S.N., ale inculpatului R.M.M.,

din care reiese în mod clar că inculpatul apelant a săvârșit faptele, respectiv

că în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, împreună cu numiții R.M.M., I.B.C., V.G.S. și S.N., prin

constrângere și profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima

voința, a întreținut acte sexuale orale cu minorul B.L., în vârstă de 7 ani,

precum și acte cu caracter obscen în prezența acestuia.

În

ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea de Apel a constatat că

pentru infracțiunea de viol în formă agravantă legea penală prevede pedeapsa

închisorii de la 10 la 25 ani. Redusă cu 1/3 conform art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 6 ani și 8 luni închisoare

la 16 ani și 8 luni închisoare.

Aplicând

o pedeapsă de 8 ani închisoare a apreciat că prima instanță s-a încadrat în

limitele legale prevăzute de lege, dar, Curtea de Apel a considerat că s-a

făcut o greșită individualizare a pedepsei.

În

acest sens, instanța de apel a avut în vedere că, deși infracțiunea comisă

prezintă un grad ridicat de pericol social generic, ținând seama de limitele de

pedeapsă stabilite de legiuitor, în concret, trebuie luat în considerare și

ansamblul celorlalte criterii prev. de art. 72 C. pen. respectiv: persoana

inculpatului și contextul săvârșirii faptelor. Se poate observa că inculpatul

este la o vârstă fragedă, a avut un comportament bun în societate, la școală a

fost un elev premiant, provine dintr-o familie care și-a dat silința în

privința educării sale, nu a mai avut conflicte cu legea penală și, din aceste

date, se poate concluziona că anturajul a fost cel care a avut o contribuție

considerabilă la săvârșirea faptelor ilegale imputate.

De

asemenea,, s-a mai constatat că inculpatul R.M.N., cu trei ani mai tânăr decât

apelantul și pentru că nu a atins vârsta majoratului, a fost condamnat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere prev. de art. 110

1

C. pen., deci o pedeapsă mai mică decât jumătatea pedepsei aplicate

inculpatului apelant.

Față

de aceste aspecte, Curtea de Apel a considerat că se impune mai mare clemență

și pentru inculpatul apelant, astfel că va reduce pedeapsa aplicată cu un an

închisoare.

Împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul B.M.C., care au solicitat

casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

cu consecința reindividualizării pedepsei în sensul majorării pedepsei,

respectiv reducerii pedepsei aplicate.

Recursurile

sunt nefondate.

Examinând

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-au reținut faptele

și vinovăția inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare

dispozițiilor legale în deplină concordanță cu probele administrate în cauză,

din care rezultă fără dubiu că inculpatul B.M.C. în perioada august 2010 - mai

2011, în baza aceleași rezoluții infracționale, împreună cu alții, prin

constrângere și profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima

voința, a întreținut acte sexuale orale cu minorul B.L., în vârstă de 7 ani,

precum și acte cu caracter obscen în prezența acestuia -întrunește în drept

elementele constitutive ale infracțiunii de viol și corupție sexuală prev. de art.

197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) teza I și art. 202 alin. (1) C. pen.,

cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen.

Criticile

formulate nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta

Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa rezultantă de 7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupție sexuală

aplicată inculpatului B.M.C. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, având în vedere

împrejurările comiterii faptelor și consecințele acestora.

De

altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că raportat la

natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor s-a procedat la o judicioasă

individualizare.

Referitor

la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Înalta

Curte apreciază că prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare instanța de

fond s-a încadrat în limitele legale prevăzute de lege, dar se consideră că s-a

făcut o greșită individualizare a pedepsei, astfel că hotărârea instanței de

apel este legală și temeinică.

În

ceea ce privește solicitarea inculpatului B.M.C. de aplicare a dispozițiilor art.

74 lit. a) C. pen. se constată că existența acestei împrejurări enumerată

exemplificativ în art. 74 C. pen. nu obligă instanța de judecată să o considere

circumstanță atenuantă și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală,

deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea

unor atari împrejurări drept circumstanță atenuantă este lăsată la aprecierea

instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul

social concret al faptelor săvârșite, de ansamblul împrejurărilor în care s-au

săvârșit infracțiunile, de urmările produse, ca și de orice elemente de

apreciere privitoare la persoana infractorului.

Referitor

la împrejurarea recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptelor, această

atitudine procesuală a inculpatului nu mai poate fi valorificată ca reprezentând

circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., deoarece a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. Altfel, ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o

dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

În

consecință, față de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că

pedeapsa rezultantă de 7 de ani închisoare aplicată a fost just

individualizată, nejustificându-se majorarea respectiv, reducerea acesteia.

Neexistând

alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de

inculpatul B.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3 din 10 ianuarie 2012 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie

respinse, ca nefondate, în baza art. 385

13

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C.

proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii

de 24 de ore în intervalul 6 mai 2011 - 7 mai 2011 și a arestării preventive de

la 12 mai 2011 la 2 aprilie 2012.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și de inculpatul B.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3 din 10

ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii de 24 de ore în

intervalul 6 mai 2011 - 7 mai 2011 și a arestării preventive de la 12 mai 2011

la 2 aprilie 2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.