ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3239/2012

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 401 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în dosarul nr. 6356/120/2011, în baza art. 14, 15, 347 C. proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă B.G.L., prin reprezentant legal Șt.A.,  obligând în solidar inculpații B.C.M. și R.M.N., cel din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente R.M., către aceasta la plata sumei de 4.500 de lei daune materiale și 35.000 lei daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații, inculpatul R.M.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente Radu Marian la plata sumei de câte 30 de lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. (1) și (3) C. proc. pen., au fost obligați inculpații, inculpatul R.M.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente R.M., la plata sumei de câte 1000 de lei cheltuieli judiciare către partea civilă reprezentând onorariu apărător ales.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 330 din 23 septembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 3547/120/2011, s-a soluționat acțiunea penală cu care instanța a fost sesizata prin rechizitoriul nr. 254/P/2011 din data de 03 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în sensul că: în baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. și cu art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.M., la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen., și cu art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore cuprinsă în intervalul 6 mai 2011 – 7 mai 2011 și arestului preventiv de la 12 mai 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen. și cu art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.M.N., la 3 ani închisoare.

În baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) și art. 99 și urm. C. pen., și cu art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la un an închisoare.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pedeapsă a cărei executare va începe după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 110 și art. 110

1

C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani, compus din 3 ani durata pedepsei închisorii și 2 ani intervalul de timp fixat de instanță.

În baza art. 110

1

C. pen., pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, a fost încredințată supravegherea minorului părinților acestuia, R.M. și R.E., în temeiul art. 103 alin. (3) lit. b) și c) C. pen., stabilind, totodată, pentru minor obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată B.G.L. și de a presta o activitate neremunerată pe o durată de 50 de ore de maxim 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță, sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar după împlinirea vârstei de 18 ani respectarea de către acesta a măsurilor prevăzute de art. 86

3

C. pen., după cum urmează:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza dispozițiilor art. 86

3

alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să urmeze unul din programele organizate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și să nu intre în legătură cu partea vătămată B.G.L.

În baza art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 110

1

alin. (3) și art. 86

4

C. pen., raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza dispozițiilor art. 193 C. proc. pen., au fost obligați aceeași inculpați să plătească părții vătămate câte 1500 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului ales al părții vătămate, conform chitanței nr. 0074 din 16 septembrie 2011.

În ceea ce privește latura civila, prin aceeași hotărâre în baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns soluționarea acțiunii civile formulată de către partea civilă B.G.L., prin reprezentant legal Șt.A.,  în condițiile în care s-au solicitat probe pentru dovedirea prejudiciului produs celui cel vătămat.

În considerentele sentinței penale sus-menționate, tribunalul a reținut că inculpații au înțeles să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., declarând, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de

sesizare

așa cum au fost dovedite în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le-au depus la același

termen

de judecată. Ca urmare, instanța a admis cererea acestora de aplicare a procedurii simplificate reglementate de textul de lege sus invocat, procedând la judecarea acțiunii penale conform respectivei proceduri.

Partea vătămată minora B.L., prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților cu suma de 150.000 lei, din care 70.000 lei reprezentând daune morale, iar restul daune materiale.

Acțiunea civilă disjunsa prin hotărârea de condamnare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. 6356/120/2010.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința penală pronunțată, a reținut că sunt dovedite daunele materiale în sumă de 4.500 lei, și a apreciat că o despăgubire morală în cuantum de 35.000 lei este de natură să acopere traumele suferite de partea vătămată B.L.

Împotriva acestei sentințe inculpatul R.M.N. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul a susținut că tatăl său, în calitatea sa de parte responsabilă civilmente nu se impunea a fi obligat în solidar cu coinculpatul B.C.M. la despăgubiri și în condițiile menținerii în sarcina acestui inculpat a infracțiunii deduse judecății cu existența unor circumstanțe agravante.

Pe de altă parte, cuantumul prejudiciului moral la care a fost obligat inculpatul – apelant s-a apreciat ca fiind excesiv de ridicat, la suma de 35.000 lei, care se impune a fi diminuat considerabil și, aceasta, în condițiile în care veniturile familiei sale sunt foarte reduse.

S-a susținut că toate acestea impun desființarea în parte a sentinței și stabilirea unui cuantum al despăgubirilor mult diminuat pentru a putea fi suportat de inculpatul – apelant și familia sa.

Prin decizia penală nr. 47 din 14 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefundat, apelul promovat de inculpatul R.M.N.

Curtea a constatat că situația de fapt a fost corect reținută prin hotărârea de condamnare în baza probatoriilor administrate, iar încadrarea juridică a fost corespunzătoare.

Urmare soluționării definitive a laturii penale a cauzei, în latura civilă disjunsă de cea penală s-a considerat că a fost legal reținută și obligarea în solidar a celor doi inculpați împreună și cu tatăl inculpatului – apelant R.M., la despăgubiri în cuantum de 4.500 lei, rezultate din activitatea infracțională, precum și la daune morale în sumă de 35.000 lei, către partea civilă B.L., victima infracțiunilor, prin reprezentantul său legal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.M.N. care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probe sub aspectul despăgubirilor morale, susținând că cele acordate sunt într-un cuantum mult prea mare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recursul, ca al treilea grad de jurisdicție, este admisibil numai pentru cazurile de casare expres și limitativ prevăzut de art. 385

9

C. proc. pen., în baza cărora hotărârile atacate sunt verificate, în principal, sub aspectul legalității, cu două excepții (motivul de recurs privind eroarea gravă de fapt care oferă posibilitatea verificării concordanței situației de fapt reținute cu probele administrate și motivul de recurs privind individualizarea pedepsei).

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că critica formulată de recurentul inculpat nu se circumscrie nici uneia dintre cazurile de casare întrucât aprecierea cuantumului despăgubirilor morale este la latitudinea instanței de judecată în funcție de urmările periculoase socialmente a faptei, respectiv, în speță, în raport de consecințele fizice și psihice pe care le-a avut asupra părții vătămate B.L.G. comiterea infracțiunii de viol.

Critica recurentului inculpat nu constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., având în vedere că partea vătămată și-a manifestat expres voința ca inculpatul să fie tras la răspundere civilă, solicitând inclusiv repararea prejudiciului moral suferit, că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, că despăgubirile morale au fost stabilite în funcție de traumele psihice și fizice apreciate de instanță, ca fiind suportate de partea vătămată, și că nu se pune în discuție o îmbogățire fără justă cauză.

Ca atare, după verificarea cauzei și în raport cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte îl va respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., dispunându-se conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M.N. împotriva deciziei penale nr. 47 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2012.