ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din Camera de Consiliu de la 06 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza art. 149

1

pct. 9 C. proc. pen., a respins propunerea de

arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind

pe inculpatul N.N. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Cu

adresa nr. 613/P/2010 din 06 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, în conformitate cu disp. art. 149

1

C. proc. pen., a

fost înaintat instanței referatul întocmit de procuror cu propunerea de luare a

măsurii arestării preventive față de inculpatul N.N., în prezent aflat în

Arestul I.J.P. Prahova, pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 06

aprilie 2012 și până la data de 04 mai 2012, inclusiv. Ca temei a arestării

inculpatului au fost indicate cazurile prev. de art. 148 pct.

1 lit. b), c) și f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de

favorizarea infractorului și participație improprie la fals sub înscrisuri sub

semnătură privată, fapte prev. și ped. de art. 264 C.

pen. și respectiv art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 290 C. pen. în

motivarea propunerii de arestare preventivă, s-a arătat că prin rezoluția nr. 613/P/2010

din 03 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a

dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, inițial pentru săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorului și instigare la fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 264 C.

pen. și art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., constând în aceea că în

calitate de șef operațiuni în gradul SC O.M.V.P. SA., l-a instigat pe martorul

M.S. - manager al acestei unități, să semneze adresa nr. 901 din 09 februarie

2012 a SC O.M.V.P. SA - Zona de producție 7 Muntenia Est. S-a arătat că prin

respectiva adresă, s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, referitor la modul de valorificare și la evaluarea valorii conductei

de apă reziduală cu diametrul 10 % țoii x 16 km, descrisă ca mijloc fix sub nr.

35015170, aparținând societății, că nu există o procedură de valorificare prin

vânzare ca fier vechi a conductelor casate, respectiv că nu poate fi stabilit

prejudiciul, în condițiile în care ulterior prin adresa nr. 2446 din 01 martie

2012 SC O.M.V.P. SA a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

că această conductă este inactivă, că nu a fost casată, că poate fi

valorificată ca fier vechi prin vânzare către societăți comerciale cu care

există contracte de valorificare a deșeurilor feroase și neferoase, valoarea

prejudiciului prin recuperarea ca fier vechi fiind de 604,291,59 RON,

echivalentul a 591 tone de fier. Prin aceeași adresă, SC O.M.V.P. SA a

comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă. Prin

Ordonanța nr. 913/P/2010 din 05 aprilie 2012, s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptei de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.

de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., în infracțiunea de participație

improprie la fals sub înscrisuri sub semnătură privată, prev.

de art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 290 C. pen., faptă aflată

în concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen., cu infracțiunea de favorizarea

infractorului, prev. de art. 264 C. pen. S-a menționat că

prin contractul din 14 ianuarie 2011 dintre SC P. SA și SC M.G.C. SRL

București, s-au stabilit prețurile de vânzare a deșeurilor feroase și

neferoase, colectate la punctul 15 al contractului respectiv, figurând prețul

de 315 dolari/tonă, pentru material tubular uzat sau tijele de foraj uzate și

casate. S-a susținut că în situații absolut similare, fără nicio excepție,

reprezentanții societății, inclusiv prin adrese semnate personal de inculpatul

N.N. (se face exemplificarea unei adrese) s-a comunicat Inspectoratului de

Jandarmi Județean Prahova, valoarea prejudiciului în cazul sustragerii de către

numitul N.A. la data de 16 septembrie 2010 a patru cupoane de conductă, pre o

lungime totală de 7,4 metri, respectiv suma de 150,53 RON, temeiul legal de

stabilire al acestei valori fiind ultimul contract încheiat de SC O.M.V.P. SA

cu firma de preluare fier vechi și modificarea prețului pe luna septembrie

Producție 7 Muntenia Est, înaintată parchetului, (s-a susținut în referatul

procurorului), are un conținut ce nu corespunde adevărului și eliberarea

acestei adrese cu conținutul menționat anterior, a fost făcută pentru a-l ajuta

pe inculpatul V.E.G., cu care inculpatul N.N. ar avea o relație cordială și

care excede unei simple relații de subordonare pe linie profesională, în scopul

de a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, întrucât, neexistând prejudiciu

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la

furt calificat în formă continuată cu consecințe deosebit de grave prev.

de art. 26 C. pen., rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit.

a), e), și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului V.E.G., față de care la data de

22 martie 2012 prin încheierea Curții de Apel Ploiești, s-a dispus arestarea

preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile în Dosarul nr. 213/42/2012.

S-a indicat faptul că V.E.G. prin funcția de conducere pe care o ocupă în

cadrul unității, s-a aflat pe traseu în lanțul decizional referitor la emiterea

adresei nr. 901 din 09 februarie 2012. A motivat procurorul că în comiterea

faptelor reținute în sarcina inculpatului N.N., intenția acestuia de a îngreuna

sau a zădărnici urmărirea penală efectuată în prezenta cauză, ar rezulta cu

prisosință din actele materiale efectuate de acesta în scopul conceperii

redactării unui răspuns către parchet, în cuprinsul căreia s-a menționat că

valoarea prejudiciului în cazul sustragerii de către inculpații T.G., C.C.M.,

cu complicitatea inculpaților I.C.P. și V.E.G., a conductei inactive de apă

reziduală 10

3

A țoii x 16 km Rafinărie Câmpina, descrisă ca mijloc

fix în Registrul mijloacelor fixe ale „SC O.M.V.P. SA - Asset 7 Muntenia Est

este „0

”

, deci că nu există prejudiciu în urma comiterii

faptei de către inculpații și învinuiții cercetați în prezenta cauză. Acuzația

adusă inculpatului N.N. constă în aceea că ar fi intervenit în procesul de

emitere a răspunsului către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

dându-i dispoziție martorului V.C.C., să refacă draftul răspunsului și să

insereze în cuprinsul acestuia că nu există la nivelul SC O.M.V.P. SA o

procedură de valorificare a conductelor sustrase și că, pe cale de consecință,n

u se poate estima valoarea prejudiciului, lucru pe care martorul V.C.C. l-ar fi

făcut. S-a mai arătat în referat, că ulterior în biroul în care își desfășoară

activitatea martora S.F., numitul N.N. i-a solicitat inculpatului să refacă

răspunsul către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, întrucât cele

menționate în cuprinsul adresei de răspuns nu sunt conforme cu realitatea și să

se introducă în conținutul răspunsului, valoarea ce s-ar putea obține prin

valorificarea ca fier vechi către firma contractoare a conductei în litigiu,

însă inculpatul N.N., uzând de funcția de manager operațiuni pe care o ocupă în

cadrul SC O.M.V.P. SA - ASSET 7 Muntenia Est, a refuzat să facă acest lucru,

motivând ca și martorul V.C.C. că nu există proceduri de valorificare a

conductei ca fier vechi. A susținut parchetul, că pentru realizarea scopului

infracțional urmărit, respectiv acela de a îngreuna sau a zădărnici urmărirea

penală efectuată în cauză, inculpatul N.N. l-ar fi determinat pe martorul M.S. -

cetățean canadian, manager al SC O.M.V.P. SA - ASSET 7 MUNTENIA EST, să semneze

răspunsul către parchet, în conținutul căruia s-a făcut precizarea, neconformă

realității, că nu există în cadrul SC O.M.V.P. SA o procedură de valorificare a

conductelor ca fier vechi și că nu poate fi estimată valoarea prejudiciului. S-a

precizat că inculpatul nu i-a prezentat acestui manager, calcule efectuate de

numiții D.I. și N.V., care stabileau valoarea prejudiciului creat la suma de

137.443 lei și profitând de faptul că acesta nu este vorbitor de limba română,

l-a convins să semneze adresa respectivă.

Astfel,

s-a mai susținut că urmare acestor manopere frauduloase întrebuințate de inculpatul

N.N., urmărirea penală a fost îngreunată, existând riscul real al zădărnicirii

acesteia, întrucât așa cum s-a specificat mai înainte, lipsa prejudiciului în

cazul comiterii unor infracțiuni contra patrimoniului duce la neîntrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii. Urmărirea penală a fost îngreunată,

fiind necesară audierea martorilor N.N., M.S., N.V., S.F., V.C.C., ridicarea

corespondenței electronice referitoare la calcularea valorii conductei în

litigiu, precum și întreprinderea unor demersuri pentru emiterea de către SC O.M.V.P.

SA a adresei nr. 2446 din martie 2012 în care s-a precizat că există în cadrul

SC O.M.V.P. SA proceduri de recuperare ca fier vechi a conductelor aparținând

societății și că valoarea prin valorificarea celor 591 tone de fier, cât

cântărea conducta în litigiu este de 604.291,59 lei, sumă cu care societatea se

constituie parte civilă în procesul penal. Față de considerentele arătate, s-a

apreciat că este necesară arestarea preventivă a inculpatului, măsura

preventivă care poate asigura buna desfășurare a urmăririi penale în prezenta

cauză. Instanța, după ce i-a făcut cunoscut inculpatului conținutul propunerii

de arestare preventivă, procedând potrivit disp. art. 150 alin.

(1) C. proc. pen. și a practicii C.E.D.O., pentru a se asigura inculpatului

dreptul la un proces echitabil și la apărare, fiind asistat de apărător ales,

s-a procedat la audierea sa, după ce i s-a adus la cunoștință disp.

art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și a fost de acord să facă o

declarație, care a fost consemnată în scris și depusă la dosar. Astfel,

inculpatul N.N. a arătat că își menține declarația dată în fața procurorului și

în completare, a arătat că primul răspuns comunicat parchetului a fost făcut de

către numitul V.C. - ofițer responsabil cu serviciul pază care avea competența

să dea acestuia relații - după care a fost comunicat electronic juristului N.N.,

cerându-i-se opinia, potrivit calității sale de jurist. La rândul său, acesta

tot electronic a comunicat că este de acord cu conținutul răspunsului întocmit

și care ulterior a fost redactat în format hârtie de către consilierul juridic N.N.,

a fost semnat și adus în secretariat și lăsat la mapă pentru a obține semnătura

managerului societății și după obținerea acesteia, s-a comunicat răspunsul

către parchet. În ceea ce privește relația sa cu managerul unității, inculpatul

a precizat că stă zilnic de vorbă cu acesta datorită poziției pe care o ocupă

în societate și în cadrul relațiilor de serviciu pe care le are, printre altele

a vorbit și despre adresa parchetului, prin care s-a solicitat unității să

comunice valoarea prejudiciului cu privire la acea conductă de apă reziduală și

care făcea obiectul dosarului de urmărire penală. A susținut inculpatul că i-a

spus managerului că la acel moment este foarte greu de apreciat modul de calcul

al valorii prejudiciului, dacă acest mod de calcul este corect sau nu. Printre

altele, managerul i-a arătat un mod de calcul al prejudiciului, la care

inculpatul a făcut precizarea că din punctul său de vedere este incomplet. Cu

privire la stabilirea acestui prejudiciu, a arătat că putea să-și exprime o

opinie personală, cu alte cuvinte să-și exprime părerea, părere pe care nu

putea să o impună altei persoane, deoarece celelalte persoane angrenate în

acest lanț, nu îi sunt subordonate. Potrivit sarcinilor sale de serviciu,

printre altele, în cazul în care managerul pleacă din societate, preia și

sarcinile acestuia.

Examinând

propunerea de arestare preventivă, în lumina textelor de lege invocate, a

susținerilor formulate în referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, precum și argumentele apărării, Curtea a constatat că propunerea

formulată de procuror nu poate fi primită, pentru următoarele considerente .

Ca

temei al arestării, s-au invocat cazurile prev. de art. 148 lit.

b), c) și f) C. proc. pen.

în

ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea a constatat că din actele și lucrările dosarului nu există date din care

să rezulte că inculpatul N.N., încearcă să zădărnicească direct sau indirect,

aflarea adevărului, prin influențarea unui martor sau expert, ori prin

distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloace or materiale de probă. De

asemenea, referitor la cazul prev. de art. 148 lit. c) C. proc. pen., s-a

apreciat că nu există nici date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi

infracțiuni. în fine, s-a invocat disp. art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față

de inculpat și este pedepsită de legiuitor cu pedeapsa închisori mai mare de 4

ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret

pentru ordinea publică.

Analizând

articolele de lege ce guvernează instituția arestării preventive, Curtea a

constatat că disp. art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

statuează că o măsură preventivă se poate lua față de inculpat pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori a împiedica sustragerea

acestuia de la urmărirea penală.

În

speța dedusă judecății, pentru a se putea admite o atare cerere, s-a apreciat

că este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiții

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispoziție ce stă la baza

fundamentării în drept a propunerii. S-a apreciat că, în cauză nu s-a dovedit

existența nici unei probe prevăzută de lege sau a unui mijloc de probă care să

formeze convingerea că cercetarea inculpatului N.N. în stare de libertate ar

împiedica buna desfășurare a procesului penal sau ar favoriza sustragerea

acestuia de la urmărirea penală. în opinia instanței, s-a arătat că este

credibilă susținerea inculpatului că numitul V.E.G., care este cercetat în

stare de arest în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave,

a luat la cunoștință de conținutul adresei de la parchet datorită modului în

care se făcea repartizarea către factorii abilitați să răspundă la acestea. De

asemenea și faptul că nu are cunoștință de modul în care răspunsul în copie

comunicat parchetului în prima fază a ajuns la inculpatul V.E.G. Problema care

se impune a fi rezolvată în cauza de față, s-a arătat că are ca punct de

plecare cerința existenței probelor și a indiciilor temeinice că inculpatul N.N.

ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Potrivit art. 143 alin. (1) C.

proc. pen. - text care prevede condiția generală a măsurii arestării

preventive, dar și a reținerii, poate fi luată dacă sunt probe sau indicii

temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Din

actele existente până în prezent la dosarul cauzei, s-a apreciat că nu rezultă

că inculpatul l-a favorizat pe inculpatul V.E.G. sau vreun alt inculpat,

cercetat în prezenta cauză și nici că l-ar fi determinat în vreun mod pe

managerul societății M.S. să semneze adresa nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P.

SA - Zona de producție 7 Muntenia Est, prin care s-a comunicat parchetului că

nu există o procedură de valorificare prin vânzare ca fier vechi a produselor

casate și că nu se poate stabili prejudiciul. De aceea, din analiza textului

mai sus indicat (art. 143 alin. (1) C. proc. pen.) s-a apreciat că rezultă că

acesta prevede o condiție generală, valabilă, pentru toate cazurile în care se

dispune sau se poate dispune arestarea, respectiv dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de acest text de lege și condițiile speciale ce sunt

prevăzute de fiecare caz în parte de la lit. a)-f) C. proc. pen. Teza finală a

textului, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca

un elemente de fapt care servește la existența sau inexistența unei

infracțiuni, la identificare a persoanei care a săvârșit-o și a împrejurărilor

necesare pentru justa soluționare a cauzei. Din probele administrate în cauza

de față de către organele de urmărire penală în ceea ce-l privește pe N.N., s-a

apreciat că nu rezultă cu certitudine că acesta a săvârșit fapte de natură

penală, în opinia instanței, probatoriul cauzei fiind insuficient și extrem de

fragil, deoarece din declarația martorului M.S. - managerul SC O.M.V. SRL „nu

rezultă că acesta ar fi fost determinat de inculpat sau influențat în vreun fel

să semneze acea adresă. Inculpatul și-a expus punctul de vedere, o părere

personală potrivit pregătirii sale, de care putea să țină cont sau nu,

managerul societății. Actele depuse în apărare azi în instanță de către

apărătorul inculpatului, s-a reținut că, atestă fără putință de tăgadă că orice

persoană din cadrul societății putea să ia la cunoștință de conținutul

adreselor formulate de către societate în condițiile în care acestea erau

comunicate prin metodă electronică. S-a reținut că, toate acestea lipsesc

propunerea de arestare preventivă a inculpatului, de acele indici temeinice că

inculpatul ar fi săvârșit acele fapte reținute în sarcina sa și pentru care

este cercetat.

Pentru

aceste considerente, în baza art. 149

1

pct. 9 C. proc. pen.,

instanța a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului N.N., în

sprijinul acestei soluții fiind și prev. art. 5 din CEDO, conform cărora,

arestarea preventivă a unei persoane nu se poate face în detrimentul

principiilor securității juridice și protecției împotriva arbitrariului. Tot -

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că judecătorul trebuie să fie

vigilent și să nu permită luarea unei asemenea măsuri restrictive de libertate,

atunci când datele faptice nu justifică privarea de libertate a persoanei. De

altfel, dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

converg cu art. 23 din Constituția României, în sensul că lipsirea măsurii de

libertate a unei persoane se poate dispune numai atunci când există motive

verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se

crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel

apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

De

asemenea, s-a apreciat că, nu este lipsit de importanță a se arăta că

infracțiunile de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C.

pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii în limitele de la 3 luni la 7

ani și cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.

pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau cu

amendă, nu prezintă un grad înalt de pericol social și pentru care s-ar impune

necesitatea luării măsurii arestării preventive. De aceea, pentru aceste fapte

instanța a apreciat că cercetarea inculpatului N.N. se poate face cu acesta în

stare de libertate, neexistând temerea că acesta se va sustrage de la urmărirea

penală sau eventual de la judecată, nici nu va zădărnici aflarea adevărului

prin influențarea părților, martorilor, experților, etc.

Împotriva

acestei încheieri în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru netemeinicie, motivele invocate au

fost expuse pe larg în practicaua prezentei încheieri.

Examinând

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin încheierea din Camera de

Consiliu de la 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012,

s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului N.N.

Ca

temei al arestării, s-au invocat cazurile prev. de art. 148 lit.

b), c) și f) C. proc. pen.

În

ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte reține că, instanța de fond în mod corect a constatat că din actele și

lucrările dosarului nu există date din care să rezulte că inculpatul N.N.,

încearcă să zădărnicească direct sau indirect, aflarea adevărului, prin

influențarea unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau

sustragerea mijloacelor materiale de probă.

De

asemenea, referitor la cazul prev. de art. 148 lit. c) C. proc. pen., s-a

apreciat că nu există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi

infracțiuni, iar din înscrisurile depuse la dosar pentru termenul de astăzi de

către apărătorul ales al inculpatului, printre care și fișa postului

inculpatului, rezultă că inculpatul nu are atribuții în emiterea de răspunsuri

la adresele primite de societate.

Înalta

Curte a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau

inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea

pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1)

reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi

țara; d) arestarea preventivă.

Având

în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale,

consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit

garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și

menținerea măsurilor preventive.

În

reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de

constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel

încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura

preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,

respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării

de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea,

respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția

provizorie poate fi luată atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării

de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata

procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și

gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportând

datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională

corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază

că, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de

arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului N.N. este neîntemeiată,

pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1)

C. pen., neimpunându-se luarea nici unei măsuri preventive neprivative de

libertate și cu atât mai puțin a măsurii arestării preventive, fiind respectat

în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și

gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

În

speța dedusă judecății, pentru a se putea admite o atare cerere, s-a apreciat

că este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiții

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispoziție ce stă la baza

fundamentării în drept a propunerii. S-a apreciat că, în cauză nu s-a dovedit

existența nici unei probe prevăzută de lege sau a unui mijloc de probă care să

formeze convingerea că cercetarea inculpatului N.N. în stare de libertate ar

împiedica buna desfășurare a procesului penal sau ar favoriza sustragerea

acestuia de la urmărirea penală. În opinia instanței, s-a arătat că este

credibilă susținerea inculpatului că numitul V.E.G., care este cercetat în

stare de arest în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave,

a luat la cunoștință de conținutul adresei de la parchet datorită modului în

care se făcea repartizarea către factorii abilitați să răspundă la acestea.

De

asemenea și faptul că nu are cunoștință de modul în care răspunsul în copie

comunicat parchetului în prima fază a ajuns la inculpatul V.E.G. Problema care

se impune a fi rezolvată în cauza de față, s-a arătat că are ca punct de

plecare cerința existenței probelor și a indiciilor temeinice că inculpatul N.N.

ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Instanța

de fond a reținut în esență că,din probele administrate în cauza de față de

către organele de urmărire penală în ceea ce-l privește pe N.N., nu rezultă cu

certitudine că acesta a săvârșit fapte de natură penală, în opinia instanței,

probatoriul cauzei fiind insuficient și extrem de fragil, deoarece din

declarația martorului M.S. - managerul SC O.M.V. SA „nu rezultă că acesta ar fi

fost determinat de inculpat sau influențat în vreun fel să semneze acea adresă.

Inculpatul și-a expus punctul de vedere, o părere personală potrivit pregătirii

sale, de care putea să țină cont sau nu, managerul societății.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 149

1

C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi

penale poate fi luata dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar potrivit art. 68

1

C.

proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză

rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de

urmărire penală a săvârșit fapta.

Din

conținutul coroborat al actelor si lucrărilor aflate la dosarul cauzei, rezulta

ca aceasta condiție instituita de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. nu este

îndeplinita, în sensul că nu rezultă cu certitudine că inculpatul N.N., a

săvârșit fapte de natură penală, probatoriul cauzei fiind insuficient, deoarece

din declarația martorului M.S. - managerul SC O.M.V. SA „nu rezultă că acesta

ar fi fost determinat de inculpat sau influențat în vreun fel să semneze acea

adresă. Inculpatul și-a expus punctul de vedere, o părere personală potrivit

pregătirii sale, de care putea să țină cont sau nu, managerul societății, fapt

care a fost reiterat de inculpat și în declarația dată la termenul de astăzi în

fața instanței de recurs.

Astfel,

din actele existente până în prezent la dosarul cauzei, Înalta Curte a apreciat

că nu rezultă cu certitudine că inculpatul l-a favorizat pe inculpatul V.E.G.

sau vreun alt inculpat, cercetat în prezenta cauză și nici că l-ar fi

determinat în vreun mod pe managerul societății M.S. să semneze adresa nr. 901

din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA - Zona de producție 7 Muntenia Est, prin

care s-a comunicat parchetului că nu există o procedură de valorificare prin

vânzare ca fier vechi a produselor casate și că nu se poate stabili

prejudiciul.

În

ceea ce privește temeiul instituit de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

mai întâi este de menționat că textul de lege prevede îndeplinirea cumulativă a

doua condiții: prima este aceea ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

pentru care inculpatul este cercetat să fie mai mare de 4 ani și cea de-a doua,

cumulativă, este ca lăsarea în libertate a acestuia să prezinte un pericol

concret pentru ordinea publică.

Cerința

referitoare la limita de pedeapsă s-a apreciat în mod corect de către instanța

de fond că, nu este lipsit de importanță a se arăta că infracțiunile de

favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., pentru care se

prevede pedeapsa închisorii în limitele de la 3 luni la 7 ani și cea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.

pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau cu

amendă, nu prezintă un grad înalt de pericol social și pentru care s-ar impune

necesitatea luării măsurii arestării preventive.

De

aceea, pentru aceste fapte instanța a apreciat că cercetarea inculpatului N.N.

se poate face cu acesta în stare de libertate, neexistând temerea că acesta se

va sustrage de la urmărirea penală sau eventual de la judecată, nici nu va

zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților, martorilor,

experților, etc.

Cu

privire la cea de-a doua cerință prevăzută de același text de lege - împrejurarea

că ar exista probe în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un

pericol concret pentru ordinea publica - înalta Curte consideră că se impun

anumite considerente suplimentare.

Astfel,

se reține, în primul rând, ca regula de baza a desfășurării procesului penal, o

reprezintă judecarea inculpatului în stare de libertate, garantându-se astfel

dreptul la libertate prevăzut de art. 23 din Constituția României și art. 5 din

Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

De

asemenea, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea unei masuri

preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia,

de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta,

antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

În

fine, din ansamblul reglementării măsurii preventive a arestării unei persoane,

instanța de recurs reține că aceasta trebuie să intervină ca o măsură

procesuală excepțională pe parcursul procesului penal, numai cu respectarea

strictă a cerințelor de formă și de fond impuse de lege și numai în cazurile în

care desfășurarea în bune condiții a procesului penal impune privarea de

libertate a inculpatului.

Este

indiscutabil că măsura arestării preventive nu trebuie să se confunde cu

eventuala condamnare a inculpatului și nu trebuie înțeleasă ca o sancțiune

aplicată acestuia, întrucât altminteri ar fi serios deturnată de la scopul ei.

Aplicând

toate aceste considerații teoretice la situația din speță, Înalta Curte

apreciază că luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive nu se

impune la acest moment.

În

această ordine de idei, se are în vedere atât circumstanțele personale ale

inculpatului, cât si împrejurările reale care țin de periculozitatea faptei ce

formează obiectul inculpării. Inculpatul nu are antecedente penale, are un loc

de muncă stabil, are familie, are un copil în întreținere și realizează

venituri consistente; Prin urmare, chestiunea circumstanțelor personale se

poziționează în favoarea inculpatului.

De

asemenea, nu se poate ignora faptul că relevanța penală a faptelor imputate inculpatului

nu exclude de plano, orice critici. Chiar și în acest moment al cercetărilor se

impune o examinare mai amănunțită a naturii juridice a operațiunilor

desfășurate de inculpat și evidențierea, dincolo de orice dubii, a caracterului

penal al faptelor reținute în sarcina sa.

Nu

în ultimul rând, trebuie să remarcăm că nu rezultă fără dubii că inculpatul nu

a contribuit la emiterea adresei nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA

- Z.P.V.M.E. având un conținut ce nu corespundea adevărului, iar eliberarea

acestei adrese a fost făcută pentru a-l ajuta pe inculpatul V.E.G., pentru a

îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, față de împrejurarea că inculpatul

avea o relație cordială cu acest din urmă inculpat, însă doar acesta, nu poate

constitui motiv pentru luarea măsurii arestării preventive și nici a unei alte

măsuri preventive neprivative de libertate.

Față

de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind.15 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva încheierii din Camera de Consiliu

de la 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012 privind pe intimatul

inculpat N.N.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S

P U N E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 06 aprilie 2012 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012 privind pe intimatul inculpat N.N.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 aprilie 2012.