ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 06 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 149 1 pct. 9 C. proc. pen., a respins propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.N. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Cu adresa nr. 613/P/2010 din 06 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în conformitate cu disp. art. 149 1 C. proc. pen., a fost înaintat instanței referatul întocmit de procuror cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul N.N., în prezent aflat în Arestul I.J.P.

Prahova, pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 06 aprilie 2012 și până la data de 04 mai 2012, inclusiv. Ca temei a arestării inculpatului au fost indicate cazurile prev. de art. 148 pct. 1 lit. b), c) și f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului și participație improprie la fals sub înscrisuri sub semnătură privată, fapte prev. și ped. de art. 264 C. pen. și respectiv art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 290 C. pen. în motivarea propunerii de arestare preventivă, s-a arătat că prin rezoluția nr. 613/P/2010 din 03 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, inițial pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped.

de art. 264 C. pen. și art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., constând în aceea că în calitate de șef operațiuni în gradul SC O.M.V.P. SA., l-a instigat pe martorul M.S. - manager al acestei unități, să semneze adresa nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA - Zona de producție 7 Muntenia Est. S-a arătat că prin respectiva adresă, s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, referitor la modul de valorificare și la evaluarea valorii conductei de apă reziduală cu diametrul 10 % țoii x 16 km, descrisă ca mijloc fix sub nr. 35015170, aparținând societății, că nu există o procedură de valorificare prin vânzare ca fier vechi a conductelor casate, respectiv că nu poate fi stabilit prejudiciul, în condițiile în care ulterior prin adresa nr. 2446 din 01 martie 2012 SC O.M.V.P.

SA a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești că această conductă este inactivă, că nu a fost casată, că poate fi valorificată ca fier vechi prin vânzare către societăți comerciale cu care există contracte de valorificare a deșeurilor feroase și neferoase, valoarea prejudiciului prin recuperarea ca fier vechi fiind de 604,291,59 RON, echivalentul a 591 tone de fier. Prin aceeași adresă, SC O.M.V.P. SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă. Prin Ordonanța nr. 913/P/2010 din 05 aprilie 2012, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., în infracțiunea de participație improprie la fals sub înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen., rap.

la art. 290 C. pen., faptă aflată în concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen., cu infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. S-a menționat că prin contractul din 14 ianuarie 2011 dintre SC P. SA și SC M.G.C. SRL București, s-au stabilit prețurile de vânzare a deșeurilor feroase și neferoase, colectate la punctul 15 al contractului respectiv, figurând prețul de 315 dolari/tonă, pentru material tubular uzat sau tijele de foraj uzate și casate. S-a susținut că în situații absolut similare, fără nicio excepție, reprezentanții societății, inclusiv prin adrese semnate personal de inculpatul N.N. (se face exemplificarea unei adrese) s-a comunicat Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, valoarea prejudiciului în cazul sustragerii de către numitul N.A.

la data de 16 septembrie 2010 a patru cupoane de conductă, pre o lungime totală de 7,4 metri, respectiv suma de 150,53 RON, temeiul legal de stabilire al acestei valori fiind ultimul contract încheiat de SC O.M.V.P. SA cu firma de preluare fier vechi și modificarea prețului pe luna septembrie 2010. Așadar, adresa nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA - Zona de Producție 7 Muntenia Est, înaintată parchetului, (s-a susținut în referatul procurorului), are un conținut ce nu corespunde adevărului și eliberarea acestei adrese cu conținutul menționat anterior, a fost făcută pentru a-l ajuta pe inculpatul V.E.G., cu care inculpatul N.N.

ar avea o relație cordială și care excede unei simple relații de subordonare pe linie profesională, în scopul de a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, întrucât, neexistând prejudiciu nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului V.E.G., față de care la data de 22 martie 2012 prin încheierea Curții de Apel Ploiești, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile în Dosarul nr. 213/42/2012. S-a indicat faptul că V.E.G.

prin funcția de conducere pe care o ocupă în cadrul unității, s-a aflat pe traseu în lanțul decizional referitor la emiterea adresei nr. 901 din 09 februarie 2012. A motivat procurorul că în comiterea faptelor reținute în sarcina inculpatului N.N., intenția acestuia de a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală efectuată în prezenta cauză, ar rezulta cu prisosință din actele materiale efectuate de acesta în scopul conceperii redactării unui răspuns către parchet, în cuprinsul căreia s-a menționat că valoarea prejudiciului în cazul sustragerii de către inculpații T.G., C.C.M., cu complicitatea inculpaților I.C.P. și V.E.G., a conductei inactive de apă reziduală 10 3 A țoii x 16 km Rafinărie Câmpina, descrisă ca mijloc fix în Registrul mijloacelor fixe ale „SC O.M.V.P.

SA - Asset 7 Muntenia Est este „0 ” , deci că nu există prejudiciu în urma comiterii faptei de către inculpații și învinuiții cercetați în prezenta cauză. Acuzația adusă inculpatului N.N. constă în aceea că ar fi intervenit în procesul de emitere a răspunsului către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dându-i dispoziție martorului V.C.C., să refacă draftul răspunsului și să insereze în cuprinsul acestuia că nu există la nivelul SC O.M.V.P. SA o procedură de valorificare a conductelor sustrase și că, pe cale de consecință,n u se poate estima valoarea prejudiciului, lucru pe care martorul V.C.C. l-ar fi făcut. S-a mai arătat în referat, că ulterior în biroul în care își desfășoară activitatea martora S.F., numitul N.N.

i-a solicitat inculpatului să refacă răspunsul către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, întrucât cele menționate în cuprinsul adresei de răspuns nu sunt conforme cu realitatea și să se introducă în conținutul răspunsului, valoarea ce s-ar putea obține prin valorificarea ca fier vechi către firma contractoare a conductei în litigiu, însă inculpatul N.N., uzând de funcția de manager operațiuni pe care o ocupă în cadrul SC O.M.V.P. SA - ASSET 7 Muntenia Est, a refuzat să facă acest lucru, motivând ca și martorul V.C.C. că nu există proceduri de valorificare a conductei ca fier vechi. A susținut parchetul, că pentru realizarea scopului infracțional urmărit, respectiv acela de a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală efectuată în cauză, inculpatul N.N.

l-ar fi determinat pe martorul M.S. - cetățean canadian, manager al SC O.M.V.P. SA - ASSET 7 MUNTENIA EST, să semneze răspunsul către parchet, în conținutul căruia s-a făcut precizarea, neconformă realității, că nu există în cadrul SC O.M.V.P. SA o procedură de valorificare a conductelor ca fier vechi și că nu poate fi estimată valoarea prejudiciului. S-a precizat că inculpatul nu i-a prezentat acestui manager, calcule efectuate de numiții D.I. și N.V., care stabileau valoarea prejudiciului creat la suma de 137.443 lei și profitând de faptul că acesta nu este vorbitor de limba română, l-a convins să semneze adresa respectivă.

Astfel, s-a mai susținut că urmare acestor manopere frauduloase întrebuințate de inculpatul N.N., urmărirea penală a fost îngreunată, existând riscul real al zădărnicirii acesteia, întrucât așa cum s-a specificat mai înainte, lipsa prejudiciului în cazul comiterii unor infracțiuni contra patrimoniului duce la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii. Urmărirea penală a fost îngreunată, fiind necesară audierea martorilor N.N., M.S., N.V., S.F., V.C.C., ridicarea corespondenței electronice referitoare la calcularea valorii conductei în litigiu, precum și întreprinderea unor demersuri pentru emiterea de către SC O.M.V.P. SA a adresei nr. 2446 din martie 2012 în care s-a precizat că există în cadrul SC O.M.V.P.

SA proceduri de recuperare ca fier vechi a conductelor aparținând societății și că valoarea prin valorificarea celor 591 tone de fier, cât cântărea conducta în litigiu este de 604.291,59 lei, sumă cu care societatea se constituie parte civilă în procesul penal. Față de considerentele arătate, s-a apreciat că este necesară arestarea preventivă a inculpatului, măsura preventivă care poate asigura buna desfășurare a urmăririi penale în prezenta cauză. Instanța, după ce i-a făcut cunoscut inculpatului conținutul propunerii de arestare preventivă, procedând potrivit disp. art. 150 alin. (1) C. proc. pen. și a practicii C.E.D.O., pentru a se asigura inculpatului dreptul la un proces echitabil și la apărare, fiind asistat de apărător ales, s-a procedat la audierea sa, după ce i s-a adus la cunoștință disp.

art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și a fost de acord să facă o declarație, care a fost consemnată în scris și depusă la dosar. Astfel, inculpatul N.N. a arătat că își menține declarația dată în fața procurorului și în completare, a arătat că primul răspuns comunicat parchetului a fost făcut de către numitul V.C. - ofițer responsabil cu serviciul pază care avea competența să dea acestuia relații - după care a fost comunicat electronic juristului N.N., cerându-i-se opinia, potrivit calității sale de jurist. La rândul său, acesta tot electronic a comunicat că este de acord cu conținutul răspunsului întocmit și care ulterior a fost redactat în format hârtie de către consilierul juridic N.N., a fost semnat și adus în secretariat și lăsat la mapă pentru a obține semnătura managerului societății și după obținerea acesteia, s-a comunicat răspunsul către parchet.

În ceea ce privește relația sa cu managerul unității, inculpatul a precizat că stă zilnic de vorbă cu acesta datorită poziției pe care o ocupă în societate și în cadrul relațiilor de serviciu pe care le are, printre altele a vorbit și despre adresa parchetului, prin care s-a solicitat unității să comunice valoarea prejudiciului cu privire la acea conductă de apă reziduală și care făcea obiectul dosarului de urmărire penală. A susținut inculpatul că i-a spus managerului că la acel moment este foarte greu de apreciat modul de calcul al valorii prejudiciului, dacă acest mod de calcul este corect sau nu. Printre altele, managerul i-a arătat un mod de calcul al prejudiciului, la care inculpatul a făcut precizarea că din punctul său de vedere este incomplet.

Cu privire la stabilirea acestui prejudiciu, a arătat că putea să-și exprime o opinie personală, cu alte cuvinte să-și exprime părerea, părere pe care nu putea să o impună altei persoane, deoarece celelalte persoane angrenate în acest lanț, nu îi sunt subordonate. Potrivit sarcinilor sale de serviciu, printre altele, în cazul în care managerul pleacă din societate, preia și sarcinile acestuia. Examinând propunerea de arestare preventivă, în lumina textelor de lege invocate, a susținerilor formulate în referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și argumentele apărării, Curtea a constatat că propunerea formulată de procuror nu poate fi primită, pentru următoarele considerente . Ca temei al arestării, s-au invocat cazurile prev. de art. 148 lit. b), c) și f) C. proc.

pen. în ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că din actele și lucrările dosarului nu există date din care să rezulte că inculpatul N.N., încearcă să zădărnicească direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloace or materiale de probă. De asemenea, referitor la cazul prev. de art. 148 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că nu există nici date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. în fine, s-a invocat disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat și este pedepsită de legiuitor cu pedeapsa închisori mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând articolele de lege ce guvernează instituția arestării preventive, Curtea a constatat că disp. art. 136 alin. (1) C. proc. pen., statuează că o măsură preventivă se poate lua față de inculpat pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală. În speța dedusă judecății, pentru a se putea admite o atare cerere, s-a apreciat că este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispoziție ce stă la baza fundamentării în drept a propunerii. S-a apreciat că, în cauză nu s-a dovedit existența nici unei probe prevăzută de lege sau a unui mijloc de probă care să formeze convingerea că cercetarea inculpatului N.N.

în stare de libertate ar împiedica buna desfășurare a procesului penal sau ar favoriza sustragerea acestuia de la urmărirea penală. în opinia instanței, s-a arătat că este credibilă susținerea inculpatului că numitul V.E.G., care este cercetat în stare de arest în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, a luat la cunoștință de conținutul adresei de la parchet datorită modului în care se făcea repartizarea către factorii abilitați să răspundă la acestea. De asemenea și faptul că nu are cunoștință de modul în care răspunsul în copie comunicat parchetului în prima fază a ajuns la inculpatul V.E.G. Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față, s-a arătat că are ca punct de plecare cerința existenței probelor și a indiciilor temeinice că inculpatul N.N.

ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Potrivit art. 143 alin. (1) C. proc. pen. - text care prevede condiția generală a măsurii arestării preventive, dar și a reținerii, poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Din actele existente până în prezent la dosarul cauzei, s-a apreciat că nu rezultă că inculpatul l-a favorizat pe inculpatul V.E.G. sau vreun alt inculpat, cercetat în prezenta cauză și nici că l-ar fi determinat în vreun mod pe managerul societății M.S. să semneze adresa nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA - Zona de producție 7 Muntenia Est, prin care s-a comunicat parchetului că nu există o procedură de valorificare prin vânzare ca fier vechi a produselor casate și că nu se poate stabili prejudiciul.

De aceea, din analiza textului mai sus indicat (art. 143 alin. (1) C. proc. pen.) s-a apreciat că rezultă că acesta prevede o condiție generală, valabilă, pentru toate cazurile în care se dispune sau se poate dispune arestarea, respectiv dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text de lege și condițiile speciale ce sunt prevăzute de fiecare caz în parte de la lit. a)-f) C. proc. pen. Teza finală a textului, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca un elemente de fapt care servește la existența sau inexistența unei infracțiuni, la identificare a persoanei care a săvârșit-o și a împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Din probele administrate în cauza de față de către organele de urmărire penală în ceea ce-l privește pe N.N., s-a apreciat că nu rezultă cu certitudine că acesta a săvârșit fapte de natură penală, în opinia instanței, probatoriul cauzei fiind insuficient și extrem de fragil, deoarece din declarația martorului M.S. - managerul SC O.M.V. SRL „nu rezultă că acesta ar fi fost determinat de inculpat sau influențat în vreun fel să semneze acea adresă. Inculpatul și-a expus punctul de vedere, o părere personală potrivit pregătirii sale, de care putea să țină cont sau nu, managerul societății. Actele depuse în apărare azi în instanță de către apărătorul inculpatului, s-a reținut că, atestă fără putință de tăgadă că orice persoană din cadrul societății putea să ia la cunoștință de conținutul adreselor formulate de către societate în condițiile în care acestea erau comunicate prin metodă electronică.

S-a reținut că, toate acestea lipsesc propunerea de arestare preventivă a inculpatului, de acele indici temeinice că inculpatul ar fi săvârșit acele fapte reținute în sarcina sa și pentru care este cercetat. Pentru aceste considerente, în baza art. 149 1 pct. 9 C. proc. pen., instanța a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului N.N., în sprijinul acestei soluții fiind și prev. art. 5 din CEDO, conform cărora, arestarea preventivă a unei persoane nu se poate face în detrimentul principiilor securității juridice și protecției împotriva arbitrariului. Tot - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că judecătorul trebuie să fie vigilent și să nu permită luarea unei asemenea măsuri restrictive de libertate, atunci când datele faptice nu justifică privarea de libertate a persoanei.

De altfel, dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, converg cu art. 23 din Constituția României, în sensul că lipsirea măsurii de libertate a unei persoane se poate dispune numai atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

De asemenea, s-a apreciat că, nu este lipsit de importanță a se arăta că infracțiunile de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii în limitele de la 3 luni la 7 ani și cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau cu amendă, nu prezintă un grad înalt de pericol social și pentru care s-ar impune necesitatea luării măsurii arestării preventive. De aceea, pentru aceste fapte instanța a apreciat că cercetarea inculpatului N.N.

se poate face cu acesta în stare de libertate, neexistând temerea că acesta se va sustrage de la urmărirea penală sau eventual de la judecată, nici nu va zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților, martorilor, experților, etc. Împotriva acestei încheieri în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru netemeinicie, motivele invocate au fost expuse pe larg în practicaua prezentei încheieri. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin încheierea din Camera de Consiliu de la 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012, s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului N.N. Ca temei al arestării, s-au invocat cazurile prev. de art. 148 lit. b), c) și f) C. proc. pen. În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte reține că, instanța de fond în mod corect a constatat că din actele și lucrările dosarului nu există date din care să rezulte că inculpatul N.N., încearcă să zădărnicească direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

De asemenea, referitor la cazul prev. de art. 148 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că nu există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, iar din înscrisurile depuse la dosar pentru termenul de astăzi de către apărătorul ales al inculpatului, printre care și fișa postului inculpatului, rezultă că inculpatul nu are atribuții în emiterea de răspunsuri la adresele primite de societate. Înalta Curte a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi luată atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului N.N. este neîntemeiată, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., neimpunându-se luarea nici unei măsuri preventive neprivative de libertate și cu atât mai puțin a măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. În speța dedusă judecății, pentru a se putea admite o atare cerere, s-a apreciat că este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., dispoziție ce stă la baza fundamentării în drept a propunerii. S-a apreciat că, în cauză nu s-a dovedit existența nici unei probe prevăzută de lege sau a unui mijloc de probă care să formeze convingerea că cercetarea inculpatului N.N. în stare de libertate ar împiedica buna desfășurare a procesului penal sau ar favoriza sustragerea acestuia de la urmărirea penală. În opinia instanței, s-a arătat că este credibilă susținerea inculpatului că numitul V.E.G., care este cercetat în stare de arest în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, a luat la cunoștință de conținutul adresei de la parchet datorită modului în care se făcea repartizarea către factorii abilitați să răspundă la acestea.

De asemenea și faptul că nu are cunoștință de modul în care răspunsul în copie comunicat parchetului în prima fază a ajuns la inculpatul V.E.G. Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față, s-a arătat că are ca punct de plecare cerința existenței probelor și a indiciilor temeinice că inculpatul N.N. ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Instanța de fond a reținut în esență că,din probele administrate în cauza de față de către organele de urmărire penală în ceea ce-l privește pe N.N., nu rezultă cu certitudine că acesta a săvârșit fapte de natură penală, în opinia instanței, probatoriul cauzei fiind insuficient și extrem de fragil, deoarece din declarația martorului M.S.

- managerul SC O.M.V. SA „nu rezultă că acesta ar fi fost determinat de inculpat sau influențat în vreun fel să semneze acea adresă. Inculpatul și-a expus punctul de vedere, o părere personală potrivit pregătirii sale, de care putea să țină cont sau nu, managerul societății. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 149 1 C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale poate fi luata dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar potrivit art. 68 1 C. proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

Din conținutul coroborat al actelor si lucrărilor aflate la dosarul cauzei, rezulta ca aceasta condiție instituita de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. nu este îndeplinita, în sensul că nu rezultă cu certitudine că inculpatul N.N., a săvârșit fapte de natură penală, probatoriul cauzei fiind insuficient, deoarece din declarația martorului M.S. - managerul SC O.M.V. SA „nu rezultă că acesta ar fi fost determinat de inculpat sau influențat în vreun fel să semneze acea adresă. Inculpatul și-a expus punctul de vedere, o părere personală potrivit pregătirii sale, de care putea să țină cont sau nu, managerul societății, fapt care a fost reiterat de inculpat și în declarația dată la termenul de astăzi în fața instanței de recurs.

Astfel, din actele existente până în prezent la dosarul cauzei, Înalta Curte a apreciat că nu rezultă cu certitudine că inculpatul l-a favorizat pe inculpatul V.E.G. sau vreun alt inculpat, cercetat în prezenta cauză și nici că l-ar fi determinat în vreun mod pe managerul societății M.S. să semneze adresa nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA - Zona de producție 7 Muntenia Est, prin care s-a comunicat parchetului că nu există o procedură de valorificare prin vânzare ca fier vechi a produselor casate și că nu se poate stabili prejudiciul. În ceea ce privește temeiul instituit de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., mai întâi este de menționat că textul de lege prevede îndeplinirea cumulativă a doua condiții: prima este aceea ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat să fie mai mare de 4 ani și cea de-a doua, cumulativă, este ca lăsarea în libertate a acestuia să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică. Cerința referitoare la limita de pedeapsă s-a apreciat în mod corect de către instanța de fond că, nu este lipsit de importanță a se arăta că infracțiunile de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii în limitele de la 3 luni la 7 ani și cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau cu amendă, nu prezintă un grad înalt de pericol social și pentru care s-ar impune necesitatea luării măsurii arestării preventive.

De aceea, pentru aceste fapte instanța a apreciat că cercetarea inculpatului N.N. se poate face cu acesta în stare de libertate, neexistând temerea că acesta se va sustrage de la urmărirea penală sau eventual de la judecată, nici nu va zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților, martorilor, experților, etc. Cu privire la cea de-a doua cerință prevăzută de același text de lege - împrejurarea că ar exista probe în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publica - înalta Curte consideră că se impun anumite considerente suplimentare. Astfel, se reține, în primul rând, ca regula de baza a desfășurării procesului penal, o reprezintă judecarea inculpatului în stare de libertate, garantându-se astfel dreptul la libertate prevăzut de art. 23 din Constituția României și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

De asemenea, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea unei masuri preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În fine, din ansamblul reglementării măsurii preventive a arestării unei persoane, instanța de recurs reține că aceasta trebuie să intervină ca o măsură procesuală excepțională pe parcursul procesului penal, numai cu respectarea strictă a cerințelor de formă și de fond impuse de lege și numai în cazurile în care desfășurarea în bune condiții a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului.

Este indiscutabil că măsura arestării preventive nu trebuie să se confunde cu eventuala condamnare a inculpatului și nu trebuie înțeleasă ca o sancțiune aplicată acestuia, întrucât altminteri ar fi serios deturnată de la scopul ei. Aplicând toate aceste considerații teoretice la situația din speță, Înalta Curte apreciază că luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive nu se impune la acest moment. În această ordine de idei, se are în vedere atât circumstanțele personale ale inculpatului, cât si împrejurările reale care țin de periculozitatea faptei ce formează obiectul inculpării. Inculpatul nu are antecedente penale, are un loc de muncă stabil, are familie, are un copil în întreținere și realizează venituri consistente; Prin urmare, chestiunea circumstanțelor personale se poziționează în favoarea inculpatului.

De asemenea, nu se poate ignora faptul că relevanța penală a faptelor imputate inculpatului nu exclude de plano, orice critici. Chiar și în acest moment al cercetărilor se impune o examinare mai amănunțită a naturii juridice a operațiunilor desfășurate de inculpat și evidențierea, dincolo de orice dubii, a caracterului penal al faptelor reținute în sarcina sa. Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm că nu rezultă fără dubii că inculpatul nu a contribuit la emiterea adresei nr. 901 din 09 februarie 2012 a SC O.M.V.P. SA - Z.P.V.M.E. având un conținut ce nu corespundea adevărului, iar eliberarea acestei adrese a fost făcută pentru a-l ajuta pe inculpatul V.E.G., pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, față de împrejurarea că inculpatul avea o relație cordială cu acest din urmă inculpat, însă doar acesta, nu poate constitui motiv pentru luarea măsurii arestării preventive și nici a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.

Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012 privind pe intimatul inculpat N.N. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 269/42/2012 privind pe intimatul inculpat N.N. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2012.