ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2997/2009

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 septembrie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 4878/3/2008 s-a dispus,

printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților B.I. și B.M., în

temeiul prevederilor art. 300

2

C. proc. pen. combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea arestării

preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza

luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

acestora.

Împotriva Încheierii din 4

septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs, în

termen legal, inculpații B.I. și B.M., care, prin apărătorul desemnat din

oficiu, au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 545 din 15

mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

4878/3/2008, au fost condamnați:

principală rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art.

215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 293 C. pen., toate

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 20 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit.

b) C. pen.

S-a reținut că, în luna octombrie

2007, inculpatul B.M., atribuindu-și o identitate falsă și folosind acte

falsificate, a încercat să vândă, în mod fraudulos, cu ajutorul coinculpatului

B.I. și a altor persoane, un teren situat în București, în valoare de

aproximativ 200.000 euro.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

au declarat apel inculpații B.I. și B.M., apel care formează obiectul Dosarului

nr. 4878/3/2008 al Curții de Apel București, secția I penală.

La termenul din 4 septembrie 2009,

fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv,

Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă

excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod

expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate,

Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea

detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate

cu normele de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor,

trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea

individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra

că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag.

1.

În cauza supusă analizei, Înalta

Curte constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor cuprinse în legea

internă, cât și a existențelor ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept (art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de importanța relațiilor

sociale încălcate de inculpați, ce vizează patrimoniul persoanei, relații ce

trebuie să se desfășoare pe baza bunei-credințe a subiecților acestor

raporturi, de cuantumul prejudiciului, care se cifrează la suma de 200.000

euro, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților (ambii nu aveau

locuri de muncă, fiind cunoscuți cu antecedente penale), lăsarea în libertate a

acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Totodată, Înalta Curte constată că

au fost respectate și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenție, conform

cărora orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag.

1 lit. c), are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată

în cursul procedurii.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului referindu-se la „termenul rezonabil al duratei arestării preventive” îl

raportează întotdeauna la complexitatea cauzei, atitudinea procesuală a

părților și la diligențele depuse de autoritățile judecătorești.

Având în vedere complexitatea

cauzei, numărul mare de inculpați și martori, precum și necesitatea

administrării și a altor probe cerute de părți, Înalta Curte, constată că

instanța de fond a luat toate măsurile pentru judecarea cu celeritate a cauzei,

critica vizând depășirea termenului rezonabil în soluționare fiind nefondată.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel

că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.I. și B.M. împotriva Încheierii de ședință din 4

septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 4878/3/2008 (1663/2009).

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.I. și B.M. împotriva Încheierii de ședință din 4

septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 4878/3/2008 (1663/2009).

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

sumele de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2009.