ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanțele cauzei. Soluțiile pronunțate
de instanțele aflate în conflict
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta
R.A.T. Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj,
ca, pe calea plângerii împotriva deciziei din 10 iunie 2010, să modifice actul administrativ,
în sensul admiterii contestației administrative și, pe cale de consecință, să desființeze
procesul verbal de control din 27 noiembrie 2009 încheiat de către D.G.F.P. Dolj,
precum și dispoziția obligatorie emisă de același organ financiar, din 30
noiembrie 2009.
În subsidiar, reclamanta
a solicitat reevaluarea termenelor stabilite de organul de control, precum și reevaluarea
măsurilor dispuse, în sensul de reeșalonare a termenelor, precum și modificarea
măsurilor (cel puțin cu privire la pct. 4 din dispoziție), în sensul menționării
ca R.A.T. să inițieze măsurile legale de recuperare a creanțelor.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, prin procesul verbal de control și, ulterior, prin dispoziția
obligatorie, D.G.F.P. Dolj a dispus ca, în termen de 30 zile de la comunicare, reclamanta
să ia măsuri de reevaluare a activelor – construcții din cadrul Bazei de Agrement
P.; față de această dispoziție, a precizat că reevaluarea intervine în anumite ocazii
(în vederea vânzării, în vederea stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru
– ipoteze în care reevaluarea nu se înregistrează în evidențele contabile, precum
și reevaluarea imobilizărilor corporale, conform pct. 108-113 O.M.F.P. 1752/2005,
ipoteză în care operațiunea de reevaluare se reflectă în evidențele contabile),
iar măsura a fost dispusă prin interpretarea eronată și parțială a reglementărilor
mai sus menționate, cum ar fi pct. 110 alin. (1) din O.M.F.P. 1752/2005.
Totodată, a susținut că
în absența documentației cadastrale și a intabulării dreptului de proprietate, a
fost demarată procedura de înscriere în cartea funciară, însă, între momentul controlului
și până la formularea acțiunii, imobilul a fost vândut, iar prețul corespunde ultimei
evaluări; înregistrarea contabilă va reflecta prețul obținut în urma vânzării, acesta
fiind prețul real al imobilului, respectiv prețul pieței.
A mai arătat reclamanta
că organul de control financiar a dispus recuperarea sumei de 1.078.039,38 RON de
la terțul SC S.C. SRL, utilizând un mod de calcul neclar și fără a ține cont de
documentația existentă, apreciind că se impune crearea unei comisii la nivelul regiei,
care să stabilească creanța reală; a precizat faptul că fixarea unui termen de recuperare
și a unui prejudiciu efectiv, sunt de competența instanțelor judecătorești .
Prin sentința nr. 303
din 15 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal,
a admis excepția necompetenței materiale și în consecință a declinat competența
materială de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această
soluție, Tribunalul a reținut, în esență, că în speță se aplică criteriul valoric
de determinare a competenței materiale a Curților de Apel, ca instanțe de fond,
în ceea ce privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora, mai mari de 500.000 RON, criteriu aplicabil în absența unor norme
speciale de competență contrare .
Învestită cu soluționarea
cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la rândul
său, prin sentința nr. 190 din 1 aprilie 2011, a admis excepția necompetenței materiale
și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta
R.A.T. Craiova în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj, în favoarea
Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Atribuțiile de control
specializat în materie financiară exercitate în speță, intră în domeniul de aplicare
al art. 1 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 30/1991, normă potrivit căreia Ministerul
Finanțelor, prin aparatul specializat, verifică respectarea reglementărilor financiar
contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, în legătură cu îndeplinirea
obligațiilor acestora față de stat, direcțiile specifice de exercitare al controlului
financiar fiind indicate prin reglementarea dispozițiilor art. 5 din același act
normativ .
Prin O.M.F.P. 889/2005,
privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aparatul de control financiar al
statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice se indică realizarea controlului
financiar la regii autonome, companii naționale, societăți comerciale, la care statul
în mod direct sau printr-o instituție sau autoritate publică are calitatea de acționar
(pct. 13), în cauză reclamanta prezintă regimul juridic de regie autonomă de interes
local, aflată în subordinea Consiliului Local Craiova, iar în cuprinsul obiectivelor
se regăsește, în enumerarea pct. 14, verificarea modului de administrare și gestionare
a mijloacelor materiale și a fondurilor financiare de către regiile autonome
(lit. b).
Așadar, prima instanță
a reținut că această activitate de control specializat, în materie financiară, este
disociată de activitatea de inspecție fiscală reglementată de O.G. nr. 92/2003,
având ca obiect, în esență, urmărirea respectării legislației contabile .
Aceasta cu atât mai mult,
cu cât organul de control financiar are obligația reglementată de pct. 30 din O.M.F.P.
889/2005, de a consemna în cuprinsul procesului verbal de control financiar, a constatărilor
de natură financiară, bugetară și gestionară, iar constatările fiscale se consemnează
în raportul de inspecție fiscală și alte acte administrativ fiscale.
Pe de altă parte, faptul
că plângerea prealabilă formulată potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art.
1 din O.M.F.P. 2160/2010 (privind soluționarea plângerilor prealabile formulate
împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii 30/1991
privind organizarea și funcționarea controlului specializat și a Gărzii Financiare)
a fost soluționată de către organe de soluționare a contestației, din cadrul compartimentului
Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Dolj, nu constituie un impediment
în a indica natura juridică a procesului verbal de control, precum și a dispoziției
de măsuri obligatorii, de acte administrative emise într-o procedură de control
specializat (și nu de acte administrativ fiscale), atât timp cât atribuția de soluționare
a plângerii prealabile revine unui colectiv special constituit desemnat ca organ
de soluționare competent, din cadrul direcției din care face parte organul de control
financiar emitent al actului atacat ; în speță, atât procesul verbal de control
financiar cât și dispoziția obligatorie au fost emise de Serviciul Control Financiar
ce funcționează în cadrul compartimentului Activitate de Inspecție Fiscală, din
cadrul D.G.F.P. Dolj.
În concluzie, prima instanța
a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, în ceea ce privește instituirea normei de competență prin prisma criteriului
rangului autorității administrative emitente, competența revenind astfel, în raport
de prima teză a normei de competență, Tribunalului, în primă instanță; aplicarea
criteriului valoric de determinare a competenței materiale, în aplicarea celei de
a doua teze a art. 10 alin. (1) conduce către aceeași concluzie, atât timp cât procesul
verbal de control financiar, cât și dispoziția obligatorie nu stabilesc creanțe
fiscale constând în obligația de plată a unor sume de bani ce reprezintă
taxe
și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, ci dispun
luarea unor măsuri în vederea recuperării acestor sume de bani.
Totodată, a constatat
existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să
soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății.
Stabilirea instanței
competente să soluționeze cauza de față
Înalta Curte, constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 C.
proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,
precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Asupra conflictului de
competență astfel apărut, Înalta Curte stabilește că secția de contencios administrativ
și fiscal, a Curții de Apel Craiova este competentă să soluționeze acțiunea formulată
de reclamanta R.A.T. Craiova în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj.
Potrivit art. 10 din Legea
nr. 554/2004, republicată, două criterii sunt instituite pentru stabilirea competenței
materiale în judecarea în fond a cauzelor, respectiv criteriul poziționării autorității
emitente în sistemul autorităților publice și criteriul valoric.
După cum cu justețe a
apreciat și prima instanță sesizată în cauza de față, raportat la obiectul cererii
de chemare în judecată, determinarea instanței competente a soluționa acțiunea reclamantei
se realizează prin raportare la criteriul valoric, aplicabil în cauzele care au
ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.
Cum în speță, în actele
atacate sunt prevăzute obligații fiscale ce se situează peste pragul valoric de
500.000 RON, îi revine Curții de Apel Craiova competența de soluționare a prezentei
cauze, rangul autorității emitente fiind irelevant în cauză, în raport de obiectul
cererii și față de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată, sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe R.A.T. Craiova și pe A.N.A.F., în favoarea Curții
de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 31 mai 2011.