ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei. Soluțiile pronunțate de instanțele aflate în conflict Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.A.T. Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj, ca, pe calea plângerii împotriva deciziei din 10 iunie 2010, să modifice actul administrativ, în sensul admiterii contestației administrative și, pe cale de consecință, să desființeze procesul verbal de control din 27 noiembrie 2009 încheiat de către D.G.F.P.

Dolj, precum și dispoziția obligatorie emisă de același organ financiar, din 30 noiembrie 2009. În subsidiar, reclamanta a solicitat reevaluarea termenelor stabilite de organul de control, precum și reevaluarea măsurilor dispuse, în sensul de reeșalonare a termenelor, precum și modificarea măsurilor (cel puțin cu privire la pct. 4 din dispoziție), în sensul menționării ca R.A.T. să inițieze măsurile legale de recuperare a creanțelor. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul verbal de control și, ulterior, prin dispoziția obligatorie, D.G.F.P.

Dolj a dispus ca, în termen de 30 zile de la comunicare, reclamanta să ia măsuri de reevaluare a activelor – construcții din cadrul Bazei de Agrement P.; față de această dispoziție, a precizat că reevaluarea intervine în anumite ocazii (în vederea vânzării, în vederea stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru – ipoteze în care reevaluarea nu se înregistrează în evidențele contabile, precum și reevaluarea imobilizărilor corporale, conform pct. 108-113 O.M.F.P. 1752/2005, ipoteză în care operațiunea de reevaluare se reflectă în evidențele contabile), iar măsura a fost dispusă prin interpretarea eronată și parțială a reglementărilor mai sus menționate, cum ar fi pct. 110 alin. (1) din O.M.F.P.

1752/2005. Totodată, a susținut că în absența documentației cadastrale și a intabulării dreptului de proprietate, a fost demarată procedura de înscriere în cartea funciară, însă, între momentul controlului și până la formularea acțiunii, imobilul a fost vândut, iar prețul corespunde ultimei evaluări; înregistrarea contabilă va reflecta prețul obținut în urma vânzării, acesta fiind prețul real al imobilului, respectiv prețul pieței. A mai arătat reclamanta că organul de control financiar a dispus recuperarea sumei de 1.078.039,38 RON de la terțul SC S.C.

SRL, utilizând un mod de calcul neclar și fără a ține cont de documentația existentă, apreciind că se impune crearea unei comisii la nivelul regiei, care să stabilească creanța reală; a precizat faptul că fixarea unui termen de recuperare și a unui prejudiciu efectiv, sunt de competența instanțelor judecătorești . Prin sentința nr. 303 din 15 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și în consecință a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, în esență, că în speță se aplică criteriul valoric de determinare a competenței materiale a Curților de Apel, ca instanțe de fond, în ceea ce privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, criteriu aplicabil în absența unor norme speciale de competență contrare . Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la rândul său, prin sentința nr. 190 din 1 aprilie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta R.A.T. Craiova în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

– D.G.F.P. Dolj, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Atribuțiile de control specializat în materie financiară exercitate în speță, intră în domeniul de aplicare al art. 1 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 30/1991, normă potrivit căreia Ministerul Finanțelor, prin aparatul specializat, verifică respectarea reglementărilor financiar contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat, direcțiile specifice de exercitare al controlului financiar fiind indicate prin reglementarea dispozițiilor art. 5 din același act normativ . Prin O.M.F.P.

889/2005, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice se indică realizarea controlului financiar la regii autonome, companii naționale, societăți comerciale, la care statul în mod direct sau printr-o instituție sau autoritate publică are calitatea de acționar (pct. 13), în cauză reclamanta prezintă regimul juridic de regie autonomă de interes local, aflată în subordinea Consiliului Local Craiova, iar în cuprinsul obiectivelor se regăsește, în enumerarea pct. 14, verificarea modului de administrare și gestionare a mijloacelor materiale și a fondurilor financiare de către regiile autonome (lit. b). Așadar, prima instanță a reținut că această activitate de control specializat, în materie financiară, este disociată de activitatea de inspecție fiscală reglementată de O.G.

nr. 92/2003, având ca obiect, în esență, urmărirea respectării legislației contabile . Aceasta cu atât mai mult, cu cât organul de control financiar are obligația reglementată de pct. 30 din O.M.F.P. 889/2005, de a consemna în cuprinsul procesului verbal de control financiar, a constatărilor de natură financiară, bugetară și gestionară, iar constatările fiscale se consemnează în raportul de inspecție fiscală și alte acte administrativ fiscale. Pe de altă parte, faptul că plângerea prealabilă formulată potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 1 din O.M.F.P. 2160/2010 (privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului specializat și a Gărzii Financiare) a fost soluționată de către organe de soluționare a contestației, din cadrul compartimentului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P.

Dolj, nu constituie un impediment în a indica natura juridică a procesului verbal de control, precum și a dispoziției de măsuri obligatorii, de acte administrative emise într-o procedură de control specializat (și nu de acte administrativ fiscale), atât timp cât atribuția de soluționare a plângerii prealabile revine unui colectiv special constituit desemnat ca organ de soluționare competent, din cadrul direcției din care face parte organul de control financiar emitent al actului atacat ; în speță, atât procesul verbal de control financiar cât și dispoziția obligatorie au fost emise de Serviciul Control Financiar ce funcționează în cadrul compartimentului Activitate de Inspecție Fiscală, din cadrul D.G.F.P.

Dolj. În concluzie, prima instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește instituirea normei de competență prin prisma criteriului rangului autorității administrative emitente, competența revenind astfel, în raport de prima teză a normei de competență, Tribunalului, în primă instanță; aplicarea criteriului valoric de determinare a competenței materiale, în aplicarea celei de a doua teze a art. 10 alin. (1) conduce către aceeași concluzie, atât timp cât procesul verbal de control financiar, cât și dispoziția obligatorie nu stabilesc creanțe fiscale constând în obligația de plată a unor sume de bani ce reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, ci dispun luarea unor măsuri în vederea recuperării acestor sume de bani.

Totodată, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății. 2. Stabilirea instanței competente să soluționeze cauza de față Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Asupra conflictului de competență astfel apărut, Înalta Curte stabilește că secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Craiova este competentă să soluționeze acțiunea formulată de reclamanta R.A.T.

Craiova în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj. Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, două criterii sunt instituite pentru stabilirea competenței materiale în judecarea în fond a cauzelor, respectiv criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice și criteriul valoric. După cum cu justețe a apreciat și prima instanță sesizată în cauza de față, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, determinarea instanței competente a soluționa acțiunea reclamantei se realizează prin raportare la criteriul valoric, aplicabil în cauzele care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Cum în speță, în actele atacate sunt prevăzute obligații fiscale ce se situează peste pragul valoric de 500.000 RON, îi revine Curții de Apel Craiova competența de soluționare a prezentei cauze, rangul autorității emitente fiind irelevant în cauză, în raport de obiectul cererii și față de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată, sus menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe R.A.T. Craiova și pe A.N.A.F., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.