ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2536/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.G.M. a solicitat în contradictoriu

cu pârâta Comisia pentru Atestarea Calității de Beneficiar al Indemnizației pentru

Activitatea de Liber Profesionist a Artiștilor Interpreți sau Executanți din cadrul

Ministerului Culturii și Cultelor, anularea hotărârii din 6 iunie 2007 prin care

pârâta, în mod nelegal, nu i-a recunoscut dreptul cuvenit în temeiul Legii nr. 109/2005,

constând în indemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți

sau executanți.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a depus dosarul complet, astfel cum este prevăzut de Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 109/2005, inclusiv adeverința prevăzută de

art. 6 alin. (1) din lege, pârâta refuzând eliberarea actului solicitat întrucât

adeverința ar fi fost emisă în baza unor declarații autentificate de organul abilitat

al statului - notarul public - sub sancțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., motivație

ce excede însă cadrului legal stabilit de legea specială.

Prin sentința nr. 21/CA

din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondată acțiunea reclamantei D.G.M.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 109/2005 privind

instituirea indemnizației pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor

interpreți sau executanți din România, prevede expres că aceștia beneficiază de

această indemnizație „la îndeplinirea cumulativă (subl.) a următoarelor condiții:

a) au vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa 3 la Legea nr. 19/2000 privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările

și completările ulterioare;

b) au realizat o perioadă

de activitate artistic-interpretativă de minimum 10 ani;

c) realizează venituri

nete lunare sub nivelul pensiei medii anuale pentru limita de vârstă și stagiul

complet de cotizare din sistemul public de pensii, comunicată Institutului Național

de Statistică, aferentă anului anterior acordării indemnizației".

S-a mai reținut că

art. 6 din aceeași lege, prevede metodologia atestării perioadei în care artiștii

au prestat efectiv o activitate artistic-interpretativă, în sensul că aceasta se

reconstituie „pe baza actelor oficiale" eliberate de către Societatea Română

de Radio, Societatea Română de Televiziune, Artexim, Electrecord, precum și de orice

altă instituție publică sau persoană juridică de profil la care artiștii interpreți

sau executanți liber-profesionist au prestat activități în regim de colaborare",

aceste instituții având „obligația de a pune la dispoziția solicitanților documentele

care pot dovedi desfășurarea unei activități artistice interpretative".

A constatat instanța de

fond că reclamanta a depus doar adeverința din 22 martie 2007, ce evocă intervalul

cuprins între 1981-1992 în care reclamanta „a avut contract civil de colaborare"

cu Restaurantul „I." de pe raza Municipiului Iași, fiind emisă „în baza declarației

notariale din 09 martie 2007" aflată la dosar, în care numiții V.M. și B.M.L.

declară sub sancțiunea C. pen., că au cunoștință despre contractele de colaborare

încheiate de reclamantă, ca solist al ARIA - Filiala I., cu restaurantul respectiv.

A apreciat instanța de

fond că reclamanta nu a probat în cauză îndeplinirea obligației ce-i revenea prin

lege - de a solicita instituțiilor cu care a colaborat, emiterea dovezilor „oficiale"

pe care acestea aveau obligația să i le elibereze și nici eventualitatea unui refuz

nejustificat al acestora în îndeplinirea prestației la care erau obligați - în condițiile

în care textul art. 6 nu stipulează și posibilitatea dovedirii „prin orice mijloace

de probă" a perioadelor lucrate, situație în care în mod legal pârâta a refuzat

includerea în calculul „perioadei activitate artistic-interpretativă" a intervalului

probat doar prin declarațiile notariale ale unor persoane fizice.

De asemenea, s-a reținut

din atestatele de liber profesionist depuse la dosar, că reclamanta este născută

în anul 1963, fiind așadar în vârstă de 45 ani la data promovării cererii ce face

obiectul cauzei, în condițiile în care vârsta de pensionare prevăzută de anexa 3

la care face trimitere art. 5 lit. a) din Legea nr. 109/2005 era în 2007 la femei

de 58 de ani.

A concluzionat Curtea

de Apel Iași că reclamanta nu îndeplinește una dintre condițiile cumulative de acordare

a indemnizației în litigiu și anume atingerea de artistul liber profesionist, a

vârstei de pensionare din sistemul public de pensii, rezultând că problema stabilirii

vechimii în activitatea artistică a reclamantei se va pune la momentul împlinirii

de acesta a condiției prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 109/2005,

în funcție de exigențele impuse de actul normativ aplicabil la data respectivă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta D.G.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică în sensul că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 5 și 6 din

Legea nr. 109/2005 și au fost ignorate o serie de înscrisuri probatorii aflate la

dosarul cauzei.

Astfel, recurenta arată

că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 109/2005, a depus actul oficial emis

de A., prin care a dovedit că a desfășurat activitate interpretativă în perioada

1981-1982, iar acest document legal nu putea fi înlăturat de Comisie și respectiv,

de instanță, pe considerentul că a avut la bază inclusiv declarații notariale.

Un alt motiv de recurs

invocat de recurentă este împrejurarea că instanța de fond s-a pronunțat asupra

unui aspect cu care nu a fost învestită, respectiv îndeplinirea condiției de vârstă

prevăzută de art. 5 din Legea nr. 109/2005, aspect pe care, de asemenea, l-a soluționat

greșit, cu ignorarea dispozițiilor derogatorii prevăzute de art. 9 pct. 1 și 2 din

Legea nr. 109/2005 și a dovezilor medicale de la dosar.

În drept motivele de recurs

au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond

nu a stabilit în mod complet situația de fapt dedusă judecății, ignorând apărările

reclamantei-recurente privind perioadele de timp în care se păstrează dovezile în

arhive.

Totodată, instanța de

fond nu a făcut o corectă aplicare a art. 6 din Legea nr. 109/2005, potrivit căruia

atestarea calității de beneficiar al indemnizației se face inclusiv pe baza documentelor

eliberate de A. și nu a analizat existența situațiilor în care completarea documentelor

oficiale se poate face inclusiv cu declarații notariale.

În ceea ce privește al

doilea motiv de recurs Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra

unui aspect de legalitate și temeinicie a actului atacat, pe care nu l-a pus în

dezbaterea contradictorie a părților, respectiv îndeplinirea condiției de vârstă

de către reclamantă, după cum nu a analizat, sub nici o formă, dovezile depuse de

aceasta privind eventualele boli profesionale, ce fac posibilă încadrarea în dispozițiile

derogatorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 109/2005.

Pentru considerentele

menționate, apreciind că instanța de fond nu a făcut o completă stabilire a situației

de fapt, pe baza unei dezbateri contradictorii asupra probelor existente la dosar

și a apărărilor invocate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) cu referire la

art. 313 și art. 314 C. proc. civ., urmează a casa hotărârea atacată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru analizarea inclusiv a aspectelor

menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.M. împotriva sentinței nr. 21/CA din 4 februarie 2008 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2008.