ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3920/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3920/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 66 din 30 aprilie

2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală s-a dispus, în baza art.

174 - 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. condamnarea inculpatului R.M. la

pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la

terminarea executării pedepsei.

S-a menținut starea

de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. s-a dedus, din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive de la 5 august 2008, la zi.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 67 C. pen., a degradării

militare.

În temeiul art. 113

C. pen. a fost obligat inculpatul la efectuarea unui tratament medical pe

perioada executării pedepsei, până la însănătoșire.

S-a luat act că

partea vătămată R.M. nu s-a constituit parte civilă.

A fost admisă cererea

de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul de Urgență Sf.

Pantelimon București, iar inculpatul obligat la plata către partea civilă a

sumei de 5883,50 RON - contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea

victimei plus dobânzile aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii

până la achitarea efectivă a sumei. A fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare statului.

S-a reținut, în

esență, că la data de 12 iulie 2008, lucrătorii Poliției Fundulea, sesizați

prin serviciul special 112 de către inculpat, cu privire la agresarea de către

acesta a mamei sale, S.A., pe fondul unei crize de nervi (cauzată de

imposibilitatea victimei de a se deplasa, pentru satisfacerea nevoilor

fiziologice, fiind paralizată) au găsit victima care prezenta leziuni și

echimoze pe cap și corp.

Victima a fost

transportată la spital cu diagnosticul „leziuni hemoragice intracostale de

vârste diferite”, iar la data de 24 iulie 2008 a decedat.

Din declarațiile

victimei a rezultat că aceasta fusese agresată în repetate rânduri de fiul său

pentru că își făcuse necesitățile fiziologice pe ea, dar, temându-se de

inculpat, nu a anunțat autoritățile.

În declarațiile

ulterioare comiterii agresiunii și decesului victimei, inculpatul a negat

comiterea faptei, explicând leziunile suferite de victimă prin încercările

nereușite ale acesteia de a se ridica din pat și a căderilor datorate bolii. În

acest sens, inculpatul a pus la dispoziția organelor de urmărire penală

înregistrări efectuate cu telefonul mobil în care se observa victima lăsată cu

intenție să stea în picioare, pierzându-și echilibrul și căzând.

Inculpatul a mai

arătat că la 12 iulie 2008, venind acasă, a găsit-o pe victimă murdară de

fecale pe care le ducea la gură, ceea ce i-a determinat inculpatului o criză de

nervi, neurmată de agresarea victimei. În timp ce se pregătea să îi facă

toaleta, victima a căzut din pat, s-a lovit, iar inculpatul a chemat salvarea.

Ulterior prezentării

concluziilor raportului de necropsie, inculpatul a declarat că, găsind-o în

starea arătată pe victimă, s-a înfuriat și și-a pierdut cunoștința, rămânând în

această stare și, deci, neputând să-și agreseze mama, până la sosirea organelor

de poliție.

Din raportul

medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă,

reprezentând consecința traumatismelor cranio și viscero-cerebral cu fractură

de piramidă nazală, hemoragie subdurală și subarahnoidiană - ce a determinat

internarea în spital - unde, pe fondul unei evoluții progresiv deteriorativă a

survenit decesul printr-o complicație respiratorie infecțioasă,

bronhopneumonie. Evoluția nefavorabilă spre deces a fost influențată și de

patologia preexistentă, predominant cardio-vasculară, starea de denutriție și

leziunile traumatice ce au impus internarea victimei.

S-a mai stabilit că

leziunile de pe corpul acesteia nu puteau să se producă prin autoprecipitarea

victimei, ci doar prin agresiune externă, fiind consecința agresării victimei,

prin lovire.

În faza cercetării

judecătorești, în primă instanță, inculpatul nu a recunoscut comiterea

infracțiunii de omor, arătând că a dat doar o palmă victimei înainte de a chema

salvarea, enervându-se pentru că își făcuse necesitățile pe ea și se murdărea

de fecale, și de asemenea, că victima a căzut din pat, lovindu-se la nas;

inculpatul a susținut că victima nu se putea deplasa fără ajutor, fiind

bolnavă, astfel că obișnuia să-și facă nevoile pe ea, murdărind obiectele din

jur, ceea ce îl enerva, el fiind bolnav psihic, comportamentul mamei producând

inculpatului o stare de tulburare pe fondul căreia a lovit-o.

Din raportul de

constatare medico-legală din 18 septembrie 2008 a rezultat că inculpatul are

discernământ diminuat, capacitate critică a conținutului și consecințelor

faptelor sale scăzută, prezentând diagnosticul de „tulburare de personalitate

distimică, decompensată, depresiv cu interferențe toxice etanolice”.

Cu privire la

încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

prima instanță a reținut că deși inculpatul a arătat că nu a dorit să își ucidă

mama, ci i-a aplicat o lovitură cu palma - pe fondul tulburării provocată de

comportamentul ei anormal, având în vedere însă leziunile provocate, zonele

anatomice vizate, obiectul cu care s-a procedat la agresarea victimei (pumni,

picioare) s-a concluzionat că inculpatul a acceptat producerea rezultatului

letal, acționând cu intenție indirectă, fapta comisă neconstituind infracțiunea

de loviri cauzatoare de moarte, rezultatul letal neputând fi atribuit

inculpatului cu titlu de culpă.

S-a reținut, de

asemenea, conținutul convorbirii dintre inculpat și reprezentantul serviciului

112 (în care arată că și-a bătut rău mama și nu știe dacă aceasta mai

trăiește), comportamentul inculpatului anterior comiterii faptei (inculpatul o

lăsa voit pe victimă în picioare, iar aceasta cădea datorită bolii), actele

medicale și planșele foto - ce dovedesc subnutriția victimei, conținutul

raportului de necropsie, declarația victimei.

S-a motivat că

apărarea inculpatului privind acționarea sub impulsul unei puternice tulburări

provocată de comportamentul victimei nu este susținută de probele dosarului,

astfel că a fost înlăturată.

S-a concluzionat că

fapta inculpatului care pe 12 iulie 2008 a aplicat mamei sale, imobilizată de

boală, la pat, multiple lovituri cu pumnii și picioarele, provocându-i

traumatisme și leziuni ce au determinat decesul victimei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit.

c) și d) C. pen.

Ca circumstanță

personală s-a reținut în favoarea inculpatului boala psihică a acestuia; au fost

avute în vedere disp. art. 72 C. pen., lipsa antecedentelor penale, poziția

procesuală nesinceră a inculpatului, natura infracțiunii, modalitatea și

împrejurările săvârșirii acesteia, gradul sporit de pericol social, urmarea

produsă, apreciindu-se că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin

executarea pedepsei în regim de detenție, cu aplic. art. 71 și 113 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice

în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. și reindividualizarea pedepsei, în

sensul reducerii cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 179/A din 20 august 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul inculpatului și

desființată în parte sentința apelată. În rejudecare, în baza art. 174 - 175

lit. c) și d) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C.

pen., a fost condamnat inculpatul R.M. la 11 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b)

C. pen.

A fost aplicată

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și

b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa

degradării militare.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția la zi.

S-a reținut, în

esență, că starea de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea faptei au fost

just stabilite prin sentința apelată.

Poziția subiectivă a

inculpatului față de rezultatul faptei, astfel după cum rezultă din probele

dosarului, a fost de acceptare a acestuia, fiind apreciate ca neîntemeiate

criticile inculpatului privind încadrarea juridică a faptei.

S-a reținut că, în

drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. c) și d) C. pen., elementele

circumstanțiale cu caracter agravant fiind atrase de săvârșirea faptei asupra

mamei inculpatului, persoană aflată într-o stare de neputință fizică de a se

apăra (fiind, datorită bolii, imobilizată).

Cu privire la

pedeapsa aplicată s-a apreciat că prima instanță nu a avut în vedere

circumstanțele comiterii infracțiunii - victima era îngrijită doar de inculpat

(care revenise din străinătate în acest scop) care de la 9 ani era cunoscut cu

probleme psihice, având discernământul diminuat, starea deosebită a victimei,

stare de fapt care, perpetuată în timp, a creat o puternică tulburare inculpatului,

context în care acesta a comis fapta.

S-a constatat,

totodată, că între leziunile traumatice și decesul victimei există o legătură

de cauzalitate dublu condiționată, rezultatul letal survenind urmare

traumatismului, dar și a fondului biologic și patologic preexistent și a unei

complicații infecțioase.

S-a apreciat că o

pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 11 ani este suficientă pentru

atingerea scopurilor prev. de art. 52 C. pen., iar pedeapsa complementară

aplicată, în raport de gravitatea infracțiunii comise, respectă principiul

proporționalității.

S-a constatat că, sub

alte aspecte, hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs:

- Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, invocând disp. art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. (- greșita reținere a circumstanțelor atenuante și eronata reducere

a pedepsei).

- inculpatul R.M. -

învederând incidența cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen. (solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei pentru

care a fost condamnat din cea prev. de art. 174 - 175 lit. c), d) C. pen. în

cea prev. de art. 183 C. pen.) și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și din oficiu potrivit art. 385

9

pct. 3

C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse,

pentru considerentele ce urmează:

Referitor la critica

invocată în ambele recursuri, privind greșita individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului, interpretată - în recursul parchetului în sensul

reducerii nejustificate a cuantumului pedepsei prin greșita reținere a

circumstanțelor atenuante, iar în recursul inculpatului - în sensul necesității

reducerii cuantumului pedepsei, se constată că aceasta este nefondată.

Astfel, după cum

rezultă din analiza disp. art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Instanța de apel, cu

respectarea disp. art. 356 C. proc. pen., a reținut în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (2) C. proc. pen.,

motivat de circumstanțele concrete în care s-a săvârșit fapta pentru care

inculpatul a fost condamnat, starea de fapt perpetuată în timp fiind dificilă

pentru o persoană cu probleme psihice, cum era cazul inculpatului, și determinându-i

acestuia o stare de tulburare sub imperiul căreia a fost comisă fapta.

Într-adevăr, după cum

în mod corect s-a reținut în decizia atacată, inculpatul era singura persoană

care se ocupa de îngrijirea mamei sale, aflată într-un stadiu avansat al

afecțiunilor de care suferea, fiind imobilizată la pat.

Se va constata,

totodată, că, în scopul îngrijirii victimei și în pofida afecțiunilor

psihiatrice de care suferea, inculpatul s-a reîntors în România și s-a mutat

împreună cu mama sa.

Rezultă în mod

evident că degradarea stării de sănătate a mamei inculpatului și

particularitățile îngrijirii pe care acesta trebuia să i-o acorde au creat

premisele unei atmosfere tensionate care a fost resimțită pe plan psihic de

către inculpat, ca pe o presiune intensă și constantă sub imperiul căreia a

comis fapta.

Așadar, întemeiat,

instanța de apel a reținut circumstanțe atenuante judiciare și, prin efectul

acestora, a redus pedeapsa aplicată inculpatului, care, prin cuantum și

modalitate de executare este aptă a conduce la realizarea scopurilor pedepsei

astfel după cum acestea sunt reglementate de disp. art. 52 C. pen.

Cu privire la

pedeapsa complementară aplicată inculpatului, constând în interzicerea pe o

durată de 3 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. se

constată că soluția a fost, și sub acest aspect, corect argumentată.

Pedeapsa

complementară este proporțională cu gravitatea faptei comise și, având în

vedere situația medicală a inculpatului, apare ca necesară într-o societate

democratică. Boala psihică a inculpatului determină imposibilitatea exercitării

reale, efective și conștiente a drepturilor elective, iar gravitatea faptei

comise și circumstanțele concrete ale infracțiunii săvârșite justifică

îndepărtarea temporară a inculpatului din sfera persoanelor îndrituite a

decide, prin vot, cu privire la problemele societății.

Motivul de recurs

invocat de inculpat - privind greșita încadrare a faptei și solicitarea

acestuia de schimbare a încadrării juridice reia susținerile și apărările

formulate de inculpat în apel și asupra cărora instanța de control judiciar s-a

pronunțat, analizându-le cu rigurozitate.

Starea de fapt și

vinovăția inculpatului au fost corect stabilite, pe baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale și readministrate, în condiții de oralitate,

contradictorialitate și nemijlocire în cursul cercetării judecătorești.

Procedând în maniera

arătată, în mod întemeiat instanțele au reținut, motivat, că inculpatul a

acționat cu intenție, agresându-și mama, conștient fiind de starea ei precară

de sănătate și aplicând acesteia lovituri în zone vitale ale corpului care, în

final, au contribuit la producerea rezultatului letal.

Se va reține,

totodată, că inculpatul a cunoscut starea victimei, care ar fi putut să se

agraveze în urma oricărei agresiuni sau, respectiv, să conducă la moartea

acesteia. Astfel, după cum s-a arătat anterior, inculpatul revenise din

străinătate pentru a-și îngriji mama imobilizată, viața în comun cu aceasta

demonstrându-i permanent inculpatului că victima devenise o persoană fragilă,

lipsită de apărare și, datorită afecțiunilor de care suferea, susceptibilă a se

decompensa și a i se agrava starea sănătății chiar și sub influența unor

stimuli aparent lipsiți de asemenea consecințe.

Rezultă, așadar, că

în mod just în sarcina inculpatului a fost reținută comiterea infracțiunii de

omor, iar nu pe aceea de vătămări cauzatoare de moarte. Rezultatul letal al

acțiunilor inculpatului nu poate fi imputat acestuia cu titlu de culpă,

deoarece inculpatul, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului faptei, a

acceptat producerea acestuia.

Așa fiind, se

constată ca fiind nefondate criticile invocate ca motive de recurs. Se va

reține, de asemenea, că verificarea deciziei recurate nu a relevat deficiențe

ce pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare ce se impun a fi avute

în vedere din oficiu, hotărârea atacată fiind legală, temeinică, riguros și

complet argumentată, în baza propriei analize a cauzei de către instanța de

apel.

Pentru considerentele

ce preced, recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul R.M. vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul

dispozițiilor art. 88 C. pen. va fi dedusă din pedeapsa aplicată perioada

reținerii și arestării, la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 179 din 20 august

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 05 august

2008 la 25 noiembrie 2009.

Obligă recurentul

inculpat la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă

de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 noiembrie 2009.

Procesat

de GGC - NN