ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4279/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 51 din 28 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită

cu soluționarea cauzei în fond după casare, a respins cererea formulată de reclamantul

C.M.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Arad și Șeful Inspectoratului Județean al Poliției

de Frontieră, H.I., având ca obiect anulare acte administrative.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În speța de față, sumele

acordate reclamantului și reținute în decizia de imputare au avut în vedere calitatea

acestuia de polițist, neavând relevanță faptul că aceste sume s-au acordat ca efect

al pensionării și s-au achitat după încetarea calității în baza căreia i-au fost

acordate, astfel că în speță sunt incidente normele de reglementare a răspunderii

materiale conținute de O.G. nr. 121/1998.

În ceea ce privește susținerea

reclamantului potrivit căreia ordinul nr. 457/2003, care face trimitere la răspunderea

militarilor, nu i-ar fi aplicabil, instanța a reținut că împrejurarea că acest ordin

nu a fost publicat în M. Of. nu poate avea relevanță asupra incidenței O.G. nr.

121/1998, aplicabilitatea acesteia fiind stabilită prin chiar interpretarea acestei

ordonanțe.

Referitor la dispozițiile

art. 27 și 28 din O.U.G. nr. 38/2003, în baza cărora se calculează indemnizațiile

acordate la încetarea activității, instanța de fond a reținut că acestea prevăd

un calcul diferit pentru polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu, ca urmare

a îndeplinirii condiției de vechime și polițiștii care beneficiază de o pensie de

invaliditate.

Instanța a apreciat faptul

că susținerile reclamantului, potrivit cărora acest tratament ar fi discriminatoriu,

precum și trimiterea la O.U.G. nr. 137/2000, nu pot fi reținute, întrucât O.U.G.

nr. 137/2000 invocată de reclamant a fost declarată neconstituțională, Curtea Constituțională

reținând că este evident neconstituțional înțelesul dispozițiilor O.U.G. nr. 137/2000,

potrivit cărora instanțele ar avea competența de a desființa norme juridice instituite

prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme

cuprinse în alte acte normative, încălcând principiul separației puterilor, consacrat

de art. 1 alin. (4) din Constituție.

În speță, s-a considerat

că reclamantul nu îndeplinea vechimea de minimum 20 de ani pentru a putea opta pentru

pensia de serviciu anticipată, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 179/2004

și, prin urmare, nu putea beneficia de ajutoarele prevăzute de art. 27 alin.

(2) din O.U.G. nr. 38/2003, astfel încât în mod corect i s-a imputat reclamantului

suma de 20.256 RON, care excede drepturilor conferite de art. 28 alin. (1) din O.U.G.

nr. 38/2003, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamantul C.M.T., menționând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică, pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța

de fond a extins aplicabilitatea O.G. nr. 121/1998, deși la data constatării pagubei

el nu mai avea calitatea de militar. Recurentul precizează că, la momentul producerii

presupusei pagube (decembrie 2006 – momentul încasării sumelor de bani), nu mai

avea calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Arad, astfel că presupusa pagubă nu putea avea legătură cu modul de îndeplinire

a atribuțiilor de serviciu, acestea încetând anterior. Dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 121/1998 nu sunt incidente deoarece prevăd că militarii răspund indiferent dacă

după producerea pagubei mai dețin sau nu această calitate, pe cale de consecință

fiind necesar ca măcar la momentul producerii pagubei persoana să aibă calitatea

de militar.

Totodată, nu se poate

reține că a cauzat paguba prin „îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”, deoarece

primirea sumelor de bani a avut loc după pensionare (ulterior datei de 30 septembrie

2006).

- modificarea statutului

polițistului din Legea nr. 360/2002, prin transformarea acestuia în funcționar public

determină și modificarea posibilităților de angajare a răspunderii polițistului,

dovadă fiind faptul că Legea nr. 360/2002 nu face nicio trimitere la dispozițiile

O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Art. 63 din Legea

nr. 360/2002 stabilește că răspunderea polițistului se face potrivit legislației

aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor;

- în cauză nu s-a dovedit

existența unui prejudiciu, reclamantul-recurent beneficiind de ajutorul reglementat

de art. 27 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2003, astfel cum acesta a fost calculat

și acordat, respectiv conform salariului avut, a vechimii și a anilor rămași până

la împlinirea vârstei de 55 de ani, fapt confirmat și de expertiza contabilă efectuată

în cauză.

În drept, recurentul și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 3 din O.G. nr. 121/1998, polițiștii răspund material indiferent dacă după producerea

pagubei mai au sau nu această calitate.

Totodată, potrivit

pct. 8 din Instrucțiunile Ministrului Internelor nr. 830/1999, cu modificările și

completările ulterioare, „În situația în care s-au încasat sume ori s-au primit

bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective

trebuie să li se dovedească acest fapt, fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă

a condițiilor de mai sus” (arătate la pct. 7 din același act normativ, respectiv

existența unui prejudiciu și calitatea de militar la momentul acordării de sume,

bunuri sau servicii nedatorate).

Prin urmare, având în

vedere că recurentului-reclamant, prin intermediul cercetării administrative i s-a

dovedit că sumele încasate au fost necuvenite, nu are relevanță calitatea avută

de acesta în momentul producerii pagubei, motiv pentru care, în mod temeinic și

legal instanța de fond a respins acțiunea, reținând că, în cauză, sunt incidente

prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În ceea ce privește motivul

de recurs potrivit căruia dispozițiile O.G. nr. 121/1998 nu sunt aplicabile în cazul

pagubelor produse de polițiști, acesta este nefondat deoarece dispozițiile art.

63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

și completările ulterioare, prevăd că „polițistul răspunde pentru pagubele cauzate

patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul

Administrației și Internelor”.

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 9 din O.G. nr. 121/1998, „Prevederile prezentei ordonanțe se aplică (…) și

salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2” (inclusiv

din cadrul Ministerul Administrației și Internelor).

Referitor la sintagma

„salariați civili”, prevederile pct. 27

1

din Instrucțiunile Ministrului

Internelor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele

produse, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc că „Prin salariați

civili din structura Ministerul Administrației și Internelor se înțelege: funcționarii

publici civili, cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual”,

iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările

ulterioare, polițistul este „funcționar public civil, cu statut special”.

Coroborând aceste dispoziții

cu cele ale art. 2 din O.G. nr. 121/1998, care fac trimitere expresă la angajarea

răspunderii personalului încadrat în Ministerul Administrației și Internelor, în

mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că sunt incidente prevederile

O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Cu privire la motivul

de recurs potrivit căruia recurentul nu datorează suma de bani imputată, iar instanța

a ignorat expertiza contabilă efectuată în cauză, acesta este nefondat, deoarece

potrivit art. 27 și 28 din O.G. nr. 38/2003 cu modificările și completările survenite

până la 30 septembrie 2006 (data încetării raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant),

se prevede un calcul diferit pentru polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu

(ca urmare a îndeplinirii condiției de vechime) față de polițiștii care nu îndeplinesc

condițiile de pensie și ale căror raporturi de serviciu au încetat fiind clasați

„Apt limitat”. În acest sens, expertiza contabilă a fost avută în vedere doar pentru

a se proba împrejurări de fapt, instanța fiind competentă în exclusivitate să se

pronunțe asupra problemelor de drept.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.M.T. împotriva sentinței civile nr. 51 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.