ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4279/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a respins cererea formulată de reclamantul C.M.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Arad și Șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, H.I., având ca obiect anulare acte administrative.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În speța de față, sumele acordate reclamantului și reținute în decizia de imputare au avut în vedere calitatea acestuia de polițist, neavând relevanță faptul că aceste sume s-au acordat ca efect al pensionării și s-au achitat după încetarea calității în baza căreia i-au fost acordate, astfel că în speță sunt incidente normele de reglementare a răspunderii materiale conținute de O.G. nr. 121/1998. În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia ordinul nr. 457/2003, care face trimitere la răspunderea militarilor, nu i-ar fi aplicabil, instanța a reținut că împrejurarea că acest ordin nu a fost publicat în M. Of.

nu poate avea relevanță asupra incidenței O.G. nr. 121/1998, aplicabilitatea acesteia fiind stabilită prin chiar interpretarea acestei ordonanțe. Referitor la dispozițiile art. 27 și 28 din O.U.G. nr. 38/2003, în baza cărora se calculează indemnizațiile acordate la încetarea activității, instanța de fond a reținut că acestea prevăd un calcul diferit pentru polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu, ca urmare a îndeplinirii condiției de vechime și polițiștii care beneficiază de o pensie de invaliditate. Instanța a apreciat faptul că susținerile reclamantului, potrivit cărora acest tratament ar fi discriminatoriu, precum și trimiterea la O.U.G. nr. 137/2000, nu pot fi reținute, întrucât O.U.G.

nr. 137/2000 invocată de reclamant a fost declarată neconstituțională, Curtea Constituțională reținând că este evident neconstituțional înțelesul dispozițiilor O.U.G. nr. 137/2000, potrivit cărora instanțele ar avea competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încălcând principiul separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. În speță, s-a considerat că reclamantul nu îndeplinea vechimea de minimum 20 de ani pentru a putea opta pentru pensia de serviciu anticipată, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 179/2004 și, prin urmare, nu putea beneficia de ajutoarele prevăzute de art. 27 alin. (2) din O.U.G.

nr. 38/2003, astfel încât în mod corect i s-a imputat reclamantului suma de 20.256 RON, care excede drepturilor conferite de art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 38/2003, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul C.M.T., menționând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a extins aplicabilitatea O.G. nr. 121/1998, deși la data constatării pagubei el nu mai avea calitatea de militar. Recurentul precizează că, la momentul producerii presupusei pagube (decembrie 2006 – momentul încasării sumelor de bani), nu mai avea calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad, astfel că presupusa pagubă nu putea avea legătură cu modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, acestea încetând anterior.

Dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 121/1998 nu sunt incidente deoarece prevăd că militarii răspund indiferent dacă după producerea pagubei mai dețin sau nu această calitate, pe cale de consecință fiind necesar ca măcar la momentul producerii pagubei persoana să aibă calitatea de militar. Totodată, nu se poate reține că a cauzat paguba prin „îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”, deoarece primirea sumelor de bani a avut loc după pensionare (ulterior datei de 30 septembrie 2006). - modificarea statutului polițistului din Legea nr. 360/2002, prin transformarea acestuia în funcționar public determină și modificarea posibilităților de angajare a răspunderii polițistului, dovadă fiind faptul că Legea nr. 360/2002 nu face nicio trimitere la dispozițiile O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Art. 63 din Legea nr. 360/2002 stabilește că răspunderea polițistului se face potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor; - în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu, reclamantul-recurent beneficiind de ajutorul reglementat de art. 27 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2003, astfel cum acesta a fost calculat și acordat, respectiv conform salariului avut, a vechimii și a anilor rămași până la împlinirea vârstei de 55 de ani, fapt confirmat și de expertiza contabilă efectuată în cauză. În drept, recurentul și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 121/1998, polițiștii răspund material indiferent dacă după producerea pagubei mai au sau nu această calitate. Totodată, potrivit pct. 8 din Instrucțiunile Ministrului Internelor nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare, „În situația în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt, fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de mai sus” (arătate la pct. 7 din același act normativ, respectiv existența unui prejudiciu și calitatea de militar la momentul acordării de sume, bunuri sau servicii nedatorate).

Prin urmare, având în vedere că recurentului-reclamant, prin intermediul cercetării administrative i s-a dovedit că sumele încasate au fost necuvenite, nu are relevanță calitatea avută de acesta în momentul producerii pagubei, motiv pentru care, în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea, reținând că, în cauză, sunt incidente prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia dispozițiile O.G. nr. 121/1998 nu sunt aplicabile în cazul pagubelor produse de polițiști, acesta este nefondat deoarece dispozițiile art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că „polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 121/1998, „Prevederile prezentei ordonanțe se aplică (…) și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2” (inclusiv din cadrul Ministerul Administrației și Internelor). Referitor la sintagma „salariați civili”, prevederile pct. 27 1 din Instrucțiunile Ministrului Internelor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc că „Prin salariați civili din structura Ministerul Administrației și Internelor se înțelege: funcționarii publici civili, cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual”, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare, polițistul este „funcționar public civil, cu statut special”.

Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 2 din O.G. nr. 121/1998, care fac trimitere expresă la angajarea răspunderii personalului încadrat în Ministerul Administrației și Internelor, în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că sunt incidente prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia recurentul nu datorează suma de bani imputată, iar instanța a ignorat expertiza contabilă efectuată în cauză, acesta este nefondat, deoarece potrivit art. 27 și 28 din O.G. nr. 38/2003 cu modificările și completările survenite până la 30 septembrie 2006 (data încetării raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant), se prevede un calcul diferit pentru polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu (ca urmare a îndeplinirii condiției de vechime) față de polițiștii care nu îndeplinesc condițiile de pensie și ale căror raporturi de serviciu au încetat fiind clasați „Apt limitat”.

În acest sens, expertiza contabilă a fost avută în vedere doar pentru a se proba împrejurări de fapt, instanța fiind competentă în exclusivitate să se pronunțe asupra problemelor de drept. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M.T. împotriva sentinței civile nr. 51 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.