ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3406/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 14 mai 2007 reclamanții

SC

G.J. SA București, C.I., C.S.A. și

C.M. au chemat în

judecată pe pârâții

Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Brașov și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, solicitând obligarea

acestora din urmă la plata sumei de 72.783.000 lei, reprezentând despăgubiri

aferente profitului pe care societatea l-ar fi realizat utilizându-și întregul

patrimoniu în situația în care ar fi funcționat pentru durata aprobată pentru

statul român prin actul de constituire, adică 99 de ani și despăgubiri aferente

valorii de piață a societății, estimate de reclamantă, tot pentru întreaga

durată de funcționare, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice D.G.F.P.

Brașov și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și excepția

lipsei calității de reprezentant a Ministerul Finanțelor Publice D.G.F.P.

Brașov pentru Statul Român; a admis excepția prescripției extinctive și a

respins, ca prescrisă, cererea reclamanților, având ca obiect despăgubiri pe

perioada 21 ianuarie 1993 – 13 mai 2004 și, ca nefondată, cererea acestora

având ca obiect despăgubiri pe perioada 14 mai 2004 – 21 ianuarie 2092, așa cum

rezultă din sentința civilă nr. 460/C din 9 aprilie 2009.

În ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că reclamanții

au formulat cererea de chemare în judecată peste termenul prevăzut de art. 3

raportat la art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, față de data

înregistrării acesteia la 14 mai 2007.

Cu referire la

pretențiile având ca obiect despăgubiri pentru perioada 13 mai 2004 – 21

ianuarie 2092, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că până în

anul 2004, când s-a predat terenul în litigiu la Comisia Locală de Aplicare a

Legii Fondului Funciar Codlea, s-au făcut reevaluări ale dreptului de folosință

a terenului în litigiu și implicit modificarea aportului în natură al SC A.I. Bârsa

SA la capitalul social al

SC G.J. SA București,

apreciind nefondate pretențiile reclamanților constând în despăgubiri pentru

lipsa folosinței acestui teren.

Apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței mai sus menționată a fost anulat ca

netimbrat de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 113/Ap

din 5 noiembrie 2009.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut că anterior termenului de judecată

din data de 3 septembrie 2009 apelanții au solicitat acordarea ajutorului

public judiciar, cererea fiind soluționată prin încheierea de ședință de la 1

octombrie 2009, conform căreia s-a încuviințat acordarea ajutorului public

judiciar și s-a redus cuantumul taxei judiciare de timbru de la suma de

365.508,26 lei, la suma de 243.672 lei, fiind acordat un nou termen de judecată

la data de 5 noiembrie 2009 pentru ca reclamanții să timbreze cererea. La data

de 2 noiembrie 2009 reclamanții au formulat cerere de reexaminare a încheierii menționate,

care a fost respinsă prin încheierea din data de 3 noiembrie 2009 și

constatând, la termenul de judecată din 5 noiembrie 2009, că recurenții nu au

timbrat apelul, instanța a aplicat dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997.

Având în vedere

că, la data de 5 noiembrie 2009, când a fost judecat apelul, nu se comunicase

soluția cu privire la cererea de reexaminare și că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra cererii de amânare formulată de reclamanți, și constatând că

apelul a fost soluționat cu nesocotirea normelor procedurale referitoare la

comunicarea hotărârilor judecătorești irevocabile prevăzute de Legea nr. 276/2009

privind aprobarea O.U.G. nr. 212/2008, precum și a prevederilor art. 156 C.

proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de apelanții reclamanți, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

așa cum rezultă din decizia nr. 2447 din 24 iunie 2010.

Rejudecând

cauza, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a anulat ca netimbrat apelul

declarat de reclamanți reținând, prin decizia nr. 5/Ap din 20 ianuarie 2011, că

apelul reclamanților nu a fost timbrat, cu toate că, în conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aceștia au fost

înștiințați să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 243.672 lei și 5 lei

timbru judiciar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997.

De

reținut este faptul că, după casare, apelanții au formulat altă cerere de

ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea de la 9 decembrie

2010, cu motivarea că instanța s-a pronunțat deja asupra acordării ajutorului

public prin încheierea de la 1 octombrie 2009, rămasă irevocabilă, și că

apelanții nu au făcut dovada că între timp au intervenit împrejurări noi care

să justifice majorarea ajutorului judiciar, deja acordat în această fază

procesuală, fiind respinsă, pentru aceleași motive, și cererea de reexaminare

formulată de reclamanți.

În aceste

împrejurări instanța de apel a dispus comunicarea unui exemplar al încheierii

de la data de 6 ianuarie 2011 prin care s-a amânat judecarea fondului pricinii,

pentru ca recurenții să timbreze cererea de apel cu suma de 243.672 lei, taxa

judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar, încheierea fiind comunicată la

10 ianuarie 2011.

Împotriva deciziei

instanței de apel reclamanții au formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului, art. 21 din Constituția României referitor la accesul liber

la justiție.

Criticile din recurs

vizează problema liberului acces la justiție, nerezolvată de instanța de apel

în lumina art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, care stabilește că ajutorul public se

poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului în

cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului îi limitează accesul

la justiție, a legislației și jurisprudenței CEDO, precum și a Directivelor CE.

Recurenții

au invocat în acest sens cauza Weissman și alții împotriva României, decizia

CEDO din 8 ianuarie 2009 în cauza Russen împotriva României.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 21

din Legea nr. 146/1997 prevede că persoanele fizice beneficiază de facilități

sub formă de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxei

judiciare de timbru, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008, instanța putând acorda

și persoanelor juridice, la cerere, facilități sub formă de reducere, eșalonări

sau amânări pentru situațiile prevăzute de art. 21 alin. (2) lit. a), b), alin.

(3) și alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

Reclamanții

au formulat cerere de scutire

de la plata taxei judiciare de timbru sau reducere a

taxei judiciare de timbru „în așa fel încât să li se permită accesul la justiție”,

cererea fiind admisă prin încheierea de ședință de la 1 octombrie 2009 prin

care s-a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru de la

365.508,26 lei la 243.672 lei. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea

cererii de reexaminare, iar celelalte două cereri formulate ulterior, având

același obiect, au fost respinse în considerarea încheierii pronunțată la 1

octombrie 2009, rămasă irevocabilă, și nedovedirii unor împrejurări noi care să

justifice majorarea ajutorului public deja acordat.

Se constată că pentru

exercitarea dreptului de a formula cererea de ajutor public, inclusiv a căilor

de atac, există reglementări speciale, respectiv art. 21 și urm. din Legea nr. 146/1997,

cu raportare la O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie

civilă aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 și că

recurenții reclamanți au beneficiat de prevederile legale precitate.

Este de reținut că

hotărârea dată în soluționarea celei de a doua cereri de ajutor public formulată

în cauză, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac prevăzută de legea

specială, nu poate face obiect al recursului, iar instanța de apel,

încunoștințându-i pe apelanți de obligația plății taxei judiciare de timbru în

cuantumul stabilit prin încheierea de la 1 octombrie 2009 și constatând că

aceștia nu au îndeplinit obligația timbrării cererii de apel pe care au

formulat-o în cauză, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997, anulând această cerere, ca netimbrată.

În

contextul dat, motivele pentru care CEDO a constatat încălcarea art. 6 & 1

din Convenție în cele două cauze la care recurentul a făcut referire, nu se

regăsesc în prezenta cauză, neputând fi reținută nicio abatere de la

prevederile art. 6 & 1 din Convenție.

Cum,

apelanții reclamanți au beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 51/2008,

reglementare care transpune în dreptul român Directiva nr. 2003/8/CE, publicată

în Jurnalul Oficial la 25 aprilie 2008, epuizând toate căile de atac împotriva

soluționării cererii lor de ajutor public judiciar, nu se poate reține

încălcarea art. 6 paragraful 1 din CEDO și art. 21 din Constituția României.

Față de

considerentele de mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu art. 312 pct. 1 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge

recursul declarat de reclamanții SC G.J. SA BUCUREȘTI, C.I., C.S.A. și C.M.,

împotriva deciziei nr. 5/Ap. din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2

noiembrie 2011

.