ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3406/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2007 reclamanții SC G.J. SA București, C.I., C.S.A. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Brașov și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, solicitând obligarea acestora din urmă la plata sumei de 72.783.000 lei, reprezentând despăgubiri aferente profitului pe care societatea l-ar fi realizat utilizându-și întregul patrimoniu în situația în care ar fi funcționat pentru durata aprobată pentru statul român prin actul de constituire, adică 99 de ani și despăgubiri aferente valorii de piață a societății, estimate de reclamantă, tot pentru întreaga durată de funcționare, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice D.G.F.P. Brașov și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerul Finanțelor Publice D.G.F.P.

Brașov pentru Statul Român; a admis excepția prescripției extinctive și a respins, ca prescrisă, cererea reclamanților, având ca obiect despăgubiri pe perioada 21 ianuarie 1993 – 13 mai 2004 și, ca nefondată, cererea acestora având ca obiect despăgubiri pe perioada 14 mai 2004 – 21 ianuarie 2092, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 460/C din 9 aprilie 2009. În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată peste termenul prevăzut de art. 3 raportat la art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, față de data înregistrării acesteia la 14 mai 2007. Cu referire la pretențiile având ca obiect despăgubiri pentru perioada 13 mai 2004 – 21 ianuarie 2092, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că până în anul 2004, când s-a predat terenul în litigiu la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Codlea, s-au făcut reevaluări ale dreptului de folosință a terenului în litigiu și implicit modificarea aportului în natură al SC A.I.

Bârsa SA la capitalul social al SC G.J. SA București, apreciind nefondate pretențiile reclamanților constând în despăgubiri pentru lipsa folosinței acestui teren. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței mai sus menționată a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 113/Ap din 5 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că anterior termenului de judecată din data de 3 septembrie 2009 apelanții au solicitat acordarea ajutorului public judiciar, cererea fiind soluționată prin încheierea de ședință de la 1 octombrie 2009, conform căreia s-a încuviințat acordarea ajutorului public judiciar și s-a redus cuantumul taxei judiciare de timbru de la suma de 365.508,26 lei, la suma de 243.672 lei, fiind acordat un nou termen de judecată la data de 5 noiembrie 2009 pentru ca reclamanții să timbreze cererea.

La data de 2 noiembrie 2009 reclamanții au formulat cerere de reexaminare a încheierii menționate, care a fost respinsă prin încheierea din data de 3 noiembrie 2009 și constatând, la termenul de judecată din 5 noiembrie 2009, că recurenții nu au timbrat apelul, instanța a aplicat dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Având în vedere că, la data de 5 noiembrie 2009, când a fost judecat apelul, nu se comunicase soluția cu privire la cererea de reexaminare și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare formulată de reclamanți, și constatând că apelul a fost soluționat cu nesocotirea normelor procedurale referitoare la comunicarea hotărârilor judecătorești irevocabile prevăzute de Legea nr. 276/2009 privind aprobarea O.U.G.

nr. 212/2008, precum și a prevederilor art. 156 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de apelanții reclamanți, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, așa cum rezultă din decizia nr. 2447 din 24 iunie 2010. Rejudecând cauza, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanți reținând, prin decizia nr. 5/Ap din 20 ianuarie 2011, că apelul reclamanților nu a fost timbrat, cu toate că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aceștia au fost înștiințați să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 243.672 lei și 5 lei timbru judiciar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

De reținut este faptul că, după casare, apelanții au formulat altă cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea de la 9 decembrie 2010, cu motivarea că instanța s-a pronunțat deja asupra acordării ajutorului public prin încheierea de la 1 octombrie 2009, rămasă irevocabilă, și că apelanții nu au făcut dovada că între timp au intervenit împrejurări noi care să justifice majorarea ajutorului judiciar, deja acordat în această fază procesuală, fiind respinsă, pentru aceleași motive, și cererea de reexaminare formulată de reclamanți.

În aceste împrejurări instanța de apel a dispus comunicarea unui exemplar al încheierii de la data de 6 ianuarie 2011 prin care s-a amânat judecarea fondului pricinii, pentru ca recurenții să timbreze cererea de apel cu suma de 243.672 lei, taxa judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar, încheierea fiind comunicată la 10 ianuarie 2011. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanții au formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 21 din Constituția României referitor la accesul liber la justiție. Criticile din recurs vizează problema liberului acces la justiție, nerezolvată de instanța de apel în lumina art. 8 din O.U.G.

nr. 51/2008, care stabilește că ajutorul public se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului îi limitează accesul la justiție, a legislației și jurisprudenței CEDO, precum și a Directivelor CE. Recurenții au invocat în acest sens cauza Weissman și alții împotriva României, decizia CEDO din 8 ianuarie 2009 în cauza Russen împotriva României. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Art. 21 din Legea nr. 146/1997 prevede că persoanele fizice beneficiază de facilități sub formă de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxei judiciare de timbru, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008, instanța putând acorda și persoanelor juridice, la cerere, facilități sub formă de reducere, eșalonări sau amânări pentru situațiile prevăzute de art. 21 alin. (2) lit. a), b), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

Reclamanții au formulat cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru sau reducere a taxei judiciare de timbru „în așa fel încât să li se permită accesul la justiție”, cererea fiind admisă prin încheierea de ședință de la 1 octombrie 2009 prin care s-a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru de la 365.508,26 lei la 243.672 lei. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea cererii de reexaminare, iar celelalte două cereri formulate ulterior, având același obiect, au fost respinse în considerarea încheierii pronunțată la 1 octombrie 2009, rămasă irevocabilă, și nedovedirii unor împrejurări noi care să justifice majorarea ajutorului public deja acordat. Se constată că pentru exercitarea dreptului de a formula cererea de ajutor public, inclusiv a căilor de atac, există reglementări speciale, respectiv art. 21 și urm. din Legea nr. 146/1997, cu raportare la O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 și că recurenții reclamanți au beneficiat de prevederile legale precitate. Este de reținut că hotărârea dată în soluționarea celei de a doua cereri de ajutor public formulată în cauză, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac prevăzută de legea specială, nu poate face obiect al recursului, iar instanța de apel, încunoștințându-i pe apelanți de obligația plății taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit prin încheierea de la 1 octombrie 2009 și constatând că aceștia nu au îndeplinit obligația timbrării cererii de apel pe care au formulat-o în cauză, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând această cerere, ca netimbrată.

În contextul dat, motivele pentru care CEDO a constatat încălcarea art. 6 & 1 din Convenție în cele două cauze la care recurentul a făcut referire, nu se regăsesc în prezenta cauză, neputând fi reținută nicio abatere de la prevederile art. 6 & 1 din Convenție. Cum, apelanții reclamanți au beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 51/2008, reglementare care transpune în dreptul român Directiva nr. 2003/8/CE, publicată în Jurnalul Oficial la 25 aprilie 2008, epuizând toate căile de atac împotriva soluționării cererii lor de ajutor public judiciar, nu se poate reține încălcarea art. 6 paragraful 1 din CEDO și art. 21 din Constituția României. Față de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu art. 312 pct. 1 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții SC G.J. SA BUCUREȘTI, C.I., C.S.A. și C.M., împotriva deciziei nr. 5/Ap. din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011 .