ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4848/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4848/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov, reclamata B.R.S. SA, reprezentată prin lichidatorul Fondul

de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar, a solicitat în contradictoriu cu

pârâta G.E., obligarea pârâtei la plata sumei de 117.211,31 euro, reprezentând

prejudiciul cauzat băncii, prin abuz în timpul exercitării funcției, constând

în neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, ori, îndeplinirea acestora în dauna

băncii; s-a solicitat aplicarea sechestrului asigurător pe averea pârâtei.

În motivarea cererii

s-a arătat că pârâta în calitate de director la Sucursala Sighișoara a B.R.S.

SA, a acordat SC S.L. SA Brașov un credit pentru investiții, în sumă de 200.000

euro, fără respectarea normelor bancare.

S-a susținut că

prejudiciul cauzat băncii, constă în faptul că pârâta nu a înregistrat

contractul de ipotecă încheiat, având ca obiect imobilul proprietatea

debitoarei, situat în Sighișoara str. G., în cartea funciară, neefectuând

niciun demers în acest sens, astfel încât banca a pierdut rangul ipotecii la

executarea silită a contractului de creditare din 16 februarie 2001.

S-a formulat plângere

penală împotriva pârâtei însă în cursul judecății penale fapta a fost

dezincriminată, rămânând nesoluționată acțiunea civilă.

Prin precizarea

formulată, reclamanta a arătat că temeiul de drept al acțiunii formulate este

art. 998 C. civ.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția privind lipsa calității de reprezentant, a calității

procesuale active, a inadmisibilității și excepția prescripției dreptului la

acțiune, pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin Sentința civilă

nr. 784/M din 30 aprilie 2009, Tribunalul Brașov, față de precizarea făcută de

reclamantă, privitoare la faptul că se solicită în cauză angajarea răspunderii

civile delictuale a pârâtei, în temeiul art. 5 C. proc. civ., a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighișoara.

Sentința a rămas definitivă și irevocabilă, urmare a respingerii recursului

declarat de pârâtă prin Decizia civilă nr. 774/R din 28 mai 2009 a Curții de

Apel Brașov.

După înregistrarea

cauzei pe rolul Judecătoriei Sighișoara, reclamanta și-a precizat pretențiile,

arătând că acestea sunt în valoare de 443.187,3 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 808 din 27 mai 2010, Judecătoria Sighișoara a admis excepția de

necompetență materială invocată de pârâtă, și a dispus declinarea competenței

în favoarea Tribunalului Mureș.

Prin Sentința civilă

nr. 61 din 13 ianuarie 2011, Tribunalul Mureș a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei B.R.S., reprezentată prin lichidator Fondul de

Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, a respins acțiunea civilă formulată

de reclamanta B.R.S., reprezentată prin lichidator Fondul de Garantare a

Depozitelor în Sistemul Bancar, în contradictoriu cu pârâta G.E., ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și a obligat reclamanta

la plata sumei de 5.000 RON în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de 8

ianuarie 2010, a rămas în pronunțare cu privire la excepțiile lipsei calității

procesuale active și prescripției dreptului material la acțiune invocate de

pârâtă, reținând că pârâta nu mai înțelege să susțină decât aceste excepții

invocate prin întâmpinare.

Având în vedere

natura celor două excepții, instanța a apreciat că se impune a se pronunța cu

precădere asupra excepției referitoare la lipsa calității procesuale active a

reclamantei.

Cu privire la această

excepție s-a reținut că, pretențiile formulate față de pârâtă, rezidă din

prejudiciul cauzat reclamantei, prin încheierea contractului de credit nr.

386/2001.

Prin contractul de

cesiune din 14 noiembrie 2003, s-au cesionat de către reclamantă creanțele

născute din contractul de credit mai sus menționat.

Prin actul adițional

nr. 1/2006, s-a diminuat valoarea cesiunii de creanță la 111.733 euro, fiind

păstrate garanțiile mobiliare și imobiliare.

Instanța a mai

constatat că prin cererea depusă la Judecătoria Sighișoara în Dosarul penal nr.

11437/2005, reclamanta a arătat că și-a recuperat integral creanța rezultată

din contractul de credit nr. 386/2001, precizând că a rămas fără obiect

judecarea acțiunii civile alăturată celei penale.

Prin acest contract

de cesiune, s-a reglementat astfel situația debitului restant al SC S.L. SA

fată de reclamantă, însă instanța a avut în vedere faptul că în Dosarul penal

nr. 11437/2005 al Judecătoriei Sighișoara, reclamanta s-a constituit parte

civilă față de pârâta din prezenta cauză, cu suma de 103.877,87 euro, ulterior

sumă precizată la valoarea de 117.214,31 euro, și de asemeni că în acest dosar

penal, reclamanta a menționat că prejudiciul produs prin încheierea

contractului de credit nr. 380/2001 a fost integral recuperat.

Față de aceste

considerente, instanța de fond a reținut că reclamanta nu mai justifică nici un

drept de a solicita repararea prejudiciului, care a fost integral reparat,

lipsind astfel identitatea între persoana reclamantei și persoana titulară a

dreptului de a obține despăgubiri.

Față de admiterea

excepției lipsei calității procesuale active instanța de fond a apreciat că nu

se mai impune analizarea celei de a doua excepție, respectiv cea a prescripției

dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei

sentințe a declarat, apel reclamanta.

În motivarea apelului

s-a arătat că, în fața instanței de fond, a solicitat, în scris, ca excepția

privind lipsa calității procesuale active invocată de pârâtă să fie unită cu

fondul, dat fiind necesitatea administrării de probe care să justifice această

calitate.

Fără a se pronunța

asupra acestei cereri, instanța de fond a trecut la judecarea excepției,

încălcând astfel dreptul reclamantei de a-și pregăti apărarea și de a formula

probe referitoare la calitatea sa procesuală.

Banca a transmis prin

contractul de cesiune, calitatea sa de creditor față de SC S.L. SA, astfel că

nu a chemat în judecată pârâta pentru o creanță pe care a cesionat, ci pentru

prejudiciul pe care aceasta l-a creat prin faptele delictuale proprii.

S-a mai arătat că

hotărârea atacată este neîntemeiată și a fost dată pe fondul interpretării

greșite a actului dedus judecății, instanța de fond nereținând că acțiunea

băncii este continuarea laturii civile din Dosarul penal nr. 1143/2005 și are

ca temei art. 998 și urm. C. civ.

Prin contractul de

cesiune nr. 2 din 14 noiembrie 2003, banca cesiona către SC C.T. SRL creanța

fată de SC S.L. SA, care la acea dată avea o valoare de 208.323 euro din

creditul din 16 noiembrie 2001, prețul cesiunii fiind de 211.929 euro. Totodată

se transmiteau către cesionar și garanțiile, printre care și ipoteca

constituită, prin actul autentic nr. 939 din 19 februarie 2001, asupra

imobilului situat în Sighișoara str. G., proprietatea SC S.L. SA.

În anul 2004, s-a

descoperit că ipoteca băncii asupra acestui imobil nu a fost înscrisă în C.F.

de către pârâtă, și drept urmare, clauza din contractul de cesiune privind

transmiterea garanției ipotecare către cesionar, nu a mai fost posibilă. Urmare

acestei fapte, banca a fost nevoită să renegocieze prețul cesiunii la jumătate

față de prețul inițial, astfel că prin actul adițional nr. 1 din 14 decembrie

2006, s-a stabilit un nou preț, respectiv 111.733 euro.

Prin încasarea de

către bancă a prețului cesiuni astfel determinat, banca nu și-a recuperat

întreaga creanță, diferența dintre valoarea creanței și prețul încasat, urmare

a cesiunii, reprezentând prejudiciul creat băncii de către pârâtă.

Instanța de fond a

reținut că banca și-ar fi recuperat integral creanța față de SC S.L. SA, și de

aici lipsa calități procesuale active, dar nu se reține că reclamanta a făcut

în Dosarul penal nr. 1142/2005 numai referire expresă la creanța față de SC

S.L. SA, și nu și la prejudiciul ce i s-a creat de către pârâtă prin fapta de

lipsire a băncii, de dreptul de ipotecă, inclusiv de rangul ipotecii, urmare a

neînscrierii în cartea funciară a ipotecii băncii.

S-a mai arătat că

instanța de fond nu a ținut seama că instanța penală, soluționând plângerea

penală formulată față de pârâtă, a lăsat nesoluționată latura civilă, și

nicidecum nu a constatat că banca s-ar fi retras ori ar fi renunțat la latura

civilă.

Pentru aceste motive,

prin concluziile de la termenul de judecată de la 1 iunie 2011, reclamanta a

solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a solicitat respingerea apelului, arătând în motivarea întâmpinării, în

esență, următoarele:

Instanța de fond, în

mod corect a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei

și a reținut, în mod corect că nu se impune unirea acestei excepții cu fondul

cauzei. Apelanta deși a solicitat unirea excepției cu fondul, nu a indicat care

ar fi probele ce ar dovedi existența calității sale procesuale; lipsește actul

intern constatator al prejudiciului produs iar din raportul de expertiză

contabilă întocmit în dosarul penal, rezultă că nu există un prejudiciul produs

în patrimoniul apelantei, prin faptele reclamate; din adresa din 29 ianuarie

2007, rezultă că BRS SA Brașov și-a recuperat integral creanța sa față de SC

S.L. SA.

Prin aceeași

întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa,

arătând că în condițiile în care reclamanta nu a fost în măsură să dovedească

existența unui prejudiciu, nu are calitate procesuală pasivă în prezentul

dosar.

Netemeinicia

susținerilor apelantei legate de prezumtivul prejudiciu încercat este dovedită

și de extrasul de carte funciară precum și de faptul că deși susține că a

descoperit în anul 2004, că ipoteca băncii nu era înscrisă în C.F., a fost

totuși obligată să renegocieze contractul la peste 2 ani de la data

descoperirii faptului neînscrierii ipotecii în cartea funciară.

S-a mai invocat și

excepția prescrierii dreptului material la acțiune în raport cu prevederile

art. 8 și 16 din Decretul nr. 167/1958, și excepția inadmisibilității acțiunii

în răspundere civilă delictuală.

Prin Decizia civilă

nr. 70/A din 8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a fost admis

apelul declarat de reclamanta B.R.S. împotriva Sentinței civile nr. 61 din 13

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, a anulat sentința atacată și a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond - Tribunalul Mureș.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Calitatea procesuală

presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul

dreptului din raportul juridic dedus judecății. Sub acest aspect, legitimarea

procesuală implică determinarea persoanelor care au îndreptățirea de a

participa la activitatea de judecată. Aceasta înseamnă că presupune

justificarea dreptului unei persoane de a participa - ca parte - în procesul

civil.

Conținutul calității

procesuale active se raportează la acele împrejurări de fapt și de drept care

conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară.

În consecință,

legitimarea procesuală activă nu se raportează cu necesitate, numai la raportul

juridic dedus judecății, ci și la dreptul de a reclama în justiție.

În concret, legitimarea

procesuală se determină după împrejurările de fapt și de drept prezentate de

reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, din lucrările

dosarului (aici incluzând dosarele atașate și precizările formulate de

reclamant pe parcursul judecății în fața primei instanțe) rezultă că prin

Sentința penală nr. 213 din 28 noiembrie 2007 s-a dat eficiența dispozițiilor

art. 346 alin. (4) teza I C. proc. pen. fiind lăsată nesoluționată acțiunea

civilă formulată de reclamantă în acest dosar penal.

În procesul penal,

reclamanta s-a constituit parte civilă cu suma de 117.214,31 euro reprezentând

suma neîncasată din creanța rezultată din contractul de credit nr. 386 încheiat

cu SC S.L. SA Brașov.

Este adevărat că,

prin precizarea depusă de reclamantă în dosarul penal pentru termenul de

judecată din data de 20 februarie 2007, aceasta a arătat că urmare a

contractului de cesiune de creanță din data de 14 februarie 2003 și a actului

adițional din 14 decembrie 2006 la acest contract, și-a recuperat creanța față

de SC S.L. SA din contractul de credit nr. 386/2001 și astfel, cererea prin

care s-a constituit parte civilă a rămas fără obiect.

Ulterior însă, pentru

termenul din 24 aprilie 2007, în condițiile în care instanța penală nu a luat

act în vreun fel de solicitarea reclamantei din 20 februarie 2007,

reprezentantul B.R.S., lichidatorul numit în procedura falimentului, a reiterat

solicitarea de admitere a acțiunii civile, arătând că se constituie parte

civilă pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 150.838,32 euro constând

în diferența de creanță neîncasată - 103.877,87 euro și 46.960,45 euro dobânda

aferentă.

Ulterior, aceeași

reclamantă, prin precizarea depusă pentru termenul din 23 octombrie 2007 și-a

menținut acțiunea civilă din procesul penal precizându-și prejudiciu la suma de

117.214,31 euro.

În consecință,

manifestarea de voință a reclamantei din data de 20 februarie 2007 s-a

modificat și oricum renunțarea nu are de altfel caracter ireversibil. De

altfel, chiar dacă reclamanta nu s-ar fi constituit parte civilă sau ar fi

renunțat la această calitate pe parcursul procesului penal, nimic nu o

împiedică să-și formuleze, respectând termenul de prescripție, pretențiile în

cadrul unui proces civil.

Este evident că,

atâta timp cât prin precizările ulterioare și prin acțiunea ce face obiectul

prezentei judecăți, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului ce ar fi

cauzat de pârâtă, acesteia trebuia să i se dea posibilitatea să și-l

dovedească.

În consecință,

cererea prin care se pretinde obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru

prejudiciul produs, motivată pe împrejurări de fapt și de drept, trebuia

dovedită.

Este evident că numai

urmare a administrării unor probatorii se poate determina dacă, urmare a

cesiunii de creanță nr. 2 din 14 noiembrie 2003 intervenite între reclamantă și

SC C.T. SRL, având ca obiect creanța pe care reclamanta o avea urmare a

contractului de credit nr. 386 din 16 februarie 2001 încheiat cu SC S.L. SA, și

a actului adițional din 14 decembrie 2006 prin care s-a modificat prețul

cesiunii, reclamanta a suferit un prejudiciu. Ulterior urmează să se dovedească

și celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Împrejurarea de fapt

că tocmai prin această modificare a contractului de cesiune, modificare

datorată activității defectuoase a pârâtei, s-ar fi cauzat reclamantei un

prejudiciu, prin imposibilitatea recuperării în întregime a creditului acordat

SC S.L. SA, urma să fie dovedită de reclamantă.

Or, în aceste

condiții, era necesar ca instanța de fond să facă aplicarea art. 137(2) C.

proc. civ., pentru a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale

active fiind necesar a fi administrate probatorii.

În acest sens,

urmează ca instanța de fond să pună în vedere reclamantei să facă dovada

prejudiciului suferit prin raportare atât la contractul de credit nr. 386 din

16 februarie 2001 cât și la prețul cesiunii astfel cum acesta a fost modificat

prin actul adițional nr. 1/2006 la contractul de cesiune de creanță din 14

decembrie 2003.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond urmează a examina în ce măsură actele de

executare indicate de reclamantă au întrerupt termenul de prescripție a

dreptului la acțiune, având în vedere și persoana debitorului indicate în

aceste acte.

Împotriva acestor din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâta G.E. invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele

critici de nelegalitate:

Prin Decizia civilă

nr. 70/2011 - Curtea de Apel Târgu Mureș, a încălcat dispozițiile legale cuprinse

în art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora instanța se va pronunța

mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de

prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Admiterea apelului

formulat de apelanta-reclamantă BRS SA prin lichidator și anularea Sentinței

civile nr. 61/2011 pronunțată de Tribunalul Mureș reprezintă o eroare,

determinat de faptul că, în Dosarul civil cu nr. 292/62/2009 înregistrat pe

rolul Tribunalului Mureș dar și în Dosarul penal nr. 1143/2005, al Judecătoriei

Sighișoara, atașat dosarului civil, existau suficiente probe, care să permită

soluționarea excepției lipsei calității procesual active a

intimatei-reclamante, fără a mai fi necesară unirea acestei excepții cu fondul

cauzei.

Calitatea procesuală

reprezintă o condiție de exercițiu a unei acțiuni civile și presupune existența

unei identități între persoana reclamantă și persoana care este titulara

dreptului la despăgubiri în raportul juridic dedus judecații (calitate

procesual activă), și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport

juridic (calitate procesual pasivă).

Exercitarea acțiunii

civile produce două efecte, unul de ordin procedural constând în învestirea

legală a instanței, cu soluționarea cauzei și obligarea acesteia să soluționeze

cauza și unul de ordin substanțial iminent tranșării litigiului prin hotărârea

pronunțată;

Condițiile necesare

exercitării acțiunii civile au valoare generală iar doctrina și jurisprudența

le-a grupat în condiții privitoare la persoana, subiectul, care acționează,

interesul și calitatea și condiții relative la necesitatea de a acționa într-un

termen anume stabilit.

Calitatea procesuală

semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție

dreptul a cărui sancțiune o solicită.

Având în vedere

natura excepției lipsei calității procesual active și faptul că din acțiunea

civilă astfel cum a fost formulată de intimata-reclamantă BRS SA Brașov prin

lichidator, în baza dispozițiilor art. 20 C. proc. pen. și art. 998 și 999 C.

civ. nu rezultă existența unui prejudiciu "produs de subsemnata prin

faptele penale" prevăzute de Legea nr. 78/2000, este evident faptul că

aceasta nu poate avea calitate procesual activă.

Înscrisurile depuse

în Dosarul penal nr. 1143/2005 al Judecătoriei Sighișoara, atașat dosarului

civil nr. 292/62/2009 menționate în prezentul recurs, inclusiv expertiza

contabilă întocmită, dar mai ales contractul/convenția din anul 2003, privind

cesiunea contractului de credit nr. 386/2001 și a creanțelor rezultate din

acesta, inclusiv a garanțiilor aferente, atestă faptul că în patrimoniul

intimatei-reclamante BRS SA prin lichidator, nu a existat și nu s-a produs un

prejudiciu material, în cuantum de 122.968 euro situație confirmată și de

adresa din 29 ianuarie 2007 depusă în Dosarul penal nr. 1143/2005 al

Judecătoriei Sighișoara, dar și de lipsa oricărui act de constatare a

existenței unui prejudiciu produs de subsemnata cu ocazia încheierii

contractului de credit nr. 386/2001, prin faptele incriminate de Legea nr.

78/2000, act întocmit la data formulării plângerii penale:

Deși prin cererea de

chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 292/62/2009,

intimata-reclamantă a pretins că prejudiciul solicitat subsemnatei rezultă din

încheierea contractului de credit nr. 386/2001 dintre BRS SA și SC S.L. SA,

prin apelul formulat declară că trebuie separate raporturile juridice

contractuale legate de derularea acestui acest contract de credit de pretinsa

răspundere civilă delictuală a subsemnatei.

Susținerile intimatei-apelante-reclamante

BRS SA prin Lichidator fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar,

denotă rea-credință și neînțelegerea faptului ca raportul contractual rezultat

din contractului de credit nr. 386/2001 și din cesiunea de creanțe efectuată în

anul 2003 și modificată în anul 2007, nu pot fi separate întrucât fundamentul

acțiunii în răspundere civilă delictuală a subsemnatei, pentru prezumtivul

prejudiciu produs prin faptele incriminate de Legea nr. 78/2000 este dat tocmai

de raportul contractual și efectele juridice ale contractului de credit nr.

386/2001 și modul de derulare a acestuia și de contractul de cesiune de creanțe

și garanțiile aferente.

În condițiile în

care, intimata-reclamantă a cesionat contractul de credit nr. 386/2001, creanțele

izvorâte din acesta și toate garanțiile aferente, potrivit Convenției încheiate

la data de 12 aprilie 2007 (Convenția nr. 1) și a comunicat Judecătoriei

Sighișoara, prin adresa nr. 57/2007 depusă în Dosarul penal nr. 1143/2005

faptul că nu are nici un prejudiciu produs prin contractul de credit nr.

386/2001 și că înțelege să renunțe la calitatea de parte civilă în dosarul

penal, este evident faptul că aceasta nu justifică nici calitatea procesuală

activă în prezenta cauză.

Mai mult,

intimata-reclamantă, nu a dovedit în cauza ce formează obiectul Dosarului nr.

292/62/2009, în condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ. și ale art. 112 C.

proc. civ. îndeplinirea condițiilor legale privitoare la formularea acțiunii în

răspundere civilă delictuală a subsemnatei, derivată din acțiunea penală ce a

format obiectul Dosarului nr. 1143/2005.

Intimata-reclamantă a

solicitat instanței de apel, efectuarea unei expertize contabile care să

justifice atât calitatea sa procesual activă cât și diferența de creanță neîncasată

deși avea obligația legală ca încă de la data formulării cererii de chemare în

judecată să dovedească existența acestei calități, prin indicarea clară a

pretențiilor solicitate a împrejurărilor de fapt de drept pe care se bazează.

Față de cele expuse

recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și

menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate încadrate în motivele prevăzute de

art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare:

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) din același cod, text în care pot fi incluse și unele

excepții de procedură, precum excepția lipsei calității procesuale active.

Sub acest aspect

calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel

care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate

procesuală activă) precum și între pârât și cel obligat în același raport

juridic (calitate procesuală pasivă).

A stabili că

reclamantul nu are calitate procesuală activă înseamnă a constata că

reclamantul nu este titularul dreptului din raportul dedus judecății.

Atunci când pentru

rezolvarea excepției și a fondului este necesară administrarea unor probe, art.

137 alin. (2) C. proc. civ., îngăduie unirea excepției cu fondul.

În speță, reclamanta

a solicitat primei instanțe ca excepția privind lipsa calității procesuale

active a băncii invocată de către recurenta-pârâtă să fie unită cu fondul,

determinat de necesitatea administrării de probe care să justifice calitatea,

cu dezlegarea în fond a pricinii.

Fără a se pronunța

asupra cererii formulate, prima instanță a procedat la soluționarea excepției,

respingând acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Procedând astfel,

prima instanță i-a cauzat reclamantei o vătămare a intereselor sale, astfel că

în mod corect instanța de apel a dispus anularea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond.

Referitor la cazul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de observat că recurenta-pârâtă

nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie ipotezei pe care acest

motiv o reglementează, respectiv - interpretarea greșită a actului juridic, iar

nu a înscrisurilor probatorii cum greșit susține recurenta.

Cât privește critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la lipsa

oricărui act de constatare a existenței unui prejudiciu produs de recurentă cu

ocazia încheierii contractului de credit nr. 386/2001, la fundamentul acțiunii

în răspundere civilă delictuală, la considerarea contractului de credit, Înalta

Curte constată că aspectele invocate nu pot face obiect de analiză, întrucât

acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei,

litigiul nefiind soluționat pe fond.

În raport de cele mai

sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de

pârâta G.E. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta G.E. împotriva Deciziei nr. 70/A din 8 iunie 2011 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN