ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1876/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1876/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin Sentința civilă nr. 1391 din 28 iunie

2012, Judecătoria Sighișoara a admis excepția necompetenței materiale, invocată

din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate

de reclamanta B.R.S. SA, prin lichidator F.G.D.S.B., în contradictoriu cu

pârâtul BEJ K.A.Z., în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

În motivarea

hotărârii, Judecătoria Sighișoara a arătat că, la data de 19 decembrie 2003, a

fost înregistrată contestația la executare formulată de reclamantă, prin

lichidator, în contradictoriu cu SC L. SA Moeciu de Jos privind Dosarul

execuțional nr. 49/2003, cerere care ulterior a fost modificată, la data de 22

ianuarie 2004, prin introducerea în cauză în calitate de intimați a SC S.L. SA

Brașov și BEJ K.A.Z.

Judecătoria

Sighișoara a reținut în continuare că, la data de 5 aprilie 2012, reclamanta

și-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând, în completarea

contestației la executare, angajarea răspunderii civile delictuale a BEJ K.A.Z.

și obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prejudiciu

evaluat la 122.968,28 euro.

Prin Încheierea de

ședință din 28 iunie 2012, în temeiul art. 132 C. proc. civ., Judecătoria

Sighișoara a dispus disjungerea acestui capăt de cerere și înregistrarea

separată, constituindu-se Dosarul nr. 1539/308/2012.

Judecătoria

Sighișoara, invocând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. raportat

la art. 158 și urm. C. proc. civ., a ridicat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale a judecătoriei, în condițiile în care obiectul

capătului de cerere disjuns are o valoare mai mare de 500.000 RON.

Cererea a fost

înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 4 octombrie 2012 și la termenul de

judecată din 25 aprilie 2013 s-a invocat, din oficiu, excepția prescripției

dreptului material la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 și ale art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Prin Sentința civilă

nr. 1130 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Mureș a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea civilă prin

care reclamanta B.R.S. SA, prin lichidator F.G.D.S.B., a chemat în judecată pe

pârâtul BEJ K.A.Z.

În motivarea

hotărârii s-a arătat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă

nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 alin. (1) și

art. 8 alin. (1) din același act normativ, termenul de prescripție al acțiunii

prin care se cere repararea unei pagube ilicite este de 3 ani și începe să

curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba,

cât și pe cel care răspunde de ea.

Pornind de la aceste

dispoziții legale, în speță s-a constatat că termenul de prescripție a început

să curgă începând cu data de 17 noiembrie 2003, respectiv de la data la care

s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea SC L. SA Moeciu de

Jos asupra imobilului înscris în CF nr. X1 Sighișoara.

Formularea plângerii

penale la data de 27 ianuarie 2005 poate duce la întreruperea termenului de

prescripție, însă, în speță, acest efect nu s-a produs în ipoteza în care

organul de urmărire penală a dispus încetarea procesului penal.

În concluzie, în

lipsa altor înscrisuri din care să rezulte că a intervenit întreruperea

cursului prescripției, în speță, termenul s-a împlinit.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a formulat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă

nr. 38/A din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta B.R.S. SA prin lichidator

F.G.D.S.B. împotriva Sentinței civile nr. 1130 din 29 aprilie 2013, pronunțată

de Tribunalul Mureș.

În raport cu starea

de fapt reținută, instanța de apel a apreciat că excepția invocată din oficiu

de instanța de fond a fost legal soluționată.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial,

așa cum este cel de față, se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul

stabilit de lege. Termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul

nr. 167/1958, a început să curgă de la data când reclamanta a cunoscut atât

paguba, cât și cel care răspunde de ea.

Contestația la

executare formulată de reclamantă, ce formează obiectul Dosarului nr.

2089/2003, în format nou 2618/308/2008, dovedește că, încă de la data

introducerii contestației la executare reclamanta avea cunoștință despre paguba

pe care o invocă, dar și de cel care trebuie să răspundă pentru ea. Reclamanta

cerea întoarcerea executării silite (realizata de BEJ K.A.Z.) prin care

debitorul său ipotecar, respectiv SC S.L. SA Brașov, a fost radiat din cartea

funciară.

Reclamanta a susținut

că demersurile sale judiciare, acțiunile civile, dar și plângerea penală au

întrerupt cursul prescripției. Instanța de apel a constatat că susținerile

reclamantei sunt doar în parte întemeiate.

Contestația la

executare, prin care se solicita întoarcerea executării silite, nu poate fi

apreciată ca fiind un demers judiciar care să întrerupă cursul prescripției

pentru că prin această contestație, așa cum a fost ea formulată inițial,

reclamanta nu a solicitat instanței obligarea BEJ K.A.Z. la plata unor

despăgubiri. Temeiul de drept invocat în contestație nu este de natură să

formeze convingerea că, prin acest demers judiciar, reclamanta a solicitat

repararea unui prejudiciu prin obligarea pârâților la plata unor despăgubiri

echivalente, ci doar întoarcerea unei executări pe care reclamanta a apreciat-o

ca fiind nelegală.

Abia în anul 2012,

mai precis la data de 5 aprilie, reclamanta a înțeles să cheme în judecată BEJ

K.A.Z., invocând un alt temei de drept decât cel inițial din cadrul

contestației și a cerut efectiv obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri

invocând ca temei de drept prevederile art. 45 din Legea nr. 188/2000 raportat

la art. 55 din Statutul U.N.E.J., precum și prevederile art. 1357 C. civ.

Această precizare este, practic, o acțiune de sine stătătoare, ce nu are

legătură cu cererea inițial înregistrată, motiv pentru care ea a și fost

disjunsă și soluționată separat.

Așadar, în ceea ce

privește demersurile făcute în fața instanței până la înregistrarea acestei

precizări de acțiune, termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru

acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 188/2000 nu a fost întrerupt.

În ceea ce privește

plângerea penală, instanța de apel a apreciat că întreruperea termenului de

prescripție a avut loc până la data la care Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Târgu Mureș a dispus neînceperea urmăririi penale. Plângerea penală

adresată organului de urmărire penală atrage întreruperea cursului prescripției

extinctive cu atât mai mult cu cât, în cadrul acelei plângeri, reclamanta s-a

constituit și parte civilă, însă, după soluționarea plângerii, termenul de

prescripție începe să curgă. Cum de la data soluționării plângerii penale, care

a avut loc la 26 mai 2005, și până la data introducerii precizării de acțiune,

care a avut loc la 5 aprilie 2012, au trecut mai mult de trei ani, dreptul la

acțiune al reclamantei s-a prescris.

Reclamanta a criticat

hotărârea instanței de fond și pentru că nu i s-a acordat suficient timp pentru

a face demersuri în sensul aflării stadiului soluționării plângerii penale.

Criticile acestea nu au fost primite pentru că, încă în fața Judecătoriei

Sighișoara, înaintea declinării competenței, au fost depuse toate documentele

care să ateste modul în care a fost soluționată plângerea penală.

În plus, deși

instanța de apel i-a acordat un termen pentru a depune toate probele necesare

pentru a dovedi că nu s-a împlinit termenul prescripției, reclamanta nu a depus

alte probe decât cele administrate deja în fața instanței de fond.

Nici critica

referitoare la lipsa rolului activ nu a fost primită pentru aceleași argumente.

Judecătorul fondului, după declinarea competenței, a avut toate probele

necesare pentru a putea soluționa excepția prescripției dreptului material la

acțiune.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta B.R.S. SA - prin lichidator F.G.D.S.B.

București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare

la instanța de apel, iar pe fond respingerea excepției prescripției dreptului

la acțiune și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea

recursului, recurenta-reclamantă a dezvoltat următoarele critici:

reținut că banca a formulat o contestație la executare la 19 decembrie 2003,

însă introducerea în cauză a BEJ K.A.Z. s-a făcut la termenul din 22 ianuarie

2004, nu "pentru că cererea de chemare în judecată nu era suficient de

clară", cum eronat s-a reținut, ci evident, în scopul atragerii

răspunderii civile delictuale a acestuia pentru prejudiciul produs băncii prin

actele de executare silită contestate și realizate de BEJ K.A:Z. în dauna

acesteia în calitate de creditoare. Astfel, ca urmare a precizării băncii la

termenul de judecată din 22 ianuarie 2004, instanța a restabilit cadrul

procesual și față de BEJ K.A.Z., pe care nu l-a observat din context la primul

termen de judecată.

induce ideea potrivit căreia, deși este adevărat că BEJ K.A.Z. a fost chemat în

judecată în termenul de prescripție, totuși aceasta nu poate fi reținută

întrucât s-a invocat un alt temei de drept decât al răspunderii delictuale și

că, în mod expres, aceasta a fost precizată în 5 aprilie 2012, când dreptul de

chemare în judecată era prescris.

Recurenta susține că

lipsa motivelor de drept din cerere, în ceea ce privește atragerea răspunderii

civile delictuale față de BEJ K.A.Z. nu atrage după sine anularea cererii. Dacă

s-ar reține că cererea de chemare în judecată a BEJ K.A.Z. este lipsită de

obiect, deși acesta este chiar scopul chemării în judecată, respectiv

dezdăunarea băncii pentru prejudiciul produs prin actele de executare silită,

recurenta susține că se constată că obiectul cererii chemării în judecată din

anul 2003 și valoarea prejudiciului au fost precizate în timpul judecății,

chiar dacă ulterior acelei date. Așa încât, această lipsă chiar dacă ar fi

atras nulitatea cererii a fost complinită.

în anul 2003, la data contestației la executare, nu au putut fi estimate

valoric consecințele actelor de executare silită ce au prejudiciat banca, nu

s-a putut face o prețuire a prejudiciului, de altfel, potrivit prevederilor

art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. această prețuire a obiectului cererii

nu era obligatorie ori condiție de validitate a cererii.

Dacă avem în vedere

prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., precizarea cererii din

anul 2012 nu poate fi reținută ca o modificare, întrucât este o precizare a

valorii obiectului prin micșorarea câtimii acestuia. Prin urmare, recurenta

consideră că în mod greșit a reținut instanța de apel că precizarea din anul

2012 în dosarul cauzei este o cerere nouă în raport cu cererea de chemare în

judecată a BEJ K.A.Z. din anul 2003.

că, contestația la executare este o cerere de chemare în judecată, potrivit

art. 109 și 112 C. proc. civ., care, în sensul prevederilor art. 16 alin. (1)

lit. b) din Decretul nr. 167/1958 are ca efect și întreruperea prescripției. Așadar,

consideră că nu se poate trece peste această normă de drept, imperativă, și a

nu se reține că cererea băncii de chemare în judecată a BEJ K.A.Z., din anul

2003, chiar și în ipoteza că a fost introdusă la o altă instanță de judecată,

aceasta nu ar fi întrerupt prescripția, cum greșit a stabilit instanța de apel.

recurenta faptul că în mod greșit instanța de fond a calculat termenul de

prescripție de la data de 17 noiembrie 2003, fără a reține în cuprinsul

hotărârii la ce fapt juridic se raportează acea dată. Instanța de fond a

apreciat că data de 17 noiembrie 2003 (când au intrat încheierile CF cu nr.

X2-X3/2003, care privesc admiterea cererii L. SRL de întabulare a dreptului de

proprietate asupra imobilului din CF X1) este data de referință în ceea ce

privește curgerea termenului de prescripție, dar această prezumție este în

contra prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958. În speță, banca a

cunoscut paguba, cât și păgubitul la data de 4 decembrie 2003 (data ștampilei

Oficiului Poștal Brașov pe adresa/comunicarea instanței către bancă), când i

s-au comunicat de către instanța de carte funciară încheierile nr. X2-X3/2003

din 17 noiembrie 2003. Astfel, recurenta arată că data de referință de la care

curge termenul de prescripție de 3 ani este data de 4 decembrie 2003, și nu 17

noiembrie 2003, cum greșit au reținut instanțele fondului.

Totodată, recurenta

arată că raportarea la plângerea penală din 2005 ca fiind un fapt întrerupător

al prescripției este reținută în mod greșit de către instanța de judecată,

întrucât banca a chemat în judecată Biroul executorului judecătoresc K.A:Z.,

iar plângerea penală este îndreptată împotriva persoanei fizice K.A.Z. Oricum,

nu mai putea avea efect întrerupător al prescripției întrucât plângerea penală

în cauză împotriva persoanei fizice K.A.Z. a fost soluționată cu NUP, rămânând

nesoluționată latura civilă din acea plângere penală.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada intervenirii întreruperii prescripției,

dar nu a reținut că acest fapt nu a fost posibil până la termenul de judecată

pentru că relații/dovezi în acel sens urmau a fi eliberate de către entități de

stat, la care aceasta s-a adresat.

Având în vedere că

Judecătoria Sighișoara s-a învestit, în baza legii, cu judecarea contestației

la executare, că instanța de executare, iar după ce a luat act, la 22 ianuarie

2004, că aceasta are accesorie și acțiunea în răspundere civilă delictuală

asupra BEJ K.A.Z., și cu judecarea acesteia, cum cauza a fost pe rolul

instanțelor de judecata până în prezent, recurenta apreciază că nu poate fi

reținută prescripția. Drept urmare, acțiunea băncii și împotriva BEJ K.A.Z.,

deși a fost adresată greșit în anul 2003 către o instanță de executare și nu

către o instanță civilă, nu este prescrisă, rămânând nesoluționată în fața

acelei instanțe de executare până în prezent, mai precis până la data 29 iunie

2012, data disjungerii și declinării competenței către o instanță competentă,

în speță Tribunalul Mureș.

în mod greșit a respins apărările băncii cu privire la neregularitățile

procedurale invocate (art. 105 C. proc. civ.) referitoare la faptul că instanța

de fond a încălcat normele de procedură în sensul că s-a pronunțat pe excepție

mai înainte de a fi soluționată cererea băncii nr. 377 din 26 aprilie 2013 și

înregistrată la instanța de judecată în data de 29 aprilie 2013, data

pronunțării, prin care se solicita repunerea cauzei pe rol fiind necesare noi

lămuriri/probatorii în ceea ce privește judecarea excepției prescripției

acțiunii invocate din oficiu. De altfel, instanța de judecată nu s-a pronunțat

pe acea cerere, respingând neîntemeiat acțiunea băncii ca prescrisă.

În concluzie,

recurenta apreciind că i-a fost încălcat grav dreptul la apărare prin acele

neregularități comise de instanța de fond, arată că a invocat și motivele de

nulitate, care, total nejustificat, nu au fost reținute de instanța de apel.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate invocat, Înalta

Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru considerentele ce

succed:

Procedând la analiza

particulară a cererii de chemare în judecată, se constată că obiectul acestei

cereri îl reprezintă atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului BEJ

K.A.Z., în conformitate cu art. 48 din Legea nr. 188/2000 coroborat cu art. 55

din Statutul U.N.E.J. și art. 1357 C. civ., pentru repararea unui prejudiciu de

122.968,55 euro cauzat reclamantei B.R.S. SA - prin lichidator F.G.D.S.B., ca

urmare a nerespectării atribuțiilor conferite de lege în Dosarul execuțional

nr. 49/2003.

Instanța a rămas

învestită cu această cerere ca urmare a pronunțării Sentinței nr. 1408 din 29

iunie 2012 a Judecătoriei Sighișoara, prin care s-a disjuns cauza având ca

obiect contestația la executare formulată de reclamanta B.R.S. SA - prin

lichidator F.G.D.S.B. în contradictoriu cu SC L. SA Moeciu de Jos, împotriva

actelor de executare silită efectuate de către executorul judecătoresc K.A.Z.

în Dosarul execuțional nr. 49/2003, constând în vânzarea imobilului înscris în

CF X1 Sighișoara.

În cadrul

contestației la executare, banca s-a îndreptat atât împotriva executării silite

propriu-zise, cât și - ca urmare a precizării de acțiune de la termenul de

judecată din 22 ianuarie 2004 și stabilirii cadrului procesual - împotriva

actelor de executare silită individuale, precum și împotriva BEJ K.A.Z.,

titularul actelor de executare silită contestate în scopul atragerii

răspunderii civile delictuale față de acesta.

Prescripția dreptului

la acțiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită începe să

curgă de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și

pe cel care răspunde de ea.

În mod greșit

instanța de apel a menținut soluția tribunalului privind prescripția dreptului

la acțiune al reclamantei, întrucât prezentul demers judiciar era legat

indisolubil de modul de soluționare al contestației la executare.

Astfel, instanțele

fondului au apreciat eronat că termenul de prescripție curge de la data de 17

noiembrie 2003, respectiv de la data la care s-a dispus întabularea dreptului

de proprietate în favoarea SC L. SA Moeciu de Jos asupra imobilului înscris în

CF nr. X1 Sighișoara, dată la care reclamanta ar fi cunoscut paguba și pe cel

care răspunde de ea.

Prescripția dreptului

la acțiune, definită ca mijloc juridic de stingere a dreptului la acțiune în

sens material prin neexercitarea acestuia în termenul stabilit de lege, face ca

titularul unui drept subiectiv care a rămas inactiv în termenul impus de

legiuitor pentru valorificarea dreptului său, să piardă ocrotirea conferită de

lege prin posibilitatea de a se adresa justiției și constituie în aceeași

măsură și o sancțiune instituită de lege pentru pasivitatea și neglijența

titularului dreptului de a-l exercita un timp îndelungat.

Înalta Curte constată

că este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., prin care recurenta susține nelegalitatea modului de soluționare a

apelului, în condițiile în care instanța nu a cercetat fondul cauzei, reținând

în mod greșit că judecarea contestației la executare, prin care se solicită

întoarcerea executării silite, este un demers judiciar care nu întrerupe

prescripția.

Înalta Curte

apreciază că dreptul la acțiune împotriva executorului judecătoresc ca titular

al actelor pretins ilegale de executare silită se naște numai în momentul în

care contestația la executare este respinsă, partea pierzând orice mijloc legal

de restabilire a legalității în privința pierderii suferite.

Prin urmare, dreptul

la acțiune al reclamantei curge de la data soluționării contestației la

executare, dosar nefinalizat la momentul judecării apelului promovat în

prezenta cauză, astfel că aceasta a introdus acțiunea împotriva pârâtului

înăuntrul termenului de prescripție extinctivă.

Având în vedere cele

de mai sus, este evident că menținând soluția de admitere a excepției

prescripției dreptului la acțiune, curtea de apel în mod greșit nu a intrat în

soluționarea fondului cauzei, ceea ce face necesară aplicarea de către Înalta

Curte a sancțiunii prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că

va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecarea apelului declarat de reclamantă la aceeași instanță de apel, cu

luarea în considerare a motivelor invocate care vizează fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta B.R.S. SA - prin lichidator F.G.D.S.B. București

împotriva Deciziei civile nr. 38/A din 8 octombrie 2013, pronunțată de Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, pe care o casează și dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ