ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerilor de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Completul de 9 judecători

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 442 pronunțată la 14

iunie 2010 în dosarul nr. 1420/1/2010 a admis recursurile formulate de petenții

D.H.D., P.G., T.I.N., R.I., K.(V.).D.M., L.A., M.V.M., N.M., O.L., P.B.C., P.R.,

L.R.D., S.D., S.C., T.C., T.M., R.P., V.T.C., A.M., L.M.C. și C.C., împotriva

sentinței penale nr. 1271 din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9678/1/2008.

S-a casat sentința și

cauza a fost trimisă Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru judecarea plângerilor petenților împotriva rezoluției din 07 august 2008

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică.

În rejudecare,

plângerile formează obiectul dosarului nr. 8125/1/2010.

Potrivit disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea, se verifică rezoluția atacată

pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror

înscrisuri noi prezentate.

Astfel, verificând

dosarul nr. 966/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, se reține că începând cu

data de 20 iunie 2007, R.P., C.C., L.M.C., R.I., V.T.C., T.M., S.C., L.R.D., R.I.,

N.M., S.C., S.D., O.L., M.V.M., A.M., P.G., K.(V.).D.M., P.R., P.B.C., T.C., D.H.D.,

T.I.N., L.A., (filele 118 și următoarele dosar urmărire penală), s-au adresat

cu plângeri penale procurorului general al României, în cuprinsul acestora ei

susținând că procurorul D.M., din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial

București, desemnat să efectueze urmărirea penală în dosarul nr. 6/D/P/2004, a

comis cercetare abuzivă [art. 266 alin. (2) C. pen.], instigare la denunț

calomnios [art. 25 C. pen. rap. la art. 259 alin. (2)], abuz în serviciu în

contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.), abuz în serviciu prin

îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.), purtare abuzivă (art. 250 C. pen.),

abuz în serviciu în formă calificată (art. 248

1

C. pen.), iar

procurorul G.B. a coordonat ancheta din 18-19 martie 2004 împotriva membrilor

și simpatizanților MISA.

În esență, petenții

au sesizat că fiind învinuiți în dosarul nr. 6/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T.

–Serviciul teritorial București li s-a interzis să-și consemneze din dosar cele

necesare formulării apărărilor, procurorul s-a comportat abuziv pentru că li

s-a interzis ca, telefonic, să ia legătura cu avocații, le-a spus că vor fi

trimiși în judecată, i-a amenințat, pentru a-i intimida, nu respecta legea, a

furnizat cotidianului „Jurnalul Național” o copie în formă electronică a

rechizitoriului, astfel aducându-le știrbire imaginii, a încercat să-i

determine să declare incriminator împotriva lui B.G., astfel „ticluind” probe

pentru a face sigură condamnarea lui, au fost „plimbați” într-o zi care, deși

nu era sărbătoare legală (19 mai 2006), procurorul D.M. nu a dorit să

muncească, dosarul era fabricat și este o înscenare politică abjectă și grotescă

pentru a-i inculpa pe nedrept și pentru a distruge școala de yoga.

Prin rezoluția din 7

august 2008 în dosarul nr. 966/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în baza

disp. art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.M., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial București pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 266, art. 25

rap. la art. 259 alin. (2), art. 247, art. 248

1

, art. 266, art. 267,

art. 189 alin. (2), art. 261 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale

față de G.B. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 266 C. pen., art. 25

rap. la art. 259 alin. (2), art. 247, art. 248

1

, art.267, art. 189 alin.

(2), art. 261 C. pen.

Actele premergătoare

efectuate au constatat că plângerile sunt identice atât între ele, cât și cu

alte plângeri înregistrate sub nr. 500/P/2005 și nr. 472/P/2007, soluționate.

Verificând

susținerile petenților, procurorul a reținut că potrivit disp. art. 200 C.

proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor, stabilirea

răspunderii penale a acestora pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se

dispună trimiterea în judecată, urmărirea penală nefiind publică și neavând

caracter de contradictorialitate, acestea imprimându-i operativitate și

mobilitate, organul de urmărire penală trebuind să instrumenteze acte în

momentul potrivit ales, nu la date anunțate.

Totodată, spre

deosebire de faza cercetării judecătorești, urmărirea penală are rolul de a

lămuri neclaritățile existente între o sesizare și datele, faptele la care

ajunge, de a investiga cauza obiectiv, solemn.

Ca atare, în actele

premergătoare, analizându-se esența plângerilor astfel cum s-a detaliat,

activitatea procurorului D.M. nu reprezintă un abuz sau activitatea lui nu

îmbracă caracter penal, la fel cea a procurorului general G.B.

Împotriva soluției

adoptată în dosarul nr. 966/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, petenții au

formulat plângeri la procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică, prin acestea cerându-se efectuarea de cercetări în legătură cu

activitatea infracțională ce ar fi desfășurat-o procurorul D.M., cu ocazia

instrumentării cauzei dosarului nr. 6/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial București, precum și de procurorul general B.G., care ar fi

coordonat cercetările din dosarul nr. 720/P/2004 al acestui organ judiciar.

Prin rezoluția din 16

octombrie 2008 în dosarul nr. 9663/5663/II-2/2008 a procurorului șef al

secției, în baza disp. art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-au respins, ca

neîntemeiate, plângerile petenților, organul judiciar emitent reținând că

instrumentarea cauzelor penale din dosarele nr. 720/P/2003 și 6/D/2004, în

cadrul acestuia din urmă, la 18 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală,

emițând autorizațiile nr. 63/2004 și nr. 64/2004, procurori de la Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București (O.N., D.M., I.A., C.V., S.E., G.M., B.V.) au coordonat perchezițiile

realizate în unele imobile din București, dar instrumentarea lor, alături de

cea a plângerilor amintite, a mai fost analizată în dosarele nr. 500/P/2005,

nr. 472/P/2007, nr. 615/P/2004 în acestea dându-se soluții de neurmărire

penală, nerelevându-se încălcări ale dispozițiilor legate de contextul

analizat.

În conformitate cu

disp. art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenții au formulat

plângeri la instanța supremă, motivele invocate fiind detaliate în prezenta.

Este de amintit că

potrivit disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., soluționând

plângerile, se verifică rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Astfel, petenții, în

dosarul nr. 6/D/2004 au avut calitatea procesuală de învinuiți, în esență, în

plângeri, ei afirmând că în instrumentarea cauzei procurorul D.M. și procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București G.B. au săvârșit

infracțiunile detaliate (referitor la modul în care au fost audiați, presupuse

intimidări, presiuni pentru a-l incrimina pe G.B., nepermiterea accesului la

telefon, exercitarea defectuoasă a atribuțiilor la prezentarea materialului de

urmărire penală, imposibilitatea luării legăturii cu avocații întrucât nu s-a

permis accesul în sediul parchetului cu telefonul mobil, rechizitoriul a fost

postat pe internet, astfel ei fiind supuși oprobriului public, i-a bulversat,

tulburat, confuzat și șocat, hărțuiți, citare la parchet împotriva voinței lor,

atitudine rigidă a procurorului).

În raport cu actele

și lucrările dosarului, se reține că rezoluția din 7 august 2008 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, dispusă în dosarul nr. 966/P/2007 este legală și temeinică.

Potrivit disp. art. 222

alin. (1) și (2) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o

persoană, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, și

trebuie să cuprindă ... mijloace de probă.

Art. 224 C. proc.

pen. prevede că actele premergătoare se efectuează în vederea începerii

urmăririi penale și sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, de a completa

informațiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor

constatări care să determine scopul lor, de a verifica informațiile deținute,

confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei

și, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală

referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condiții, prima fiind existența unui

minim de date ce ar permite organului abilitat să considere că s-a comis o

infracțiune, dare ce ar deriva din sesizarea făcută sau din actele

premergătoare desfășurate după sesizare, iar a doua rezultă din art. 228 C.

proc. pen. – inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., intervenția unui astfel de

caz rezultând fie din sesizare, fie din cele premergătoare realizate după

sesizare, ceea ce poate determina ca în locul începerii urmăririi penale, să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

În cauză, se constată

că este aplicabil cazul de împiedicare prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

(faptele nu există în materialitate), actele procurorilor, astfel cum s-a

dezvoltat în rezoluții, fiind aplicarea dispozițiilor legale fundamentate pe

elementele relevate prin plângeri.

Ca atare, neexistând

temeiuri pentru desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în

conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

plângerile petenților vor fi respinse ca nefondate.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, petenții

vor fi obligația la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondate, plângerile formulate de petenții

A.M., L.M.C., C.C., D.H.D., P.G., T.I.N., R.I.,

K.(V.).D.M., L.A., M.V.M., N.M., O.L., P.B.C., P.R., L.R.D., S.D., S.C., T.C., T.M.,

R.P., V.T.C. și S.C. împotriva rezoluției din 07 august 2008 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, dispusă în dosarul nr. 966/P/2007

Obligă petenții să

plătească suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15

februarie 2011.