ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2009

HOTĂRÂRE
04.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1291 din 27 septembrie 2007 - Tribunalul București a condamnat pe inculpatul D.C.  la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. c) și e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74, 76 C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1908/2004 a Judecătoriei Buftea urmând ca restul rămas de executat de 1 an și 109 zile și să execute alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul executând în final 6 ani și 10 zile.

S-a dedus prevenția de la 6 februarie 2006, și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 11.000 RON despăgubiri către partea civilă R.A.R.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

În noaptea de 13/14 octombrie 2005 inculpatul D.C. împreună cu alte două persoane neidentificate, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată R.A.R. de o geantă în care avea suma de 11.000 RON (110.000.000 ROL) în timp ce acesta se afla cu autoturismul pe Șoseaua de centură la intersecția cu Șoseaua Ștefănești.

În urma violențelor exercitate partea vătămată a necesitat un număr de 70 - 75 zile de îngrijiri medicale.

Probele administrate în cauză au stabilit că, în acea noapte, partea vătămată a sesizat că are o pană la una din roțile autoturismului cu care circula, motiv pentru care a oprit pe banda de refugiu pentru a remedia defecțiunea, moment în care în fața sa a oprit un autoturism marca X, de culoare gri șobolan din care au coborât două persoane - una din ele având cagulă pe față iar cealaltă - identificată ca fiind D.C., și care nu avea fața acoperită, acesta din urmă luând geanta ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului.

În timp ce partea vătămată R.A.R. se îndrepta spre inculpat, cealaltă persoană a încercat să o lovească în zona capului, însă acesta s-a apărat cu mâna stângă, suferind o fractură cominutivă deschisă ce a necesitat intervenție chirurgicală.

În autoturismul marca X aștepta o altă persoană, care, imediat după ce inculpații au comis fapta, a plecat împreună cu aceștia în comuna Voluntari.

La puțin timp după săvârșirea faptei, un echipaj de poliție a identificat autoturismul X pe șoseaua de centură Bragadiru - Domnești, autoturism ce avea număr de înmatriculare X1 și în care se aflau inculpatul D.C. și o persoană cunoscută sub numele de B., care, la vederea poliției, s-a pus în mișcare aruncând din mașină 4 cagule și o coadă de târnăcop.

Cagulele în cauză au fost examinate biocriminalistic la Institutul Criminalistic IGPR stabilind că profilul genetic extras din proba de referință este identic cu cel al inculpatului D.C.

Partea vătămată R.A.R. a descris autoturismul X ca fiind de culoare gri închis, recunoscându-l apoi în momentul în care i-a fost prezentat.

De asemenea, l-a recunoscut pe inculpatul D.C. ca fiind persoana care a săvârșit infracțiunea de tâlhărie - după fotografiile ce i-au fost prezentate, întrucât inculpatul a refuzat să fie prezentat spre recunoaștere.

Momentul săvârșirii faptei a fost observat de martorul S.I., care, de asemenea, a descris autoturismul în care se afla inculpatul împreună cu celelalte două persoane, dar nu i-a putut descrie pe aceștia.

De asemenea, martorul Ș.D. a declarat că în seara comiterii faptei a observat mașini care staționau și în care se afla inculpatul D.C. care a invocat că are o pană la mașină, iar după plecarea lor a găsit în boscheți 2 - 3 cagule și o bâtă.

Apărarea inculpatului în sensul că în acea seară nu se află la fața locului, susținând diferite variante, a fost înlăturat de tribunal, fiind în contradicție cu celelalte probe administrate și, în consecință, l-a condamnat pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând majorarea pedepsei și înlăturarea circumstanțelor atenuante, precum și greșita interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. c), fapta comisă neavând legătură cu vreo profesie a activității exercitate de inculpat.

Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el a săvârșit fapta.

Curtea de apel a încuviințat efectuarea unei expertize ADN pentru a se stabili dacă ADN prelevat de pe cagule aparțin inculpatului, expertiză ce însă nu s-a putut efectua întrucât cagulele corp delict nu au mai fost găsite.

S-a apreciat de curtea de apel că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului, analizând pe larg probele administrate în cauză și, în consecință, a respins apelul ca nefondat.

Apelul declarat de parchet a fost admis, s-a desființat sentința penală atacată și, rejudecând, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) lit. a), e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul D.C. a fost condamnat la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Conform art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1908/2004 a Judecătoriei Buftea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus arestarea preventivă de la 2 martie 2004 - la 3 mai 2004 și de la 6 februarie 2005 la zi.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de R.A.R. și inculpatul a fost obligat la 11.000 RON despăgubiri materiale și 20.000 RON despăgubiri morale.

Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei este nefondat.

S-au invocat ca motive de casare dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se în principal achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

S-a susținut că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul faptei, iar în momentul săvârșirii acesteia se afla la domiciliul concubinei sale și, de asemenea, partea vătămată nu îl putea identifica întrucât purta cagulă.

De asemenea, nu i-au fost prelevate probe biologice care să poată fi comparate, iar presupusele cagule nu au mai fost găsite, în raport de împrejurarea că probele nu sunt concludente, nejustificat i s-a respins proba cu testul poligraf.

În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei, având în vedere că inculpatul este tânăr, are probleme familiale și este încadrat în muncă.

Motivele invocate nu sunt fondate.

În plângerea adresată poliției, partea vătămată R.A.R. descrie că în autoturismul în care se aflau agresorii ca fiind o mașină X de culoare gri închis, că doi din ei aveau cagule pe față și unul nu, pe care l-a descris ca fiind o persoană de aproximativ 1,70 m înălțime și în vârstă de 20 - 24 ani.

De asemenea, partea vătămată a recunoscut mașina, marca X ce aparținea inculpatului, întrucât, ca și cea implicată în cauză, nu avea numere de înmatriculare față-spate, ci doar suportul pentru numere, și avea două proiectoare montate pe bara de protecție, pe care le-a sesizat în noaptea în care a fost agresat.

Partea vătămată a descris de asemenea, amănunțit, semnalmentele persoanei care a comis fapta, care coincid cu cele ale inculpatului D.C. pe care de altfel l-a recunoscut din fotografii prezentate, probe suficiente în a aprecia că inculpatul este autorul faptei.

În raport de aceste elemente, coroborat și cu împrejurarea că inculpatul a fost văzut de martorul Ș.D. în autoturismul X în momentul imediat urmărit săvârșirii faptei, susținerea inculpatului că se afla în alte locuri - diferite în raport de etapele procesuale parcurse - nu corespunde realității.

Nici susținerea acestuia că nu au fost recoltate probe biologice ce au fost examinate biocriminalistic nu corespund realității întrucât la filele 48 - 58 dosar de urmărire penală se află procesele-verbale de ridicare a probelor biologice, semnate de inculpat, iar raportul de constatare stabilește că profilul genetic de pe una din cagule aparțin acestuia.

Chiar dacă nu a folosit-o la comiterea faptei, este o probă relevantă cauzei, care, coroborată cu faptul că se afla în mașina sa după săvârșirea faptei, iar cagulele au fost găsite după ce au dispărut de la locul unde staționau - probă care dovedește că inculpatul D.C. este autorul faptei comise împreună cu alte persoane neidentificate până în prezent.

Critica vizând cuantumul pedepsei este nefondată, instanța apreciind corect gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, o infracțiune de violență ce are drept consecință vătămarea gravă a părții vătămate, cât și persoana inculpatului - recidivist și cu o conduită procesuală de negare a faptei săvârșite.

Întrucât nu se constată motive care examinate din oficiu să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului D.C. va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce prevenția de la 2 martie 2004 la 3 mai 2004 și de la 6 februarie 2006 la 4 mai 2009.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 233A din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel București - secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 2 martie 2004 la 3 mai 2004 și de la 6 februarie 2006 la 4 mai 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2577/2006
Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 1638 din 20 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A.Șt.D., în baza art. 11 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu
ÎCCJ 2004-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2004
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul Ș.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru
ÎCCJ 2005-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3359/2005
de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; Conform art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a execu
ÎCCJ 2004-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4550/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 162 din 6 februarie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului B.M.V. la 6 ani închisoare, pentru să
ÎCCJ 2004-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5556/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 895 din 30 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul S.R. la nouă ani închisoare, pen
Sursă