ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1132/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 166 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Teleorman

a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de condamnatul P.M.M., reținând, în esență, că motivele de

revizuire nu se regăsesc între cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel revizuentul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei,

solicitând admiterea cererii dat fiind că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare

și, pe de altă parte, nu s-au ascultat martorii care pot confirma nevinovăția

sa.

Prin decizia penală nr. 358 din 20

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală,

în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuentul P.M.M. împotriva sentinței penale nr. 166 din 20

noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Analizând actele dosarului și sentința

penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate

aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că motivele invocate de revizuent

nu se regăsesc printre cazurile care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei

aplicate, s-a constatat că acesta se înscrie în limitele de pedeapsă prevăzute

de legiuitor pentru infracțiunile pentru care revizuentul a fost condamnat și,

în orice caz, nu constituie un motiv de revizuire, individualizarea judiciară a

pedepsei putând fi invocată în căile de atac ordinare, ceea ce revizuentul a și

invocat.

S-a reținut, de asemenea, că cealaltă

împrejurare invocată de revizuent, în sensul că nu s-au ascultat martori care

să probeze lipsa de vinovăție, nu poate constitui în general o împrejurare

nouă, în sensul cerut de legiuitor la aplicarea art. 394 alin. (1) lit. a) -

primul caz de revizuire, care are în vedere situații de fapt care să nu fi fost

cunoscute de instanțe, dar cu atât mai puțin poate fi reținută în cauză, dat

fiind că nu are în vedere o situație de fapt nouă, această împrejurare nefiind

dovedită, iar pe de altă parte, și în măsura în care ar fi existat, trebuia să

fie preexistentă pronunțării instanțelor, dar să nu fi fost cunoscută de către

acestea.

Reținând că motivele invocate nu

îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident

vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea de Apel a constatat că în mod

corect prima instanță a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă,

soluția dispusă fiind legală și temeinică.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs revizuentul P.M.M.,

fără a indica motivele ce stau la baza

promovării căii de atac.

În

motivarea orală a recursului, s-a susținut că cererea de

revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în cauză,

respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu

este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

În

prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a

invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, făcând referire la împrejurarea

că nu au fost audiați martori care să

probeze lipsa de vinovăție și exprimându-și, totodată, nemulțumirea față de

cuantumul pedepsei aplicate.

Verificând cererea de revizuire,

instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele

invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței

și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă

legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat

rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în

această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar

putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de

atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul

nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii

cunoscută de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești

definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de

lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de

către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să

conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că

recurentul revizuent urmărește, de fapt, o prelungire a probațiunii, făcând

confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de

revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc

la aflarea adevărului, iar pe de altă parte, referitor la aspectul care vizează

cuantumul pedepsei, în mod corect s-a reținut că acesta nu poate constitui un

motiv de revizuire, ci doar o critică ce poate fi formulată în căile ordinare

de atac.

Astfel, în mod corect a fost respinsă

cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme

revizuentul condamnat nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi

fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile

recurentului revizuent condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi

primite, soluția de respingere, ca

inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În

lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză

nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se

va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul P.M.M. împotriva deciziei penale nr. 358 din 20

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință

publică, azi 1 aprilie

2013

.