ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4210/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 23 aprilie 2009, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată plângerea penală formulată de numita H.S.M., prin care solicită efectuarea de cercetări față de numitul M.D., avocat în cadrul Baroului București, precum și față de numiții V.l.B. și S.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații (art. 292 C. pen.), infracțiunii de tulburare a folosinței locuinței (art. 320 C. pen.) și infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C. pen.). În motivarea plângerii, petenta a arătat că locuiește în apartamentul nr. 9 situat în imobilul din bd. N.B., apartament deținut în coproprietate cu numiții M.D.

și V.l.B. și că, la 9 aprilie 2008, aceștia au solicitat la SC E.M.S. SA încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice arătând - în mod mincinos - că sunt singurii proprietari ai apartamentului în cauză și formulând și o cerere prin care solicitau demontarea contoarului existent, cu motivare că nu mai locuiesc la adresa sus-menționată. Urmare cererii, la 10 aprilie 2008, reprezentanți ai SC E.M.S. SA s-au deplasat la imobilul mai sus-arătat au demontat contoarul și au întrerupt furnizarea de energie electrică. Ulterior, contractul de furnizare a energie electrice încheiat de aceștia a fost reziliat de SC E.M.S. SA, însă intimații au refuzat să-și dea acordul pentru încheierea unui nou contract de furnizare de energie electrică pe numele tuturor coproprietarilor.

Prin Rezoluția nr. 765/P/2009 din 6 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (1), cu referire la art. 10 lit. d) și e) C. proc. pen., s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de numiții M.D., V.l.B. și S.N. pentru sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a folosinței locuinței (art. 320 C. pen.); - neînceperea urmăririi penale fată de numitul M.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații (art. 292 C. pen.). Pentru a se dispune astfel s-a reținut că: În sarcina numiților M.D., V.l.B. și N.S. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de tulburarea folosinței locuinței (art. 320 C. pen.), deoarece aceștia nu au urmărit sau acceptat producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv încălcarea libertății numitei H.S.

sub aspectul normal al folosințe locuinței, ci au urmărit doar întreruperea furnizării de energie electrică pentru spațiul pe care îl dețin în proprietate. Cu privire la infracțiune de fals în declarații (art. 292 C. pen.), s-a constat că numitul M.D. a solicitat încheierea unui contract de furnizare de energie electrică pe numele său, depunând la sediul SC E.M.S. SA înscrisurile solicitate de reprezentanții acestei societăți neavând cunoștință de obligația de a obține acordul tuturor coproprietarilor și de a încheia contractul pe numele tuturor coproprietarilor. S-a mai arătat că în cauză nu se impune adoptarea unei soluții sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen., având în vedere că încadrarea juridică a faptelor se face de către organul judiciar.

Împotriva acestei rezoluții petiționara a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 1925/11121 2009 din 21 decembrie 2009. Nemulțumită, petiționara s-a adresat instanței, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Prin Sentința penală nr. 86 din 12 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara H.S.M. și a menținut rezoluția atacată. Totodată petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, și către intimatul S.N. în sumă de 1.000 RON, și câte 1.528,50 RON către intimații D.M.

și V.l.B. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice întrucât în mod corect s-a constatat de către procuror că nu pot fi reținute în sarcina intimaților infracțiunile de fals în declarații și tulburarea folosinței locuinței. Împotriva acestei sentințe peționara a declarat, în termen legal, recursul de față, la dezbaterea căruia nu s-a prezentat, solicitând, în cuprinsul motivelor de recurs depuse la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât nu s-a procedat la audierea sa și a martorei propuse, numita B.S., nu au fost emise adrese către SC E.M.S., pentru aflarea adevărului fiind necesară refacerea și întocmirea dosarului de urmărire penală, în conformitate cu prevederile legale Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului și a considerentelor sentinței atacate rezultă în mod pregnant că soluția - adoptată de procuror prin Rezoluția atacate și confirmată, atât de procurorul ierarhic superior cât și de prima instanță - este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunilor prevăzute de art. 320 și art. 292 C. pen., infracțiuni ce ar fi fost săvârșite de intimații M.D., V.l.B. și N.S. Potrivit art. 278 1 , alin. (7) C. proc. pen., instanța de judecată se mărginește la verificarea rezoluției sau ordonanței atacate "pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate". Critica petiționarei cu privire la faptul că nu au fost administrate probe este nefondată, întrucât acest lucru este posibil numai după ce se dipsune începerea urmăririi penale și nu în faza actelor premergătoare ca în speța de față.

Față de cele expuse, în cauză nefiind motive care să justifice desființarea rezoluției procurorului și casarea sentinței instanței de fond, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara H.S.M. Cu privire obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare solicitate de intimatul N.S., în sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, astfel cum rezultă din factura fiscală depusă la dosar Curtea apreciază că sunt exagerate. Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că apărătorul intimatului N.S. s-a prezentat la trei termene de judecată - 2 iulie 2010 și 15 octombrie 2010, date la care cauza s-a amânat, și la termenul de față - când au avut loc dezbaterile, astfel încât se apreciază că suma de 500 RON este suficientă. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 193 alin. (6) recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul N.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara H.S.M. împotriva Sentinței penale nr. 86 din 12 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul N.S. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2010.