ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4210/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 23 aprilie 2009, la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a fost înregistrată plângerea penală formulată de

numita H.S.M., prin care solicită efectuarea de cercetări față de numitul M.D.,

avocat în cadrul Baroului București, precum și față de numiții V.l.B. și S.N., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații (art. 292 C. pen.),

infracțiunii de tulburare a folosinței locuinței (art. 320 C. pen.) și

infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C. pen.).

În motivarea

plângerii, petenta a arătat că locuiește în apartamentul nr. 9 situat în

imobilul din bd. N.B., apartament deținut în coproprietate cu numiții M.D. și

V.l.B. și că, la 9 aprilie 2008, aceștia au solicitat la SC E.M.S. SA

încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice arătând - în mod

mincinos - că sunt singurii proprietari ai apartamentului în cauză și formulând

și o cerere prin care solicitau demontarea contoarului existent, cu motivare că

nu mai locuiesc la adresa sus-menționată. Urmare cererii, la 10 aprilie 2008,

reprezentanți ai SC E.M.S. SA s-au deplasat la imobilul mai sus-arătat au

demontat contoarul și au întrerupt furnizarea de energie electrică. Ulterior,

contractul de furnizare a energie electrice încheiat de aceștia a fost reziliat

de SC E.M.S. SA, însă intimații au refuzat să-și dea acordul pentru încheierea

unui nou contract de furnizare de energie electrică pe numele tuturor

coproprietarilor.

Prin Rezoluția nr.

765/P/2009 din 6 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în baza art. 228 alin. (1), cu referire la art. 10 lit. d) și e) C.

proc. pen., s-a dispus:

- neînceperea

urmăririi penale față de numiții M.D., V.l.B. și S.N. pentru sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tulburare a folosinței locuinței (art. 320 C. pen.);

- neînceperea

urmăririi penale fată de numitul M.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

fals în declarații (art. 292 C. pen.).

Pentru a se dispune

astfel s-a reținut că:

În sarcina numiților

M.D., V.l.B. și N.S. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de tulburarea

folosinței locuinței (art. 320 C. pen.), deoarece aceștia nu au urmărit sau

acceptat producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv încălcarea

libertății numitei H.S. sub aspectul normal al folosințe locuinței, ci au

urmărit doar întreruperea furnizării de energie electrică pentru spațiul pe

care îl dețin în proprietate.

Cu privire la

infracțiune de fals în declarații (art. 292 C. pen.), s-a constat că numitul

M.D. a solicitat încheierea unui contract de furnizare de energie electrică pe

numele său, depunând la sediul SC E.M.S. SA înscrisurile solicitate de

reprezentanții acestei societăți neavând cunoștință de obligația de a obține

acordul tuturor coproprietarilor și de a încheia contractul pe numele tuturor

coproprietarilor.

S-a mai arătat că în

cauză nu se impune adoptarea unei soluții sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 323 C. pen., având în vedere că încadrarea juridică a

faptelor se face de către organul judiciar.

Împotriva acestei

rezoluții petiționara a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, plângere care i-a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Rezoluția nr. 1925/11121 2009 din 21 decembrie 2009.

Nemulțumită,

petiționara s-a adresat instanței, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 86 din 12 martie 2010,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara H.S.M. și

a menținut rezoluția atacată.

Totodată petenta a

fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON,

și către intimatul S.N. în sumă de 1.000 RON, și câte 1.528,50 RON către

intimații D.M. și V.l.B.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și

temeinice întrucât în mod corect s-a constatat de către procuror că nu pot fi

reținute în sarcina intimaților infracțiunile de fals în declarații și

tulburarea folosinței locuinței.

Împotriva acestei

sentințe peționara a declarat, în termen legal, recursul de față, la dezbaterea

căruia nu s-a prezentat, solicitând, în cuprinsul motivelor de recurs depuse la

dosar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât nu s-a procedat la

audierea sa și a martorei propuse, numita B.S., nu au fost emise adrese către

SC E.M.S., pentru aflarea adevărului fiind necesară refacerea și întocmirea

dosarului de urmărire penală, în conformitate cu prevederile legale

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

actelor dosarului și a considerentelor sentinței atacate rezultă în mod

pregnant că soluția - adoptată de procuror prin Rezoluția atacate și

confirmată, atât de procurorul ierarhic superior cât și de prima instanță -

este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente

ale infracțiunilor prevăzute de art. 320 și art. 292 C. pen., infracțiuni ce ar

fi fost săvârșite de intimații M.D., V.l.B. și N.S.

Potrivit art. 278

1

,

alin. (7) C. proc. pen., instanța de judecată se mărginește la verificarea

rezoluției sau ordonanței atacate "pe baza lucrărilor și materialului din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".

Critica petiționarei

cu privire la faptul că nu au fost administrate probe este nefondată, întrucât

acest lucru este posibil numai după ce se dipsune începerea urmăririi penale și

nu în faza actelor premergătoare ca în speța de față.

Față de cele expuse,

în cauză nefiind motive care să justifice desființarea rezoluției procurorului

și casarea sentinței instanței de fond, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul declarat de petiționara H.S.M.

Cu privire obligarea

recurentei la plata cheltuielilor judiciare solicitate de intimatul N.S., în

sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, astfel cum rezultă din

factura fiscală depusă la dosar Curtea apreciază că sunt exagerate.

Potrivit art. 274

alin. (2) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau

de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte constată că apărătorul intimatului N.S. s-a prezentat

la trei termene de judecată - 2 iulie 2010 și 15 octombrie 2010, date la care

cauza s-a amânat, și la termenul de față - când au avut loc dezbaterile, astfel

încât se apreciază că suma de 500 RON este suficientă.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 193

alin. (6) recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către intimatul N.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara H.S.M. împotriva Sentinței penale

nr. 86 din 12 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat și la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

intimatul N.S.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 noiembrie 2010.