ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta
SC „I.D.C." SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea
Națională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea Deciziei președintelui
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 834 din 25 martie 2010,
precum și suspendarea executării acesteia până la rămânerea irevocabilă a
hotărârii instanței de fond.
În motivarea cererii
reclamanta a arătat că în data de 26 martie 2010 i s-a comunicat decizia
atacată prin care „ținând cont de consecințele sociale ale deconectării unor
ansambluri rezidențiale" se adoptă o „soluție viabilă care să asigure
accesul la un serviciu universal de primă necesitate, pentru consumatorii din
ansamblul rezidențial C.", decizia care încalcă prevederile legale în
vigoare și drepturile sale de prestator de servicii în ansamblul rezidențial C.
A mai precizat că această decizie a fost emisă fără a avea loc vreo discuție
prealabilă legată de acest aspect, fără a fi sancționați sau avertizați asupra
unor nereguli în alimentarea cu energie electrică în ansamblul rezidențial C.
În continuare a
motivat că societatea reclamantă își desfășoară activitatea în domeniul
dezvoltării de proiecte imobiliare, iar în anul 1995 a început să construiască
ansambluri rezidențiale în mai multe localități ale țării care au presupus și
alimentarea cu energie electrică. Pentru 6 dintre aceste ansambluri
rezidențiale, conform soluției de racordare emise de operatorul principal de
distribuție (E.), delimitarea patrimonială dintre acestea și reclamantă s-a
făcut cu intrarea în ansamblu, rețelele electrice din interior până la contorul
fiecărei locuințe fiind în proprietatea reclamantei. Astfel, se arată că pentru
aceste ansambluri rezidențiale a devenit prestator de servicii, respectiv a
început să distribuie și să revândă energie electrică beneficiarilor, iar
pentru prestarea serviciului de distribuție s-a aprobat de către Autoritatea
Națională de Reglementare a Energiei tariful de distribuție prin Decizia nr.
2331 din 4 noiembrie 2008, iar revinderea energiei electrice se face la prețul
mediu lunar de cumpărare a energiei electrice (Ordinul nr. 3/2007). A mai
arătat că a făcut numeroase demersuri pentru achiziționarea energiei electrice
la un preț cât mai mic, astfel încât beneficiarii din ansamblurile rezidențiale
să plătească o sumă cât mai mică pentru energia electrică.
Din punct de vedere
legal s-a motivat că distribuția este acea activitate de transport a energiei
electrice prin rețele electrice de o anume tensiune, în vederea livrării
acesteia către clienți, în timp ce furnizarea este activitatea de
comercializare a energiei electrice. Spre deosebire de activitatea de furnizare
a energiei electrice care este liberalizată de la 01 iulie 2007, piața de
furnizare a energiei electrice fiind deschisă 100% (fiecare client având astfel
posibilitatea de a-și alege în mod liber furnizorul), activitatea de
distribuție este strict reglementată printr-o legislație specială.
În conformitate cu
prevederile art. 43 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007,
deținătorul unei rețele de distribuție a energiei electrice are obligația de a
asigura accesul la rețeaua proprie prin folosirea acesteia de către
consumatorii racordați pentru alimentarea lor cu energie electrică, conform cu
reglementările Autorității Naționale de Reglementare a Energiei. Aceasta
situație este reglementată prin prevederile „Metodologiei de stabilire a
tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice,
altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice precum
și a condițiilor pentru retransmiterea energiei", aprobată prin Ordinul
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 3/2007.
Pârâta Autoritatea
Națională de Reglementare a Energiei a depus întâmpinare, solicitând
respingerea cererii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.
Mai întâi, pârâta a
invocat excepția puterii de lucru judecat capătului de cerere privind
„suspendarea Deciziei nr. 834/2010 până la rămânerea definitivă și irevocabilă
a hotărârii de fond".
Prin precizarea
cererii, făcută la 25 iunie 2010, reclamanta a renunțat la judecarea capătului
de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 834/2010.
La termenul din 25 iunie
2010, Curtea a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de
cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 834/2010, în baza art. 246
C. proc. civ., iar în acest fel, excepția autorității de lucru judecat a rămas
fără obiect.
La 25 iunie 2010, în
proces a intervenit, în interesul pârâtei, A.P.C., solicitând respingerea
cererii ca neîntemeiată.
În motivare,
intervenienta a arătat că proprietarilor din ansamblul rezidențial C., li s-a
facturat de către executantul SC I.D.C. SA energia electrică, de la darea în
folosință a ansamblului și până la data de 1 aprilie 2010, la un preț mai mare
decât cel plătit de consumatorii casnici din România, acest lucru constituind
discriminare. Mai mult prețurile practicate de constructorul imobilelor pentru
energia electrică nu au fost transparente, nu s-au publicat pe site-ul
acestuia, nu le-au fost comunicate nici valorile și nici modul de calcul al
acestora. În toată această perioadă ei nu au beneficiat de serviciul universal
definit de art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană nr. 54/2003, prețurile
nefiind nici rezonabile, nici ușor comparabile și nici nediscriminatorii.
Consideră că Decizia
nr. 834/2010 vine în sprijinul consumatorilor de energie electrică din
ansamblul C. reparând astfel discriminarea la care au fost supuși în perioada
de la darea în folosință a ansamblului C. - ianuarie 2005 și până la data de 1
aprilie 2010.
La termenul din 25
iunie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție.
Prin Sentința civilă
nr. 3117 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a respins cererea precizată formulată de
reclamanta SC „I.D.C." SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea
Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.
A admis cererea de
intervenție accesorie formulată de intervenienta A.P.C.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- prin Decizia nr.
834 din 25 martie 2010, emisă de pârâtă s-a dispus ca, începând cu 01 aprilie
2010, SC „E.D.M." SA, în calitatea sa de furnizor implicit pentru zona
Muntenia, să asigure furnizarea energiei electrice la tarife reglementate
pentru deținătorii de locuințe din incinta ansamblului rezidențial C.
- în cauză sunt
aplicabile mai multe reglementări interne și comunitare, respectiv art. 11
alin. (1), art. 11 alin. (2) lit. a), art. 49, art. 52, art. 57 lit. a) din
Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 1428/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare a
Energiei.
- în acest context
normativ, a reținut prima instanță că piața de energie electrică din România
este o piață complexă, cu trăsături particulare care, începând cu ianuarie
2007, de la momentul aderării României ca stat membru la Uniunea Europeană,
este guvernată de legislația Uniunii Europene în domeniu, în acord cu
principiul priorității dreptului comunitar asupra celui național.
- conform
prevederilor art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2003/54/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind reguli comune
pentru piața internă de electricitate și pentru abrogarea Directivei 96/92/CE
„Statele membre garantează că toți consumatorii casnici și atunci când
consideră adecvat, micile întreprinderi (adică întreprinderile cu mai puțin de
50 de salariați și o cifră de afaceri anuală sau un bilanț care nu depășește 10
milioane de euro) beneficiază de serviciile universale, și anume de dreptul de
a li se furniza, pe teritoriul lor, energie electrică de o calitate bine definită,
la prețuri rezonabile, ușor și clar comparabile și transparente. Pentru a se
asigura furnizarea de servicii universale, statele membre pot numi un furnizor
de ultimă instanță. Statele membre impun întreprinderilor de distribuție
obligația de a conecta consumatorii la rețeaua lor, în baza unor condiții și
tarife stabilite în conformitate cu procedura definită la articolul 23
alineatul (2)" din Directivă.
Mai mult, statele
membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru protecția consumatorilor
finali.
- A constatat
instanța de fond că în temeiul și în executarea dispozițiilor legale
menționate, în baza raportului favorabil al departamentului de specialitate și
pentru a îndeplini obligațiile impuse de Directiva europeană, președintele
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei a emis Decizia nr. 834/2010
pentru instituirea unor măsuri în vederea asigurării continuității alimentării
cu energie electrică a deținătorilor de locuințe din ansamblul rezidențial C.
Conform dispozițiilor
actului administrativ contestat, începând cu data de 1 aprilie 2010 activitatea
de furnizare a energiei electrice este asigurată de către SC E.E.M. SA la
tarife reglementate, la solicitarea expresă a consumatorilor, fără a
restricționa dreptul acestora de exercitare a eligibilității.
Referitor la
aplicabilitatea în speță a prevederilor Ordinului președintelui Autorității
Naționale de Reglementare a Energiei nr. 3/2007 prin care s-a aprobat
Metodologia de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de
către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a
energiei electrice, precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei,
instanța de fond a reținut că aceste prevederi se aplică exclusiv în situația
în care cele trei părți, respectiv: distribuitorul principal, distribuitorul de
platformă (reclamanta) și utilizatorii (consumatorii locuitori în ansamblul
rezidențial C.) își exprimă acordul cu privire la semnarea contractelor
specifice acestei spețe (contractul de distribuție și cel de furnizare a
energiei electrice), or în acesta cauză nu sunt încheiate astfel de contracte.
Prin urmare, a
apreciat prima instanță că decizia a cărei anulare se solicită nu încalcă
prevederile Ordinului sus-menționat.
Cu privire la
existența unor debite restante către reclamantă s-a constatat faptul că se
invocă incidența dispozițiilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice
la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 și ale Procedurii privind
schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 88/2009,
deși aceste dispoziții sunt total străine cauzei.
S-a mai reținut că
între majoritatea persoanelor care dețin locuințe în ansamblul C. și reclamantă
nu există perfectate contracte de furnizare a energiei electrice, circumstanță
în care, până la emiterea Deciziei nr. 834/2010, aceste persoane nu aveau
calitate de consumatori de energie electrică, în sensul conferit de Legea
energiei electrice.
A concluzionat
instanța de fond că prin emiterea Deciziei nr. 834/2010 având drept temei legal
art. 52 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 Autoritatea Națională de
Reglementare a Energiei a stabilit în sarcina SC E.E.M. SA dreptul de furniza
energie la tarife reglementate pentru locuitorii din ansamblul rezidențial C.,
și nu obligația cum în mod greșit relevă reclamanta.
De asemenea,
furnizorul implicit este obligat să încheie contracte de furnizare cu
consumatorii captivi situați în zona delimitată de licență (art. 49 din Legea
energiei electrice), iar deținătorii de locuințe din ansamblul rezidențial C.
se încadrează în noțiunea de consumatori captivi, circumstanță în care
furnizorul implicit, SC E.E.M. SA, are obligația legală de a încheia contracte
de furnizare a energiei electrice, sub rezerva manifestării de voință expresă a
consumatorilor.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamanta SC „I.D.C." SA.
În motivarea cererii
de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta
SC „I.D.C." SA a arătat în esență următoarele:
1) - În ceea ce
privește necesitatea aplicării legislației europene, respectiv a prevederilor
art. 3 și alin. (5) din Directiva 2003/54/CE - arată recurentul că la momentul
emiterii deciziei, locuitorii din ansamblul C. aveau asigurată alimentarea cu
energie electrică, facturarea energiei electrice făcându-se cu respectarea
Ordinului nr. 3/2007 emis de Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei
în temeiul Legii energiei electrice, în acord cu prevederile Directivei 2003/54/CE.
Prin urmare nu se pune problema neasigurării furnizării unor servicii
universale.
2) - Referitor la
furnizorul de ultimă instanță, se arată că acesta a fost în mod eronat reținut
de instanța de fond ca fiind consacrat în legislația națională sub denumirea de
furnizor implicit.
Atât în Directiva
2003/54/CE și Directiva 2009/72/CE cât și în Regulamentul de furnizare (H.G.
nr. 1007/2004) se vorbește de serviciul universal în strânsă legătură cu
furnizorul de ultimă opțiune. Ordinul Autorității Naționale de Reglementare a
Energiei nr. 14/2007 este emis tocmai pentru a preveni situațiile în care
consumatorii nu beneficiază de serviciile universale și pentru a garanta
dreptul consumatorilor de a fi alimentați cu energie electrică la un nivel de
calitate stabilită de autoritatea competentă.
3) - Arată recurentul
că adresa Direcției Generale Energie și Transport a Comisiei Europene, invocată
de instanța de fond are ca obiect „Racordarea” la rețeaua electrică și nu
încheierea contractului de furnizare a energiei electrice.
4) - Consideră
recurentul că aplicabilitatea Ordinului nr. 3/2007 în privința ansamblului C.
rezultă din mai multe adrese iar în art. 11 din Legea nr. 13/2007 se prevede că
Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei stabilește reglementări cu
caracter obligatoriu.
Ordinul Autorității
Naționale de Reglementare a Energiei nr. 3/2007 nu se aplică doar dacă
„distribuitorul principal, distribuitorul de platformă și utilizatorii își
exprimă acordul cu privire la semnarea contractelor specifice”.
5) - De asemenea se
arată că este eronată susținerea instanței de fond privind inaplicabilitatea
Regulamentului de furnizare și a Ordinului nr. 88/2009 cu privire la debitele
restante. Astfel art. 43 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3/2007 prevede
în mod expres că beneficiarul nu poate schimba furnizorul dacă are datorii
către prestator legate de plata energiei electrice și/sau a serviciului de
distribuție decât dacă debitele sunt preluate de noul furnizor.
Se arată în acest
sens că recurentul a făcut numeroase demersuri către Autoritatea Națională de
Reglementare a Energiei cât și către beneficiarii din ansamblu pentru intrarea
în legalitate prin încheierea contractelor și plata datoriilor către I.D.C.
6) - A mai arătat
recurentul că prevederile art. 49 din Legea nr. 13/2007 - nu sunt aplicabile
întrucât de la data deschiderii totale a pieței noțiunea de „consumator captiv”
nu mai este aplicabilă putând vorbi doar de consumatori beneficiari de serviciu
universal; conform Ordinului nr. 3/2007 beneficiarii sunt de tip captiv/de tip
casnic, deci nu avem beneficiari consumatori captivi cărora să le fie
aplicabile prevederile art. 49; art. 37 din Ordinul nr. 3/2007 prevede doar
posibilitatea ca un consumator „de tip eligibil” să aleagă un alt furnizor
decât prestatorul doar contract de distribuție.
Solicită recurentul,
în consecință admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate
în sensul acțiunii și anulării în tot a Deciziei Autorității Naționale de
Reglementare a Energiei nr. 834 din 25 martie 2010.
Pârâta intimată
Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei și A.P.C. - intervenientă au
formulat întâmpinare și au solicitat respingerea cererii de recurs ca
nefondată, sentința fiind legală și temeinică.
Pârâta intimată
Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei a invocat de asemenea excepția
lipsei capacității procesuale de exercițiu respectiv excepția dovezii calității
de reprezentant a recurentului reclamant.
La termenul de
judecată din 12 aprilie 2011, reprezentantul recurentei reclamante a depus la
dosar împuternicirea legală din partea președintelui societății și în aceste
împrejurări, intimata pârâtă a renunțat la excepția lipsei dovezii de
reprezentant a semnatarului recursului promovat, așa cum rezultă din încheierea
de ședință de la acea dată.
Analizând cererea de
recurs, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată
pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
- În ceea ce privește
primul motiv de recurs, se reține că nu sunt susținute cele arătate de recurent
în sensul că locuitorii din ansamblul C. aveau asigurată alimentarea cu energie
electrică, întrucât există la dosar numeroase petiții către pârâta intimată
Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei precum și de către Comisia
Europeană - Direcția Generală Energie și Transport, prin care consumatorii
reclamă faptul că, au loc dese întreruperi ale furnizării energiei electrice,
aceasta din urmă fiind furnizată la prețuri mai mari decât cele aplicate
consumatorilor casnici, solicitând Autorității Naționale de Reglementare a
Energiei emiterea unei decizii în scopul de a fi preluați de furnizorul
implicit pentru a avea acces la tarife reglementate pentru energia electrică
deoarece sunt supuși unor abuzuri din partea dezvoltatorului de proiect.
În mod corect a
reținut instanța de fond aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 3 alin.
(3) și (5) din Directiva Europeană nr. 2003/54/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 iunie 2003 în baza căreia intimata pârâtă a emis Decizia
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 834/2010 pentru
instituirea unor măsuri în vederea asigurării continuității alimentării cu
energie electrică a deținătorilor de locuințe din ansamblul C. - pentru a
îndeplini.
- Al doilea motiv de
recurs nu este fondat. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a
dispozițiilor art. 3 pct. 26 și art. 49 din Legea energiei electrice, în ceea
ce privește furnizorul implicit. Rezultă că în primul rând această noțiune este
consacrată de legislația națională și în al doilea rând în mod corect a
apreciat instanța fondului că sunt aplicabile actului contestat prevederile
legale referitoare la serviciul universal și furnizorul implicit - în acest
sens fiind și adresa Direcției Generale de Transport a Comisiei Europene.
- Al treilea motiv de
recurs - reprezintă o susținere neconformă cu realitatea. Din cererile adresate
Comisiei Europene - Direcția Generală Energie și Transport, din corespondența
A.P.C. cu oficiali ai Comisiei Europene rezultă că aceștia din urmă reclamă
faptul că sunt șantajați și amenințați în permanență cu sistarea furnizării de
energie electrică pentru a obține semnarea unor contracte care nu sunt în interesul
acestora, care nu le asigură accesul la un serviciu universal și garantarea
furnizării cu electricitate a consumatorilor și accesul la un tarif
reglementat.
4) În privința
aplicabilității Ordinului nr. 3/2007, se reține că susținerile recurentei nu au
nicio relevanță întrucât acesta se aplică în situația în care distribuitorul
principal, distribuitorul de platformă și utilizatorii își exprimă acordul cu
privire la semnarea contractului de distribuție și furnizare a energiei
electrice, ori tocmai acest lucru este solicitat și reclamat de locuitorii din
ansamblul C.
5) De asemenea,
referitor la inaplicabilitatea în mod eronat a prevederilor Ordinului
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 88/2009 cu privire la
debitele restante - se reține că în cauză nefiind încheiate contracte de
furnizare a energiei electrice nu pot fi invocate prevederile art. 43 din
Regulament, nefiind vorba de schimbarea unui furnizor cu altul.
În altă ordine de
idei plata datoriilor restante este unul din motivele reclamate de A.P.C.,
consumatorii contestând veridicitatea acestuia iar recurenta reclamantă
neputând face dovada acestor cheltuieli/penalități, această situație urmând a
se rezolva pe calea unor litigii diferite.
6) Nici ultimul motiv
de recurs nu este fondat.
Astfel potrivit art.
49 din Legea nr. 13/2007 furnizorul implicat este obligat să încheie contracte
de furnizare cu consumatorii captivi situați în zona delimitată de licență.
Ordinul Președintelui
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 103/2009 reglementează
tarifele la energia electrică livrată de furnizorii impliciți și furnizorii de
ultimă opțiune consumatorilor captivi, alții decât cei casnici și cei asimilați
consumatorilor casnici.
Ordinul Președintelui
Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 133/2008 stabilește de
asemenea principiile: de determinare a coșului de achiziție al furnizorilor
pentru energia electrică consumatorilor captivi, de determinare a grilelor
tarifare reglementate de consumatorii captivi, de determinare a prețului mediu
de vânzare a energiei electrice la consumatorii captivi.
Rezultă deci că
există în continuare reglementată în legislația națională noțiunea de
consumator captiv.
Conform art. 3 pct.
14 din Legea energiei electrice consumatorul captiv este definit ca fiind
„consumatorul de energie electrică care, din considerente tehnice, economice
sau de reglementare, nu poate alege furnizorul".
Neavând încheiate
contracte de furnizare energie electrică cu consumatorii ansamblului C.,
aceștia nu puteau să-și aleagă furnizorul de energie electrică, existând
elemente de amenințare și șantaj pentru încheierea contractului de furnizare
energie electrică în condiții neacceptate de consumatorii ansamblului C. și
prin urmare aceștia nu erau consumatori eligibili - erau consumatori captivi.
În conformitate cu
Decizia nr. 834 din 25 martie 2010 SC E.E.M. în calitatea sa de furnizor
implicit va asigura furnizarea energiei electrice la tarife reglementate pentru
deținătorii de locuințe din ansamblul rezidențial C., în calitate de
consumatori, la solicitarea acestora - aceștia devenind consumatori eligibili.
Față de cele arătate
mai sus, întrucât nu există în cauză motive care să atragă casarea sau
modificarea sentinței civile recurate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC „I.D.C." SA, împotriva Sentinței civile nr. 3117 din 25
iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 aprilie 2011.