ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „I.D.C." SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 834 din 25 martie 2010, precum și suspendarea executării acesteia până la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței de fond.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 26 martie 2010 i s-a comunicat decizia atacată prin care „ținând cont de consecințele sociale ale deconectării unor ansambluri rezidențiale" se adoptă o „soluție viabilă care să asigure accesul la un serviciu universal de primă necesitate, pentru consumatorii din ansamblul rezidențial C.", decizia care încalcă prevederile legale în vigoare și drepturile sale de prestator de servicii în ansamblul rezidențial C. A mai precizat că această decizie a fost emisă fără a avea loc vreo discuție prealabilă legată de acest aspect, fără a fi sancționați sau avertizați asupra unor nereguli în alimentarea cu energie electrică în ansamblul rezidențial C. În continuare a motivat că societatea reclamantă își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării de proiecte imobiliare, iar în anul 1995 a început să construiască ansambluri rezidențiale în mai multe localități ale țării care au presupus și alimentarea cu energie electrică.

Pentru 6 dintre aceste ansambluri rezidențiale, conform soluției de racordare emise de operatorul principal de distribuție (E.), delimitarea patrimonială dintre acestea și reclamantă s-a făcut cu intrarea în ansamblu, rețelele electrice din interior până la contorul fiecărei locuințe fiind în proprietatea reclamantei. Astfel, se arată că pentru aceste ansambluri rezidențiale a devenit prestator de servicii, respectiv a început să distribuie și să revândă energie electrică beneficiarilor, iar pentru prestarea serviciului de distribuție s-a aprobat de către Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei tariful de distribuție prin Decizia nr. 2331 din 4 noiembrie 2008, iar revinderea energiei electrice se face la prețul mediu lunar de cumpărare a energiei electrice (Ordinul nr. 3/2007).

A mai arătat că a făcut numeroase demersuri pentru achiziționarea energiei electrice la un preț cât mai mic, astfel încât beneficiarii din ansamblurile rezidențiale să plătească o sumă cât mai mică pentru energia electrică. Din punct de vedere legal s-a motivat că distribuția este acea activitate de transport a energiei electrice prin rețele electrice de o anume tensiune, în vederea livrării acesteia către clienți, în timp ce furnizarea este activitatea de comercializare a energiei electrice. Spre deosebire de activitatea de furnizare a energiei electrice care este liberalizată de la 01 iulie 2007, piața de furnizare a energiei electrice fiind deschisă 100% (fiecare client având astfel posibilitatea de a-și alege în mod liber furnizorul), activitatea de distribuție este strict reglementată printr-o legislație specială.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, deținătorul unei rețele de distribuție a energiei electrice are obligația de a asigura accesul la rețeaua proprie prin folosirea acesteia de către consumatorii racordați pentru alimentarea lor cu energie electrică, conform cu reglementările Autorității Naționale de Reglementare a Energiei. Aceasta situație este reglementată prin prevederile „Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei", aprobată prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 3/2007.

Pârâta Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată. Mai întâi, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat capătului de cerere privind „suspendarea Deciziei nr. 834/2010 până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de fond". Prin precizarea cererii, făcută la 25 iunie 2010, reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 834/2010. La termenul din 25 iunie 2010, Curtea a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 834/2010, în baza art. 246 C. proc. civ., iar în acest fel, excepția autorității de lucru judecat a rămas fără obiect.

La 25 iunie 2010, în proces a intervenit, în interesul pârâtei, A.P.C., solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare, intervenienta a arătat că proprietarilor din ansamblul rezidențial C., li s-a facturat de către executantul SC I.D.C. SA energia electrică, de la darea în folosință a ansamblului și până la data de 1 aprilie 2010, la un preț mai mare decât cel plătit de consumatorii casnici din România, acest lucru constituind discriminare. Mai mult prețurile practicate de constructorul imobilelor pentru energia electrică nu au fost transparente, nu s-au publicat pe site-ul acestuia, nu le-au fost comunicate nici valorile și nici modul de calcul al acestora. În toată această perioadă ei nu au beneficiat de serviciul universal definit de art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană nr. 54/2003, prețurile nefiind nici rezonabile, nici ușor comparabile și nici nediscriminatorii.

Consideră că Decizia nr. 834/2010 vine în sprijinul consumatorilor de energie electrică din ansamblul C. reparând astfel discriminarea la care au fost supuși în perioada de la darea în folosință a ansamblului C. - ianuarie 2005 și până la data de 1 aprilie 2010. La termenul din 25 iunie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție. Prin Sentința civilă nr. 3117 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea precizată formulată de reclamanta SC „I.D.C." SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta A.P.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - prin Decizia nr. 834 din 25 martie 2010, emisă de pârâtă s-a dispus ca, începând cu 01 aprilie 2010, SC „E.D.M." SA, în calitatea sa de furnizor implicit pentru zona Muntenia, să asigure furnizarea energiei electrice la tarife reglementate pentru deținătorii de locuințe din incinta ansamblului rezidențial C. - în cauză sunt aplicabile mai multe reglementări interne și comunitare, respectiv art. 11 alin. (1), art. 11 alin. (2) lit. a), art. 49, art. 52, art. 57 lit. a) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 1428/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare a Energiei.

- în acest context normativ, a reținut prima instanță că piața de energie electrică din România este o piață complexă, cu trăsături particulare care, începând cu ianuarie 2007, de la momentul aderării României ca stat membru la Uniunea Europeană, este guvernată de legislația Uniunii Europene în domeniu, în acord cu principiul priorității dreptului comunitar asupra celui național.

- conform prevederilor art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind reguli comune pentru piața internă de electricitate și pentru abrogarea Directivei 96/92/CE „Statele membre garantează că toți consumatorii casnici și atunci când consideră adecvat, micile întreprinderi (adică întreprinderile cu mai puțin de 50 de salariați și o cifră de afaceri anuală sau un bilanț care nu depășește 10 milioane de euro) beneficiază de serviciile universale, și anume de dreptul de a li se furniza, pe teritoriul lor, energie electrică de o calitate bine definită, la prețuri rezonabile, ușor și clar comparabile și transparente. Pentru a se asigura furnizarea de servicii universale, statele membre pot numi un furnizor de ultimă instanță.

Statele membre impun întreprinderilor de distribuție obligația de a conecta consumatorii la rețeaua lor, în baza unor condiții și tarife stabilite în conformitate cu procedura definită la articolul 23 alineatul (2)" din Directivă. Mai mult, statele membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru protecția consumatorilor finali. - A constatat instanța de fond că în temeiul și în executarea dispozițiilor legale menționate, în baza raportului favorabil al departamentului de specialitate și pentru a îndeplini obligațiile impuse de Directiva europeană, președintele Autorității Naționale de Reglementare a Energiei a emis Decizia nr. 834/2010 pentru instituirea unor măsuri în vederea asigurării continuității alimentării cu energie electrică a deținătorilor de locuințe din ansamblul rezidențial C. Conform dispozițiilor actului administrativ contestat, începând cu data de 1 aprilie 2010 activitatea de furnizare a energiei electrice este asigurată de către SC E.E.M.

SA la tarife reglementate, la solicitarea expresă a consumatorilor, fără a restricționa dreptul acestora de exercitare a eligibilității.

Referitor la aplicabilitatea în speță a prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 3/2007 prin care s-a aprobat Metodologia de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei, instanța de fond a reținut că aceste prevederi se aplică exclusiv în situația în care cele trei părți, respectiv: distribuitorul principal, distribuitorul de platformă (reclamanta) și utilizatorii (consumatorii locuitori în ansamblul rezidențial C.) își exprimă acordul cu privire la semnarea contractelor specifice acestei spețe (contractul de distribuție și cel de furnizare a energiei electrice), or în acesta cauză nu sunt încheiate astfel de contracte.

Prin urmare, a apreciat prima instanță că decizia a cărei anulare se solicită nu încalcă prevederile Ordinului sus-menționat. Cu privire la existența unor debite restante către reclamantă s-a constatat faptul că se invocă incidența dispozițiilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 și ale Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 88/2009, deși aceste dispoziții sunt total străine cauzei. S-a mai reținut că între majoritatea persoanelor care dețin locuințe în ansamblul C. și reclamantă nu există perfectate contracte de furnizare a energiei electrice, circumstanță în care, până la emiterea Deciziei nr. 834/2010, aceste persoane nu aveau calitate de consumatori de energie electrică, în sensul conferit de Legea energiei electrice.

A concluzionat instanța de fond că prin emiterea Deciziei nr. 834/2010 având drept temei legal art. 52 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei a stabilit în sarcina SC E.E.M. SA dreptul de furniza energie la tarife reglementate pentru locuitorii din ansamblul rezidențial C., și nu obligația cum în mod greșit relevă reclamanta. De asemenea, furnizorul implicit este obligat să încheie contracte de furnizare cu consumatorii captivi situați în zona delimitată de licență (art. 49 din Legea energiei electrice), iar deținătorii de locuințe din ansamblul rezidențial C. se încadrează în noțiunea de consumatori captivi, circumstanță în care furnizorul implicit, SC E.E.M.

SA, are obligația legală de a încheia contracte de furnizare a energiei electrice, sub rezerva manifestării de voință expresă a consumatorilor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „I.D.C." SA. În motivarea cererii de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta SC „I.D.C." SA a arătat în esență următoarele: 1) - În ceea ce privește necesitatea aplicării legislației europene, respectiv a prevederilor art. 3 și alin. (5) din Directiva 2003/54/CE - arată recurentul că la momentul emiterii deciziei, locuitorii din ansamblul C. aveau asigurată alimentarea cu energie electrică, facturarea energiei electrice făcându-se cu respectarea Ordinului nr. 3/2007 emis de Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei în temeiul Legii energiei electrice, în acord cu prevederile Directivei 2003/54/CE.

Prin urmare nu se pune problema neasigurării furnizării unor servicii universale. 2) - Referitor la furnizorul de ultimă instanță, se arată că acesta a fost în mod eronat reținut de instanța de fond ca fiind consacrat în legislația națională sub denumirea de furnizor implicit. Atât în Directiva 2003/54/CE și Directiva 2009/72/CE cât și în Regulamentul de furnizare (H.G. nr. 1007/2004) se vorbește de serviciul universal în strânsă legătură cu furnizorul de ultimă opțiune. Ordinul Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 14/2007 este emis tocmai pentru a preveni situațiile în care consumatorii nu beneficiază de serviciile universale și pentru a garanta dreptul consumatorilor de a fi alimentați cu energie electrică la un nivel de calitate stabilită de autoritatea competentă.

3) - Arată recurentul că adresa Direcției Generale Energie și Transport a Comisiei Europene, invocată de instanța de fond are ca obiect „Racordarea” la rețeaua electrică și nu încheierea contractului de furnizare a energiei electrice. 4) - Consideră recurentul că aplicabilitatea Ordinului nr. 3/2007 în privința ansamblului C. rezultă din mai multe adrese iar în art. 11 din Legea nr. 13/2007 se prevede că Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei stabilește reglementări cu caracter obligatoriu. Ordinul Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 3/2007 nu se aplică doar dacă „distribuitorul principal, distribuitorul de platformă și utilizatorii își exprimă acordul cu privire la semnarea contractelor specifice”.

5) - De asemenea se arată că este eronată susținerea instanței de fond privind inaplicabilitatea Regulamentului de furnizare și a Ordinului nr. 88/2009 cu privire la debitele restante. Astfel art. 43 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3/2007 prevede în mod expres că beneficiarul nu poate schimba furnizorul dacă are datorii către prestator legate de plata energiei electrice și/sau a serviciului de distribuție decât dacă debitele sunt preluate de noul furnizor. Se arată în acest sens că recurentul a făcut numeroase demersuri către Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei cât și către beneficiarii din ansamblu pentru intrarea în legalitate prin încheierea contractelor și plata datoriilor către I.D.C.

6) - A mai arătat recurentul că prevederile art. 49 din Legea nr. 13/2007 - nu sunt aplicabile întrucât de la data deschiderii totale a pieței noțiunea de „consumator captiv” nu mai este aplicabilă putând vorbi doar de consumatori beneficiari de serviciu universal; conform Ordinului nr. 3/2007 beneficiarii sunt de tip captiv/de tip casnic, deci nu avem beneficiari consumatori captivi cărora să le fie aplicabile prevederile art. 49; art. 37 din Ordinul nr. 3/2007 prevede doar posibilitatea ca un consumator „de tip eligibil” să aleagă un alt furnizor decât prestatorul doar contract de distribuție. Solicită recurentul, în consecință admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul acțiunii și anulării în tot a Deciziei Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 834 din 25 martie 2010. Pârâta intimată Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei și A.P.C.

- intervenientă au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, sentința fiind legală și temeinică. Pârâta intimată Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei a invocat de asemenea excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu respectiv excepția dovezii calității de reprezentant a recurentului reclamant. La termenul de judecată din 12 aprilie 2011, reprezentantul recurentei reclamante a depus la dosar împuternicirea legală din partea președintelui societății și în aceste împrejurări, intimata pârâtă a renunțat la excepția lipsei dovezii de reprezentant a semnatarului recursului promovat, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

Analizând cererea de recurs, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: - În ceea ce privește primul motiv de recurs, se reține că nu sunt susținute cele arătate de recurent în sensul că locuitorii din ansamblul C. aveau asigurată alimentarea cu energie electrică, întrucât există la dosar numeroase petiții către pârâta intimată Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei precum și de către Comisia Europeană - Direcția Generală Energie și Transport, prin care consumatorii reclamă faptul că, au loc dese întreruperi ale furnizării energiei electrice, aceasta din urmă fiind furnizată la prețuri mai mari decât cele aplicate consumatorilor casnici, solicitând Autorității Naționale de Reglementare a Energiei emiterea unei decizii în scopul de a fi preluați de furnizorul implicit pentru a avea acces la tarife reglementate pentru energia electrică deoarece sunt supuși unor abuzuri din partea dezvoltatorului de proiect.

În mod corect a reținut instanța de fond aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 3 alin. (3) și (5) din Directiva Europeană nr. 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 în baza căreia intimata pârâtă a emis Decizia Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 834/2010 pentru instituirea unor măsuri în vederea asigurării continuității alimentării cu energie electrică a deținătorilor de locuințe din ansamblul C. - pentru a îndeplini. - Al doilea motiv de recurs nu este fondat. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 pct. 26 și art. 49 din Legea energiei electrice, în ceea ce privește furnizorul implicit.

Rezultă că în primul rând această noțiune este consacrată de legislația națională și în al doilea rând în mod corect a apreciat instanța fondului că sunt aplicabile actului contestat prevederile legale referitoare la serviciul universal și furnizorul implicit - în acest sens fiind și adresa Direcției Generale de Transport a Comisiei Europene. - Al treilea motiv de recurs - reprezintă o susținere neconformă cu realitatea. Din cererile adresate Comisiei Europene - Direcția Generală Energie și Transport, din corespondența A.P.C. cu oficiali ai Comisiei Europene rezultă că aceștia din urmă reclamă faptul că sunt șantajați și amenințați în permanență cu sistarea furnizării de energie electrică pentru a obține semnarea unor contracte care nu sunt în interesul acestora, care nu le asigură accesul la un serviciu universal și garantarea furnizării cu electricitate a consumatorilor și accesul la un tarif reglementat.

4) În privința aplicabilității Ordinului nr. 3/2007, se reține că susținerile recurentei nu au nicio relevanță întrucât acesta se aplică în situația în care distribuitorul principal, distribuitorul de platformă și utilizatorii își exprimă acordul cu privire la semnarea contractului de distribuție și furnizare a energiei electrice, ori tocmai acest lucru este solicitat și reclamat de locuitorii din ansamblul C. 5) De asemenea, referitor la inaplicabilitatea în mod eronat a prevederilor Ordinului Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 88/2009 cu privire la debitele restante - se reține că în cauză nefiind încheiate contracte de furnizare a energiei electrice nu pot fi invocate prevederile art. 43 din Regulament, nefiind vorba de schimbarea unui furnizor cu altul.

În altă ordine de idei plata datoriilor restante este unul din motivele reclamate de A.P.C., consumatorii contestând veridicitatea acestuia iar recurenta reclamantă neputând face dovada acestor cheltuieli/penalități, această situație urmând a se rezolva pe calea unor litigii diferite. 6) Nici ultimul motiv de recurs nu este fondat. Astfel potrivit art. 49 din Legea nr. 13/2007 furnizorul implicat este obligat să încheie contracte de furnizare cu consumatorii captivi situați în zona delimitată de licență. Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 103/2009 reglementează tarifele la energia electrică livrată de furnizorii impliciți și furnizorii de ultimă opțiune consumatorilor captivi, alții decât cei casnici și cei asimilați consumatorilor casnici.

Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 133/2008 stabilește de asemenea principiile: de determinare a coșului de achiziție al furnizorilor pentru energia electrică consumatorilor captivi, de determinare a grilelor tarifare reglementate de consumatorii captivi, de determinare a prețului mediu de vânzare a energiei electrice la consumatorii captivi. Rezultă deci că există în continuare reglementată în legislația națională noțiunea de consumator captiv.

Conform art. 3 pct. 14 din Legea energiei electrice consumatorul captiv este definit ca fiind „consumatorul de energie electrică care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul". Neavând încheiate contracte de furnizare energie electrică cu consumatorii ansamblului C., aceștia nu puteau să-și aleagă furnizorul de energie electrică, existând elemente de amenințare și șantaj pentru încheierea contractului de furnizare energie electrică în condiții neacceptate de consumatorii ansamblului C. și prin urmare aceștia nu erau consumatori eligibili - erau consumatori captivi. În conformitate cu Decizia nr. 834 din 25 martie 2010 SC E.E.M. în calitatea sa de furnizor implicit va asigura furnizarea energiei electrice la tarife reglementate pentru deținătorii de locuințe din ansamblul rezidențial C., în calitate de consumatori, la solicitarea acestora - aceștia devenind consumatori eligibili.

Față de cele arătate mai sus, întrucât nu există în cauză motive care să atragă casarea sau modificarea sentinței civile recurate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC „I.D.C." SA, împotriva Sentinței civile nr. 3117 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.