ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4430/2011

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 18 mai 2010, P.L. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea în totalitate a actului administrativ (titlului de despăgubire) - decizia nr. 10176/FF din 07 decembrie 2009 și obligarea, în principal, a pârâtului la emiterea unui nou titlu de despăgubire (decizie) pentru terenul în suprafață de 0,72 ha, în sumă de 57.600 euro și, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unui nou titlu de despăgubire pentru terenul menționat, reprezentând diferența de valoare dintre suma de 57.600 euro și suma de 37.235 RON stabilită prin titlul contestat.

A solicitat, totodată, suspendarea actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În continuare, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune materiale ce constă în nefolosința terenului ocupat, pentru perioada de 20 de ani, respectiv contravaloarea recoltei care s-ar fi putut obține dacă era folosit terenul în litigiu sau unul similar și la plata sumei de 3.000 euro reprezentând daune morale pentru suferința psihică și fizică cauzată de imposibilitatea de a se folosi de proprietatea asupra terenului, ocupat timp de 20 de ani de pârât, fără drept, cât și de perioada de timp în care acesta nu a soluționat într-un termen rezonabil problema despăgubirii sale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 273/F/Ca din 09 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba lulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu și, în consecință, a declinat capătul 4 din cererea introductivă de instanță, respectiv cererea în pretenții formulată de reclamantul P.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Judecătoriei Hațeg. S-a reținut că instanța a fost învestită, urmare disjungerii din dosar a capătului 4 din cerere, cu o acțiune în despăgubiri, respectiv pretenția de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale și cea de 3.000 euro cu titlu de daune morale.

S-a constatat că aceste despăgubiri sunt independente de cererea principală, neconstituind o consecință a anulării actului administrativ contestat, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea cu respectivul obiect este una cu caracter incidental, pentru care poate opera prorogarea de competență, dacă nu se încalcă normele de competență materială. Sub aspect material însă, competența de soluționare a acestor cereri revine instanțelor de drept comun, în speță judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., astfel că nu poate opera prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17 din cod. Judecătoria Hațeg, prin sentința civilă nr. 162 din 17 februarie 2011 a. admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hațeg, ridicată din oficiu de instanță.

A declinat, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii formulată de reclamant. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă pentru a hotărî asupra conflictului. S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat patru solicitări, iar capătul 4, cu a cărui soluționare a fost învestită, prin declinare, Judecătoria Hațeg are drept obiect o cerere de acordare a unor despăgubiri pentru nefolosirea, timp de 20 de ani, a terenului ocupat, precum și pentru nesoluționarea de către pârât, într-un termen rezonabil a cererii reclamantului.

Stabilirea competenței de soluționare a cauzei, atunci când reclamantul își valorifică, prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe pretenții se face în conformitate cu dispozițiile art. 17 C. proc. civ., din economia cărora rezultă că instanța competentă să rezolve capătul principal se va pronunța și asupra celorlalte capete chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competența altor instanțe. Prin chiar hotărârea de declinare a competenței, Curtea de Apel Alba lulia a calificat drept incidental capătul de cerere nr. 4, astfel încât în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ. potrivit cărora prorogarea legală de competență operează și în privința cererilor incidentale ca și cazul celor accesorii.

Mai mult, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Curții de Apel Alba lulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în considerarea argumentelor ce succed: Acțiunea formulată de P.L. are ca obiect, în principal, anularea actului administrativ - titlu de despăgubire, reprezentat de decizia nr. 10176/FF din 07 decembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și obligarea pârâtului Statul Român la emiterea unui nou titlu de despăgubire în sumă de 57.600 euro.

Prin aceeași acțiune, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor sume reprezentând daune materiale rezultate din lipsa folosinței terenului în litigiu și contravaloarea beneficiului nerealizat, precum și daune morale pentru nerezolvarea într-un termen rezonabil a cererii sale. Conflictul de competență vizează soluționarea capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale și morale, disjuns din acțiunea principală.

Chiar dacă aceste despăgubiri nu constituie strict o consecință a anulării actului administrativ contestat, la stabilirea competenței de soluționare a cauzei, atunci când reclamantul își valorifică, prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe pretenții, urmează a se avea în vedere instanța competentă să rezolve capătul principal, aceasta urmând a se pronunța și asupra celorlalte capete chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competența altor instanțe. În speță, se reține că respectivul capăt de cerere este unul subsecvent acțiunii principale, cauza supusă judecății reprezentând un litigiu unitar, nesusceptibil a fi soluționat de către instanțe diferite. Această soluție răspunde și cerinței unei bune administrări a justiției, care impune o judecată unitară dată fiind legătura dintre capetele de cerere.

În considerarea celor ce preced, competența soluționării acțiunii revine Curții de Apel Alba lulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba lulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.