ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin decizia penală nr. 287 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-revizuent C.A. împotriva sentinței penale nr. 713 din 15 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București (Dosar nr. 3570/4/2012) în favoarea Curții de Apel București. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 3570/4/2012, în baza art. 403 C. proc.

pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. cu privire la sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, a fost înaintată acestei instanțe cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. cu privire la sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București. În motivarea cererii de revizuire, petentul a susținut, în esență, că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a). S-a arătat că au fost descoperite înscrisuri noi, ce nu au fost cunoscute de către instanțe la data soluționării cauzei.

Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava în Dosarul nr. 259/2011. Împotriva acestei soluții, petentul a formulat o altă cerere de revizuire, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011, sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București.

În motivarea cererii de revizuire ce a constituit obiectul acelui dosar, petentul a arătat, în esență, că au apărut probe noi după pronunțarea sentinței penale mai sus menționate în sensul că alta a fost componența comisiei de disciplină care a hotărât sancționarea sa, deși în înscrisurile depuse la dosarul cauzei hotărârea a fost semnată de cu totul alte persoane. De asemenea, aceeași a fost situația în ceea ce a privit persoana care a întocmit raportul de incident și, totodată, că din Dosarul nr. 11091/4/2011 au fost sustrase mai multe înscrisuri. Cu ocazia soluționării cauzei, instanța a reținut că susținerea revizuentului că alte persoane ar fi întocmit hotărârea de disciplină și altă persoană ar fi întocmit raportul de incident din data de 03 februarie 2011 nu s-a încadrat în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc.

pen. rap. la art. 394 lit. c) C. proc. pen., pentru că nu există vreo hotărâre judecătorească sau vreo ordonanță a procurorului prin care să se fi constatat eventualele falsuri învederate de către revizuient, neexistând vreo imposibilitate de a se pronunța în acest sens de către parchet în faza urmăririi penale. De asemenea, revizuientul a susținut că mai multe înscrisuri au fost sustrase din Dosarul nr. 11091/4/2011 nu au fost dovedite la dosarul cauzei în condițiile art. 395 C. proc. pen., menționat mai sus, neexistând vreo imposibilitate de a se pronunța în acest sens de către parchet în faza urmăririi penale.

În ceea ce privește descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul pronunțării primei hotărâri instanța a reținut că toate înscrisurile menționate în Dosarul nr. 11091/4/2011 au fost neschimbate la acest moment, revizuientul, neînvederând vreo faptă sau împrejurare nouă ce nu ar fi fost cunoscută la pronunțarea sentinței penale nr. 1731 din 29 iunie 2011, dorind doar prelungirea materialului probator, lucru imposibil de realizat în procedura revizuirii conform alineatului art. 394 lit. a) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale nr. 905 din 22 noiembrie 2011, sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București, petentul a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeind-o pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. În baza art. 403 alin. (1), (3) C. proc. pen., instanța de fond a examinat dacă cererea de revizuire a fost formulată în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror a rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii. Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În ceea ce privește cazul de la litera a) este necesar ca elementele noi să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, iar în ceea ce privește cazurile de la lit. b), c) și d) este necesar ca acestea să fi dus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice sau nelegale.

De asemenea, revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care evocă fondul. O astfel de cale de atac nu poate privi decât hotărârile judecătorești prin care se soluționează fondul unei cauze penale, neputându-se exercita aceasta cale de atac cu privire la sentințele prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de revizuire, sentință ce nu are nicio legătură cu soluționarea pe fond a unei cauze penale. Chiar dacă s-ar fi lăsat deoparte acest motiv de inadmisibilitate al acestei cereri și s-a considerat că petentul a dorit, de fapt, tot revizuirea sentinței penale nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București, instanța de fond a considerat că și o astfel de cerere ar fi tot inadmisibilă.

În acest sens s-a observat că art. 403 alin. (3 1 ) C. proc. pen. a prevăzut că o a doua cerere de revizuire întemeiată pe aceleași considerente ca o alta care a fost anterior respinsă, este la rândul ei inadmisibilă. Față de cele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 403 alin. (3 1 ) C. proc. pen., în baza art. 403 C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe penale, a formulat recurs revizuentul C.A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale și, pe fond, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de revizuire. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Tribunalul a constatat că excepția de necompetență materială a Tribunalului București în soluționarea prezentului recurs, invocată de reprezentantul Ministerului Public a fost fondată, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Jilava, sentința fiind definitivă, conform art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006. Împotriva acestei sentințe, petentul C.A. a formulat revizuire, respinsă prin sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Împotriva acestei sentințe, a formulat cerere de revizuire petentul C.A., fiind respinsă prin sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, împotriva căreia petentul a formulat recursul care a constituit obiectul prezentei cauze. Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., Tribunalul judecă ca instanță de recurs, recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia masurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., Curtea de apel judecă instanță de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii in prima instanță, cu excepția celor date în competența Tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. În consecință, Curtea de apel are o competență generală în judecarea recursurilor, iar Tribunalul are o competență specială, de excepție, limitată la materiile expres prevăzute de art. 27 pct. 3 C. proc. pen. Or, Tribunalul nu a avut competența de a judeca un recurs împotriva unei sentințe de revizuire a unei sentințe de revizuire a unei hotărâri pronunțate de judecătorie, prin care s-a respins contestația formulată de petentul condamnat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, nefiind inclusă în enumerarea limitativă prevăzută de dispozițiile invocate.

Prin urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală. 2. Prin decizia penală nr. 1226/R din 18 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 42 alin. (1) rap. la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competența de judecare a recursului declarat de revizuientul C.A. în favoarea Tribunalului București și, prin aceeași hotărâre, constatând conflict negativ de competență, potrivit art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. În considerentele hotărârii, se arată că deși Tribunalul București a avut în vedere disp. art. 27 pct. 3 C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin art. 18 din Legea nr. 202/2010, a ignorat faptul că hotărârea împotriva căreia recurentul a formulat cererea de revizuire și ulterior, recurs, este pronunțată în materia executării hotărârilor penale, situație în care, potrivit art. 27 pct. 2 C. proc.

pen., competența de soluționare a recursului revine instanței Tribunalului. S-a arătat că nu interesează dacă recurentul a formulat mai multe cereri de revizuire, ci obiectul cauzei ce a declanșat raportul litigios de drept penal, hotărârea inițială fiind sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația condamnatului C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava în Dosarul nr. 259/2011. Curtea a subliniat că este limpede că ne aflăm în materia executării hotărârii penale, situație în care, calea de atac a recursului, este de competența instanței Tribunalului, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc.

pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția I penală, și Curtea de Apel București, secția I penală, cu privire la competența de soluționare a recursului formulat de recurentul revizuient C.A. împotriva sentinței penale nr. 713/F din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 București, expune: În prezenta cauză recursul promovat de revizuientul C.A. privește sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012, sentință penală prin care Judecătoria Sector 4 București, în conformitate cu art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de același condamnat împotriva sentinței penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București.

Inițial, petentul condamnat formulase contestație împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava (Dosar nr. 259/2011), iar prin sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 Judecătoria Sector 4 București, îi respinsese contestația. Împotriva acestei sentințe, condamnatul a înțeles să formuleze cerere de revizuire, respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă prin sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 (sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București).

În fine, și împotriva acestei ultime sentințe penale, același condamnat a formulat o nouă cerere de revizuire, respinsă ca inadmisibilă prin sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 București, iar în împrejurarea în care condamnatul a promovat recurs s-a născut conflictul negativ de competență, Tribunalul București și Curtea de Apel București declinându-și reciproc competența cu privire la soluționarea recursului. În adevăr, art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

statuează cu privire la competența Tribunalului ca instanță de recurs prin aceea că judecă recursurile pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. În speța de față, hotărârea împotriva căreia condamnatul a înțeles să formuleze repetate cereri de revizuire, ulterior recurs a fost pronunțată în materia executării hotărârii penale, astfel încât corecta interpretare a normelor invocate determină concluzia că soluționarea recursului revine Tribunalului București.

În concret, hotărârea ce a declanșat promovarea cererilor de revizuire, ulterior a prezentului recurs de către condamnatul C.A. a purtat asupra unei contestații formulate de acesta împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepsei privative de libertate, anume sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor cu închisoarea (Dosar nr. 259/2011). Or, în situația în care materia este aceea a executării pedepsei, disp. art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 5 din Legea nr. 202/2010, sunt incidente în cauză.

Interpretând în mod eronat normele de competență, Tribunalul București a stabilit că nu are competența de judeca un recurs împotriva unei sentințe de revizuire a unei sentințe de revizuire, privind o hotărâre pronunțată de judecătorie, motivând că un asemenea atribut de competență nu estre inclus în enumerarea limitativă prevăzută de dispozițiile invocate. În analiza sa superficială, Tribunalul București a omis a observa că deplina competență îi era conferită chiar de chiar disp. art. 28 pct. 3 C. proc. pen., modificat – dispoziții pe care, de altfel, le-a invocat, însă într-un sens greșit – prin aceea că stabilesc cu privire la competență, ca instanță de recurs a Tribunalului în materia executării hotărârilor penale.

Pe de altă parte, invocarea prevederilor art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., ce ar da în competența Curții de apel, soluționarea unui astfel de recurs, precum și cel promovat în cauza de față și motivarea, potrivit căreia curtea de apel are o competență generală în judecarea recursurilor, iar Tribunalul o competență specială de excepție, nu poate fi primită, atâta timp cât situația ce se impune a fi rezolvată (soluționarea recursului formulat de condamnatul C.A. împotriva sentinței penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 București) era expres prevăzută în materiile reglementate în art. 27 pct. 3 C. proc. pen. În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul C.A.

în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul C.A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2012.