ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

2012 a Tribunalului București, secția I penală, a fost admisă excepția

necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de

soluționare a recursului declarat de recurentul-revizuent C.A. împotriva sentinței

penale nr. 713 din 15 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4

București (Dosar nr. 3570/4/2012) în favoarea Curții de Apel București. În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de

stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul București a constatat următoarele:

Prin sentința penală

nr. 713 din 15 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București,

în dosarul penal nr. 3570/4/2012, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă

ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. cu privire

la sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4

București.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin adresa Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sector 4 București, a fost înaintată acestei instanțe cererea de

revizuire formulată de revizuentul C.A. cu privire la sentința penală nr. 2905

din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București.

În motivarea cererii

de revizuire, petentul a susținut, în esență, că este incident cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a). S-a arătat că au fost

descoperite înscrisuri noi, ce nu au fost cunoscute de către instanțe la data

soluționării cauzei.

Prin referatul

întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, s-a

solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin sentința penală

nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București, a fost respinsă,

ca nefondată, contestația formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii

nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată de judecătorul delegat pentru

executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava

în Dosarul nr. 259/2011.

Împotriva acestei

soluții, petentul a formulat o altă cerere de revizuire, ce a fost respinsă ca

inadmisibilă, prin sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011, sentință ce

a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a

Tribunalului București. În motivarea cererii de revizuire ce a constituit

obiectul acelui dosar, petentul a arătat, în esență, că au apărut probe noi

după pronunțarea sentinței penale mai sus menționate în sensul că alta a fost

componența comisiei de disciplină care a hotărât sancționarea sa, deși în

înscrisurile depuse la dosarul cauzei hotărârea a fost semnată de cu totul alte

persoane. De asemenea, aceeași a fost situația în ceea ce a privit persoana

care a întocmit raportul de incident și, totodată, că din Dosarul nr.

11091/4/2011 au fost sustrase mai multe înscrisuri. Cu ocazia soluționării

cauzei, instanța a reținut că susținerea revizuentului că alte persoane ar fi

întocmit hotărârea de disciplină și altă persoană ar fi întocmit raportul de

incident din data de 03 februarie 2011 nu s-a încadrat în condițiile art. 395

alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 394 lit. c) C. proc. pen., pentru că nu

există vreo hotărâre judecătorească sau vreo ordonanță a procurorului prin care

să se fi constatat eventualele falsuri învederate de către revizuient,

neexistând vreo imposibilitate de a se pronunța în acest sens de către parchet

în faza urmăririi penale.

De asemenea, revizuientul

a susținut că mai multe înscrisuri au fost sustrase din Dosarul nr. 11091/4/2011

nu au fost dovedite la dosarul cauzei în condițiile art. 395 C. proc. pen., menționat

mai sus, neexistând vreo imposibilitate de a se pronunța în acest sens de către

parchet în faza urmăririi penale. În ceea ce privește descoperirea unor fapte sau

împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul pronunțării primei

hotărâri instanța a reținut că toate înscrisurile menționate în Dosarul nr. 11091/4/2011

au fost neschimbate la acest moment, revizuientul, neînvederând vreo faptă sau împrejurare

nouă ce nu ar fi fost cunoscută la pronunțarea sentinței penale nr. 1731 din 29

iunie 2011, dorind doar prelungirea materialului probator, lucru imposibil de realizat

în procedura revizuirii conform alineatului art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

sentinței penale nr.

905 din 22 noiembrie 2011, sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală

nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București, petentul a formulat prezenta

cerere de revizuire, întemeind-o pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

În baza art. 403

alin. (1), (3) C. proc. pen., instanța de fond a examinat dacă cererea de revizuire

a fost formulată în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în

cursul cercetării efectuate de procuror a rezultat date suficiente pentru admiterea

în principiu a cererii.

Astfel, potrivit art.

394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate

fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat

acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia. În ceea ce privește cazul de la litera a) este necesar ca elementele noi

să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, iar în ceea ce privește

cazurile de la lit. b), c) și d) este necesar ca acestea să fi dus la pronunțarea

unei hotărâri netemeinice sau nelegale.

De asemenea, revizuirea

este o cale

extraordinară

de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care

evocă fondul. O astfel de cale de atac nu poate privi decât hotărârile judecătorești

prin care se soluționează fondul unei cauze penale, neputându-se exercita aceasta

cale de atac cu privire la sentințele prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă

cerere de revizuire, sentință ce nu are nicio legătură cu soluționarea pe fond a

unei cauze penale.

Chiar dacă s-ar fi lăsat

deoparte acest motiv de inadmisibilitate al acestei cereri și s-a considerat că

petentul a dorit, de fapt, tot revizuirea

sentinței penale nr. 1731 din 29 iunie 2011 a

Judecătoriei Sector 4 București, instanța de fond a considerat că și o astfel de

cerere ar fi tot inadmisibilă. În acest sens s-a observat că art. 403 alin. (3

1

)

C. proc. pen. a prevăzut că o a doua cerere de revizuire întemeiată pe aceleași

considerente ca o alta care a fost anterior respinsă, este la rândul ei inadmisibilă.

Față de cele arătate,

având în vedere și dispozițiile art. 403 alin. (3

1

) C. proc. pen., în

baza art. 403 C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe

penale, a formulat recurs revizuentul C.A., solicitând

admiterea recursului formulat,

casarea sentinței

penale și,

pe fond, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de revizuire.

Examinând sentința recurată

prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul a constatat că excepția de necompetență materială

a Tribunalului București în soluționarea prezentului recurs, invocată de reprezentantul

Ministerului Public a fost fondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală

nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă,

ca nefondată, contestația formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii

nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea

pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Jilava, sentința fiind definitivă,

conform art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006.

Împotriva acestei sentințe,

petentul C.A. a formulat revizuire, respinsă prin sentința penală nr. 2905 din

22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Împotriva acestei sentințe,

a formulat cerere de revizuire petentul C.A., fiind respinsă prin sentința penală

nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, împotriva căreia

petentul a formulat recursul care a constituit obiectul prezentei cauze.

Potrivit art. 27 pct.

3 C. proc. pen., Tribunalul judecă

ca instanță de recurs, recursurile împotriva sentințelor

pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a

acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și

recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia masurilor

preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale

pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării,

precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Pe de altă parte, potrivit

art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., Curtea de apel judecă instanță de recurs,

recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii in prima instanță,

cu excepția celor date în competența Tribunalului, precum și în alte cazuri anume

prevăzute de lege. În consecință, Curtea de apel are o competență generală în judecarea

recursurilor, iar Tribunalul are o competență specială, de excepție, limitată la

materiile expres prevăzute de art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

Or, Tribunalul nu a avut

competența de a judeca un recurs împotriva unei sentințe de revizuire a unei sentințe

de revizuire a unei hotărâri pronunțate de judecătorie, prin care s-a respins contestația

formulată de petentul condamnat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat

pentru executarea pedepselor privative de libertate, nefiind inclusă în enumerarea

limitativă prevăzută de dispozițiile invocate.

Prin urmare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală.

nr. 1226/R din 18 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul

art. 42 alin. (1) rap. la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competența de

judecare a recursului declarat de revizuientul C.A. în favoarea Tribunalului București

și, prin aceeași hotărâre, constatând conflict negativ de competență, potrivit

art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție,

în vederea soluționării acestuia.

În considerentele hotărârii,

se arată că deși Tribunalul București a avut în vedere disp. art. 27 pct. 3 C.

proc. pen., așa cum au fost modificate prin art. 18 din Legea nr. 202/2010, a ignorat

faptul că hotărârea împotriva căreia recurentul a formulat cererea de revizuire

și ulterior, recurs, este pronunțată în materia executării hotărârilor penale, situație

în care, potrivit art. 27 pct. 2 C. proc. pen., competența de soluționare a recursului

revine instanței Tribunalului. S-a arătat că nu interesează dacă recurentul a formulat

mai multe cereri de revizuire, ci obiectul cauzei ce a declanșat raportul litigios

de drept penal, hotărârea inițială fiind sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011

a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația

condamnatului C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 pronunțată de

judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul

București - Jilava în Dosarul nr. 259/2011.

Curtea a subliniat că

este limpede că ne aflăm în materia executării hotărârii penale, situație în care,

calea de atac a recursului, este de competența instanței Tribunalului, potrivit

art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București,

secția I penală, și Curtea de Apel București, secția I penală, cu privire la competența

de soluționare a recursului formulat de recurentul revizuient C.A. împotriva sentinței

penale nr. 713/F din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 București, expune:

În prezenta cauză recursul

promovat de revizuientul C.A. privește sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012,

sentință penală prin care Judecătoria Sector 4 București, în conformitate cu

art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată

de același condamnat împotriva sentinței penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a

Judecătoriei Sector 4 București.

Inițial, petentul condamnat

formulase contestație împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată

de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul

București - Jilava (Dosar nr. 259/2011), iar prin sentința penală nr. 1731 din 29

iunie 2011 Judecătoria Sector 4 București, îi respinsese contestația.

Împotriva acestei sentințe,

condamnatul a înțeles să formuleze cerere de revizuire, respinsă, de asemenea, ca

inadmisibilă prin sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 (sentință rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București).

În fine, și împotriva

acestei ultime sentințe penale, același condamnat a formulat o nouă cerere de revizuire,

respinsă ca inadmisibilă prin sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei

Sector 4 București, iar în împrejurarea în care condamnatul a promovat recurs s-a

născut conflictul negativ de competență, Tribunalul București și Curtea de Apel

București declinându-și reciproc competența cu privire la soluționarea recursului.

În adevăr, art. 27

pct. 3 C. proc. pen. statuează cu privire la competența Tribunalului ca instanță

de recurs prin aceea că judecă recursurile pronunțate de judecătorii

privind infracțiunile

pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă

a persoanei vătămate, precum și recursurile în materia măsurilor preventive, a liberării

provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii

în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri

anume prevăzute de lege.

În speța de față, hotărârea

împotriva căreia condamnatul a înțeles să formuleze repetate cereri de revizuire,

ulterior recurs a fost pronunțată în materia executării hotărârii penale, astfel

încât corecta interpretare a normelor invocate determină concluzia că soluționarea

recursului revine Tribunalului București.

În concret, hotărârea

ce a declanșat promovarea cererilor de revizuire, ulterior a prezentului recurs

de către condamnatul

C.A.

a purtat asupra unei contestații formulate de acesta împotriva unei încheieri a

judecătorului delegat pentru executarea pedepsei privative de libertate, anume sentința

penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 București, prin care a

fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie

2011, a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor cu închisoarea (Dosar

nr. 259/2011).

Or, în situația în care

materia este aceea a executării pedepsei, disp. art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin art. 18 pct. 5 din Legea nr. 202/2010, sunt incidente

în cauză.

Interpretând în mod eronat

normele de competență, Tribunalul București a stabilit că nu are competența de judeca

un recurs împotriva unei sentințe de revizuire a unei sentințe de revizuire, privind

o hotărâre pronunțată de judecătorie, motivând că un asemenea atribut de competență

nu estre inclus în enumerarea limitativă prevăzută de dispozițiile invocate.

În analiza sa superficială,

Tribunalul București a omis a observa că deplina competență îi era conferită chiar

de chiar disp. art. 28 pct. 3 C. proc. pen., modificat – dispoziții pe care, de

altfel, le-a invocat, însă într-un sens greșit – prin aceea că stabilesc cu privire

la competență, ca instanță de recurs a Tribunalului în materia executării hotărârilor

penale. Pe de altă parte, invocarea prevederilor art. 28

1

pct. 3 C.

proc. pen., ce ar da în competența Curții de apel, soluționarea unui astfel de recurs,

precum și cel promovat în cauza de față și motivarea, potrivit căreia curtea de

apel are o competență generală în judecarea recursurilor, iar Tribunalul o competență

specială de excepție, nu poate fi primită, atâta timp cât situația ce se impune

a fi rezolvată (soluționarea recursului formulat de condamnatul C.A. împotriva sentinței

penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 București) era expres

prevăzută în materiile reglementate în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

În virtutea considerentelor

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare

a cauzei privind pe revizuentul C.A. în favoarea Tribunalului București, instanță

căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe revizuentul C.A. în favoarea Tribunalului București,

instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie

2012.