ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5255/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 691/CA din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași a respins recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva încheierii de ședință din data de 24 iunie 2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în Dosarul nr. 14019/245/2007, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că între dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale și pricina în care s-a invocat excepția nu este nicio legătură. Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 150/45/2010, reclamantul A.V.

a solicitat anularea deciziei nr. 691/CA din 14 decembrie 2009, susținând că nu a primit citație pentru ziua în care s-a soluționat recursul prin decizia ce constituie obiectul contestației, că judecătorul O. se afla în conflict de interese față de această cauză deoarece a fost coleg la Tribunalul Iași cu judecătorul T.S., că cel puțin unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia nr. 691 s-a mai pronunțat anterior în aceeași cauză, cu același obiect și părți, pronunțând prima decizie din Dosarul nr. 14019/247/2007, ceea ce înseamnă că sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina fiind de competența altei instanțe de același grad. A mai susținut contestatorul că sunt aplicabile și prevederile art. 318 C. proc.

civ., deoarece încheierea din 24 iunie 2009 nu i-a fost comunicată în termenele prevăzute de art. 261 alin. (1) și art. 266 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța de recurs a omis să cerceteze acest motiv de modificare a încheierii atacate. A mai arătat contestatorul că instanța de recurs a apreciat greșit asupra problemei neconstituționalității prevederilor legale indicate în cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin decizia nr. 263/CA din 17 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut următoarele: - conform dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; - în ce privește cele două motive de contestație prevăzute de alin. (1) al art. 317 C. proc. civ., nu s-a constatat nici că nu s-ar fi îndeplinit legal procedura de citare cu recurentul A.V. pentru ziua când au avut loc dezbaterile judiciare din recurs în cauza în care s-a pronunțat decizia atacată cu prezenta contestație în anulare și nici că s-a pronunțat decizia respectivă cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Astfel, s-a constatat că din încheierea de ședință din data de 14 septembrie 2009, rezultă că după dezbateri, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, s-a prezentat recurentul A.V. căruia i s-a comunicat noul termen de judecată și motivul amânării. În această situație, Curtea a considerat că A.V. a luat termen în cunoștință, potrivit art. 153 alin. (1) și art. 96 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că a avut cunoștință de termenele ulterioare în fața instanței de recurs, astfel încât citarea nu a mai fost necesară. S-a mai reținut că, în prezenta cauză, nu este incident nici art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece aceste dispoziții se referă la situația hotărârilor care au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența.

Incompatibilitatea, abținerea sau recuzarea nu aparțin instituției de drept procesual referitoare la competența absolută a instanțelor judecătorești, necompetența absolută fiind precis definită prin dispozițiile art. 159 C. proc. civ. În continuare, instanța a analizat și incidența art. 318 C. proc. civ., constatând că nici ipotezele prevăzute de aceste text legal nu sunt îndeplinite în cauză. Astfel, critica referitoare la aprecierea greșită a instanței de recurs asupra legăturii dintre dispozițiile legale criticate ca fiind neconsțituționale și pricina în care s-a invocat excepția este o critică ce privește fondul cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate și nu poate fi examinată în cadrul contestației în anulare.

De asemenea, s-a apreciat neîntemeiată și critica referitoare la necomunicarea încheierii din data de 24 iunie 2010 atacată cu recurs, având în vedere că necomunicarea încheierii atacate cu recurs nu constituie motiv de modificare sau casare, ci o împrejurare care putea fi invocată pentru a obține amânarea judecării recursului în vederea pregătirii apărării. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A.V., invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ. Prin cererea de revizuire se menționează, în esență, faptul că decizia nr. 263/CA din 17 mai 2010 și nr. 691/CA din 14 decembrie 2009 au fost pronunțate în aceeași cauză, având aceleași părți și același obiect, fiind potrivnice deciziei nr. 514/CA din 17 noiembrie 2008, solicitându-se anularea celor pronunțate ulterior deciziei nr. 514/2008.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile legale invocate ca temei al acesteia, apreciază că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță”. Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., presupune deci, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența hotărârilor definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, fiind necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele autorității de lucru judecat, precum și condiția ca hotărârile să fie date în dosare diferite. Cu ocazia analizei cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci se verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În cauză, după cum se constată, prin decizia nr. 263/CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația în anulare formulată de A.V., privind decizia nr. 691/CA din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași. Prin decizia nr. 691/CA din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul formulat de A.V. împotriva Încheierii de ședință din 24 iunie 2009 a Tribunalului Iași. Prin decizia nr. 514/CA din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea recurentului A.V.

de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și s-a admis recursul aceluiași recurent împotriva încheierii din 03 septembrie 2008 a Tribunalului Iași, s-a casat încheierea și s-a trimis cauza Tribunalului Iași în vederea rejudecării cererii de sesizare a Curții Constituționale. După cum se constată, nu sunt îndeplinite condițiile menționate anterior pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Hotărârile apreciate ca fiind potrivnice de către revizuient nu îndeplinesc condiția de a avea același obiect. În consecință, Înalta Curte, în raport de considerentele expuse, va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.V., împotriva deciziei nr. 263/CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.