ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4064/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1 octombrie

2010, reclamantul B.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Uniunea

Națională a Barourilor din România, prin Consiliul Uniunii și Baroul Botoșani,

prin Consiliul acestui barou, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit.

b) Legea nr. 51/1995, să fie recunoscut dreptul său de a fi primit în cadrul

profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul Botoșani, în

tabloul avocaților definitivi.

Reclamantul a

solicitat obligarea pârâților să emită decizia pentru recunoașterea acestui

drept, precum și anularea deciziei din 8 iulie 2010 emisă de Baroul Botoșani și

a deciziei din 2010 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România prin

care a fost respinsă cererea sa de admitere în profesia de avocat cu scutire de

examen .

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâții au refuzat nejustificat să-i

recunoască dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen,

conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) Legea nr. 51/1995.

Reclamantul a mai

arătat că, deși a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru

admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen, pârâții nu au soluționat

în termen legal cererea formulată în acest sens la data de 9 aprilie 2010, ceea

ce reprezintă o abatere disciplinară, potrivit dispozițiilor art. 4, 6, 8 și

art. 15 lit. a) O.G. nr. 27/2002.

Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea ca nefondată, constatând că reclamantul a formulat cererea de primire

în profesia de avocat cu scutire de examen, înregistrată la Baroul Botoșani la

9 aprilie 2010, fără a depune și declarația expresă și explicită impusă de

prevederile art. 15 alin. (1) lit. h) Statutul profesiei de avocat.

Instanța de fond a

reținut că, potrivit acestei reglementări, cererea de primire în profesia de

avocat trebuie să fie însoțită de declarația expresă a persoanei, din care să

rezulte dacă a fost sau nu înscrisă într-un alt barou din România, iar față de

nedepunerea unei asemenea declarații, s-a apreciat că în mod legal pârâții au

emis deciziile din 8 iulie 2010 și din 2010 de respingere a cererii

reclamantului.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate,

în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziilor emise de pârâți și

recunoașterii dreptului său de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de

examen.

În primul motiv de

recurs s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor

formulate în temeiul art. 172 alin. (2) C. proc. civ., soluționând cauza în

contradictoriu cu pârâții pentru care nu s-au administrat dovezi privind

capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru încălcarea

principiului disponibilității părților în proces, principiului aflării

adevărului, principiului contradictorialității, principiului garantării

dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

În ultimul motiv de

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., recurentul a susținut că a fost greșit respinsă acțiunea sa pentru

neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. h) Statutul

profesiei de avocat, dat fiind că instanța de fond a fost sesizată să se

pronunțe cu privire la încălcarea de către pârâți a obligației impusă prin O.G.

nr. 27/2002 de a comunica în termen de 30 de zile de la data înregistrării un

răspuns la cererea depusă pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de

examen.

Recurentul a precizat

că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de a se constata

legalitatea cererilor de înscriere în alte barouri, nefiind relevant că

figurează deja înscris ca avocat definitiv al Baroului Bacău, întrucât Legea

nr. 51/1995 prevede obligația avocatului admis în cadrul unui barou de a

formula în termen de maximum 2 luni de la eliberarea deciziei de primire în

profesia de avocat a unei cereri de renunțare la starea de incompatibilitate.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond s-a

pronunțat asupra cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu părțile

indicate de recurentul-reclamant ca titulare ale raportului juridic dedus

judecății și a căror capacitate de exercițiu nu a fost contestată, astfel că în

mod neîntemeiat s-a susținut în recurs că au fost încălcate prevederile art.

172 alin. (2) C. proc. civ. prin omisiunea de administrare a unor dovezi

privind drepturile procesuale ale intimaților-pârâți.

Din actele dosarului

rezultă că recurentul-reclamant nici nu a formulat cereri în acest sens până la

soluționarea dosarului pe fondul cauzei.

Nefondat este și cel

de-al doilea motiv de recurs, constatându-se că instanța de fond s-a pronunțat

asupra tuturor cererilor formulate prin acțiune, cu respectarea principiului

disponibilității părților, principiului aflării adevărului, principiului

contradictorialității, principiului garantării dreptului la apărare și a

dreptului la un proces echitabil.

De altfel, această

critică nu a fost formulată în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc.

civ., nefiind indicate argumentele de fapt pentru care au fost încălcate

principiile de drept invocate de recurentul-reclamant și din acest motiv,

susținerile sale au caracter general și imprecis, fără referiri concrete la

cauza soluționată prin hotărârea atacată.

Recurentul a criticat

neîntemeiat și soluția dată pe fondul cauzei, deoarece s-a constatat în mod

judicios legalitatea celor două decizii contestate față de caracterul incomplet

al documentației depusă de acesta pentru primirea în profesia de avocat cu

scutire de examen.

Conform dispozițiilor

art. 15 alin. (1) lit. h) Statutul profesiei de avocat, cererea formulată de

persoana care dorește să fie primită în profesia de avocat va cuprinde și

declarația expresă că nu este sau nu a fost înscris într-un alt barou din

România, în caz contrar, urmând a se indica baroul, perioada, cauzele

retragerii sau încetării activității.

Recurentul-reclamant

nu a depus o asemenea declarație impusă de reglementarea cu caracter special

privind profesia de avocat, iar susținerea din recurs privind posibilitatea

renunțării la starea de incompatibilitate în termen de 2 luni de la data

primirii în profesie este fără relevanță întrucât se referă la o altă ipoteză

juridică și anume, la declarația impusă solicitantului de același statut la

art. 15 alin. (1) lit. f) cu privire la existența unuia din cazurile de

incompatibilitate prevăzute de art. 14 Legea nr. 51/1995.

Pentru considerentele

expuse, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

În baza prevederilor

art. 274 și art. 316 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentului la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON către intimata Uniunea

Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.V. împotriva sentinței nr. 253 din 22 noiembrie 2010

a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul la

500 RON, cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională a Barourilor

din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

septembrie 2011.