ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1279/2012

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei

l.Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.N., în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și pe E.N.E., în calitate de Președinte

a Autorității Naționale pentru Cetățenie, solicitând constatarea refuzului nejustificat

al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei romane și obligarea

pârâților atât la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române

în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței,

cât și la comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române în termen de

maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii , precum și programarea sa

pentru depunerea jurământului de credința față de țară în maxim 30 zile de la data

emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei romane.

În motivarea cererii

în fapt,reclamantul a susținut că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române

în data de 21 iulie 2010 la sediul secția consulară a Ambasadei României la Torino,

cererea sa nefiind soluționată până la data introducerii acțiunii, respectiv 16

noiembrie 2010.

Prin întâmpinare,

pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, și

N.E.E.

,

în calitate de Președinte a Autorității Naționale pentru cetățenie, au invocat excepția

prematurității cererii de chemare în judecată, iar pe fond au solicitat respingerea

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată

l.Hotărărea Curții

de Apel

Prin sentința

nr. 3246 din 6 mai 2011, Curtea de Apel București, a respins excepția prematurității

cererii și a admis cererea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și pe E.N.E.-Președinte a Autorității Naționale

pentru Cetățenie, obligând pârâta să soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei

române și să-i plătească reclamantului 1290,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția prematurității acțiunii

este neîntemeiată,având în vedere că până la data soluționării cauzei a fost depășit

termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,republicată,prin

raportare la data înregistrării cererii, susținerea pârâtelor potrivit căreia

Legea nr. 21/1991 modificată și republicată, nu prevede un termen de soluționare

a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare,

față de dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 fiind nefondată.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a constatat că nu are relevanță data înregistrării cererii la A.N.C.,

întrucât reclamantului nu i se poate opune durata procedurilor administrative pentru

a justifica nesoluționarea în termenul legal al cererii, iar potrivit art 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei ratificată de România, fiecare stat trebuie

să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea

păstrarea,pierderea cetățeniei sale,redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat

de cetățenie.

în cauză de către pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Împotriva sentinței

nr. 3246 din 6 mai 2011 a Curții de Apel București, a declarat recurs, în termenul

legal, pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

O primă critică

adusă hotărârii atacate se referă la încălcarea formelor de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susținând

că în mod greșit prima instanță nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind obligarea

pârâților la plata de penalități și nici nu a obligat reclamantul să achite taxa

de timbru aferentă acestui capăt de cerere.

În dezvoltarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea

primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât

cererea reclamantei a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie

abia în data de 27 septembrie 2010, iar acțiunea a fost introdusă în instanță la

data de 16 noiembrie 2010, înainte de împlinirea termenului de 5 luni.

De asemenea, recurenta

a susținut că termenul de 5 luni este unul de recomandare, nu unul obligatoriu,

iar depășirea acestuia nu poate fi imputată Autorității Naționale pentru Cetățenie.

A mai arătat recurenta

că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea ordinului, iar comunicarea

acestuia se va face solicitantului de îndată, de la data emiterii.

S-a mai arătat

că , în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâta să comunice reclamantei ordinul

de soluționare, în condițiile în care acest ordin nu a fost emis.

În susținerea

motivelor de recurs, recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a

obligat pârâta la a-l programa pe reclamant pentru depunerea jurământului de credință

față de țară, câtă vreme, potrivit art. 20 alin. (6) din Legea cetățeniei române,

misiunea diplomatică sau oficiul consular au competență exclusivă în procedura de

programare pentru depunerea jurământului de credință.

Concluzionând,

recurenta-pârâtă critică sentința de fond și sub aspectul acordării cheltuielilor

de judecată , în condițiile în care, în cauza dedusă judecății nu există elementele

necesare reținerii vreunei culpe procesuale în sarcina pârâtei.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 din C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

În speță, nu sunt

întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 C. proc. civ., în vederea casării

sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt

în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

În cauza dedusă

judecății, reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere de redobândire a cetățeniei

române în data de 21 iulie 2010 manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei

române, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1991, însă răspunsul primit

a fost că dosarul se află în lucru.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat recurenta-pârâtă,

acesta este nefondat, în cauză nefiind încălcate de formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității, întrucât astfel cum s-a reținut în practicaua sentinței

atacate, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâților

la plata de penalități, astfel că nu a mai fost necesară achitarea vreunei taxe

de timbru pe acest aspect.

Înalta Curte constată

că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 nu este fondat, sentința atacată fiind

dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 21/1991 republicată, în special

a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din lege, conform cărora" Comisia

va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei

române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii."

În acest sens,

nu pot fi primite apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul

nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii

condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei trebuie să se încadreze

în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituția recurentă ar fi trebuit

să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor

legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale

cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Împrejurarea că

legea specială nu prevede un termen pentru emiterea ordinelor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea soluționării dosarelor de redobândire a

cetățeniei române, raportat la dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, dispoziții conform

cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Din analiza actelor

de la dosar, Înalta Curte constată că cererea reclamantei a fost soluționată abia

la data de 27 iunie 2011, respectiv după data formulării recursului de către pârâtă,

astfel că în acord cu prima instanța se constată că, potrivit art. 16 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 21/1991, termenul maxim în care comisia urma a analiza cererea

era de 5 luni și a început să curgă de la data 21 iulie 2010, fapt de natură a atrage

incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) , art. 2 alin. (1) lit. i), n), o) și

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și de a crea o stare de incertitudine cu

privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului - reclamant.

Înalta Curte are

în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează

dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare

a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului,

precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că, față de împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a soluționat

cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant timp de mai bine

de 1 an, susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond, în mod corect a reținut că reclamanta a fost prejudiciată

prin nesoluționarea cererii sale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004 și a obligat pârâta să analizeze cererea de redobândire a cetățeniei

române, să emită ordinul de soluționare a cererii și să-l comunice reclamantei.

Nici criticile

privind greșita obligare a pârâtei la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire

a cetățeniei, precum și la obligarea la programarea reclamantului pentru depunerea

jurământului nu sunt fondate, atâta vreme cât din dispozitivul hotărârii atacate

rezultă clar că pârâtele au fost obligate să soluționeze cererea reclamantului de

redobândire a cetățeniei, pârâta confundând petitul cererii de chemare în judecată

cu dispozitivul hotărârii primei instanțe.

Referitor la critica

privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată această critică este nefondată,

instanță de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată

sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Astfel fiind,

Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a pârâtei constând în faptul că în momentul

introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu era soluționată, fiind justificată

declanșarea procesului.

al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În raport cu prevederile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru

Cetățenie va fi obligată la plata, către intimatul-reclamant B.N., sumei de 1.000

RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 3246

din 6 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta

Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata către intimatul N.B. a sumei de

1.000 RON cheltuieli de judecată, prin aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 martie 2012.