ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2254/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80 din 9 aprilie 2010, Tribunalul Sibiu, secția penală, a condamnat pe inculpații L.T. și L.C. la 24 ani închisoare pentru omor calificat și deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea ari. 37 lit. a) C. pen. și, respectiv, la 18 ani închisoare pentru omor calificai prevăzut de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel Ministerul Public și cei 2 inculpați, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Prin Încheierea din 27 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost menținută starea de arest a inculpaților, fiind fixat termen pentru judecarea pe fond a apelurilor.

Împotriva încheierii, ambii inculpați au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursurile inculpaților sunt nefondate. Potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b din C. proc. pen. în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpaților deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut și impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpați și Ministerul Public, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemholt contra Germaniei.

În raport de faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, dar mai ales a împrejurărilor concrete, corect instanța de apel a reținut că se impune continuarea privării de libertate. Motivul invocat de inculpați - în sensul că se consideră nevinovați - în condițiile condamnării lor în primă instanță la pedepse foarte aspre, pentru infracțiuni clasificate criminologic ca fiind de mare violență, nu este un argument suficient, prin el însuși, pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori că s-ar fi schimbat - măsura procesuală preventivă, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale neafectând prezumția de nevinovăție a acestora. Inculpații au exercitat calea de atac a apelului, aceștia urmând să-și facă toate apărările pe fondul cauzei, inclusiv cu privire la pretinsa nevinovăție afirmată cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile inculpaților. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge. ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.T. și L.C. împotriva Încheierii din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 3147/85/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2010.