ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față

În baza

actelor din dosar constată următoarele :

La 30 mai

2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție Secția de Combatere a Infracțiunilor

de Corupție plângerea penală formulată de petiționarul A.I. împotriva

procurorului militar col. R.G. din cadrul acestei secții, solicitând tragerea

la răspundere penală a acestuia pentru infracțiunea generică de corupție.

Ulterior

petentul revine în cuprinsul plângerii la ideea sa de bază, respectiv

încheierea 63/2003 a Curții Supreme de Justiție, precum și încheierea 224/2005

a aceleiași instanțe iar la 11 iulie 2011 Direcția Națională Anticorupție -

Secția de Combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, a

trimis plângerea de față, spre competentă soluționare, Secției Parchetelor

Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție.

Prin

Rezoluția nr. 107/P/2011 din 22 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de colonel magistrat R.G. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 271 și art. 289 C. pen.

Pentru a se

hotărî astfel s-a reținut că în urma cercetărilor efectuate, nu au rezultat

date privind săvârșirea de către magistratul militar a vreunei infracțiuni cu

prilejul soluționării cauzei penale ce a avut ca obiect plângerea numitului

A.I., activitatea acestuia fiind circumscrisă cadrului procesual legal.

Astfel, prin

încheierea nr. 63 din 05 mai 2003 la care face referire petentul, Înalta Curte

de Casație și Justiție a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea

formulată de A.I., prin care solicita revizuirea Deciziei penale nr. 106 din 07

octombrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea dosarului

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte pentru efectuarea actelor de cercetare

conform art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara , iar prin Sentința penală

nr. 128 din 8 octombrie 2003 Tribunalul Militar Timișoara a respins cerere de

revizuire.

În ce

privește încheierea nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, invocată de asemenea de

către petent, prin aceasta s-

a dispus scoaterea de pe rolul instanței a

plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, în vederea

efectuării actelor de cercetare față de procurorul militar J.S. Ulterior, prin

rezoluția nr. 18/P/2006 din 02 august 2006, unitatea de parchet menționată a

dispus neînceperea urmăririi penale, soluția fiind menținută prin hotărâre

judecătorească definitivă.

Plângerea

formulată de petiționar, în baza art. 278 C. proc. pen.

, împotriva sus-arătatei Rezoluții, a fost respinsă ca neîntemeiată

prin

Rezoluția nr. 201/11-2/2011din 8 august 2011 a Procurorului Militar - Șef al

Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, cu motivarea că, din analiza actelor premergătoare începerii

urmăririi penale administrate în cauză, s-a constatat că rezoluția atacată este

legală și temeinică deoarece învinuirile aduse persoanei reclamate (intimatul )

sunt neîntemeiate și nesusținute de probe.

Împotriva

aceleiași prime Rezoluții nr. 107/ P / 2011 din 22 iulie 2011- petiționarul

A.I. a formulat, întemeindu-și-o pe

prevederile

art. 278

1

C. proc. pen., plângerea de față.

La termenul

din 18 ianuarie 2012 , când a avut loc judecarea cauzei, petiționarul a lipsit,

solicitând, potrivit plângerii scrise ( fila 1), pe fond, admiterea plângerii,

cu consecința desființării rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet în

vederea începerii urmăririi penale întrucât rezoluția adoptată este nelegală.

Plângerea nu este fondată.

Înalta Curte

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchet față de

magistratul (procuror militar) intimat este legală și temeinică, întrucât, din

actele premergătoare efectuate, nu a rezultat nici un element care să conducă

la concluzia că acesta a săvârșit faptele reclamate.

Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de

soluția adoptată în

cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în

plângerea sa.

Soluțiile

dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea

lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.

Cu alte

cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de

atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate,

ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi

considerată, prin ea însăși, o infracțiune.

Dacă s-ar

admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o

hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui

noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând

cauza în care petiționarul a fost parte și adoptând o soluție - întâmplător,

defavorabilă acestuia - intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească

activități și acte date în competența sa prin lege, să dispună o soluție

potrivit convingerii sale obiective și nepărtinitoare, apreciind complet și

just probele administrate în cauză motiv pentru care în sarcina sa nu se poate

reține săvârșirea vreunei fapte penale.

În consecință,

având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte

care să atragă răspunderea penală a acestuia Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de

petiționarul A.I. împotriva

rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută.

Totodată,

potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr.

107/P/2011 din 22 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția Parchetelor Militare.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 ianuarie 2012.