ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția

nr. 713/P/2011 din 25 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul

art. 29 pct. l lit. e) C. proc. pen., art. 228 alin. (6) C. proc. pen., art. 10

lit. a) C. proc. pen. și art. 192 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de procurorii R.C., D.C. și C.R. din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. și fals

intelectual

prev. de

art. 289 C. pen., și față de

ofițerii de poliție judiciară P.I.D., A.I.S., P.A., P.D.C., N.T., P.D. și I.T.E.

Față de B.M., specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

prev. de art. 247 C. pen. și fals intelectual

prev.

de

art. 289 C. pen.

Pentru a

dispune astfel procurorul de caz a reținut următoarele: Petiționarul D.F. a solicitat

cercetarea penală a procurorilor, a ofițerilor de poliție judiciară și a

specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

prev. de art. 247 C. pen. și fals intelectual

prev.

de

art. 289 C. pen., fapte care ar fi fost săvârșite cu

ocazia soluționării dosarelor penale nr. 94/P/2010 și nr. 286/P/2010, ale

Secției de combatere a corupției.

Petentul,

administrator al SC R.T. SRL, a susținut că în mod abuziv i-ar fi fost

interceptate mijloacele de comunicare telefonică, pe o perioadă de 120 de zile,

deși nu exista în dosarele instrumentate de Direcția Națională Anticorupție,

vreun act de sesizare cu privire la pregătirea sau săvârșirea de către acesta a

unor infracțiuni, considerând că în măsura în care nu a avut vreo calitate

procesuală în cauzele vizate, s-a comis un abuz prin limitarea drepturilor și

libertăților sale fundamentale, așa cum sunt ele prevăzute și ocrotite de legislația

internă, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acesta a

precizat că în cursul lunilor aprilie și mai 2010, ar fi fost căutat în mai

multe rânduri de un fost angajat al său, L.L.M. care i-ar fi cerut să intervină

pe lângă prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, Z.C.C.,

în legătură cu soluționarea unui dosar penal în care era cercetat primarul

comunei Teremia Mare, S.C.G., lucru pe care petiționarul nu l-ar fi acceptat.

In plângere

s-a menționat că denunțătorul prim procurorului Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sânnicolau Mare, Z.C.C., cercetat în dosarele penale nr. 94/P/2010

și nr. 286/P/2010, ale Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, L.L.M. ar fi declarat că s-ar fi întâlnit cu magistratul și ar fi

purtat discuții în legătură cu soluția în cauza privind pe primarul comunei

Teremia Mare, S.C.G., în restaurantul deținut de petiționar în Sânnicolau Mare,

la discuții participând și acesta.

Din actele

premergătoare a rezultat că Z.C.C., fost prim procuror al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, a fost cercetat în dosarul nr. 94/P/2010 al

Direcției Naționale Anticorupție, pentru trafic de influență

prev.

de

art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

dispunându-se trimiterea sa în judecată pentru faptele pentru care a fost

cercetat, prin rechizitoriul din data de 27 octombrie 2010, întocmit de

procurorul R.C.

Actele de

urmărire penală au fost efectuate în cauză de procurorii R.C., D.C. și C.R.

In baza

delegațiilor procurorilor au efectuat acte de urmărire penală ofițerii de

poliție judiciară P.I.D., A.I.S., P.A., P.D.C., N.T., P.D. și I.T.E., precum și

B.M., specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

La baza formării

dosarului a stat denunțul formulat de L.L.M., la data de 09 aprilie 2010,

conform căruia prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau

Mare, Z.C.C., ar fi pretins suma de 700 Euro, în schimbul unei soluții

favorabile primarului din Sânnicolau Mare, cercetat pentru art. 180 C. pen. și

art. 250 C. pen., într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sânnicolau Mare, bani pe care acesta urma să-i primească prin

intermediul numitului D.F. zis „T.".

În luna iunie

2009, magistratul a acceptat promisiunea unei recompense bănești prin T.Z.P.D.,

de la SC S.C.T.G. SRL, în scopul de a intermedia prin traficarea influenței

dată de funcția de prim procuror al parchetului local, cu SC Y.I. România SRL,

încheierea unui contract de prestări servicii pentru pază, pentru perioada 01

aprilie 2010-31 decembrie 2012, în schimbul unor sume de bani care să-i fie

remise lunar, pe tot parcursul derulării contractului.

In cursul

percheziției realizată în baza autorizației emisă de Înalta Curte de Casație și

Justiție, la data de 07 septembrie 2010, organele de cercetare penală care au

realizat flagrantul la 08 septembrie 2010, au găsit în sertarul de la biroul

prim procurorului Z.C.C., suma de 1000 Euro, compusă din bancnote marcate cu

pulbere verde fluorescentă, urme de praf verde fluorescent fiind evidențiate la

examinarea în spectrul UV, pe suprafața mesei de lucru a sertarului, pe mâinile

și pe îmbrăcămintea acestuia.

Interceptarea

și înregistrarea convorbirilor telefonice ale petiționarului s-a făcut în baza

autorizațiilor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin

rechizitoriul nr. 94/P/2010 din 27 octombrie 2010, s-a dispus printre altele și

disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat cu privire

la săvârșirea de către Z.C.C., a unei infracțiuni de luare de mită, faptă

prev. de

art. 254 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, republicată, precum și cu privire la săvârșirea de

către numitul S.C., a infracțiunii de dare de mită

prev.

de

art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

republicată.

Afirmațiile

privind caracterul abuziv al activităților desfășurate de anchetatori în cursul

urmăririi penale, în special cele vizând interceptarea și înregistrarea

convorbirilor telefonice ale petiționarului, s-a apreciat că nu se susțin în

condițiile în care această activitate s-a desfășurat în baza autorizațiilor

emise de instanța supremă, obiectul urmăririi penale fiind potrivit textului

art. 200 C. proc. pen., strângerea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii

acestora, organele de urmărire penală fiind obligate să strângă probele

necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate

aspectele.

De asemenea,

organele de urmărire penală au obligația să strângă date cu privire la

împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârșirea

infracțiunii, precum și orice alte date de natură să servească la soluționarea

cauzei.

Împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori efectuate pe baza

dispozițiilor date de acesta, s-a arătat că se poate formula plângere în

temeiul art. 278 C. proc. pen., acestea fiind supuse controlului judiciar în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva

acestei rezoluții petentul a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile

art. 278 ind. 1 alin. (13) C. proc. pen. la Procurorul Șef Secție de urmărire

penală și criminalistică, plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin

rezoluția nr. 3071/11/2/2011 din 20 decembrie 2011.

La data de 09 ianuarie 2012, s-a înregistrat pe

rolul Secției Penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea

petentului D.F., împotriva acestei rezoluții, fixându-se prim termen de

judecată la data de 11 aprilie 2012, termen la care deși legal citat

petiționarul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține plângerea, însă a

depus la dosarul cauzei prin serviciul Registratură al I.C.C.J., concluzii

scrise.

Examinând

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în raport de criticile formulate de

petent, Înalta Curte constată că din actele premergătoare efectuate în cauză nu

rezultă nici un indiciu din care să reiasă că intimații magistrați procurori

R.C., D.C. și C.R. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție cercetați sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor

drepturi prev. de art. 247 C. pen. și fals intelectual

prev.

de

art. 289 C. pen., și intimații ofițeri de poliție

judiciară P.I.D., A.I.S., P.A., P.D.C., N.T., P.D. și I.T.E. și intimatul B.M.,

specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, cercetați sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

prev. de art. 247 C. pen. și fals intelectual

prev.

de

art. 289 C. pen. ar fi săvârșit vreun abuz sau vreun fals

intelectual în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu prilejul instrumentării

dosarelor penale nr. 94/P/2010 și nr. 286/P/2010, ale Secției de combatere a

corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

În ceea ce

privește susținerile vizând caracterul abuziv al activităților desfășurate de

anchetatori în cursul urmăririi penale, în special cele vizând interceptarea și

înregistrarea convorbirilor telefonice ale petiționarului, Înalta Curte

apreciază că acestea nu se susțin în condițiile în care această activitate s-a

desfășurat în baza autorizațiilor emise de instanța supremă, fiind respectate

dispozițiile art. 91/1 și următoarele C. proc. pen., inclusiv în ceea ce

privește activitatea de punere în executare a măsurilor autorizate începând cu

ordonanța provizorie nr. 94 din 15 aprilie 2010 a DNA și continuând cu

încheierile succesive ale I.C.C.J., obiectul urmăririi penale fiind potrivit

textului art. 200 C. proc. pen., strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, organele de urmărire penală fiind obligate să strângă

probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate

aspectele.

Așadar,

magistratura reprezintă "activitatea judiciară desfășurată de judecători

în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor

generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților

cetățenilor."

Constituția

precizează în mod explicit în conținutul art. 129 faptul că - „împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita

căile de atac, în condițiile legii., prevedere care se regăsește transpusă și

în normele procesuale aplicabile fiecărei materii.

În acest

context nemulțumirea justițiabilului este nefondată raportat la existența

cadrului juridic necesar realizării drepturilor sale iar din analiza actelor și

lucrărilor efectuate în faza urmării penale rezultă că acuzele aduse

intimaților magistrați procurori R.C., D.C. și C.R. din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție cât și intimaților ofițeri de poliție judiciară P.I.D., A.I.S., P.A.,

P.D.C., N.T., P.D. și I.T.E. și intimatul B.M., specialist în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, sunt vădit nefondate.

Aceștia, în

calitatea avută, au depus diligentele necesare analizării și dispunerii unor

rezoluții și ordonanțe temeinice cu ocazia soluționării cauzelor indicate

anterior în care petiționarul a avut calitate procesuală .

Astfel,

potrivit art. 91 alin. (1) C. proc. pen.: „interceptarea și înregistrarea

convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc

electronic de comunicare se realizează ...dacă sunt acte ori indicii temeinice

privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni..., iar interceptarea și

înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că

identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte

mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată."

Din textul de

lege indicat rezultă că, în vederea stabilirii împrejurărilor cauzei, pot fi

efectuate interceptări și în faza preliminară săvârșirii infracțiunii, nu numai

când aceasta s-a consumat, fără a fi necesară altă calitate decât cea de „participant".

Așadar, în

activitatea judiciară desfășurată de intimații magistrați procurori cu prilejul

soluționării dosarelor penale nr. 94/P/2010 și nr. 286/P/2010, ale Secției de

combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu sau

produs erori, nu s-au constatat raționamente juridice greșite sau aplicarea

greșită a legii, s-au respectat normelor de desfășurare a procesului penal în

faza de urmărire penală, și chiar dacă ar fi existat astfel de aspecte, acestea

sunt supuse controlului judiciar declanșat prin promovarea căilor legale de

atac, întrucât, dacă prin exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, fără

intenția de a păgubi (aspect care nu se poate reține în speța analizată,

neexistând dovezi în acest sens), s-ar produce erori, acestea nu constituie

infracțiuni.

De asemenea și

intimații ofițeri de poliție judiciară P.I.D., A.I.S., P.A., P.D.C., N.T., P.D.

și I.T.E. și intimatul B.M., specialist în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție și-au exercitat atribuțiile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale.

În

considerarea dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. Înalta Curtea va respinge

plângerea analizată și, raportat la prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga petiționarul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli

judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca

nefondată plângerea formulată de petiționarul D.F. împotriva rezoluției nr. 713/P/2011

din 25 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 aprilie 2012.