ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2672/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 356/C din 08

decembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamantul G.G.,

împotriva

pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

Conform art. 1 din Legea

nr. 221/2009 constituie

condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, pronunțată în perioada 06 martie 1945–22 decembrie 1989, pentru faptele

săvârșite înainte de 06 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept

scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945,

iar în art. 2 se enumeră condamnările cu caracter politic, ca fiind fapte prevăzute

de C. pen. din 1936, articolele enumerate și în anumite legi speciale.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, din examinarea acestor dispoziții legale

nu rezultă că reclamantul s-ar încadra în aceste dispoziții legale arătate prin

sentința penală depusă la d

osar cu nr. 684 din 25 mai 1979, acesta fiind condamnat la

un an

închisoare

cu executare prin muncă corecțională pentru furt, în baza codului penal în vigoare

la acea dată.

Ca atare, prima instanță

a constata că reclamantul nu se încadrează în prevederile legale susmenționate pentru

a obține daune pentru condamnare pentru fapte cu caracter politic, neavând relevanță

în speță nici faptul că în timpul regimului comunist i s-a întocmit dosar de urmărire

informativă, cerințele dispozițiilor legale sus-citate nefiind îndeplinite, reclamantul

nereușind să demonstreze faptul că, da fapt, condamnarea a avut caracter politic

datorită atitudinii de contestare a regimului comunist, motiv pentru care acțiunea

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 65 din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus admiterea

apelului civil declarat de apelantul-reclamant G.G., în contradictoriu cu intimatul-pârât

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București, intimatul

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 356/C

din 08 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte,

în sensul că:

A fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantul G.G. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat

prin Ministerul Finanțelor Publice București.

S-a constatat că reclamantul

a fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, începând cu luna

noiembrie 1981 și a obligat pârâtul să-i plătească acestuia 5.000 RON despăgubiri

civile, pentru prejudiciul moral suferit.

Examinând sentința apelată,

instanța a reținut următoarele:

Petentul G.G. a fost condamnat

la 25 mai 1979 prin

sentința

penală nr. 684/1979 a Judecătoriei Oradea pentru furt calificat, în dauna avutului

obștesc, la 1 an muncă corecțională.

Ulterior, la data de 27 noiembrie 1981 organele

de miliție ale Județului Bihor deschid dosar de urmărire a petentului, întrucât

îl bănuiesc că intenționează să intre în posesie de armament și să fugă din țară.

Din actele aflate la dosarul de urmărire pus la dispoziția petentului de către CNSAS

se constată că pe lângă faptul că petentul și-a manifestat intenția de a fugi din

țară în Austria, organul de urmărire îl descrie ca pe un element „semnalat cu manifestări

calomniind politica partidului”. În continuare, este ținut sub supraveghere, iar

în planul de măsuri, pentru continuarea supravegherii se menționează că, întrucât

nu este încadrat în câmpul muncii, se va folosi acest pretext pentru a-l invita

la Postul de Miliție B., pentru a fi „anchetat informativ” cu privire la activitatea

pe care o desfășoară și preocupările lui, (inclusiv aspectele referitoare la intenția

de a pleca în străinătate, care sunt persoanele despre care are cunoștință că au

trecut fraudulos frontiera).

Din rezoluția procuraturii

militare de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în Dosarul nr. 34/P/1983 s-a

mai constatat că în data de 03 februarie 1983 petentul a fost interogat la Postul

de Poliție, de lt. major R.L., în legătură cu intențiile de a fugi din țară, după

care în data de 7 februarie 1983 din nou a fost invitat prin intermediul a doi lucrători

de miliție să-i însoțească la Postul de Miliție, însă de data aceasta petentul a

refuzat să dea curs invitației și a fugit din casă, nemaiputând fi condus la post.

La data de 26 februarie

1982 apare ultima consemnare în dosarul de urmărire, conform căreia petentul rămâne

în continuare, „în atenția informatorilor L. și V.”.

Ori, toate aceste acte

și fapte pot fi încadrate la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009,

respectiv pot fi calificate ca fiind acte de persecuție politică doar pentru că

nu era de acord cu politica partidului și pentru că ar fi intenționat să părăsească

țara.

Astfel, chiar dacă hotărârea

de condamnare penală nu poate fi apreciată ca o condamnare politică, măsurile de

urmărire și hărțuire la

care

a fost supus ulterior executării pedepsei, sunt măsuri

administrative cu caracter

politic. Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a respins cererea petentului

motiv pentru care în baza prevederilor art. 296 C. proc. civ., instanța a admis

ca fondat apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul admiterii în

parte a cererii și în baza prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 a constatat

că reclamantul G.G. a fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic

începând cu luna noiembrie 1981 și în consecință a obligat Statul Român la plata

sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, păstrându-se

celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor

de recurs reclamantul arată că a

executat o pedeapsă privativă de libertate din

motive penale, datorată atitudinii sale ostile față de regimul comunist. Tot astfel

recurentul enumeră o serie de împrejurări legate de regimul de interdicții și excluderi

la care a fost supus.

A solicitat recunoașterea

caracterului politic al condamnării sale politice și cu toate că a lăsat cuantumul

daunelor la aprecierea instanței suma acordată este derizorie, precum și repunerea

sa în drepturile de deținut, aspecte neluate în considerare de către instanță.

Examinând cererea de recurs

instanța reține următoarele:

Pentru ca o condamnare

penală să aibă semnificația juridică a

unei condamnări politice, trebuie probat că aceasta

disimulează o acuzație politică, consecință a atitudinii de contestare a regimului

comunist.

În cauză, recurentul a

fost condamnat prin sentința penală nr. 689/1979 a Judecătoriei Oradea pentru infracțiunea

de furt calificat în dauna avutului obștesc la un an de muncă corecțională și nu

a dovedit că în spatele ei s-ar ascunde o acuzație politică, deoarece măsurile de

urmărire și hărțuire la care a fost supus sunt ulterioare condamnării penale. Astfel

dosarul de urmărire a fost deschis după executarea pedepsei (27 noiembrie 1981),

la fel ca și interogarea în legătură cu intenția sa de a părăsi țara (rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale se referă la datele de 3 și 7 februarie 1983).

Prin urmare, condamnarea

penală pentru infracțiunea de furt în dauna

avutului obștesc

nu are aptitudinea de

a fi calificată ca o

condamnare politică datorită anteriorității ei în raport cu măsurile de urmărire

și hărțuire la care a fost supus.

Sub acest aspect corect

a reținut instanța de apel că toate faptele ulterioare condamnării, pot fi calificate

ca fiind acte de persecuție

politică, circumscriindu-se noțiunii de măsuri administrative

cu

caracter

politic, sens în care s-a și constatat această situație și a fost obligat Statul

Român la despăgubiri lăsate la aprecierea instanței, în temeiul art. 4 și 5 din

Legea nr. 221/2009.

În consecință recursul

formulat de reclamant și calificat de instanță a aparținut pct. 9 al art. 304 va

fi respins ca neîntemeiat în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei nr. 65A din 17 iunie 2010 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.