ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3461/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2009 reclamanții M.T., M.D., M.S., M.I., M.V., C.M. și C.V. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța reprezentat prin Primar și Primarul Municipiului Constanța pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, strada M.B. În motivare s-a arătat că bunul ce face obiectul judecății a aparținut autorilor M.G. și M.S. - care l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. PP/1947 - și s-a aflat în posesia lor până în anul 1950, când a fost preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950, fără plata vreunei despăgubiri.

Au mai susținut reclamanții că, în calitate de moștenitori ai proprietarilor, au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea bunului, dar notificarea formulată nu a fost soluționată până în prezent. Prin sentința civilă nr. 1327 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca nefondată. În considerentele hotărârii s-a reținut că succesiunea defuncților M.G. și M.S. a fost dezbătută prin certificatul de moștenitor nr. CC/1979, prin care s-a constatat că a fost acceptată doar de numitul M.N., în timp ce M.G., M.V., C.M., M.T. și T.M. au fost renunțători prin neacceptare. M.N. a fost, la rândul său, moștenit de M.M., M.I.C. și M.G., care erau minori la data emiterii certificatului, respectiv în anul 1979. A mai constatat instanța că notificarea și cererea de chemare în judecată au fost formulate de M.T.

(renunțător), M.V. (renunțător), C.M. (renunțătoare), C.V. (fiul lui V.A. și V.S. - născută M., fiica lui M.Gh.S. - care nu face dovada acceptării moștenirii de pe urma mamei sale, ci numai de pe urma tatălui) și moștenitorii lui M.G.G. (renunțător), respectiv M.D., S. și I. și că, prin urmare, nici unul dintre titularii demersurilor efectuate pentru restituirea imobilului situat în Constanța, strada M.B. nu are calitatea de moștenitor al proprietarilor bunului, respectiv a numiților M.G. și M.S.

Cum renunțarea la moștenire este un act de opțiune succesorală indivizibil, în sensul că succesibilul nu are posibilitatea de a renunța la o parte din moștenire și de a accepta o altă parte, spre exemplu, bunuri viitoare ce ar intra în patrimoniul defunctului, instanța de fond a apreciat că reclamanții nu au îndreptățirea de a solicita măsuri reparatorii de pe urma autorului lor; totodată, s-a constatat că problema calității de persoană îndreptățită ține de fondul dreptului, iar nu de legitimarea lor procesuală activă pentru că reclamanții au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 și sunt titulari ai notificării comunicată potrivit acestui act normativ. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M.T., M.D., M.S., M.I., M.V., C.M.

și V.C. și au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a făcut o analiză completă a probatoriilor administrate, care demonstrează calitatea apelanților de persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu. Au susținut apelanții că, din certificatul de moștenitor din 13 ianuarie 2010 eliberat de Biroul Notarial Public G.A.G. rezultă că unicul moștenitor al defunctei V.S., decedată în anul 1970, este V.C.Ș., care nu apare ca renunțător în nici un act sau certificat de moștenitor și care are, pe cale de consecință, calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu. Intimații au invocat tardivitatea apelului declarat de M.V., C.M.

și V.C.Ș. Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța a analizat cu prioritate excepția invocată și a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente: Termenul de apel stabilit de prevederile art. 284 alin. (1) din C. proc. civ. - de 15 zile de la data comunicării către persoana împuternicită să primească toate actele de procedură și să exercite orice cale de atac - este un termen imperativ astfel că, în caz de nerespectare, atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. În cauză, hotărârea instanței de fond a fost comunicată apelanților reclamanți M.V., C.M. și V.C.Ș. la data de 28 decembrie 2009, iar apelul a fost înregistrat la 14 ianuarie 2010, deși termenul pentru declararea acestuia se împlinea la 13 ianuarie 2010. Prin urmare, apelul reclamanților menționați anterior a fost declarat cu încălcarea termenului stabilit în mod imperativ de legiuitor, iar această nesocotire a prevederilor art. 284 alin. (1) din C. proc.

civ. atrage sancțiunea decăderii, cu consecința pierderii dreptului de a mai exercita acest drept procedural și a respingerii apelului declarat de M.V., C.M. și V.C.Ș. ca tardiv formulat. Pe fondul apelului declarat de apelanții reclamanți M.T., M.D., M.S. și M.I. se rețin următoarele: Potrivit art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ beneficiază, pe lângă persoanele îndreptățite la care fac referire dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din lege și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care nu au acceptat succesiunea după data de 6 martie 1945 sunt repuși de drept în termenul de acceptare pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile al căror regim juridic este reglementat de prevederile acesteia.

Din interpretarea prevederilor legale menționate rezultă că textul face referire numai la succesibilii neacceptanți, nu și la cei care au renunțat expres, în condițiile art. 696 C. civ., iar în acest sens dispun, de altfel, și art. 4.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Împotriva deciziei civile au declarat recurs reclamanții M.V., C.M., V.C., M.T., M.D., M.I. și M.S., susținând că decizia este nelegală și netemeinică. În motivarea recursului, aceștia invocă faptul că bunul a aparținut autorilor M.G. și M.S. care l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. PP/1947 și s-a aflat în posesia lor până în anul 1950 când a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 fără plata unei despăgubiri, în calitate de moștenitori, au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, dar notificarea nu a fost soluționată.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nul pentru considerentele ce succed: Art. 302 1 C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Recursul este o cale extraordinară de atac, iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul în care sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul evocat în scris și numai în măsura în care acesta a fost dezvoltat poate fi cercetat de instanță.

Obligația părții de a arăta care sunt motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. ce constituie temeiul recursului, precum și dezvoltarea acestor motive, sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității recursului. În consecință, în măsura în care recursul este nemotivat și atunci când aspectele invocate nu pot fi incidente în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de lege, calea de atac este lovită de nulitate. În speță, prin declarația de recurs, reclamanții s-au rezumat să evoce punctual pretențiile solicitate în etapele procesuale anterioare fără a indica motivul de recurs pe care se întemeiază cu privire la considerentele de drept reținute de instanța de apel, motiv pentru care acestea nu pot fi calificate ca motive de recurs.

Așa fiind, constatând și că, în cauză, nu există motive de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nulitatea căii de atac exercitate de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții M.V., C.M., V.C., M.T., M.D., M.I. și M.S. împotriva deciziei civile nr. 116 C din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.