ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3461/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2009

reclamanții M.T., M.D., M.S., M.I., M.V., C.M. și C.V. au chemat în judecată pe

pârâții Municipiul Constanța reprezentat prin Primar și Primarul Municipiului Constanța

pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la restituirea în natură

a imobilului situat în Constanța, strada M.B.

În motivare s-a arătat

că bunul ce face obiectul judecății a aparținut autorilor M.G. și M.S. - care l-au

dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. PP/1947 - și s-a aflat

în posesia lor până în anul 1950, când a fost preluat în mod abuziv de către stat

prin Decretul nr. 92/1950, fără plata vreunei despăgubiri.

Au mai susținut reclamanții

că, în calitate de moștenitori ai proprietarilor, au demarat procedura instituită

de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea bunului, dar notificarea formulată nu a

fost soluționată până în prezent.

Prin sentința civilă

nr. 1327 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca nefondată.

În considerentele hotărârii

s-a reținut că succesiunea defuncților M.G. și M.S. a fost dezbătută prin certificatul

de moștenitor nr. CC/1979, prin care s-a constatat că a fost acceptată doar de numitul

M.N., în timp ce M.G., M.V., C.M., M.T. și T.M. au fost renunțători prin neacceptare.

M.N. a fost, la rândul său, moștenit de M.M., M.I.C. și M.G., care erau minori la

data emiterii certificatului, respectiv în anul 1979.

A mai constatat instanța

că notificarea și cererea de chemare în judecată au fost formulate de M.T. (renunțător),

M.V. (renunțător), C.M. (renunțătoare), C.V. (fiul lui V.A. și V.S. - născută M.,

fiica lui M.Gh.S. - care nu face dovada acceptării moștenirii de pe urma mamei sale,

ci numai de pe urma tatălui) și moștenitorii lui M.G.G. (renunțător), respectiv

M.D., S. și I. și că, prin urmare, nici unul dintre titularii demersurilor efectuate

pentru restituirea imobilului situat în Constanța, strada M.B. nu are calitatea

de moștenitor al proprietarilor bunului, respectiv a numiților M.G. și M.S.

Cum renunțarea la moștenire

este un act de opțiune succesorală indivizibil, în sensul că succesibilul nu are

posibilitatea de a renunța la o parte din moștenire și de a accepta o altă parte,

spre exemplu, bunuri viitoare ce ar intra în patrimoniul defunctului, instanța de

fond a apreciat că reclamanții nu au îndreptățirea de a solicita măsuri reparatorii

de pe urma autorului lor; totodată, s-a constatat că problema calității de persoană

îndreptățită ține de fondul dreptului, iar nu de legitimarea lor procesuală activă

pentru că reclamanții au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 și sunt

titulari ai notificării comunicată potrivit acestui act normativ.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții M.T., M.D., M.S., M.I., M.V., C.M. și V.C. și au criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a făcut o analiză

completă a probatoriilor administrate, care demonstrează calitatea apelanților de

persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu.

Au susținut apelanții

că, din certificatul de moștenitor din 13 ianuarie 2010 eliberat de Biroul

Notarial Public G.A.G. rezultă că unicul moștenitor al defunctei V.S., decedată

în anul 1970, este V.C.Ș., care nu apare ca renunțător în nici un act sau certificat

de moștenitor și care are, pe cale de consecință, calitatea de persoană îndreptățită

la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Intimații au invocat tardivitatea

apelului declarat de M.V., C.M. și V.C.Ș.

Conform art. 137

alin. (1) C. proc. civ. instanța a analizat cu prioritate excepția invocată și a

constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Termenul de apel stabilit

de prevederile art. 284 alin. (1) din C. proc. civ. - de 15 zile de la data comunicării

către persoana împuternicită să primească toate actele de procedură și să exercite

orice cale de atac - este un termen imperativ astfel că, în caz de nerespectare,

atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, hotărârea instanței

de fond a fost comunicată apelanților reclamanți M.V., C.M. și V.C.Ș. la data de

28 decembrie 2009, iar apelul a fost înregistrat la 14 ianuarie 2010, deși termenul

pentru declararea acestuia se împlinea la 13 ianuarie 2010.

Prin urmare, apelul reclamanților

menționați anterior a fost declarat cu încălcarea termenului stabilit în mod imperativ

de legiuitor, iar această nesocotire a prevederilor art. 284 alin. (1) din C. proc.

civ. atrage sancțiunea decăderii, cu consecința pierderii dreptului de a mai exercita

acest drept procedural și a respingerii apelului declarat de M.V., C.M. și V.C.Ș.

ca tardiv formulat.

Pe fondul apelului declarat

de apelanții reclamanți M.T., M.D., M.S. și M.I. se rețin următoarele:

Potrivit art. 4 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ beneficiază,

pe lângă persoanele îndreptățite la care fac referire dispozițiile art. 3 alin.

(1) și (2) din lege și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite, iar succesibilii care nu au acceptat succesiunea după data de 6 martie

1945 sunt repuși de drept în termenul de acceptare pentru bunurile care fac obiectul

legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile

al căror regim juridic este reglementat de prevederile acesteia.

Din interpretarea prevederilor

legale menționate rezultă că textul face referire numai la succesibilii neacceptanți,

nu și la cei care au renunțat expres, în condițiile art. 696 C. civ., iar în acest

sens dispun, de altfel, și art. 4.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Împotriva deciziei civile

au declarat recurs reclamanții M.V., C.M., V.C., M.T., M.D., M.I. și M.S., susținând

că decizia este nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului,

aceștia invocă faptul că bunul a aparținut autorilor M.G. și M.S. care l-au dobândit

prin actul de vânzare-cumpărare nr. PP/1947 și s-a aflat în posesia lor până în

anul 1950 când a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 fără plata

unei despăgubiri, în calitate de moștenitori, au demarat procedura instituită de

Legea nr. 10/2001, dar notificarea nu a fost soluționată.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este nul pentru considerentele ce succed:

Art. 302

1

C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar

art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs

sau înlăuntrul termenului de recurs.

Recursul este o cale extraordinară

de atac, iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul în care sunt formulate

motivele de recurs, căci numai motivul evocat în scris și numai în măsura în care

acesta a fost dezvoltat poate fi cercetat de instanță.

Obligația părții de a

arăta care sunt motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ. ce constituie temeiul recursului, precum și dezvoltarea acestor motive,

sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității recursului.

În consecință, în măsura

în care recursul este nemotivat și atunci când aspectele invocate nu pot fi incidente

în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de lege, calea de atac este lovită

de nulitate.

În speță, prin declarația

de recurs, reclamanții s-au rezumat să evoce punctual pretențiile solicitate în

etapele procesuale anterioare fără a indica motivul de recurs pe care se întemeiază

cu privire la considerentele de drept reținute de instanța de apel, motiv pentru

care acestea nu pot fi calificate ca motive de recurs.

Așa fiind, constatând

și că, în cauză, nu există motive de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (1)

C. proc. civ. se va constata nulitatea căii de atac exercitate de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții M.V., C.M., V.C., M.T., M.D., M.I. și M.S. împotriva deciziei

civile nr. 116 C din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.