ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4630/2010

Asupra recursurilor

de față

În baza actelor și

lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 681 din 15

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., a fost condamnat inculpatul H.Ș. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) și (2), art. 25 și

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 25 din Legea nr.

365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost

condamnat inculpatul Y.N. la pedeapsa rezultantă de 4 ani.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr.

365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul D.D. la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a reținut astfel

că, în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, în realizarea, aceleiași

rezoluții infracționale inculpații H.Ș., Y.N. și D.D., s-au deplasat pe

teritoriul României unde au instalat dispozitive confecționate artizanal de

copiere a cardurilor, constând în fixarea la fanta de introducere a cardului în

ATM aparținând B.C.R., amplasate pe raza Municipiului București, a unui

dispozitiv electronic, destinat să rețină datele înscrise pe banda magnetică și

în instalarea în partea superioară a display-ului a unui alt dispozitiv,

destinat înregistrării video a momentului tastării codului de securitate PIN,

informațiile astfel obținute fiind prelucrate și inscripționate pe diferiți

suporți cu bandă magnetică pe care ulterior îi foloseau la retragerea

frauduloasă a sumelor de bani din contul aparținând diferitelor persoane

fizice.

În acest mod,

inculpații au reușit, ca în decursul celor patru luni, să prejudicieze prin

copierea informațiilor de pe banda magnetică a cardurilor și retragerile

frauduloase, mai multor persoane fizice.

Sub aspectul laturii

subiective, vinovăția celor trei inculpați rezultă din faptul că se deplasau în

România deținând dispozitive de copiere a cardurilor, pe care le montau pe

monitoarele bancomatelor aparținând B.C.R. amplasate în București, ulterior

procedând la prelucrarea datelor astfel copiate și inscripționarea acestora pe

carduri false. Acestea din urmă erau ulterior puse în circulație de inculpați

prin efectuarea operațiunea de retragere de numerar din conturile aferente

cardurilor copiate. Aceștia foloseau blancurile cunoscând că sunt falsificate

cu intenția de a-și însuși sume de bani.

Reținând vinovăția

inculpaților, Tribunalul în raport de criteriile de individualizare prev. de

art. 72 C. pen. a aplicat inculpaților pedeapsa de 4 ani, 4 ani și respectiv 3

ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel inculpați H.Ș., Y.N. și D.D., cauza fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr.

16591/3/2010.

Prin încheierea de

ședință din data de 2 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, în Dosarul nr. 16591/3/2010, în baza art. 300

2

C.

proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive față de

inculpați H.Ș., Y.N. și D.D.

Astfel, Curtea de

Apel verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a constat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării

acestei măsuri și nu au intervenit elemente noi care să justifice încetarea

acesteia.

S-a reținut, totodată

că în cauză nu s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive,

inculpații fiind arestați din ianuarie 2010.

Împotriva acestei

încheieri de ședință au declarat, în termen legal, recurs inculpați H.Ș., Y.N.

și D.D. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință

atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 20 decembrie 2010 sub numărul 10437/1/2010.

La termenul fixat

pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru

recurenții inculpați, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

privative nu mai subzistă.

Concluziile

apărătorului recurenților inculpați, ale reprezentantului Ministerului Public,

precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul

declarat de către inculpați H.Ș., Y.N. și D.D. prin prisma dispozițiilor

prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată

recursurile nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:

Astfel, Înalta Curte

reține că în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să

verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive;

iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că, împotriva inculpaților H.Ș., Y.N. și D.D. s-a

luat măsura arestării preventive în baza art. 143 și art. 148 lit. c) și f) C.

proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 și art. 27

alin. (1) din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că în perioada octombrie -

decembrie 2009 Y.N., H.Ș. și D.D. au venit din Bulgaria în România cu intenția

de a frauda carduri bancare, ocazie cu care au montat dispozitive de copiere a

cardurilor pe ATM-uri aparținând B.C.R., toate model N., prevăzute cu

dispozitiv antiskimming, după care informațiile de pe banda magnetică a

cardurilor bancare astfel copiate au fost descărcate din dispozitive,

prelucrate și inscripționate pe cartele PVC cu bandă magnetică, cu care

ulterior au efectuat tranzacții frauduloase la bancomate din București și

Constanța.

Cu referire la cauza,

Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activității

infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor

sociale încălcate de fiecare inculpat prin săvârșirea unor infracțiuni deosebit

de grave, precum și de persoana fiecărui inculpat, lăsarea în libertate a

acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea

unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de

justiție, existând totodată temerea că dacă acesta ar fi pus în libertate s-ar

sustrage judecății și executării pedepsei.

De altfel, în cauză,

măsura arestării preventive a recurenților inculpați este justificată și de

existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și există probe

certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol pentru ordinea

publică.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii

precum și în prevederile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Având în vedere

probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte

consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel

este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele

ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Față de

considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurenții

inculpați prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate

recursurile cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații H.Ș., Y.N. și D.D.

Împotriva încheierii

din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 16591/3/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit

interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 decembrie 2010.