ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5958/2012

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data

de 6 decembrie 2010, reclamanții P.I.A., P.C.M. și P.M., în calitate de moștenitori

ai lui P.V., au solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean

Olt, Ministerul Administrației și Internelor, Casa de Pensii a Ministerului Administrației

și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea Casei de pensii la eliberarea

deciziei de pensionare emisă la data de 10 ianuarie 2008 și obligarea pârâților,

în solidar, la plata sumelor de bani, constând în drepturi salariale cuvenite și

neachitate, respectiv ajutor suplimentar reprezentând două salarii de bază nete

acordate pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, în cuantum de

14.672 RON și ajutorul suplimentar de deces, respectiv de trei ori salariul de bază,

sume reactualizate la data efectuării plății, prin aplicarea coeficientului de inflație

la sumele neachitate.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința

nr. 162 din 27 ianuarie 2011 a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea

Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3356 din 9 aprilie

2012 a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare

a cererii având ca obiect obligarea pârâților Inspectoratul Județean de Poliție

Olt, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice la

plata în solidar a sumelor reprezentând ajutor suplimentar de deces și ajutor suplimentar

în favoarea Tribunalului Olt, secția de contencios administrativ și fiscal. A constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cererea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. A disjuns cererea

având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Pensii a Ministerului Administrației și

Internelor la emiterea deciziei de pensionare, cu formarea unui dosar distinct.

S-a reținut că acțiunea în pretenții

ce face obiectul capetelor 2 și 3 de cerere reprezintă acțiunea formulată de o persoană

având calitatea de polițist, prin succesorii săi în drepturi, împotriva fostului

angajator, Inspectoratul Județean de Poliție Olt, cu privire la plata unor drepturi

salariale cuvenite în urma prestării unei munci în favoarea angajatorului, fiind

guvernată de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 și ale Legii nr. 360/2002

privind statutul polițistului.

Instanța a constatat totodată că acțiunea

reclamanților conține capete distincte, având cauze diferite, guvernate de norme

de drept substanțial diferite.

Pe cale de consecință, a apreciat că

în mod eronat prima instanță învestită, Tribunalul Olt, s-a raportat doar la dispozițiile

art. 156 din Legea nr. 19/2000 atunci când a analizat normele de competență teritorială

și funcțională incidente, în fapt textul de lege aplicându-se doar cu privire la

primul capăt al cererii formulate.

De asemenea, instanța a constatat că

deși există o oarecare legătură între primul capăt al cererii, care urmărește obligarea

pârâtei Casa de Pensii la eliberarea unei decizii de pensionare și următorul, care

urmărește plata unor drepturi salariale cuvenite după prezentarea deciziei de pensionare,

această legătură nu este suficientă pentru a califica eventualul caracter accesoriu

al celui de-al doilea capăt de cerere în raport de primul și pentru a se putea aprecia

asupra incidenței art. 17 C. proc. civ. referitor la prorogarea legală de competență.

Tribunalul a apreciat că în speță este

vorba de capete de cerere de sine stătătoare, respectiv două cereri principale diferite

din materii diferite și guvernate de norme de drept substanțial și procedural esențial

diferite.

Astfel, dacă cu privire la acțiunea având

ca obiect obligația de a face (eliberarea deciziei de pensionare) îndreptată împotriva

Casei de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor a constatat că nu există

îndoială cu privire la incidența art. 156 din Legea nr. 19/2000, în mod corect fiind

înaintată spre competentă soluționare Tribunalului București, ca instanță de la

domiciliul

pârâtului

, cu privire la celelalte două

capete de cerere s-a constatat incidența prevederilor Ordonanței Guvernului nr.

36/2003 și ale Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, precum și a dispozițiilor

art. 1 și ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Capetele 2 și 3 de cerere au ca obiect

pretenții derivând din raporturile de serviciu ale autorului reclamanților, astfel

că din punct de vedere funcțional, material, dar și teritorial, s-a reținut incidența

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența de soluționare

revine tribunalului de la domiciliul funcționarului sau al persoanei cu care deține

raporturile de serviciu, la alegere.

Or, în cauză, atât reclamanții cât și

Inspectoratul de Poliție Județean Olt au domiciliile, respectiv sediul pe raza județului

Olt, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 158 și art. 159 C.

proc. civ. raportate la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția

de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea

Tribunalului Olt, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de dispozițiile art. 20

alin. (2) și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul

negativ de competență, astfel că a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia și pronunțării regulatorului

de competență.

Totodată, văzând și dispozițiile

art. 165 C. proc. civ., a disjuns cererea având ca obiect obligarea pârâtei Casa

de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor la emiterea deciziei de pensionare

și a dispus formarea unui dosar distinct.

Cererea de regulator

de competență urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat

necompetente de a judeca aceeași pricină.

În conformitate cu prevederile art. 22

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte soluționează conflictul de competență ivit

între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de apel,

precum și conflictul între două Curți de apel.

Or, în speță, nu există un atare conflict

de competență, care să determine pronunțarea unui regulator de competență.

Astfel, una din condițiile esențiale

ale existenței unui conflict de competență presupune ca declinările de competență

între instanțe să aibă un caracter reciproc.

În cauză însă, Tribunalul Olt, secția

civilă, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului

București, instanță care, la rândul ei, a declinat competența judecării unor capete

de cerere ale acțiunii către secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Olt, în raport de textele de lege care atrag competența materială a respectivei

secții.

Prin urmare, declinările de competență

nu sunt reciproce, nefiind astfel întrunite cerințele legale pentru existența unui

conflict negativ de competență, motiv pentru care cererea de regulator de competență

va fi respinsă, iar cauza va fi trimisă spre soluționare, Tribunalului Olt, secția

contencios administrativ și fiscal, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr.

3356 din 9 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de regulator de competență.

Trimite cauza spre soluționare Tribunalului

Olt, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012.