ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5958/2012

Asupra cauzei constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 6 decembrie 2010, reclamanții P.I.A., P.C.M. și P.M., în calitate de moștenitori ai lui P.V., au solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Ministerul Administrației și Internelor, Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea Casei de pensii la eliberarea deciziei de pensionare emisă la data de 10 ianuarie 2008 și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de bani, constând în drepturi salariale cuvenite și neachitate, respectiv ajutor suplimentar reprezentând două salarii de bază nete acordate pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, în cuantum de 14.672 RON și ajutorul suplimentar de deces, respectiv de trei ori salariul de bază, sume reactualizate la data efectuării plății, prin aplicarea coeficientului de inflație la sumele neachitate.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 162 din 27 ianuarie 2011 a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3356 din 9 aprilie 2012 a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect obligarea pârâților Inspectoratul Județean de Poliție Olt, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice la plata în solidar a sumelor reprezentând ajutor suplimentar de deces și ajutor suplimentar în favoarea Tribunalului Olt, secția de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cererea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. A disjuns cererea având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor la emiterea deciziei de pensionare, cu formarea unui dosar distinct. S-a reținut că acțiunea în pretenții ce face obiectul capetelor 2 și 3 de cerere reprezintă acțiunea formulată de o persoană având calitatea de polițist, prin succesorii săi în drepturi, împotriva fostului angajator, Inspectoratul Județean de Poliție Olt, cu privire la plata unor drepturi salariale cuvenite în urma prestării unei munci în favoarea angajatorului, fiind guvernată de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 și ale Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Instanța a constatat totodată că acțiunea reclamanților conține capete distincte, având cauze diferite, guvernate de norme de drept substanțial diferite. Pe cale de consecință, a apreciat că în mod eronat prima instanță învestită, Tribunalul Olt, s-a raportat doar la dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 atunci când a analizat normele de competență teritorială și funcțională incidente, în fapt textul de lege aplicându-se doar cu privire la primul capăt al cererii formulate.

De asemenea, instanța a constatat că deși există o oarecare legătură între primul capăt al cererii, care urmărește obligarea pârâtei Casa de Pensii la eliberarea unei decizii de pensionare și următorul, care urmărește plata unor drepturi salariale cuvenite după prezentarea deciziei de pensionare, această legătură nu este suficientă pentru a califica eventualul caracter accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere în raport de primul și pentru a se putea aprecia asupra incidenței art. 17 C. proc. civ. referitor la prorogarea legală de competență. Tribunalul a apreciat că în speță este vorba de capete de cerere de sine stătătoare, respectiv două cereri principale diferite din materii diferite și guvernate de norme de drept substanțial și procedural esențial diferite.

Astfel, dacă cu privire la acțiunea având ca obiect obligația de a face (eliberarea deciziei de pensionare) îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor a constatat că nu există îndoială cu privire la incidența art. 156 din Legea nr. 19/2000, în mod corect fiind înaintată spre competentă soluționare Tribunalului București, ca instanță de la domiciliul pârâtului , cu privire la celelalte două capete de cerere s-a constatat incidența prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 36/2003 și ale Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, precum și a dispozițiilor art. 1 și ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Capetele 2 și 3 de cerere au ca obiect pretenții derivând din raporturile de serviciu ale autorului reclamanților, astfel că din punct de vedere funcțional, material, dar și teritorial, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența de soluționare revine tribunalului de la domiciliul funcționarului sau al persoanei cu care deține raporturile de serviciu, la alegere. Or, în cauză, atât reclamanții cât și Inspectoratul de Poliție Județean Olt au domiciliile, respectiv sediul pe raza județului Olt, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 158 și art. 159 C. proc. civ. raportate la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului Olt, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel că a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia și pronunțării regulatorului de competență. Totodată, văzând și dispozițiile art. 165 C. proc. civ., a disjuns cererea având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor la emiterea deciziei de pensionare și a dispus formarea unui dosar distinct. Cererea de regulator de competență urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte soluționează conflictul de competență ivit între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de apel, precum și conflictul între două Curți de apel. Or, în speță, nu există un atare conflict de competență, care să determine pronunțarea unui regulator de competență. Astfel, una din condițiile esențiale ale existenței unui conflict de competență presupune ca declinările de competență între instanțe să aibă un caracter reciproc. În cauză însă, Tribunalul Olt, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, instanță care, la rândul ei, a declinat competența judecării unor capete de cerere ale acțiunii către secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Olt, în raport de textele de lege care atrag competența materială a respectivei secții.

Prin urmare, declinările de competență nu sunt reciproce, nefiind astfel întrunite cerințele legale pentru existența unui conflict negativ de competență, motiv pentru care cererea de regulator de competență va fi respinsă, iar cauza va fi trimisă spre soluționare, Tribunalului Olt, secția contencios administrativ și fiscal, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 3356 din 9 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de regulator de competență. Trimite cauza spre soluționare Tribunalului Olt, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012.