ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 744 din 7 decembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.T., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat hotărârea din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să-i recunoască reclamantului beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 10 octombrie 1940 – 06 martie 1945, începând cu data de 01 decembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din declarațiile martorilor U.L. și D.I., completate în cazul martorului U.L.

și cu hotărârea din 17 februarie 2005 emisă de pârâtă, prin care i-a fost recunoscută acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, precum și declarația martorei A.A., rezultă refugiul reclamantului, împreună cu familia, din satul G., județul Cluj, în localitatea G.A., din același județ, din octombrie 1940, până la sfârșitul războiului. Cu privire la motivul refugiului instanța a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor care au relatat fapte cunoscute personal, acesta a fost persecuția etnică instaurată în zonă și urmare căreia tatăl reclamantului, primar în comuna G., a fost în pericol de a fi omorât de groful local, după ce mai întîi îi omorîse toate animalele din gospodărie.

Față de aceste probe instanța de fond a conchis că, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta - C.J.P. Cluj, cu motivarea că potrivit legii, trebuie să existe două surse de informare care să indice împreună aceleași date referitoare la perioada și împrejurările refugiului, iar în speță a fost audiat un singur martor ale cărei afirmații sunt contradictorii. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. - nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În dosarul de fond se află declarațiile a trei martori, dintre care ultimul audiat în fața instanței, toți fiind unanimi în relatările lor privind împrejurările refugiului,a cărui cauză a fost persecuția etnică suferită de reclamant și familia lui, precum și perioada în care aceștia au fost refugiați, aspecte de altfel menționate pe larg în considerentele hotărârii de fond. Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 744 din 7 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.