ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, anularea Actului din 30 octombrie 2009, obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat atât a sa, cât și a părinților săi, și obligarea acesteia să execute Hotărârea 83 din 2 octombrie 2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la un an de zile după emiterea Hotărârii 83 din 02 octombrie 2008 și la un an după ce această hotărâre era înregistrată la pârâtă, a primit Adresa din 30 octombrie 2009 prin care i se cere completarea dosarului cu dovada refugiului, menționându-se faptul că cel care trebuie să aibă calitatea de refugiat este autorul bunurilor proprietarul deposedat. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 113 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.T.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția lipsei calității de act administrativ a adresei din 30 octombrie 2009, respingând acest capăt de cerere, și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat stabilită prin Hotărârea 83 din 2 octombrie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii 290/2003 de pe lângă Prefectura Cluj și să execute această hotărâre, efectuând reclamantului plata dreptului. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că adresa a cărei anulare s-a solicitat nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru că prin aceasta nu se refuză plata, ci se solicită completarea dosarului ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 83/2008.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, prima instanță a apreciat că hotărârea necontestată nu mai poate fi supusă controlului autorității pârâte și nici avizului care se acordă doar în cazul atribuirii unor imobile în compensare, prin urmare, Hotărârea 83 din 2 octombrie 2008 a Comisiei județene Cluj trebuia pusă în executare, nefiind aplicabile în acest caz prevederile art. 8 alin. (2 2 ) din Legea nr. 290/2003 care se referă la posibilitatea autorității de a solicita acte și relații doar în cazul contestațiilor, iar în privința cheltuielilor de judecată solicitate, a apreciat că nu se impunea efectuarea de fotocopii și plata taxei judiciare de timbru, în raport de obiectul pricinii.

4. Recursul declarat de pârâtă Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, încadrând motivele de nelegalitate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că Hotărârea nr. 83/2008 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nefiind contestată nu mai poate fi supusă controlului autorității pârâte, ci trebuie pusă în executare, prin acțiune reclamantul solicitând doar anularea actului, nu și punerea în executare a respectivei hotărâri. Recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1120/2006, prevederi care au fost modificate prin H.G.

nr. 57/2008, în sensul că a fost reglementată atribuția autorității pârâte de a propune reanalizarea sau revocarea actelor administrative apreciate ca fiind emise cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 290/2003, modificări care însă nu pot aduce atingere hotărârilor emise cu respectarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 1120/2006, de către Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 290/2003. Astfel, autoritatea pârâtă nu a solicitat Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 290/2003 reanalizarea dosarului și nici revocarea hotărârii, caz în care aceasta continuă să-și producă efectele așa cum a fost adoptată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul dedus judecății îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sumei de bani în cuantum de 101.852,89 RON cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 83/2008 emise de Instituția Prefectului județului Cluj - Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003. Înalta Curte constată că acțiunile având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor acordate prin hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competența Tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 290/2003, care prevăd: "(5) Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

(6) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege." Întrucât dispozițiile sus-menționate - norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor având ca obiect obligarea acestei autorități de a dispune efectuarea plății despăgubirilor.

Înalta Curte reține și faptul că dispozițiile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că, "prin decizie, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (...).

Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul." Este de necontestat faptul că motivul de ordine publică referitor la competența materială a instanței de judecată este reglementat de norme imperative. Așa fiind, în litigiul dedus judecății, se impune a fi aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, conform art. 304 alin. (3) și art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 113 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.