ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.T. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, anularea Actului din 30 octombrie 2009, obligarea pârâtei să-i

recunoască calitatea de refugiat atât a sa, cât și a părinților săi, și

obligarea acesteia să execute Hotărârea 83 din 2 octombrie 2008, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, la un an de zile după emiterea Hotărârii 83

din 02 octombrie 2008 și la un an după ce această hotărâre era înregistrată la

pârâtă, a primit Adresa din 30 octombrie 2009 prin care i se cere completarea

dosarului cu dovada refugiului, menționându-se faptul că cel care trebuie să

aibă calitatea de refugiat este autorul bunurilor proprietarul deposedat.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

instanțe

Prin Sentința nr. 113

din 11 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

C.T. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

a admis excepția lipsei calității de act administrativ a adresei din 30

octombrie 2009, respingând acest capăt de cerere, și a obligat pârâta să

recunoască reclamantului calitatea de refugiat stabilită prin Hotărârea 83 din

2 octombrie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii 290/2003 de pe lângă Prefectura

Cluj și să execute această hotărâre, efectuând reclamantului plata dreptului.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că adresa a cărei anulare

s-a solicitat nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru că prin aceasta nu se refuză plata, ci se

solicită completarea dosarului ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 83/2008.

În ceea ce privește

celelalte capete de cerere, prima instanță a apreciat că hotărârea necontestată

nu mai poate fi supusă controlului autorității pârâte și nici avizului care se

acordă doar în cazul atribuirii unor imobile în compensare, prin urmare,

Hotărârea 83 din 2 octombrie 2008 a Comisiei județene Cluj trebuia pusă în

executare, nefiind aplicabile în acest caz prevederile art. 8 alin. (2

2

)

din Legea nr. 290/2003 care se referă la posibilitatea autorității de a

solicita acte și relații doar în cazul contestațiilor, iar în privința

cheltuielilor de judecată solicitate, a apreciat că nu se impunea efectuarea de

fotocopii și plata taxei judiciare de timbru, în raport de obiectul pricinii.

de pârâtă

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta, încadrând motivele de nelegalitate în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că

Hotărârea nr. 83/2008 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.

290/2003 nefiind contestată nu mai poate fi supusă controlului autorității

pârâte, ci trebuie pusă în executare, prin acțiune reclamantul solicitând doar

anularea actului, nu și punerea în executare a respectivei hotărâri.

Recurenta-pârâtă a

susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor

art. 17 din H.G. nr. 1120/2006, prevederi care au fost modificate prin H.G. nr.

57/2008, în sensul că a fost reglementată atribuția autorității pârâte de a

propune reanalizarea sau revocarea actelor administrative apreciate ca fiind

emise cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 290/2003, modificări care însă

nu pot aduce atingere hotărârilor emise cu respectarea procedurii prevăzute de

H.G. nr. 1120/2006, de către Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Astfel, autoritatea

pârâtă nu a solicitat Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 290/2003

reanalizarea dosarului și nici revocarea hotărârii, caz în care aceasta

continuă să-și producă efectele așa cum a fost adoptată.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că

recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul dedus

judecății îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sumei de bani în

cuantum de 101.852,89 RON cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri,

conform Hotărârii nr. 83/2008 emise de Instituția Prefectului județului Cluj -

Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Înalta Curte constată

că acțiunile având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților la plata despăgubirilor acordate prin hotărâre a Comisiei

județene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competența Tribunalului, secția

de contencios administrativ și fiscal, în raport de incidența în cauză a

dispozițiilor art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 290/2003, care prevăd:

"(5) Hotărârile

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare.

(6) Hotărârile

pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege."

Întrucât dispozițiile

sus-menționate - norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în

materie, reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -

prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a

tribunalului în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea

hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența

materială este aceeași și în privința acțiunilor având ca obiect obligarea

acestei autorități de a dispune efectuarea plății despăgubirilor.

Înalta Curte reține

și faptul că dispozițiile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2007 privind

stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului,

cu modificările și completările ulterioare, prevăd că, "prin decizie, vicepreședintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează

aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata

despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri

ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (...).

Deciziile de plată

prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin

care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate

în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în

raza căruia domiciliază solicitantul."

Este de necontestat

faptul că motivul de ordine publică referitor la competența materială a

instanței de judecată este reglementat de norme imperative.

Așa fiind, în

litigiul dedus judecății, se impune a fi aplicat principiul lex specialia

generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei

norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, conform art. 304 alin. (3) și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței

nr. 113 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.