ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2456/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 232 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC J.P.S. SRL, obligând pârâta SC I. SA să plătească reclamantei suma de 35.340 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând despăgubiri civile. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, prin contractul de execuție și livrare pontoane din 18 august 2010, reclamanta SC J.P.S. SRL s-a obligat să realizeze și să livreze pârâtei SC I. SA două confecții metalice, respectiv 1 ponton acostare și 1 ponton cisternă, în valoare aproximativă în RON a sumei de 142.500 euro + TVA, la finalizarea lucrării, diferențele în plus sau în minus de greutate urmând să influențeze valoarea finală.

Părțile au convenit ca 35% din valoarea aproximativă a contractului să fie achitată în avans, în timp de 10 zile de la semnarea contractului, pentru achiziția de materiale și fluide energetice, iar restul plății să se facă eșalonat, conform mențiunii făcute în acest sens. Pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, părțile au convenit să se considere reziliat de drept contractul astfel încheiat, partea în culpă având obligația să suporte daune de 20% din valoarea contractului. S-a reținut că apărarea pârâtei prin care se invocă implicit excepția neexecutării contractului de către reclamantă, în sensul că nu era necesar să își îndeplinească propria obligație (de plată a avansului) în condițiile neexecutării de către reclamantă a obligației de emitere a facturii pentru avans, nu este întemeiată, în condițiile în care părțile au convenit un termen de 10 zile la încheierea contractului pentru plata avans – de 35% din valoarea acestuia de către pârâtă.

Cum în cauză, pârâta trebuia să-și execute obligația principală de plată a prețului în avans, la un termen stabilit prin contract, nerespectând acest termen, rezultă că, dată fiind convenirea termenului, nu există simultaneitate de executare a obligației și deci nu există temei pentru invocarea acestei apărări. Mai mult, reclamanta i-a comunicat pârâtei și o factură proformă la 23 august 2010 pentru avans, aceasta, însă, refuzând executarea obligației asumate. Consecința neexecutării obligațiilor contractuale este rezilierea contractului și plata de despăgubiri în cuantum de 20% din valoarea contractului, așa cum părțile au convenit în art. 10.2.

Împotriva acestei sentințe formulează apel pârâta SC I. SRL și prin decizia civilă nr. 477/2011 din 28 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și obligării intimatei la plata sumei de 2.295,5 RON cheltuieli de judecată către apelantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit contractului de execuție și livrare pontoane din 18 august 2010, apelanta, în calitate de beneficiar, avea obligația să achite în avans, în termen de 10 zile de la semnarea contractului, 35% din valoarea aproximativă a contractului, respectiv 49.875 euro + TVA. Potrivit contractului, facturile se întocmeau în RON la cursul de schimb RON/euro comunicat de B.N.R.

valabil în ziua facturării. Ca urmare, apelanta nu își putea îndeplini obligația de plată a avansului stabilit în euro atâta vreme cât nu era înștiințată cu privire la cursul de schimb RON/euro valabil în ziua facturării, ținând seama de fluctuațiile zilnice ale cursului valutar. Intimata era obligată să emită factura în RON în funcție de cursul de schimb RON/euro comunicat de B.N.R., iar ulterior, după comunicarea facturii cu privire la cuantumul sumei, apelanta era obligată să plătească. În acest sens sunt dispozițiile din contract potrivit cărora în cazul în care beneficiarul se află în întârziere în îndeplinirea obligațiilor sale de plată, acesta va suporta diferențele negative de curs valutar între data scadenței și data plății.

Factura proformă din 23 august 2010, anexată cererii de chemare în judecată, nu a fost comunicată apelantei, neexistând nicio dovadă în acest sens, ci doar o transmitere pe un e-mail către o persoană fizică necunoscută. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC J.P.S. SRL , invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul obligării intimatei la plata sumei de 35.340 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând contravaloarea daunelor contractuale stabilite convențional prin clauza penală. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.

- Instanța de apel interpretează eronat că obligația de emitere a facturii rezidă și din dispozițiile contractului cu privire la diferențele de curs valutar. Potrivit contractului, părțile au stabilit date clare ale scadenței plăților indiferent de emiterea sau nu a facturii. - Potrivit art. 155 C. fisc., recurenta ar fi avut posibilitatea să emită factura și până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a încasat avansurile. - Scadența obligației de plată a avansului nu este determinată de data emiterii facturii de avans, ci este determinată de o dată precisă, respectiv 10 zile de la semnarea contractului, adică cel târziu până la data de 28 august 2010. - Obligația de plată a avansului rezidă din dispozițiile contractului.

- În vederea achitării avansului societatea a emis factura proformă din 23 august 2010, iar pârâta nu și-a respectat obligația nici după notificarea comunicată de recurentă prin care a denunțat contractul din culpa exclusivă a debitoarei, potrivit pactului comisoriu de grad IV prevăzut de contract. Intimata SC I. SRL Zimnicea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei, se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se reține că este nefondat întrucât hotărârea este motivată, fiind stabilită corect în formă clară și concisă starea de fapt și de drept, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, respectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Hotărârea cuprinde în considerente argumentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată, oferind posibilitatea verificării temeiniciei și legalității ei. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, instanța de apel interpretând corect prevederile din contract în concordanță cu prevederile art. 969 C. civ.

În mod legal instanța de apel a apreciat că obligația de plată, a beneficiarului, a avansului de 35% din valoarea aproximativă a contractului este corelativă aceleia de facturare, acesta neputându-și îndeplini obligația de plată a avansului stabilit în euro câtă vreme executantul nu a emis factura prin care să-i comunice suma de plată, potrivit cursului de schimb RON/euro valabil în ziua facturării, așa cum se obligaseră prin clauza din contract. În mod judicios, instanța de apel a reținut că părțile nu au prevăzut o sumă fixă ca preț al contractului, ci un preț aproximativ de 142.500 euro, urmând ca la finalizarea lucrării diferențele în plus sau în minus să influențeze valoarea finală și că nu există nicio dispoziție contractuală care să permită părților ajustarea prețului în funcție de cursul valutar, după achitarea integrală, având în vedere că acesta se plătea în mai multe tranșe stabilite în euro.

Reclamanta era obligată să emită factura în RON în funcție de cursul de schimb RON/euro comunicat de B.N.R., iar ulterior, după comunicarea facturii cu privire la cuantumul sumei apelanta era obligată să plătească. Instanța de apel, interpretând corect clauzele contractuale a statuat legal că data scadenței în lipsa unor dispoziții privind termenele de plată ale facturilor cu privire la avans și la tranșele ulterioare este data emiterii facturii și doar în raport cu această dată pot fi stabilite fluctuațiile de curs valutar. Dispozițiile art. 155 C. fisc. sunt relevante sub raport fiscal, însă în cauză raportat la voința contractuală nu-și găsesc aplicabilitate și nu sunt de natură să schimbe starea de fapt și de drept dezlegată de instanța de apel.

Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe țin de netemeinicia deciziei atacate și nu de nelegalitatea ei. P entru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC J.P.S. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 477/2011 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2012.