ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 februarie 2011

Deliberând asupra recursului comercial de față,

reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3369 din 27 februarie

2009, pronunțată în dosarul nr. 19405/3/2005, judecătorul fondului din cadrul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins cererea principală

formulată de reclamanta SC U.C. SRL în contradictoriu cu pârâta U.R.A.; a respins

excepția prescripției ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională

precizată, formulată de pârâta U.R.A.; a dispus rezilierea parțială a

contractului nr. 36/2001 în ceea ce privește livrările de camere frigorifice și

agregate frigorifice conform actului adițional nr. 2 din 07 iunie 2002, din

culpa reclamantei; a obligat reclamanta la plata sumei de 27.884,38 Euro, în

echivalent în lei la cursul oficial din data plății, reprezentând diferență

între valoarea echipamentelor efectiv livrate, instalate și puse în funcțiune

în baza contractului nr. 36/2001 și plățile în avans efectuate de pârâtă; a

obligat reclamanta la plata sumei de 93.604,64 Euro, în echivalent în lei la

cursul oficial din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere în executarea

obligației de montare, instalare și punere în funcțiune a echipamentelor și

instalațiilor livrate în temeiul contractului nr. 36/2001.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a

reținut că prin contractul nr. 36 din 08 februarie 2001, astfel cum a fost

modificat prin actele adiționale nr. 1-4, reclamanta s-a obligat să furnizeze,

să asambleze, să instaleze, să pună în funcțiune echipamentele menționate în

anexele la contract, pârâta obligându-se la plata în avans a prețului

echipamentelor, în proporție de 95 % din valoarea acestora până în momentul

livrării, diferența de 5 % urmând a fi achitată în termen de 5 zile de la

finalizarea instalării și punerii în funcțiune a echipamentelor, prin proces

verbal.

Reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă,

obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 20.945 Euro, reprezentând 95 %

din valoarea echipamentelor (act adițional nr. 2/2002), 258.186,14 lei,

reprezentând 5 % din prețul tuturor echipamentelor ce fac obiectul

contractului, 7.356,515 lei reprezentând diferența de curs valutar. Prin

cererea reconvențională, pârâta a solicitat să se dispună rezilierea parțială a

contractului nr. 36/2001, completat prin actul adițional nr. 2/2002, invocând

executarea necorespunzătoare de către reclamantă a obligațiilor asumate în

privința livrării și montării echipamentelor și restituirea sumelor achitate în

avans, cu penalități de întârziere.

Judecătorul fondului a reținut, din analiza

materialului probator, că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile

contractuale; s-a reținut, astfel, că deși pârâta a achitat 95 % din prețul

contractului, reclamanta a depășit termenul prevăzut în ce privește livrarea

echipamentelor, predarea și montarea acestora, aspect care a determinat pârâta

să invoce excepția de neexecutare a contractului și să refuze plata facturii pe

care își întemeiază pretențiile reclamanta.

Judecătorul a înlăturat apărările reclamantei, în

combaterea excepției de neexecutare, cu următoarele considerente: nu s-a

dovedit prorogarea termenului de livrare până la data la care pârâta ar fi

obținut scutirea de la plata TVA, conform contractului operațiunile de

indigenare și obținerea facilităților fiscale revenind reclamantei, solicitarea

acesteia intervenită ulterior expirării termenului contractual neavând valența

unei prorogări a termenului de livrare; expertul a reținut că pârâta a asigurat

spațiul pentru livrarea și depozitarea tuturor echipamentelor și pentru frontul

de montaj. În aceste condiții, judecătorul fondului a apreciat netemeinicia

cererii reclamantei și temeinicia cereri pârâtei, constatând în rezilierea

parțială a contractului dintre părți, ca urmare a culpei reclamantei în

executarea obligațiilor asumate. În ce privește solicitarea reclamantei

referitoare la obligarea pârâtei la plata diferenței de 5 % din contract, s-a

reținut că această sumă trebuia achitată în termen de 5 zile de la finalizarea

instalării și punerii în funcțiune a echipamentelor; or, probatoriul

administrat a demonstrat că reclamanta nu a finalizat contractul, astfel încât

nu poate pretinde această plată. De asemenea, raportul de expertiză a relevat

că plățile efectuate de pârâtă acoperă costul echipamentelor livrare și

instalate, existând o diferență de 27.884,38 Euro achitată în plus, sumă ce

trebuie restituită acesteia.

Nu a fost reținută nici solicitarea reclamantei

referitoare la plata diferenței de curs valutar, în contract neexistând o

clauză care să oblige pârâta la o asemenea plată.

A fost reținută solicitarea pârâtei referitoare la

plata penalităților de întârziere, în raport de art. V alin. (4) din contract

care prevede că pentru întârzieri în executarea lucrărilor ce îi revin,

vânzătorul (reclamanta) se sancționează cu penalități de 0,15 % pe zi de

întârziere aplicate asupra valorii lucrărilor întârziate la executare; s-a

apreciat că, în funcție de data ultimei livrări, la care se adaugă termenul de

15 zile pentru punerea în funcțiune, dreptul pârâtei de a solicita penalități

s-a născut la data de 26 decembrie 2003, penalitățile fiind calculate în raportul

de expertiză. În funcție de aceeași dată la care s-a născut dreptul reclamantei

la perceperea de penalități, s-a reținut netemeinicia excepției de prescripție

a dreptului material la acțiune, constatându-se că cererea reconvențională a

fost formulată în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr.

167/1958.

Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SC U.C.

SRL, care a solicitat admiterea acțiunii principale și respingerea cererii

reconvenționale, criticile sale vizând greșita apreciere a materialului

probator, precum și greșita soluționare a excepției de prescripție a dreptului

material la acțiune pentru penalitățile de întârziere.

Prin decizia comercială nr. 139 din 01 martie 2010,

completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă, cu următoarele

considerente: s-a reținut corecta apreciere de către judecătorul fondului a

naturii actului dintre părți, ca fiind un contract cu executare succesivă, iar

nu un contract cu executare instantanee, în raport de clauzele contractuale

care nu se referă doar la transmiterea unui bun în schimbul unui preț, ci se

referă și la obligații de asamblare, instalare, punere în funcțiune și

asigurarea unui service pe perioada de garanție. În consecință, a fost aplicată

corect sancțiunea rezilierii, iar nu cea a rezoluțiunii.

S-a reținut totodată, corecta interpretare a

probatoriului, din perspectiva nerespectării termenelor de livrare a

echipamentelor, inițiativa pentru obținerea unui regim vamal favorabil nefiind

de natură a conduce la modificarea automată a termenelor de livrare. Pe baza

aceluiași probatoriu, s-a înlăturat și critica reclamantei referitoare la

obligația de plată a diferenței de 5 % din valoarea contractului, reținându-se

că obligația de plată se năștea în momentul în care era finalizată operațiunea

de montare și instalare a echipamentelor, aspect nerealizat de reclamantă. A

fost înlăturată și critica reclamantei referitoare la diferențele de curs

valutar, neexistând o clauză care să permită calcularea unor asemenea

diferențe. În sfârșit, a fost înlăturată și critica reclamantei referitoare la

neasumarea obligației de montare a echipamentelor, în raport de clauza art. 1

din contract, potrivit căreia SC U.C. SRL vinde, asamblează, instalează, pune

în funcțiune și asigură service pe perioada de garanție.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC U.C.

SRL, aceasta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate

în cauză în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței de fond în sensul

admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.

Criticile reclamantei, subsumate prevederilor art.

304 pct. 7 și 9, au vizat următoarele aspecte:

Cu privire la cererea principală:

- greșita soluționare a cauzei în ce privește

rezilierea parțială a contractului, reclamanta apreciind că actul dintre părți

era unul cu executare instantanee, astfel încât nu se putea dispune rezilierea

livrării echipamentelor, ci doar, eventual, a montajului, punerii în funcțiune

sau a garanției; mai arată că potrivit contractului, nerespectarea termenului

de livrare se sancționează cu penalități de întârziere, iar nu desființarea

contractului; mai critică greșita apreciere asupra prorogării termenului de

livrare, judecătorii instanțelor inferioare înlăturând apărarea bazată pe

obținerea unui regim vamal favorabil.

- nelegala respingere a pretenției referitoare la

plata diferenței de 5 % din valoarea contractului, în raport de faptul că nu a

făcut montajul echipamentelor, ci o societate terță, procesul verbal de punere

în funcțiune nr. 32 din 22 noiembrie 2004 a fost semnat fără obiecțiuni de

pârâtă, singurele echipamente neinstalate și nepuse în funcțiune fiind cea

referitoare la camerele frigorifice;

- nelegala respingere a pretenției vizând diferența

de curs valutar, în contract fiind prevăzută această plată, în art. II alin. (5);

- nelegala respingere a pretenției referitoare la

plata penalităților de întârziere, conform art. V alin. (3), judecătorii

apelului reținând în mod greșit că nu s-au formulat critici cu privire la acest

aspect, ci s-ar fi exprimat o simplă nemulțumire.

Cu privire la cererea reconvențională:

- nelegala trimitere la art. 1020 și art. 1021 C.

civ., care denotă confuzia pe care o face completul de apel în ce privește

cauza de desființare a contractului; nelegalitatea rezilierii parțiale a

contractului în condițiile în care pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată

asumată;

- necercetarea de către completul de apel a

criticilor formulate în ce privește obligarea sa la restituirea sumei achitate

de pârâtă în contul contractului, în condițiile dovedirii livrării

echipamentelor, cu excepția camerelor frigorifice, precum și în ce privește

penalitățile de întârziere, în condițiile în care nu a realizat montajul;

reclamanta apreciază că în ce privește aceste critici completul de apel a făcut

doar o vagă motivare în fapt, fără a motiva în drept.

Reclamanta mai precizează că a fost respinsă în mod

greșit excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocând

generic apărările expuse în fața judecătorului fondului; mai susține că s-a

invocat o excepție și în fața completului de apel, neobservată.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, cu următoarele argumente: corecta dispunere a

rezilierii parțiale, ca urmare a neîndeplinirii obligaților asumate de

reclamantă, sub aspectul livrării, montării și punerii în funcțiune a

echipamentelor, în condițiile în care transmiterea dreptului de proprietate asupra

echipamentelor făcându-se la momentul achitării integrale a prețului și

livrării integrale a mărfurilor; reținerea corectă a condiției rezolutorii,

chiar neprevăzută expres în contract, conform art. 1020, art. 1021 C. civ.; s-a

reținut corect culpa reclamantei în condițiile în care autorizația de scutire

pentru TVA a fost eliberată la data de 18 septembrie 2002, avizarea pârâtei s-a

făcut la 30 iulie 2003, la un an de la eliberarea autorizației; reclamanta avea

obligația de montare și punere în funcțiune a echipamentelor achiziționate,

contractul invocat de această parte vizând instalarea unor alte echipamente

(instalații de ventilare și condiționare); o parte din echipamentele livrate de

reclamantă au avut defecțiuni, necesitând intervenția reclamantei în perioada

de garanție; corecta soluționare a cauzei din perspectiva respingerii

pretențiilor reclamantei referitoare la plata diferenței de 5 % din contract și

la penalitățile de întârziere, precum și din perspectiva admiterii

solicitărilor sale referitoare la penalitățile de întârziere și la restituirea

sumelor achitate în plus, pentru echipamente achitate și nelivrate.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în calea de

atac a recursului.

Analizându-se cauza din perspectiva criticilor

formulate și a apărărilor invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.

Nu poate fi reținută critica reclamantei privind o

greșită calificare a contractului dintre părți (critică ce ar putea fi

încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), judecătorii instanțelor

inferioare statuând corect din punct de vedere juridic că actul părților este

un contract cu executare succesivă, iar nu unul cu executare instantanee,

concluzie ce este impusă atât de clauzele care reglementează obligațiile

părților (în special ale reclamantei – de livrare, montare și punere în

funcțiune a echipamentelor livrate), cât și de clauzele ce reglementează

modalitatea de plată și momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra

echipamentelor. Din această perspectivă, în mod legal s-a dispus în cauză

rezilierea parțială a contractului, sancțiune ce intervine în cazul

neîndepliniri culpabile de către una dintre părțile contractante a obligațiilor

asumate.

Nu poate fi reținută nici critica vizând greșita

aplicare a sancțiunii rezilierii, în condițiile în care în contract s-au

prevăzut doar penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligației

asumate. Așa cum au reținut și judecătorii instanțelor inferioare, condiția

rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în

cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile asumate (art.

1020 C. civ.). În consecință, chiar dacă părțile au prevăzut o clauză penală

pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, acest aspect nu

înlătură dreptul părții ce și-a îndeplinit obligația de a solicita desființarea

contractului pentru neîndeplinirea obligației corelative. Din considerentele

reținute, este înlăturată și critica reclamantei referitoare la o nelegală

motivare a soluției pronunțate cu trimitere la prevederile art. 1020 și art.

1021 C. civ., textele legale apreciate ca fiind incidente în cauză.

Critica reclamantei referitoare la ignorarea de către

judecătorii apelului a existenței unei prorogări convenționale a termenului de

livrare nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci se bazează pe probatoriul

administrat, în calea de atac a recursului neprocedându-se la analiza

temeiniciei deciziei de apel, ci doar la analiza legalității acestei decizii

(aspect ce rezultă din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care

menționează că se poate solicita modificarea sau casarea unei hotărâri doar

pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-9).

De asemenea, susținerile reclamantei referitoare la

greșita respingere a pretențiilor sale vizând restul de 5 % din valoarea

contractului și penalitățile de întârziere nu reprezintă critici de

nelegalitate ce pot fi analizate în recurs, ci reprezintă critici de

netemeinicie, bazate pe probatoriul administrat. Se subliniază că modul de

interpretare al unor clauze contractuale, prin raportare la probatoriul

administrat reprezintă aspecte de fond, ce fundamentează temeinicia hotărârii

pronunțate, fără a putea fi reanalizate în cadrul controlului de legalitate al

hotărârii în cadrul recursului.

Este înlăturată și critica reclamantei vizând

nemotivarea de către judecătorii apelului a deciziei pronunțate (critică

întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Se reține că judecătorii apelului

au motivat fiecare critică a reclamantei, prin raportare la probatoriul administrat

și la contractul dintre părți. Nu se reține nici o lipsă de temei legal, așa

cum susține reclamanta, constatându-se că aspectele criticate de reclamantă în

apel (vizând obligarea sa la restituirea sumelor achitate pentru echipamente

nelivrate și obligarea sa la plata penalităților de întârziere) sunt analizate

prin raportare la prevederile contractuale, contractul fiind legea părților.

Aserțiunile reclamantei vizând greșita apreciere a culpei care a condus la

rezilierea contractului nu reprezintă critici de nelegalitate, fiind o problemă

care impune analiza probatoriului administrat.

Critica referitoare la greșita soluționare a

excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondată,

judecătorii instanțelor inferioare statuând corect cu privire la neîmplinirea

termenului de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului pârâtei la plata

acestor penalități până la data formulării cererii reconvenționale.

Pentru considerentele reținute, apreciindu-se

legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul

declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

Va fi respinsă cererea intimatei pârâte de obligare a

recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că

înscrisurile depuse de parte în dovedirea acestor cheltuieli nu probează că

plățile atestate prin chitanțele nr. AVR 00115 și AVR 00122 din 15 decembrie

2010 reprezintă contravaloarea asistenței juridice, pe aceste înscrisuri

nefiind menționat numărul contractului de asistență juridică, ori numărul

dosarului în care s-a acordat asistența.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC U.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 139 din 1 martie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei pârâte U.R.A. privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.