ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4029/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4029/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 8 decembrie 2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în

dosarul nr. 3036/1285/2006 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată

de reclamanta SC D.K.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.N. SA, având ca

obiect rezoluțiune contract.

S-a admis, în parte,

cererea reconvențională formulată de pârâta SC C.N. SA în contradictoriu cu

reclamanta SC D.K.T. SA, având ca obiect pretenții.

A fost obligată

reclamanta să plătească pârâtei suma de 168.022,15 lei cu titlu de preț.

A fost obligată

reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.305 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul comercial a reținut că s-a făcut dovada faptului

că pârâta a prezentat reclamantei documentele menționate în contractul

încheiat, iar ulterior, după finalizarea lucrărilor, a predat aceste documente,

motiv pentru care s-a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în

legătură cu nerespectarea obligației asumate de pârâtă în legătură cu aceste

documente.

S-a reținut că un alt

temei al rezoluțiunii contractului invocat de reclamantă este faptul că

instalația nu a fost finalizată la termenul stipulat în contract, că a fost

livrată o instalație care nu cuprindea toate piesele menționate în contract și

că instalația nu avea productivitatea impusă de convenția părților. Din probele

administrate în cauză a rezultat că pârâta nu a respectat termenul de

finalizare a lucrărilor stabilit pentru data de 1 decembrie 2003, deoarece

lucrările au fost predate în data de 28 februarie 2004; instalația realizată de

pârâtă nu corespundea din punct de vedere calitativ; că o acțiune în

rezoluțiunea unui contract poate fi intentată numai de partea care a executat

sau care se declară gata să execute contractul.

Instanța a apreciat

însă că reclamanta se prevalează în mod neîntemeiat de posibilitatea de a

invoca excepția de neexecutare a contractului din partea pârâtei; din cuprinsul

contractului încheiat între părți rezultă că părțile au stabilit termene de

executare a obligațiilor fiecăreia dintre părți; pârâta avea obligația de a

executa lucrarea până cel târziu la data de 1 decembrie 2003, iar reclamanta,

la rândul ei, avea obligația de a plăti diferența de preț în tranșe lunare,

ultima tranșă urmând a fi scadentă la data de 30 noiembrie 2004. Prin aceste

prevederi contractuale părțile au înțeles să renunțe la simultaneitatea de

executare a obligațiilor, astfel încât nu mai au temei pentru invocarea

excepției de neexecutare. Această excepție poate fi invocată ca mijloc de

apărare în cazul în care uneia dintre părți i se pretinde executarea obligației

ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-și fi executat

propria obligație. Temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a

contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce ale părților

din cadrul unui contract sinalagmatic. Însă, în condițiile în care părțile din

prezenta cauză au înțeles să stabilească termene de executare a obligațiilor, a

intervenit lipsa simultaneității în executarea obligațiilor contractuale,

fiecare dintre părți având obligația de a-și executa la termen obligațiile

contractuale.

Apreciind că

reclamanta s-a prevalat în mod nejustificat de excepția de neexecutare a

contractului din partea pârâtei și că reclamanta nu și-a îndeplinit, la rândul

ei, obligațiile asumate, respectiv de a plăti prețul convenit la termenele

stabilite în contract, instanța a reținut că reclamanta nu poate promova în mod

temeinic o acțiune în rezoluțiunea contractului.

Reclamanta a înțeles

să formuleze și un capăt de cerere accesoriu rezoluțiunii contractului, prin

care a solicitat restituirea sumei achitate, precum și a penalităților de

întârziere datorate de pârâtă în temeiul contractului a cărui rezoluțiune a

solicitat-o, pretenții care au fost respinse ca urmare a respingerii capătului

principal de cerere.

În ce privește

cererea reconvențională formulată în cauză s-a reținut că pârâta SC C.N. SA a

solicitat obligarea reclamantei la plata prețului datorat în baza contractului

încheiat. Reclamanta avea obligația, conform prevederilor art. 969 C. civ., să

execute clauzele contractuale, respectiv să achite prețul convenit, obligație

pe care nu și-a îndeplinit-o. Reclamanta nu poate susține faptul că pârâta nu a

executat instalația de producere a adezivilor deoarece, după cum rezultă din

ansamblul probelor administrate în cauză, această instalație a fost realizată

și pusă în funcțiune. Faptul că instalația nu a funcționat la parametrii

normali nu echivalează cu o neîndeplinire a obligației din partea pârâtei, ci

într-o îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor asumate, fapt care nu

permite reclamantei să refuze plata prețului. În această situație, reclamanta

avea posibilitatea de a solicita pârâtei să își execute în mod corespunzător

obligațiile contractuale sau să solicite daune interese pentru prejudiciile

care i-au fost cauzate ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului.

Împotriva aceleiași

hotărâri a declarat apel reclamanta SC D.K.T. SA, București solicitând admiterea

apelului și în temeiul art. 296 modificarea în totalitate a hotărârii atacate

în sensul admiterii cererii introductive și a respingerii în totalitate a

cererii reconvenționale.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SC C.N. SA Cluj Napoca solicitând admiterea

apelului, modificarea sentinței comerciale nr. 2334/2010, în sensul admiterii

în totalitate a cererii reconvenționale cu obligarea intimatei SC D.K.T. SA la

plata cheltuielilor de judecata ocazionate.

Prin decizia civilă

nr. 33 din 23 februarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de SC C.N. SA, a

admis apelul declarat de SC D.K.T. SA, a schimbat în parte sentința civilă nr.

2334 din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în sensul

admiterii în parte a acțiunii principale.

A obligat pârâta SC C.N.

SA la plata în favoarea reclamantei a penalităților de întârziere de 1% din

valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 2 decembrie

2003 și până la 27 februarie 2004 calculate la cursul BNR din ziua plății. A

menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la

excepția inadmisibilității cererii privind rezoluțiunea, datorită

neîndeplinirii procedurii prealabile, că rațiunea concilierii prealabile,

prevăzută la art. 720 ind. 1 C. proc. civ., este aceea de a simplifica și

degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții care

pot fi soluționate pe cale amiabilă, într-un termen scurt.

Această rațiune este

practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu

cealaltă parte a fost îndeplinită în modalitatea uzitată de către reclamantă,

important fiind ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie

pentru a rezolva litigiul extrajudiciar.

În ceea ce privește

soluția pronunțată cu privire la cererea de rezoluțiune a contractului, Curtea

a apreciat că aceasta este temeinică și legală, prima instanță statuând în mod

corect că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului, obiect al

cererii de chemare in judecata, excepția de neexecutare invocata de către D.K.T.

fiind o apărare de care aceasta nu se putea prevala, în condițiile în care

părțile au renunțat la executarea simultană a obligațiilor. Astfel, tribunalul

a analizat în mod fundamentat condițiile de admisibilitatea a acțiunii în

rezoluțiune și a constatat în mod corect că reclamanta nu este parte contractuală

îndreptățită să solicite rezoluțiunea iar neplata prețului este evident

culpabilă.

Reținând culpa

contractuală a reclamantei, prin neplata prețului la termenele stabilite,

instanța de fond a concluzionat în mod judicios asupra faptului că rezoluțiunea

unui contract poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se

declară gata să execute contractul.

S-a reținut că pârâta

nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor stabilit pentru data de 1

decembrie 2003 deoarece lucrările au fost predate în data de 28 februarie 2004

– fapt necontestat de către nici una dintre părți și s-a făcut aplicarea atât a

principiului forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ.,

cât și a prevederilor art. 1087 C. civ.

S-a reținut că

excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește

pretenția de plată a facturii fiscale nr. 9200926 din 7 iulie 2004,

reprezentând compresor cu șurub, uscător de aer și filtru de aer este

neîntemeiată în condițiile în care obligația de achiziționare revenea pârâtei.

Data emiterii facturii nu prezintă relevanță, sub aspectul Decretului Lege nr. 167/1958

întrucât solicitarea de plată a sumei de 17.391 lei, formulată de reclamantă, a

venit ca urmare a pretențiilor pârâtei, cuprinse în cererea reconvențională,

prin care acesta solicita obligarea la plata diferenței de preț fără a avea în

vedere o diminuare corespunzătoare a acestora cu contravaloarea compresorului.

Instanța de fond a

procedat la deducerea din restul de preț a contravalorii compresorului de aer

întrucât, deși acesta era inclus în valoarea totală a instalației ce trebuia

procurată și predată de C., el a fost achiziționat de către societatea

beneficiară, fapt dovedit atât cu factura fiscală nr. 9200926 din 7 iulie 2004

cât și cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 329 din 29 iunie 2004 încheiat cu

SC G.I. 99 SRL (fila 226 - vol.2).

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta SC D.K.T. SA. cât și pârâta S.C. C.N.

S.A.

Reclamanta SC D.K.T.

SA. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în

parte a deciziei recurate, admiterea în parte a apelului declarat de SC D.K.T.

SA., schimbarea sentinței în sensul constatării intervenirii rezoluțiunii

contractului din culpa pârâtei SC C.N. SA și întoarcerii executării pentru suma

achitată de SC D.K.T. SA. cu titlu de rest de preț în baza sentinței nr. 2334

din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, obligarea pârâtei SC

C.N. SA la plata penalităților de întârziere de 1% din valoarea contractului

aferente perioadei 1 martie 2004 – 20 aprilie 2004.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, reclamanta a susținut, în esență, următoarele:

- Soluția instanței

cu privire la existența cerinței simultaneității nu este motivată și este dată

cu greșita aplicare a legii. Întemeierea soluției exclusiv pe argumentul

conform căruia majoritatea doctrinei și a practicii au statuat că cerința

simultaneității este necesară pentru operarea cu succes a excepției de

neexecutare reprezintă un refuz al instanței de a exprima un punct de vedere

propriu și a-l argumenta.

- Soluția instanței

contravine scopului pentru care excepția de neexecutare a fost creată. În

speță, de vreme ce intimata SC C.N. SA nu și-a respectat obligația de a preda

instalația la data de 1 decembrie 2003, iar obligația subsecventă a recurentei

(de plată a prețului) avea scadența în 25 decembrie 2003, nu se poate valida un

punct de vedere care să oblige recurenta să-și îndeplinească 12 obligații de

plată, toate scadente ulterior scadenței obligației de predare a instalației de

către SC C.N. SA.

În practica judiciară

s-a reținut posibilitatea invocării excepției chiar și în cazul în care se

anticipează faptul neexecutării obligației de către partea căreia i se opune

excepția, cu atât mai mult ar trebui să fie admisibilă invocarea excepției

pentru neîndeplinirea unei obligații cu scadență anterioară celei a părții care

invocă excepția.

- Eroarea celor două

instanțe a constat în aprecierea globală a existenței culpei SC D.K.T. SA.,

neraportându-se la o anumită dată de referință în existența culpei SC D.K.T. SA

București în ce privește plata restului de preț. Dacă instanța de apel s-ar fi

aplecat asupra succesiunii acestor obligații reciproce, ar fi observat cu

siguranță că prima dintre părți care s-a aflat în culpă a fost SC C.N. SA și că

neexecutarea de către SC D.K.T. SA a obligațiilor sale de plată nu a fost

niciodată culpabilă ci justificată de invocarea excepției.

- Soluția instanței

de apel sub aspectul întinderii penalităților este eronată, recurenta fiind

îndreptățită să beneficieze de aceste penalități până la data de 20 aprilie

2004, ce reprezintă momentul real al predării instalației, recunoscut de părți,

fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Instanța de apel

prin reținerea unei date eronate a predării instalației către SC D.K.T. SA. a

încălcat prevederile art. 969 C. civ. În raport de adresa emisă în 29 aprilie

2004 de către SC C.N. SA și de procesul verbal de conciliere nr. 5573 din 10

noiembrie 2005, faptul predării la data de 20 aprilie 2004 este un fapt

necontestat, ceea ce face ca acordarea penalităților de întârziere doar până la

28 februarie 2004 să fie vădit nelegală.

Pârâta SC C.N. SA a

invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

în sensul respingerii apelului declarat de SC D.K.T. SA, menținerea sentinței

comerciale în ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată

de SC D.K.T. SA, admiterea apelului SC C.N. SA și pe cale de consecință

admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

- Hotărârea instanței

de apel încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

fiind incident art. 304 pct.5 C. proc. civ.. Instanța de apel a încălcat

principiul disponibilității părților, respectiv cererea reclamantei care nu a

susținut niciun moment pe parcursul judecării cauzei ipoteza subsidiară a

„executării” clauzei penale pentru îndeplinirea cu întârziere a obligației de

predare și punere în funcțiune a instalației.

- Instanța de apel

soluționând pentru prima dată în apel cererea de daune interese moratorii, a

privat recurenta de dublul grad de jurisdicție încălcându-i dreptul la apărare,

fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

- Hotărârea instanței

de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 1082

C. civ. fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel nu a

făcut o veritabilă analiză a condițiilor de antrenare a răspunderii

contractuale a recurentei în ce privește pretinsa executare cu întârziere a

obligației de predare și punere în funcțiune a instalației contractate.

- Cu privire la

soluționarea capătului de cerere nr.3 privitor la obligarea la plata facturii

fiscale nr. 9200926 din 7 iulie 2004 hotărârea este contradictorie, fiind

incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- Soluția asupra

excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost greșită, termenul

de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data la care reclamanta a făcut

plata nedatorată și astfel termenul a fost depășit.

SC C.N. SA a formulat

întâmpinare la recursul declarat de SC D.K.T. SA solicitând respingerea recursului

ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

SC D.K.T. SA a

formulat întâmpinare la recursul declarat de SC C.N. SA solicitând respingerea

ca inadmisibil a motivului de recurs ce vizează greșita aplicare a legii de

către instanța de apel atunci când a apreciat asupra obligației pretins

neexecutate de SC C.N. SA (pentru motivele arătate în secțiunea V), fiind un

motiv de netemeinicie și ca neîntemeiate celelalte motive de recurs.

Recursul reclamantei

este nefondat.

Analizând motivele de

recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul reclamantei SC D.K.T. SA.

Critica vizând

nemotivarea hotărârii cu privire la cerința simultaneități va fi înlăturată,

întrucât din considerentele hotărârii reiese în clar care sunt argumentele

avute în vedere de instanța de control judiciar în înlăturarea criticilor aduse

de apelantă hotărârii instanței de fond prin raportare la doctrină, practică și

cu referire la probele administrate în cauză, fiind în concordanță cu acestea,

conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

În cauză nu se poate

reține nesocotirea art. 261 C. proc. civ. deoarece acest text de lege în

strânsă corelație cu art. 6 par 1 din CEDO obligă instanța să-și motiveze

hotărârea, fără a se putea reține prin această obligație că instanța trebuie să

facă o analiză concretă și analitică a tuturor argumentelor juridice ale părții

care stau la baza motivelor de apel, instanța putând să le grupeze, ceea ce

interesează fiind analizarea efectivă a fiecărui motiv de apel, aspect

necontestat însă.

În privința

criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 se reține

că soluția instanțelor nu contravine scopului pentru care excepția de

neexecutare a fost creată.

În mod corect

instanța a reținut că nu se poate vorbi în cauză de o simultaneitate a

obligațiilor dintre părți, deci nici despre posibilitatea de a invoca cu succes

excepția de neexecutare a contractului.

Cerința simultaneității

executării obligațiilor în cadrul raporturilor sinalagmatice explică faptul

înlăturării excepției de neexecutare atunci când una din părți a acordat

celeilalte un termen pentru executarea obligațiilor sale, iar în cauză, din

cuprinsul contractului încheiat între părți rezultă că acestea au stabilit

termene diferite de executare a obligațiilor fiecăreia dintre ele. Astfel,

pârâta avea obligația de a executa lucrarea până cel târziu la data de 1

decembrie 2003, iar reclamanta la rândul ei avea obligația de a plăti diferența

de preț în tranșe lunare, ultima tranșă urmând a fi scadentă la data de 30

noiembrie 2004.

Critica ce vizează

eroarea instanțelor în aprecierea existenței culpei SC D.K.T. SA. nu este

susceptibilă de a fi încadrată în vreunul din cazurile de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., aceasta ține de

netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea ei, încât nu poate face obiect de

analiză în recurs.

Instanța de apel, în

raport de starea de fapt stabilită, reținând culpa contractuală a reclamantei

prin neplata prețului la termenele stabilite a apreciat în mod judicios că nu

sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a rezoluțiunii contractului și că

excepția de neexecutare invocată de către SC D.K.T. SA este o apărare de care

aceasta nu se putea prevala, în condițiile în care părțile au renunțat la

executarea simultană a obligațiilor.

În ceea ce privește

soluția instanței de apel sunt aspectul întinderii penalităților, a momentului

predării instalației, deși recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de

existența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc.

civ., acestea privesc reaprecierea situației de fapt prin reanalizarea probelor

și a concludenței acestora, ce nu-și găsesc corespondent în ipotezele textelor

de lege invocate.

Din acest punct de

vedere criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii atacate,

situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din

acest punct de vedere.

Referirile la forța

probantă ce trebuie acordată unei probe, respectiv a adresei emisă de SC C.N.

SA în 29 aprilie 2004 și procesului verbal de conciliere nr. 5573 din 10

noiembrie 2005 nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate a hotărârii ci de

netemeinicie, încât nu pot fi cenzurate în recurs.

Analizând recursul

pârâtei se găsește nefondat.

Prima critică

subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este

nefondată.

Instanța de apel nu a

încălcat principiul disponibilității și nu a privat recurenta de un grad de

jurisdicție.

Instanța de apel a

verificat situația de fapt și aplicarea legii în limitele obiectului cererii de

chemare în judecată, reținându-se corect că reclamanta a investit instanța cu o

cerere de antrenare a răspunderii contractuale bazată pe faptul executării cu

întârziere a obligațiilor asumate de către pârâtă.

Prima instanță s-a

pronunțat pe fondul pretenției de daune moratorii, chiar dacă respingerea

acesteia s-a făcut urmare a stabilirii unui raport de accesorialitate între rezoluțiune

și daunele interese moratorii, astfel că nu se impunea așa cum corect a reținut

și instanța de apel, trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond sunt aspectul

daunelor interese.

Instanța

de apel a analizat în mod fundamentat condițiile de antrenare a răspunderii

contractuale a pârâtei, a aplicat corect atât principiul forței obligatorii a

contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., cât și prevederile art. 1082, art. 1087

C. civ. reținând, dată fiind culpa contractuală a pârâtei care a predat și pus

în funcțiune cu întârziere instalația, incidența prevederilor art. 5 din anexa

1 la contract, părțile evaluând anticipat, pe cale convențională, valoarea prejudiciului

decurgând din executarea cu întârziere a obligației.

Cu privire la

soluționarea capătului de cerere nr. 3 privitor la obligarea la plata facturii

fiscale nr. 9200926 /2004 se reține că între considerente și soluția pronunțată

nu există nicio contradicție potrivit unei analize logico-juridice. Si din

perspectiva motivului de recurs fundamentat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. soluția

instanței de apel este legală. Așa cum corect s-a reținut data emiterii

facturii nu prezintă relevanță sub aspectul Decretului-lege nr. 167/1958

întrucât solicitarea de plată a sumei de 17.391 lei, formulată de reclamantă a

venit ca urmare a pretențiilor pârâtei cuprinse în cererea reconvențională prin

care aceasta solicita obligarea la plata diferenței de preț, fără a avea în

vedere o diminuare corespunzătoare a acestora cu contravaloarea compresorului.

Pentru realizarea

acestei operațiuni prin care s-a scăzut din valoarea totală a utilajului

contravaloarea unei piese pe care SC D.K.T. SA. a achiziționat-o pe seama

furnizorului SC C.N. SA instanța de fond a procedat corect din punct de vedere

procedural la admiterea doar în parte a pretențiilor SC C.N. SA și a rezolvat

corect excepția prescripției, termenul neîncepând să curgă de la data la care reclamanta

a făcut plata pentru considerentele mai sus evocate.

Pentru considerentele

expuse în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a

respinge recursurile părților ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC D.K.T. SA, împotriva deciziei

Secției comerciale a Curții de Apel Cluj nr. 33 din 23 februarie 2011.

Respinge

ca nefondat recursul formulat de pârâta SC C.N.SA, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.