ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4029/2011

Ședința publică de la 8 decembrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 3036/1285/2006 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D.K.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.N. SA, având ca obiect rezoluțiune contract. S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta SC C.N. SA în contradictoriu cu reclamanta SC D.K.T. SA, având ca obiect pretenții. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 168.022,15 lei cu titlu de preț. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.305 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul comercial a reținut că s-a făcut dovada faptului că pârâta a prezentat reclamantei documentele menționate în contractul încheiat, iar ulterior, după finalizarea lucrărilor, a predat aceste documente, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în legătură cu nerespectarea obligației asumate de pârâtă în legătură cu aceste documente. S-a reținut că un alt temei al rezoluțiunii contractului invocat de reclamantă este faptul că instalația nu a fost finalizată la termenul stipulat în contract, că a fost livrată o instalație care nu cuprindea toate piesele menționate în contract și că instalația nu avea productivitatea impusă de convenția părților.

Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor stabilit pentru data de 1 decembrie 2003, deoarece lucrările au fost predate în data de 28 februarie 2004; instalația realizată de pârâtă nu corespundea din punct de vedere calitativ; că o acțiune în rezoluțiunea unui contract poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul.

Instanța a apreciat însă că reclamanta se prevalează în mod neîntemeiat de posibilitatea de a invoca excepția de neexecutare a contractului din partea pârâtei; din cuprinsul contractului încheiat între părți rezultă că părțile au stabilit termene de executare a obligațiilor fiecăreia dintre părți; pârâta avea obligația de a executa lucrarea până cel târziu la data de 1 decembrie 2003, iar reclamanta, la rândul ei, avea obligația de a plăti diferența de preț în tranșe lunare, ultima tranșă urmând a fi scadentă la data de 30 noiembrie 2004. Prin aceste prevederi contractuale părțile au înțeles să renunțe la simultaneitatea de executare a obligațiilor, astfel încât nu mai au temei pentru invocarea excepției de neexecutare.

Această excepție poate fi invocată ca mijloc de apărare în cazul în care uneia dintre părți i se pretinde executarea obligației ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-și fi executat propria obligație. Temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce ale părților din cadrul unui contract sinalagmatic. Însă, în condițiile în care părțile din prezenta cauză au înțeles să stabilească termene de executare a obligațiilor, a intervenit lipsa simultaneității în executarea obligațiilor contractuale, fiecare dintre părți având obligația de a-și executa la termen obligațiile contractuale.

Apreciind că reclamanta s-a prevalat în mod nejustificat de excepția de neexecutare a contractului din partea pârâtei și că reclamanta nu și-a îndeplinit, la rândul ei, obligațiile asumate, respectiv de a plăti prețul convenit la termenele stabilite în contract, instanța a reținut că reclamanta nu poate promova în mod temeinic o acțiune în rezoluțiunea contractului. Reclamanta a înțeles să formuleze și un capăt de cerere accesoriu rezoluțiunii contractului, prin care a solicitat restituirea sumei achitate, precum și a penalităților de întârziere datorate de pârâtă în temeiul contractului a cărui rezoluțiune a solicitat-o, pretenții care au fost respinse ca urmare a respingerii capătului principal de cerere.

În ce privește cererea reconvențională formulată în cauză s-a reținut că pârâta SC C.N. SA a solicitat obligarea reclamantei la plata prețului datorat în baza contractului încheiat. Reclamanta avea obligația, conform prevederilor art. 969 C. civ., să execute clauzele contractuale, respectiv să achite prețul convenit, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. Reclamanta nu poate susține faptul că pârâta nu a executat instalația de producere a adezivilor deoarece, după cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, această instalație a fost realizată și pusă în funcțiune. Faptul că instalația nu a funcționat la parametrii normali nu echivalează cu o neîndeplinire a obligației din partea pârâtei, ci într-o îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor asumate, fapt care nu permite reclamantei să refuze plata prețului.

În această situație, reclamanta avea posibilitatea de a solicita pârâtei să își execute în mod corespunzător obligațiile contractuale sau să solicite daune interese pentru prejudiciile care i-au fost cauzate ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel reclamanta SC D.K.T. SA, București solicitând admiterea apelului și în temeiul art. 296 modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive și a respingerii în totalitate a cererii reconvenționale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC C.N. SA Cluj Napoca solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței comerciale nr. 2334/2010, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale cu obligarea intimatei SC D.K.T.

SA la plata cheltuielilor de judecata ocazionate. Prin decizia civilă nr. 33 din 23 februarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de SC C.N. SA, a admis apelul declarat de SC D.K.T. SA, a schimbat în parte sentința civilă nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în sensul admiterii în parte a acțiunii principale. A obligat pârâta SC C.N. SA la plata în favoarea reclamantei a penalităților de întârziere de 1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 2 decembrie 2003 și până la 27 februarie 2004 calculate la cursul BNR din ziua plății. A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Fără cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității cererii privind rezoluțiunea, datorită neîndeplinirii procedurii prealabile, că rațiunea concilierii prealabile, prevăzută la art. 720 ind. 1 C. proc. civ., este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții care pot fi soluționate pe cale amiabilă, într-un termen scurt. Această rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a fost îndeplinită în modalitatea uzitată de către reclamantă, important fiind ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul extrajudiciar.

În ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea de rezoluțiune a contractului, Curtea a apreciat că aceasta este temeinică și legală, prima instanță statuând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului, obiect al cererii de chemare in judecata, excepția de neexecutare invocata de către D.K.T. fiind o apărare de care aceasta nu se putea prevala, în condițiile în care părțile au renunțat la executarea simultană a obligațiilor. Astfel, tribunalul a analizat în mod fundamentat condițiile de admisibilitatea a acțiunii în rezoluțiune și a constatat în mod corect că reclamanta nu este parte contractuală îndreptățită să solicite rezoluțiunea iar neplata prețului este evident culpabilă.

Reținând culpa contractuală a reclamantei, prin neplata prețului la termenele stabilite, instanța de fond a concluzionat în mod judicios asupra faptului că rezoluțiunea unui contract poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. S-a reținut că pârâta nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor stabilit pentru data de 1 decembrie 2003 deoarece lucrările au fost predate în data de 28 februarie 2004 – fapt necontestat de către nici una dintre părți și s-a făcut aplicarea atât a principiului forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., cât și a prevederilor art. 1087 C. civ. S-a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretenția de plată a facturii fiscale nr. 9200926 din 7 iulie 2004, reprezentând compresor cu șurub, uscător de aer și filtru de aer este neîntemeiată în condițiile în care obligația de achiziționare revenea pârâtei.

Data emiterii facturii nu prezintă relevanță, sub aspectul Decretului Lege nr. 167/1958 întrucât solicitarea de plată a sumei de 17.391 lei, formulată de reclamantă, a venit ca urmare a pretențiilor pârâtei, cuprinse în cererea reconvențională, prin care acesta solicita obligarea la plata diferenței de preț fără a avea în vedere o diminuare corespunzătoare a acestora cu contravaloarea compresorului. Instanța de fond a procedat la deducerea din restul de preț a contravalorii compresorului de aer întrucât, deși acesta era inclus în valoarea totală a instalației ce trebuia procurată și predată de C., el a fost achiziționat de către societatea beneficiară, fapt dovedit atât cu factura fiscală nr. 9200926 din 7 iulie 2004 cât și cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 329 din 29 iunie 2004 încheiat cu SC G.I.

99 SRL (fila 226 - vol.2). Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC D.K.T. SA. cât și pârâta S.C. C.N. S.A. Reclamanta SC D.K.T. SA. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea în parte a apelului declarat de SC D.K.T. SA., schimbarea sentinței în sensul constatării intervenirii rezoluțiunii contractului din culpa pârâtei SC C.N. SA și întoarcerii executării pentru suma achitată de SC D.K.T. SA. cu titlu de rest de preț în baza sentinței nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, obligarea pârâtei SC C.N.

SA la plata penalităților de întârziere de 1% din valoarea contractului aferente perioadei 1 martie 2004 – 20 aprilie 2004. În dezvoltarea în fapt a recursului, reclamanta a susținut, în esență, următoarele: - Soluția instanței cu privire la existența cerinței simultaneității nu este motivată și este dată cu greșita aplicare a legii. Întemeierea soluției exclusiv pe argumentul conform căruia majoritatea doctrinei și a practicii au statuat că cerința simultaneității este necesară pentru operarea cu succes a excepției de neexecutare reprezintă un refuz al instanței de a exprima un punct de vedere propriu și a-l argumenta. - Soluția instanței contravine scopului pentru care excepția de neexecutare a fost creată.

În speță, de vreme ce intimata SC C.N. SA nu și-a respectat obligația de a preda instalația la data de 1 decembrie 2003, iar obligația subsecventă a recurentei (de plată a prețului) avea scadența în 25 decembrie 2003, nu se poate valida un punct de vedere care să oblige recurenta să-și îndeplinească 12 obligații de plată, toate scadente ulterior scadenței obligației de predare a instalației de către SC C.N. SA. În practica judiciară s-a reținut posibilitatea invocării excepției chiar și în cazul în care se anticipează faptul neexecutării obligației de către partea căreia i se opune excepția, cu atât mai mult ar trebui să fie admisibilă invocarea excepției pentru neîndeplinirea unei obligații cu scadență anterioară celei a părții care invocă excepția.

- Eroarea celor două instanțe a constat în aprecierea globală a existenței culpei SC D.K.T. SA., neraportându-se la o anumită dată de referință în existența culpei SC D.K.T. SA București în ce privește plata restului de preț. Dacă instanța de apel s-ar fi aplecat asupra succesiunii acestor obligații reciproce, ar fi observat cu siguranță că prima dintre părți care s-a aflat în culpă a fost SC C.N. SA și că neexecutarea de către SC D.K.T. SA a obligațiilor sale de plată nu a fost niciodată culpabilă ci justificată de invocarea excepției. - Soluția instanței de apel sub aspectul întinderii penalităților este eronată, recurenta fiind îndreptățită să beneficieze de aceste penalități până la data de 20 aprilie 2004, ce reprezintă momentul real al predării instalației, recunoscut de părți, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Instanța de apel prin reținerea unei date eronate a predării instalației către SC D.K.T. SA. a încălcat prevederile art. 969 C. civ. În raport de adresa emisă în 29 aprilie 2004 de către SC C.N. SA și de procesul verbal de conciliere nr. 5573 din 10 noiembrie 2005, faptul predării la data de 20 aprilie 2004 este un fapt necontestat, ceea ce face ca acordarea penalităților de întârziere doar până la 28 februarie 2004 să fie vădit nelegală. Pârâta SC C.N. SA a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de SC D.K.T. SA, menținerea sentinței comerciale în ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată de SC D.K.T.

SA, admiterea apelului SC C.N. SA și pe cale de consecință admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. - Hotărârea instanței de apel încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ., fiind incident art. 304 pct.5 C. proc. civ.. Instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților, respectiv cererea reclamantei care nu a susținut niciun moment pe parcursul judecării cauzei ipoteza subsidiară a „executării” clauzei penale pentru îndeplinirea cu întârziere a obligației de predare și punere în funcțiune a instalației. - Instanța de apel soluționând pentru prima dată în apel cererea de daune interese moratorii, a privat recurenta de dublul grad de jurisdicție încălcându-i dreptul la apărare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. - Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 1082 C. civ. fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel nu a făcut o veritabilă analiză a condițiilor de antrenare a răspunderii contractuale a recurentei în ce privește pretinsa executare cu întârziere a obligației de predare și punere în funcțiune a instalației contractate. - Cu privire la soluționarea capătului de cerere nr.3 privitor la obligarea la plata facturii fiscale nr. 9200926 din 7 iulie 2004 hotărârea este contradictorie, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - Soluția asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost greșită, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data la care reclamanta a făcut plata nedatorată și astfel termenul a fost depășit.

SC C.N. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC D.K.T. SA solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. SC D.K.T. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC C.N. SA solicitând respingerea ca inadmisibil a motivului de recurs ce vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel atunci când a apreciat asupra obligației pretins neexecutate de SC C.N. SA (pentru motivele arătate în secțiunea V), fiind un motiv de netemeinicie și ca neîntemeiate celelalte motive de recurs. Recursul reclamantei este nefondat. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul reclamantei SC D.K.T.

SA. Critica vizând nemotivarea hotărârii cu privire la cerința simultaneități va fi înlăturată, întrucât din considerentele hotărârii reiese în clar care sunt argumentele avute în vedere de instanța de control judiciar în înlăturarea criticilor aduse de apelantă hotărârii instanței de fond prin raportare la doctrină, practică și cu referire la probele administrate în cauză, fiind în concordanță cu acestea, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. În cauză nu se poate reține nesocotirea art. 261 C. proc. civ. deoarece acest text de lege în strânsă corelație cu art. 6 par 1 din CEDO obligă instanța să-și motiveze hotărârea, fără a se putea reține prin această obligație că instanța trebuie să facă o analiză concretă și analitică a tuturor argumentelor juridice ale părții care stau la baza motivelor de apel, instanța putând să le grupeze, ceea ce interesează fiind analizarea efectivă a fiecărui motiv de apel, aspect necontestat însă.

În privința criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 se reține că soluția instanțelor nu contravine scopului pentru care excepția de neexecutare a fost creată. În mod corect instanța a reținut că nu se poate vorbi în cauză de o simultaneitate a obligațiilor dintre părți, deci nici despre posibilitatea de a invoca cu succes excepția de neexecutare a contractului. Cerința simultaneității executării obligațiilor în cadrul raporturilor sinalagmatice explică faptul înlăturării excepției de neexecutare atunci când una din părți a acordat celeilalte un termen pentru executarea obligațiilor sale, iar în cauză, din cuprinsul contractului încheiat între părți rezultă că acestea au stabilit termene diferite de executare a obligațiilor fiecăreia dintre ele.

Astfel, pârâta avea obligația de a executa lucrarea până cel târziu la data de 1 decembrie 2003, iar reclamanta la rândul ei avea obligația de a plăti diferența de preț în tranșe lunare, ultima tranșă urmând a fi scadentă la data de 30 noiembrie 2004. Critica ce vizează eroarea instanțelor în aprecierea existenței culpei SC D.K.T. SA. nu este susceptibilă de a fi încadrată în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., aceasta ține de netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea ei, încât nu poate face obiect de analiză în recurs. Instanța de apel, în raport de starea de fapt stabilită, reținând culpa contractuală a reclamantei prin neplata prețului la termenele stabilite a apreciat în mod judicios că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a rezoluțiunii contractului și că excepția de neexecutare invocată de către SC D.K.T.

SA este o apărare de care aceasta nu se putea prevala, în condițiile în care părțile au renunțat la executarea simultană a obligațiilor. În ceea ce privește soluția instanței de apel sunt aspectul întinderii penalităților, a momentului predării instalației, deși recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., acestea privesc reaprecierea situației de fapt prin reanalizarea probelor și a concludenței acestora, ce nu-și găsesc corespondent în ipotezele textelor de lege invocate. Din acest punct de vedere criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii atacate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.

Referirile la forța probantă ce trebuie acordată unei probe, respectiv a adresei emisă de SC C.N. SA în 29 aprilie 2004 și procesului verbal de conciliere nr. 5573 din 10 noiembrie 2005 nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate a hotărârii ci de netemeinicie, încât nu pot fi cenzurate în recurs. Analizând recursul pârâtei se găsește nefondat. Prima critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată. Instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității și nu a privat recurenta de un grad de jurisdicție. Instanța de apel a verificat situația de fapt și aplicarea legii în limitele obiectului cererii de chemare în judecată, reținându-se corect că reclamanta a investit instanța cu o cerere de antrenare a răspunderii contractuale bazată pe faptul executării cu întârziere a obligațiilor asumate de către pârâtă.

Prima instanță s-a pronunțat pe fondul pretenției de daune moratorii, chiar dacă respingerea acesteia s-a făcut urmare a stabilirii unui raport de accesorialitate între rezoluțiune și daunele interese moratorii, astfel că nu se impunea așa cum corect a reținut și instanța de apel, trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond sunt aspectul daunelor interese. Instanța de apel a analizat în mod fundamentat condițiile de antrenare a răspunderii contractuale a pârâtei, a aplicat corect atât principiul forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., cât și prevederile art. 1082, art. 1087 C. civ. reținând, dată fiind culpa contractuală a pârâtei care a predat și pus în funcțiune cu întârziere instalația, incidența prevederilor art. 5 din anexa 1 la contract, părțile evaluând anticipat, pe cale convențională, valoarea prejudiciului decurgând din executarea cu întârziere a obligației.

Cu privire la soluționarea capătului de cerere nr. 3 privitor la obligarea la plata facturii fiscale nr. 9200926 /2004 se reține că între considerente și soluția pronunțată nu există nicio contradicție potrivit unei analize logico-juridice. Si din perspectiva motivului de recurs fundamentat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. soluția instanței de apel este legală. Așa cum corect s-a reținut data emiterii facturii nu prezintă relevanță sub aspectul Decretului-lege nr. 167/1958 întrucât solicitarea de plată a sumei de 17.391 lei, formulată de reclamantă a venit ca urmare a pretențiilor pârâtei cuprinse în cererea reconvențională prin care aceasta solicita obligarea la plata diferenței de preț, fără a avea în vedere o diminuare corespunzătoare a acestora cu contravaloarea compresorului.

Pentru realizarea acestei operațiuni prin care s-a scăzut din valoarea totală a utilajului contravaloarea unei piese pe care SC D.K.T. SA. a achiziționat-o pe seama furnizorului SC C.N. SA instanța de fond a procedat corect din punct de vedere procedural la admiterea doar în parte a pretențiilor SC C.N. SA și a rezolvat corect excepția prescripției, termenul neîncepând să curgă de la data la care reclamanta a făcut plata pentru considerentele mai sus evocate. Pentru considerentele expuse în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile părților ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC D.K.T. SA, împotriva deciziei Secției comerciale a Curții de Apel Cluj nr. 33 din 23 februarie 2011. Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC C.N.SA, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.