ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3188/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea, înregistrată sub nr. 11438/3/2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanta S.C.H.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.C.I. SRL București rezoluțiunea contractului nr. 36 din 25 octombrie 2006, repunerea părților în situația anterioară contractului, respectiv restituirea prestațiilor corelative ale părților. S-a mai arătat că recepția finală a fost efectuată la 20 aprilie 2007, ulterior beneficiarul constatând deficiențe semnificative în funcționarea sistemului, neexistând premisele funcționării în viitor, aspect notificat furnizorului cu respectarea termenilor contractului.

S-a învederat că sistemul în integralitatea sa este nefuncțional, excedând obligației de garante așa cum acesta a fost detaliată în procesul-verbal de recepție și garanție. S-a solicitat repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii prețului de 106.650 Euro și respectiv ridicarea întregii aparaturi presupuse de sistem. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1020 C. civ. Prin întâmpinarea formulată la termenul din 25 aprilie 2008, pârâta SC A.C.I. SRL a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, invocând nerespectarea dispozițiilor art. 720 indice 1 C. proc. civ. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată susținând că pârâta și-a îndeplinit în mod corect și la termenele stipulate obligațiile contractuale, constând în vânzarea și instalarea echipamentelor precum și punerea în funcțiune a sistemului, precum și școlarizarea personalului.

S-a învederat ca obligația de garantare a calității și a bunei funcționări a sistemului subzista numai în condițiile respectării prevederilor art. VII din contract, dispoziții ce exclud orice intervenție fără concursul executantului, în structura acestuia. Or, reclamanta cu încălcarea prevederilor contractuale a efectuat mentenanța echipamentelor, intervenții și modificări asupra echipamentelor cu o terță societate SC A.E.S. SRL, demontând și mutând camerele de luat vederi, efectuând reglaje și setări asupra echipamentelor.

A mai arătat reclamanta, că efectuarea integrală a plății prețului contractului, în termen de 60 de zile de la data punerii în funcțiune, valorează recunoaștere a conformității și a bunei funcționari a echipamentelor, aspect constatat și prin procesul-verbal de recepție și garanție întocmit la 20 aprilie 2007. S-a mai susținut că, prin contract pârâta nu s-a obligat la asigurarea mentenanței echipamentelor, acesta presupunând încheierea unui contract distinct sau a unui act adițional la contract, cu respectarea art. IX din contract. În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C. proc. civ. și art. 720 indice 1 C. proc. civ. Prin încheierea de la 6 iunie 2008, instanța a unit excepția prematurității introduceri acțiunii cu fondul cauzei.

Prin sentința comercială nr. 3643 din 19 martie 2010, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția prematurității, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a înlăturat susținerile reclamantei referitoare la disfuncționalitățile sistemului, apreciind ca relevant procesul-verbal de recepție și garanție încheiat al 20 aprilie 2007, în care s-a menționat predarea instalațiilor în stare de funcționare, precum și efectuarea verificărilor de către beneficiar care a acceptat echipamentele și materialele achitând prețul convenit prin contract.

S-a mai reținut că în perioada de garanție de un an de la data recepției, reclamanta cu încălcarea dispozițiilor art. VII din contract, a apelat la o terță societate, aspect ce rezultă din adresa 664 din 12 noiembrie 2007, pentru a efectua operații de întreținere a sistemului, fiind constatate deficiențe în funcționarea acestuia, fiind reținut ca relevant procesul-verbal de recepție încheiat cu această societate, anterior sesizării deficiențelor, la data de 19 aprilie 2007 (fila 117 dosar). Au fost reținute și concluziile raportului de expertiză referitor la disfuncționalitățile sesizate nu sunt în limitele normale de funcționare presupuse de un sistem nou, datorita demontării nefiind posibilă aprecierea cu privire la necesitatea înlocuirii acestuia.

În esență s-a apreciat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, reclamanta fiind în culpă pentru nerespectarea întocmai a obligațiilor comerciale. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 83 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, care a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a constatat rezolvit contractul nr. 36 din 25 octombrie 2006, dispunând repunerea părților în situația anterioară în sensul ca pârâta să restituie suma de 106.650 Euro – preț, iar reclamanta, echipamentele ce au făcut obiectul contractului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele motivelor invocate, Curtea apreciază apelul întemeiat pentru următoarele considerente: În considerentele deciziei, instanța a reținut că părțile au încheiat contractul de execuție nr. 36 din 25 octombrie 2006, având ca obiect vânzarea și instalarea echipamentelor de monitorizare și control acces auto cu bariere, punerea în funcțiune a sistemului, școlarizarea personalului beneficiarului, executantului revenindu-i obligația de garantare a funcționarii echipamentelor și componentelor livrate. Obligația detaliată în art. VII din contract, în sensul că executantul se obligă să garanteze buna funcționare, calitatea și performanțele materialelor și echipamentelor pe timp de un an de la data recepției finale.

În perioada de garanție beneficiarul s-a obligat, la rândul său să înștiințeze pe executant în maximum 5 zile de la apariția acestora, remedierea urmând a fi efectuată de executant în termen util, fără cheltuieli suplimentare pentru beneficiar; în cazul înlocuirii definitive a echipamentului defect, garanția urmând a începe din momentul instalării și testării noului echipament. Obligația de garanție post instalare și recepționare finală pentru o durată de un an nu se subsumează, dispozițiilor conținute de art. VI alin. (2) pct. 6 (fila 5 dosar fond), acestea privind oferirea de servicii post garanție, deci ulterior împlinirii termenului de un an prevăzut pentru garanția de bună funcționare asumată direct de către executant; în privința acestor servicii postgaranție s-a prevăzut necesitatea încheierii unui contract separat, aspect ce excede prezentului litigiu generat de deficiențe apărute în cursul termenului de garanție de un an.

S-a constatat că procesul final de recepție și garanție nr. 10 a fost încheiat la 20 aprilie 2007 și că termenul de garanție începe să curgă de la această dată, împlinindu-se la 20 aprilie 2008, iar prin adresa nr. 481 din 16 august 2007 (fila 9 dosar fond), înlăuntrul termenului de garanție de un an, beneficiarul, cu respectarea termenilor contractului, art. VII alin. (2), a somat executantul, urmare a numeroaselor contacte telefonice rămase fără rezultat să remedieze defecțiunile sesizate în termen de 7 zile, învederând că încă de la instalare sistemul nu a funcționat corespunzător.

S-a reținut de asemenea, că pârâta nu a dat curs somației, și că prin adresa nr. 485 din 29 august 2007, comunicând beneficiarului punctul său de vedere, cuprinzând termeni contradictorii, în sensul că pe de o parte a recunoscut asumarea prin contract a obligației de garanție și remedierea defecțiunilor iar, pe de altă parte, a susținut că obligațiile asumate prin contract au fost îndeplinite, solicitările referitoare la remedierea defecțiunilor exced contractului, pentru servicii suplimentare ce depășesc sfera obiectului contractului de execuție nr. 36 din 25 octombrie 2006 urmând a încheia un contract separat de mentenanță, ceea ce denotă reaua-credință a acesteia. Apărările pârâtei, referitoare la încălcarea de către beneficiar a propriilor obligații, de nu interveni în structura sistemului, în sensul modificării acestuia, fără concursul executantului vor fi înlăturate.

Din procesul-verbal de recepție și garanție încheiat la 19 aprilie 2007 (fila 117 dosar fond) a rezultat că pârâta SC A.C.I. SRL a apelat la o terță societate SC A.S.E. SRL, care, în calitate de executant, în temeiul contractelor nr. 11 din 15 decembrie 2006 și V02 din 5 aprilie 2007 a predat instalațiile sistemului de control acces cu bariere pentru parcare la obiectivul parcare Hotel Mariott, obligându-se a garanta normala funcționare pe o durată de un an. Ulterior a fost încheiat procesul-verbal de recepție și garanție nr. 10 din 20 aprilie 2007, între beneficiarul contractului nr. 36 din 25 octombrie 2006 și executantul SC A.C.I. SRL. Rezultă că refuzul pârâtei nu a fost justificat de neîndeplinirea obligației de respectare a exclusivității în acordarea asistenței tehnice, în perioada de garanție de un an, ci de faptul că nu dispunea de personal calificat și posibilități tehnice, fiind doar intermediar în livrarea și montarea sistemului de control acces auto.

În raport de refuzul nejustificat al pârâtei de a asigura remedierea defecțiunilor în perioada de garanție, în condițiile în care deficiențele survenite la sistemul de parcare erau semnificative și apăreau regulat, făcând imposibilă utilizarea normală a acestuia, faptul apelării la societatea cu care însăși pârâta a contractat furnizarea și montarea aparaturii, A.S.E. nu a fost reținut ca imputabil beneficiarului. Datorită nerespectării de care pârâta SC A.C.I. SRL a propriilor obligații în perioada de garanție, beneficiarul pentru asigurarea asistenței tehnice și a service-ului a apelat la SC A.S.E.

SRL, firmă agreată de către pârâtă, încheind contractul ATS 5 din 30 mai 2007, acesta constatând ulterior punerii în funcțiune a sistemului grave deficiențe constând în interpretarea greșită a numerelor de înmatriculare a autovehiculelor, defectarea a trei camere video, defectarea succesivă a echipamentelor de înregistrare video a numerelor de înmatriculare, deficiențe aduse la cunoștința firmei furnizoare, fără ca acesta să remedieze defecțiunile. Cu respectarea art. 1021 C. civ., în considerarea caracterului judiciar al rezoluțiunii, instanța este ținută a aprecia cauzele acesteia, verificând în ce măsură neexecutarea este semnificativă față de obiectul contractului.

Rezoluțiunea nu poate fi dispusă, dacă se reține că obligația neexecutată nu este determinată pentru ansamblul contractului, iar culpa în neexecutarea contractului, nu incumbă exclusiv debitorului, măsura neputând fi solicitată atunci când neexecutarea se datorează culpei concurente a reclamantului, care nu și-a îndeplinit întocmai propriile obligații contractuale. Din probatoriul administrat a constatat că, cea vinovată de neexecutarea contractului, în termenii conveniți, a fost pârâta care nu a livrat un sistem de parcare propriu utilizării de durată, în perioada de garanție, la scurt timp după încheierea procesului – verbal de recepție finală, intervenind grave deficiențe, ce îl făceau impropriu folosirii conform destinației avută în vedere la contractare.

Împotriva deciziei a declarat recurs SC A.C.I. SRL, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susține următoarele: 1. Decizia atacată este rezultatul unor interpretări greșite ale actelor deduse judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al acestora. Referindu-se la întinderea drepturilor și obligațiilor asumate de pârâți în vederea acordării garanției prevăzute la Cap. VII din contract, recurenta consideră că instanța de apel a ignorat total faptul că pentru a beneficia de garanție – intimata și-a asumat o serie de obligații pe care era ținută să le respecte și că obligația de garanție viza un obiect precis determinat.

Aceasta are în vedere acea condiție conform căreia orice intervenție în structura sistemului pe perioada de garanție să nu se facă de către utilizator, fără concursul executantului și faptul că acordarea garanției are loc numai dacă echipamentele sunt folosite în condiții normale de funcționare conform documentațiilor și instrucțiunilor de operare predate beneficiarului la recepția lucrării. În concluzie, se susține că instanța de apel nu a avut în vedere că SC C.H.G. SRL nu și-a respectat obligația asumată de a interveni în structura sistemului numai cu concursul unui reprezentant al furnizorului și că instanța a extins în mod artificial obligația de garanție fără a supune analizei îndeplinirea obligațiilor de către cealaltă parte.

2. În mod întemeiat s-a apreciat că „refuzul pârâtei nu a fost justificat de neîndeplinirea obligației de respectare a exclusivității în acordarea asistenței tehnice în perioada de garanție de 1 an, ci de faptul că nu dispunea de personal calificat și de posibilități tehnice, fiind doar un intermediar în livrarea și montarea sistemului de control acces auto”. Recurenta consideră că o atare concluzie este consecința nesocotirii art. 969 – 970 C. civ. și a interpretării greșite a actelor încheiate între părți. 3. În mod greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația – aceea de non intervenție fără a asigura prezența unui reprezentant al pârâtei și cât nu s-a dovedit existența unor defecte de fabricație sau a altor cauze incluse în obligațiile de garanție, care să ducă la concluzia că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau.

În susținerea acestor critici, recurenta face trimitere la concluziile raportului de expertiză, susținând că reclamanta nu a făcut dovada convocării cu ocazia intervențiilor în sistem, denaturându-l astfel încât constatarea cauzelor ce au dus la apariția defecțiunilor este imposibil de realizat. Prin întâmpinarea depusă la 4 octombrie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

ce se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății – în concret a prevederilor contractului de execuție nr. 36 din 25 octombrie 2006 –, astfel cum acestea au fost detaliate în procesul-verbal de recepție și garanție nr. 10 din 20 aprilie 2007 se constată că este nefondat, întrucât instanța de apel nu a trecut peste termenii conveniți de părți în cadrul actelor menționate și nici nu a extins obligația de garanție asumată de recurentă, interpretându-le în acord cu voința comună a părților, clauzele fiind unele clare și neîndoielnice. Raportat la clauzele în discuție (art. VII din contract și procesul – verbal de recepție și garanție nr. 10 din 20 aprilie 2007) instanța de apel a statuat în mod corect asupra înțelesului acestora precum și asupra întinderii obligațiilor asumate de părți.

Astfel, prin art. VII din contactul de antrepriză executantul s-a obligat să garanteze buna funcționare, calitatea și performanțele materialelor și echipamentelor pe timp de un an de la recepția finală, cu condiția ca orice intervenție în structura sistemului - în această perioadă – să nu se facă fără concursul executantului. Aceeași condiționare este reluată și în procesul-verbal de garanție invocat de recurentă. De asemenea, în mod corect s-a reținut și obligația asumată de intimată - în calitate de beneficiară, în sensul de a-l înștiința pe executant asupra eventualelor defecțiuni, în maxim 5 zile de la apariția acestora, precum și obligația rezultată din alin. (1) al aceluiași art. VII din contract, aceea de a nu se interveni în structura sistemului fără concursul executantului.

Recurenta omite însă, a lua în considerare că aceste prevederi au fost raportate la situația de fapt stabilită pe deplin în cauză și din care a rezultat că intimata și-a executat obligațiile asumate, în sensul că a înștiințat-o pe recurentă – în termenul convenit – pentru remedierea defecțiunilor ivite în sistem, demersuri ce au rămas fără rezultat, ceea ce denotă că cea care nu s-a conformat obligației de garanție asumată prin contract a fost chiar recurenta. În condițiile unui refuz de remediere a defecțiunilor, refuz determinat de faptul că recurenta nu dispunea de personal calificat și de imposibilitatea tehnică de a asigura o astfel de remediere, în mod corect s-a reținut că, apelarea la o altă societate pentru acordarea asistenței tehnice nu este de natură a forma convingerea instanței că intimata nu și-a respectate propriile obligații asumate prin contract.

În acest context, dispozițiile art. 1021 C. civ. au fost aplicate în mod corect, fiind îndeplinite condițiile impuse de acesta - îndeosebi - sub aspectul neexecutării culpabile a obligației de garanție asumată de recurentă prin convenție. Pentru argumentele expuse anterior, criticile recurentei sunt nefondate motiv pentru care recursul va fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. precum și actele depuse în susținere recurenta va fi obligată să plătească intimatei contravaloarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 23.560 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 83/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei S.C.H.G. SRL BUCUREȘTI suma de 23.560 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.