ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2737/2010

Asupra recursului penal de față;

Prin Sentința penală nr. 102 din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe condamnatul C.L., deținut în Casa de Detenție V., Italia.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că prin rezoluția din 01 martie 2010 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2154/11-5/2009 s-a dispus sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentințelor pronunțate de autoritățile judiciare italiene, privind pe condamnatul C.L., în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Curtea a reținut că a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub nr. 2154/11-5/2009, adresa nr. 96326/2009/DR a Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești - Direcția Drept Internațional și Tratate, prin care a transmis acestei unități de parchet adresa formulată de Ministerul Justiției din Republica italiană, prin care se solicita transferul persoanei condamnate C.L. în vederea continuării executării pedepsei aplicate față de sus-numit de către instanța de judecată din statul solicitant.

Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, se constată că, prin ordonanța nr. 361/2008 RES din 09 decembrie 2008 Procuratura Generală a Republicii din Torino a dispus contopirea unor pedepse aplicate numitului C.L., alias C.Z., alias U.L., alias V.L.,  și alias V.L.

Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, primordială, pentru a se putea dispune transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei, respectiv nu s-a făcut dovada că persoana condamnată este resortisant al statului de executare, având în vedere datele de stare civilă diferite ale persoanelor din sentințele de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare italiene.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana condamnată, solicitând recunoașterea hotărârilor de condamnare pronunțate împotriva sa în Italia, precum și transferarea lui în România pentru executarea pedepsei, cu precizarea că a fost arestat de mai multe ori în Italia, ocazie cu care a indicat date de stare civilă false. Ulterior, a fost condamnat pentru toate aceste fapte și s-a făcut și o contopire a pedepselor printr-o ordonanță dată de procuratura din Torino.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din analiza condițiilor impuse de Legea nr. 302/2004 pentru transferarea unei persoane condamnate, rezultă că trebuie să existe o corespondență între persoana condamnată de autoritățile judiciare ale statului străin și persoana cu privire la care se solicită transferul.

În speță, deși s-a solicitat transferul în România al numitului C.L., la dosarul cauzei există 5 hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțe italiene, însă numai una îl are în vedere pe acesta.

Deși există indicii în sensul că și celelalte 4 hotărâri l-ar privi pe același condamnat (care, cu ocazia cercetărilor, și-ar fi declinat alte identități), acestea nu sunt suficiente pentru a ajunge la concluzia că este vorba despre una și aceeași persoană; pe de altă parte, sesizarea Parchetului face trimitere la ordonanța emisă de procurorul general al Procuraturii din Torino având ca obiect contopirea celor 5 pedepse, însă aceasta nu este o hotărâre aptă de a fi recunoscută, în sensul legii române (art. 2 lit. m)) din Legea nr. 302/2004), cu atât mai mult cu cât din cuprinsul ei nu rezultă modalitatea prin care s-a stabilit identitatea între persoana numitului C.L. și fiecare dintre persoanele condamnate prin cele 5 hotărâri menționate anterior.

În consecință, întrucât actele de la dosar nu sunt suficiente pentru a se putea stabili îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în vederea transferării persoanei condamnate, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins sesizarea Parchetului.

Așa fiind, recursul persoanei condamnate este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana condamnată C.L. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 820 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.