ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2286/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Dolj a respins acțiunea

reclamantei M.E. (fostă P. și anterior l.),

ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală

activă, cerere prin care reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri

în cuantum de 1.000.000 euro, pentru repararea prejudiciilor morale și suferințelor

cauzate prin condamnarea tatălui său l.V. la o pedeapsă de 20 de ani muncă silnică

și 10 ani degradare civică, pentru infracțiunea prevăzută la acea vreme de art.

209 pct. 1 C. pen.

Pronunțându-se astfel, instanța de fond

a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active, că potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 „orice persoana care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care

a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum și, după

decesul acestei persoane soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea

inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare”. Una din condițiile pentru a fi parte

în procesul civil, alături de interes, capacitate procesuală și formularea unei

pretenții, este calitatea procesuală, care presupune existente unei identități între

persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului afirmat (calitatea

procesuală activă), precum și persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv

în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală pasivă), fiind necesar

ca reclamantul să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală

pasivă.

Excepția lipsei calității procesuale este

o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată din oficiu de instanță,

potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai reținut că, în cauză, reclamanta

nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane enumerate, nefiind persoana

ce poate emite pretenții, sub formă de daune morale, pentru condamnarea cu caracter

politic suferită de tatăl său natural l.V., având în vedere că a fost înfiată în

anul 1962 de P.G. și P.M. cu efectele unei filiații firești (adeverința din 15 aprilie

1998 emisă de Consiliul Local A.), dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009

prevăzând necesitatea dovedirii calității de descendent până la gradul al II-lea

inclusiv, pentru a se putea solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de autor.

Prima instanța a reținut că prin adopție

se stabilește atât filiația dintre adoptat și cel care adoptă, precum și legăturile

de rudenie între adoptat și rude adoptatorului, în momentul stabilirii filiației

prin adopție, rudenia firească dinți adoptat și părinții săi firești și rudele acestuia

încetând (art. 50 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției) și

în consecință, atât drepturile cât îndatoririle izvorâte din filiație între cel

adoptat și părinții firești și rude acestora încetează.

Pentru cele de mai sus, instanța a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și în consecință a respins

cererea ca fiind formulată de persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 164 din 19 mai

2010, Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta M.E.

(fostă P. și anterior I.), a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

la Tribunalul Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel,

a avut în vedere următoarele considerente:

În

speța dedusă judecății, față de conținutul acțiunii introductive

în instanță s-a constatat că învestirea Tribunalului Dolj, ca instanță de fond,

s-a făcut de reclamantă cu două petite, unul vizând solicitarea sa de acordare de

despăgubiri ca urmare a suferințelor cauzate prin condamnarea tatălui său I.V.,

iar altul prin care reclamanta în nume propriu a solicitat acordarea de despăgubiri

pentru persecuțiile politice cu caracter administrativ ce i s-au adus.

Or, față de această învestire, în conformitate

cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., instanța avea obligația de a hotărî asupra tuturor capetelor de acțiune,

ceea ce în cauză nu s-a făcut.

S-a mai avut în vedere că această obligație

a instanței de judecată derivă atât din normele legale prevăzute în dreptul intern,

precum și din Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Burzo contra

Românei din 4 martie 2008), având drept scop cercetarea pe deplin a fondului pretențiilor

deduse judecății și implicit, asigurarea dreptului la un proces echitabil în sensul

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția

României.

Or, prin sentința pronunțată, instanța

de fond a analizat cererea reclamantei numai prin prisma primului capăt de acțiune,

lăsând nesoluționat al doilea petit asupra căruia nu s-a făcut o cercetare a fondului,

pronunțând în acest mod o hotărâre nelegală.

Împotriva deciziei, în termen legal, a

declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Dolj, în temeiul dispoz. art. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., precizând,

în cererea scrisă, că instanța de apel în mod netemeinic și nelegal a apreciat că,

în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ., a desființat sentința civilă atacată a trimis cauza spre rejudecare la instanța

de fond pe considerentul că aceasta a soluționat greșit acțiunea pe excepția inadmisibilității,

fără a intra în cercetarea fondului.

La termenul de judecată din data de 14

martie 2011 reprezentanta recurentului a susținut un motiv de casare de ordine publică,

respectiv nulitatea hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de apel, întrucât

la dezbateri nu a fost prezent procurorul, deși participarea sa în astfel de litigii

este obligatorie.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivului de recurs de ordine publică invocat, Înalta Curte constată că acesta este

fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

În

temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de

acțiuni distincte: acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau

al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acțiunea în pretenții reprezentând

daune morale și/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau față de

care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de

art. 5.

Pentru acțiunile în constatare a fost reglementată

în mod expres competența în primă instanță a Tribunalului, secția civilă, și participarea

procurorului la judecarea acestor cereri.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (5)

din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind

cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al

măsurii administrative, iar pronunțarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului

Parchetului constituie nulitate de ordine publică.

Se observă că norma sus-citată este imperativă,

iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțată.

Întrucât participarea procurorului era

obligatorie și la soluționarea cauzei în apel, lipsa acestuia la dezbateri, atrage

casarea deciziei deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Or, așa cum rezultă din lucrările și actele

cauzei, soluționarea litigiului la instanța de apel s-a realizat în absența procurorului

de la dezbateri, participarea procurorului în proces (inclusiv civil), de participant

la judecată, desfășurându-se în temeiul unei dispoziții legale [art. 45 alin. (4)

C. proc. civ. în speță], iar participarea în litigii, de natura celui în speță,

fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009,

text anterior menționat.

Pentru aceste considerente ce fac inutilă

examinarea celorlalte critici ale recurentului, Înalta Curte, constată că recursul

este fondat și în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea

art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată, urmând a trimite

cauza, spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice București prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj împotriva deciziei nr. 164 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

martie 2011.