ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții S.A. și M.M. au chemat în judecată pe pârâții M.R.A. și V.N.R.C., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. AA/2005. În motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat că prin acest contract, numita C.A. a înstrăinat pârâtei M.R.A. cota de ½ din drepturile litigioase asupra imobilului situat în București, Șoseaua A. compus din teren în suprafață de 15.184 m.p. și construcția edificată pe acesta. Reclamanții au mai arătat că prețul cesiunii a fost de 18.770.000.000 ROL și constă în obligația pe care și-a asumat-o pârâta M.R.A., de a presta întreținerea în favoarea numitei C.A.

până la sfârșitul vieții, care a decedat la 3 zile de la încheierea contractului. Reclamanții au mai, arătat că, prin antecontractul de vânzare cumpărare nr. BB/2005, fiul defunctei - V.N.R.C. s-a obligat să le vândă lor cota de 1/4 din imobilul situat București, Șoseaua A., iar contractul de cesiune este lovit de nulitate ca urmare a lipsei cauzei, iar ei pot invoca nulitatea prin intermediul unei acțiuni oblice. Prin sentința civilă nr. 9134/2008 a Judecătoriei sectorului 2 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 46012/3/2008 la data de 03 decembrie 2008. Prin sentința civilă nr. 998 din 3 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea reclamanților.

Prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii oblice întrucât reclamanții au interes în a solicita nulitatea contractului, creanța lor este certă, lichidă și exigibilă, iar debitorul a fost inactiv. În privința motivului de nulitate invocat, respectiv lipsa cauzei determinat de lipsa contraprestației, tribunalul a constatat că este neîntemeiat, întrucât contractul de cesionare de drepturi litigioase este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu. În speță, obligația pârâtei depindea atât de durata vieții numitei C.A., dar și de obiectul prestației, variabil în funcție de nevoile zilnice ale acesteia sau de alți factori care pot influența întinderea prestațiilor, iar obligația defunctei avea caracter aleatoriu, întrucât aceasta nu a garantat existența dreptului cedat, căci acest lucru ar fi echivalat cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.

Tribunalul a mai constatat că, pârâta a prestat întreținere în favoarea defunctei și înainte de perfectarea contractului de cesiune. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, arătând că prețul cesiunii de drepturi litigioase constă în obligația de întreținere, în schimbul căreia pârâta s-a obligat să asigure cedentei până la sfârșitul vieții întreținere, iar părțile cunoșteau încă de la începutul perfectării actului, întinderea drepturilor și a obligațiilor.

Prin decizia civilă nr. 247A din 6 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins apelul reclamanților, reținând că reclamanții au interes pentru a solicita constatarea nulității absolute a contractului de cesionare de drepturi litigioase, însă, având în vedere motivul nulității absolute a convenției invocat, în mod corect tribunalul a procedat în prealabil la o analiză detaliată a elementelor și a calificat actul bilateral contestat ca fiind un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu. Împrejurarea că, în speță, contractul perfectat de părți este un contract bilateral (sinalagmatic), nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu, fiind evidentă confuzia în care se află apelanții cu privire la aceste aspecte.

Împrejurarea că în contract s-a stipulat și un preț nu are nicio relevanță, neputând modifica natura juridică a contractului ce a avut ca obiect un drept litigios, înstrăinarea privind șansele câștigării/pierderii unui proces, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 966 C. civ., sub aspectul lipsei cauzei. Instanța de apel a apreciat că nulitatea contractului putea fi constatată în condițiile în care reclamanții ar fi probat faptul că, debitorul întreținerii a avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului întreținerii, dovadă care nu a fost făcută în cauză. Starea gravă a sănătății cedentei, decurgând în opinia apelanților din împrejurarea că aceasta nu se putea deplasa în vederea perfectării contractului, fiind necesară o deplasare a notarului la domiciliul părții pentru autentificarea actului nu implică, în lipsa unor dovezi certe, faptul că debitorul întreținerii ar fi avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului întreținerii.

Împotriva deciziei civile nr. 247 A din 06 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții, pe care l-au încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței de fond și admiterii cererii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, arată că a învestit instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului ca urmare a lipsei cauzei acestui act juridic, temeiul de drept fiind reprezentat de art. 966 C. civ.

În stabilirea motivului determinant al încheierii contractului de cesiune, reclamanții au înțeles să depună la dosarul cauzei declarația de învinuit a pârâtei, din care reiese că actul invocat a fost încheiat la inițiativa defunctei, în scopul de a evita eventuale litigii declanșate de fiul său și se susține că, de fapt, aceasta a fost voința reală a părților. Mai arată că, pârâta a cunoscut de la momentul încheierii contractului de cesiune, starea de sănătate a defunctei și moartea iminentă a acesteia, fapt confirmat și de încheierea de autentificare, din care reiese că notarul s-a deplasat în afara biroului său pentru a lua consimțământul defunctei, astfel că lipsește elementul alea. Potrivit art. 49 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 36/1995, în cazul îndeplinirii actului notarial în afara sediului biroului notarial, trebuie precizată împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc.

Susține că, deși au invocat de la început faptul că cesionara cunoștea moartea iminentă a cedentei, pârâta nu a formulat nici un fel de apărări în acest sens. Recursul nu este fondat. Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de cesiune de drepturi litigioase, datorată lipsei cauzei, fundamentată pe lipsa contraprestației. Cesiunii dreptului litigios din acest contract îi corespunde obligația corelativă de plată a unui preț ce consta în întreținere. Cesiunea (vânzarea) unui drept litigios poate avea ca obiect orice drept, real ori de creanță, fie un drept de proprietate intelectuală, drepturi succesorale, dacă spre exemplu privesc masa de împărțit sau când există neînțelegeri între moștenitori.

Spre deosebire de o vânzare-cumpărare obișnuită, vânzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, în care părțile nu cunosc existența dreptului lor din momentul realizării acordului de voință, căci vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului că va câștiga procesul. Prin urmare, între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu, deoarece, pe de o parte, obligația cedentei consta în transmiterea cotei de ½ din drepturile litigioase asupra imobilului în cauză, iar pe de altă parte, obligația cesionarei consta în prestarea întreținerii în favoarea cedentei (sub diverse forme), astfel că ambele părți nu cunoșteau la data perfectării contractului, care va fi întinderea prestațiilor reciproce.

Împrejurarea că între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu, cum greșit susțin recurenții. Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia, una din părți transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri, în schimbul obligației pe care aceasta și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieții, fiind în același timp un contract aleatoriu, pentru că durata obligației debitorului este în funcție de durata vieții creditorului, eveniment incert (art. 1635 C. civ.).

Obligația de întreținere asumată de părți trebuie înțeleasă și prin prisma art. 970 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 981 C. civ., conform cărora ”convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa” și “clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute în acesta“. În ceea ce privește proba cauzei, potrivit art. 967 C. civ., aceasta este prezumată până la dovada contrarie. Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta. Or, în speță, reclamanții nu au reușit să dovedească lipsa cauzei actului încheiat, datorată lipsei contraprestației.

Faptul că prestația cesionarei a fost acordată doar trei zile, nu induce, implicit, că ar trebui să ne raportăm la valoarea contraprestației. Deși recurenții au depus la dosarul cauzei o declarație de învinuit a pârâtei, în care aceasta declară că inițiativa încheierii contractului a aparținut defunctei, în scopul de a o pune la adăpost pe cesionară, de eventualele litigii viitoare declanșate de fiul cedentei, se constată că acest înscris nu face altceva decât să confirme care a fost voința reală a numitei C.M. Așadar, voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost acela de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig sau pierdere a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului juridic, în schimbul unei sume generice, necesară pentru stabilirea taxelor notariale, ce consta, de fapt, în obligația de întreținere a cedentei, până la sfârșitul vieții acesteia.

Cauza contractului ar fi lipsit dacă ar fi lipsit scopul imediat, respectiv intenția de înstrăinare a cedentei și lipsa contraprestației. Așadar, faptul că în contract este stipulat un preț, nu modifică natura juridică a acestui act, întrucât, așa cum am arătat mai sus, înstrăinarea privea șansele pierderii sau câștigării procesului. De asemenea, chiar în contractul de cesiune de drepturi litigioase este stipulat expres că prețul constă în obligația de întreținere, iar cesionara a luat cunoștință de faptul că actul încheiat are un caracter aleatoriu și își asumă riscurile contractului, astfel că nu poate fi primită susținerea recurenților, în sensul că acestui contract îi lipsește elementul alea.

Pentru a obține constatarea nulității contractului trebuie făcută dovada că debitorul întreținerii a avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului. Riscul de pierdere pentru el ar fi inexistent, în acest caz, ceea ce ar duce la lipsa cauzei imediate a contractului alea. Or, în speță, așa cum au constatat și instanțele anterioare, reclamanții nu au demonstrat că pârâta-cesionară a avut cunoștință de starea gravă de sănătate a creditoarei întreținerii, deși, potrivit art. 1169 C. civ., acestora le incumbă obligația de probă, putând astfel să înlăture prezumțiile instituite de art. 967 C. civ. privind lipsa cauzei actului juridic. Prin urmare, susținerile recurenților potrivit cărora au invocat, încă de la inițierea prezentului demers judiciar, faptul că pârâta cunoștea moartea iminentă a cedentei, întrucât aceasta nu a formulat niciun fel de apărări, nu poate fi primită.

Recurenții au susținut, prin criticile aduse deciziei atacate, că pârâta ar fi cunoscut moartea iminentă a cedentei, deoarece notarul s-ar fi deplasat pentru autentificarea actului în afara sediului biroului notarial, fapt ce denotă starea de sănătate a acesteia. Or, încheierea de autentificare conține doar mențiunea deplasării notarului, la dosarul cauzei neexistând nicio probă certă referitoare la starea de sănătate a cedentei. Având în vedere faptul că demersul judiciar a fost inițiat la data de 21 iulie 2008, se constată că reclamanții au avut suficient timp pentru a produce probe referitoare la starea precară de sănătate invocată, dacă acestea existau. Mai mult, este cunoscut faptul că notarul poate purcede la autentificarea actelor și în afara sediului, la cerere, pentru o suplimentare a onorariului, nu neapărat pentru o imposibilitate de deplasare a părții.

Față de argumentele arătate mai sus, reținute, de altfel și de instanțele anterioare, se constată că nu pot fi primite nici criticile recurenților referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 966 C. civ., încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în ședința din 6 aprilie 2011. Prin urmare, lipsa cauzei datorată lipsei contraprestației, a fost analizată atât din prisma prestației debitoarei, cât și a creditoarei, ambele instanțe concluzionând corect că părțile contractului nu cunoșteau întinderea obligațiilor asumate la încheierea contractului. Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții S.A. și M.M. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 06 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.