ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții S.A. și M.M. au chemat în judecată

pe pârâții M.R.A. și V.N.R.C., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin

care să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase

nr. AA/2005. În motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat că prin acest contract,

numita C.A. a înstrăinat pârâtei M.R.A. cota de ½ din drepturile litigioase

asupra imobilului situat în București, Șoseaua A. compus din teren în suprafață

de 15.184 m.p. și construcția edificată pe acesta. Reclamanții au mai arătat că

prețul cesiunii a fost de 18.770.000.000 ROL și constă în obligația pe care și-a

asumat-o pârâta M.R.A., de a presta întreținerea în favoarea numitei C.A. până la

sfârșitul vieții, care a decedat la 3 zile de la încheierea contractului.

Reclamanții au mai, arătat

că, prin antecontractul de vânzare cumpărare nr. BB/2005, fiul defunctei - V.N.R.C.

s-a obligat să le vândă lor cota de 1/4 din imobilul situat București, Șoseaua A.,

iar contractul de cesiune este lovit de nulitate ca urmare a lipsei cauzei, iar

ei pot invoca nulitatea prin intermediul unei acțiuni oblice.

Prin sentința civilă

nr. 9134/2008 a Judecătoriei sectorului 2 București s-a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București sub nr. 46012/3/2008 la data de 03 decembrie 2008.

Prin sentința civilă

nr. 998 din 3 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

acțiunea reclamanților. Prima instanță a constatat că sunt îndeplinite

condițiile de exercitare a acțiunii oblice întrucât reclamanții au interes

în a solicita nulitatea contractului, creanța lor este certă, lichidă și exigibilă,

iar debitorul a fost inactiv.

În privința motivului

de nulitate invocat, respectiv lipsa cauzei determinat de lipsa contraprestației,

tribunalul a constatat că este neîntemeiat, întrucât contractul de cesionare de

drepturi litigioase este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu.

În speță, obligația pârâtei depindea atât de durata vieții numitei C.A., dar și

de obiectul prestației, variabil în funcție de nevoile zilnice ale acesteia sau

de alți factori care pot influența întinderea prestațiilor, iar obligația defunctei

avea caracter aleatoriu, întrucât aceasta nu a garantat existența dreptului cedat,

căci acest lucru ar fi echivalat cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu

este posibil.

Tribunalul a mai constatat

că, pârâta a prestat întreținere în favoarea defunctei și înainte de perfectarea

contractului de cesiune.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, arătând că prețul cesiunii de drepturi litigioase

constă în obligația de întreținere, în schimbul căreia pârâta s-a obligat să asigure

cedentei până la sfârșitul vieții întreținere, iar părțile cunoșteau încă de

la începutul perfectării actului, întinderea drepturilor și a obligațiilor.

Prin decizia civilă

nr. 247A din 6 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins apelul reclamanților,

reținând că reclamanții au interes pentru a solicita constatarea nulității

absolute a contractului de cesionare de drepturi litigioase, însă, având în vedere

motivul nulității absolute a convenției invocat, în mod corect tribunalul a procedat

în prealabil la o analiză detaliată a elementelor și a calificat actul bilateral

contestat ca fiind un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu. Împrejurarea

că, în speță, contractul perfectat de părți este un contract bilateral (sinalagmatic),

nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu, fiind evidentă confuzia în care

se află apelanții cu privire la aceste aspecte.

Împrejurarea că în contract

s-a stipulat și un preț nu are nicio relevanță, neputând modifica natura juridică

a contractului ce a avut ca obiect un drept litigios, înstrăinarea privind șansele

câștigării/pierderii unui proces, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 966

C. civ., sub aspectul lipsei cauzei.

Instanța de apel

a apreciat că nulitatea contractului putea fi constatată în condițiile în care

reclamanții ar fi probat faptul că, debitorul întreținerii a avut cunoștință

de moartea iminentă a creditorului întreținerii, dovadă care nu a fost făcută în

cauză. Starea gravă a sănătății cedentei, decurgând în opinia apelanților din împrejurarea

că aceasta nu se putea deplasa în vederea perfectării contractului, fiind necesară

o deplasare a notarului la domiciliul părții pentru autentificarea actului nu implică,

în lipsa unor dovezi certe, faptul că debitorul întreținerii ar fi avut cunoștință

de moartea iminentă a creditorului întreținerii.

Împotriva deciziei civile

nr. 247 A din 06 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții, pe

care l-au încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului,

schimbării în parte a sentinței de fond și admiterii cererii astfel cum

a fost formulată.

În dezvoltarea motivului

de recurs invocat, arată că a învestit instanța cu o cerere de constatare a

nulității absolute a contractului ca urmare a lipsei cauzei acestui act juridic,

temeiul de drept fiind reprezentat de art. 966 C. civ. În stabilirea motivului determinant

al încheierii contractului de cesiune, reclamanții au înțeles să depună

la dosarul cauzei declarația de învinuit a pârâtei, din care reiese că actul

invocat a fost încheiat la inițiativa defunctei, în scopul de a evita eventuale

litigii declanșate de fiul său și se susține că, de fapt, aceasta

a fost voința reală a părților.

Mai arată că, pârâta a

cunoscut de la momentul încheierii contractului de cesiune, starea de sănătate a

defunctei și moartea iminentă a acesteia, fapt confirmat și de încheierea

de autentificare, din care reiese că notarul s-a deplasat în afara biroului său

pentru a lua consimțământul defunctei, astfel că lipsește elementul alea.

Potrivit art. 49 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 36/1995, în cazul îndeplinirii

actului notarial în afara sediului biroului notarial, trebuie precizată împrejurarea

care justifică întocmirea înscrisului în acel loc. Susține că, deși au

invocat de la început faptul că cesionara cunoștea moartea iminentă a cedentei,

pârâta nu a formulat nici un fel de apărări în acest sens.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții au învestit

instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract

de cesiune de drepturi litigioase, datorată lipsei cauzei, fundamentată pe lipsa

contraprestației. Cesiunii dreptului litigios din acest contract îi corespunde

obligația corelativă de plată a unui preț ce consta în întreținere.

Cesiunea (vânzarea) unui

drept litigios poate avea ca obiect orice drept, real ori de creanță, fie un

drept de proprietate intelectuală, drepturi succesorale, dacă spre exemplu privesc

masa de împărțit sau când există neînțelegeri între moștenitori.

Spre deosebire de o vânzare-cumpărare obișnuită, vânzarea dreptului litigios

este un contract aleatoriu, în care părțile nu cunosc existența dreptului

lor din momentul realizării acordului de voință, căci vânzătorul nu poate garanta

cumpărătorului că va câștiga procesul.

Prin urmare, între părți

s-a încheiat un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu, deoarece,

pe de o parte, obligația cedentei consta în transmiterea cotei de ½

din drepturile litigioase asupra imobilului în cauză, iar pe de altă parte, obligația

cesionarei consta în prestarea întreținerii în favoarea cedentei (sub diverse

forme), astfel că ambele părți nu cunoșteau la data perfectării contractului,

care va fi întinderea prestațiilor reciproce.

Împrejurarea că între

părți s-a încheiat un contract sinalagmatic nu exclude calificarea sa ca un

contract aleatoriu, cum greșit susțin recurenții.

Contractul de întreținere

este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia, una din părți transmite celeilalte

proprietatea unuia sau mai multor bunuri, în schimbul obligației pe care aceasta

și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieții,

fiind în același timp un contract aleatoriu, pentru că durata obligației debitorului

este în funcție de durata vieții creditorului, eveniment incert (art. 1635 C.

civ.).

Obligația de întreținere

asumată de părți trebuie înțeleasă și prin prisma art. 970 alin.

(2) coroborat cu dispozițiile art. 981 C. civ., conform cărora ”convențiile

obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea,

obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa” și “clauzele obișnuite

într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute în acesta“.

În ceea ce privește

proba cauzei, potrivit art. 967 C. civ., aceasta este prezumată până la dovada contrarie.

Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela

trebuie să dovedească aceasta. Or, în speță, reclamanții nu au reușit

să dovedească lipsa cauzei actului încheiat, datorată lipsei contraprestației.

Faptul că prestația cesionarei a fost acordată doar trei zile, nu induce, implicit,

că ar trebui să ne raportăm la valoarea contraprestației.

Deși recurenții

au depus la dosarul cauzei o declarație de învinuit a pârâtei, în care aceasta

declară că inițiativa încheierii contractului a aparținut defunctei, în

scopul de a o pune la adăpost pe cesionară, de eventualele litigii viitoare declanșate

de fiul cedentei, se constată că acest înscris nu face altceva decât să confirme

care a fost voința reală a numitei C.M. Așadar, voința reală a părților,

scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost acela

de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig sau pierdere

a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului juridic, în schimbul

unei sume generice, necesară pentru stabilirea taxelor notariale, ce consta, de

fapt, în obligația de întreținere a cedentei, până la sfârșitul vieții

acesteia.

Cauza contractului ar

fi lipsit dacă ar fi lipsit scopul imediat, respectiv intenția de înstrăinare

a cedentei și lipsa contraprestației.

Așadar, faptul că

în contract este stipulat un preț, nu modifică natura juridică a acestui act,

întrucât, așa cum am arătat mai sus, înstrăinarea privea șansele pierderii

sau câștigării procesului. De asemenea, chiar în contractul de cesiune de drepturi

litigioase este stipulat expres că prețul constă în obligația de întreținere,

iar cesionara a luat cunoștință de faptul că actul încheiat are un caracter

aleatoriu și își asumă riscurile contractului, astfel că nu poate fi primită

susținerea recurenților, în sensul că acestui contract îi lipsește

elementul alea.

Pentru a obține constatarea

nulității contractului trebuie făcută dovada că debitorul întreținerii

a avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului. Riscul de pierdere

pentru el ar fi inexistent, în acest caz, ceea ce ar duce la lipsa cauzei imediate

a contractului alea.

Or, în speță, așa

cum au constatat și instanțele anterioare, reclamanții nu au demonstrat

că pârâta-cesionară a avut cunoștință de starea gravă de sănătate a creditoarei

întreținerii, deși, potrivit art. 1169 C. civ., acestora le incumbă obligația

de probă, putând astfel să înlăture prezumțiile instituite de art. 967 C.

civ. privind lipsa cauzei actului juridic. Prin urmare, susținerile recurenților

potrivit cărora au invocat, încă de la inițierea prezentului demers judiciar,

faptul că pârâta cunoștea moartea iminentă a cedentei, întrucât aceasta nu

a formulat niciun fel de apărări, nu poate fi primită.

Recurenții au susținut,

prin criticile aduse deciziei atacate, că pârâta ar fi cunoscut moartea iminentă

a cedentei, deoarece notarul s-ar fi deplasat pentru autentificarea actului în afara

sediului biroului notarial, fapt ce denotă starea de sănătate a acesteia. Or, încheierea

de autentificare conține doar mențiunea deplasării notarului, la dosarul

cauzei neexistând nicio probă certă referitoare la starea de sănătate a cedentei.

Având în vedere faptul că demersul judiciar a fost inițiat la data de 21

iulie 2008, se constată că reclamanții au avut suficient timp pentru a produce

probe referitoare la starea precară de sănătate invocată, dacă acestea existau.

Mai mult, este cunoscut faptul că notarul poate purcede la autentificarea actelor

și în afara sediului, la cerere, pentru o suplimentare a onorariului, nu neapărat

pentru o imposibilitate de deplasare a părții.

Față de argumentele

arătate mai sus, reținute, de altfel și de instanțele anterioare,

se constată că nu pot fi primite nici criticile recurenților referitoare la

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 966 C. civ., încadrate în motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în ședința

din 6 aprilie 2011.

Prin urmare, lipsa cauzei

datorată lipsei contraprestației, a fost analizată atât din prisma prestației

debitoarei, cât și a creditoarei, ambele instanțe concluzionând corect

că părțile contractului nu cunoșteau întinderea obligațiilor asumate

la încheierea contractului.

Pentru considerentele

prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

respinge recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții S.A. și M.M. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 06 aprilie 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.