ÎCCJ, decizie (scj.ro #81814)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81814) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Caracterul

unui contract de cesiune de drepturi litigioase în care prețul cesiunii

constă în obligația de întreținere

Cuprins

pe materii :

Drept  civil. Contracte.

Index

alfabetic :

contract de cesiune de drepturi litigioase

- contract sinalagmatic

- contract aleatoriu

- nulitate absolută

Cod civil, art. 967, art. 970, art. 981, art.1635

Contractul

prin care o parte se obligă să transmită o cotă parte din

drepturile litigioase asupra unui imobil, iar cealaltă parte își

asumă obligația prestării întreținerii în favoarea

cedentei, are caracterul unui contract  sinalagmatic, cu titlu oneros și

aleatoriu, deoarece niciuna dintre părți nu cunoștea la data

perfectării contractului, care va fi întinderea prestațiilor

reciproce.

Așadar, cesiunii dreptului litigios dintr-un astfel de contract îi

corespunde obligația corelativă de plată a unui preț ce

consta în întreținere, iar voința reală a părților,

scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost

acela de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig

sau pierdere a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului

juridic, în schimbul unei sume generice, ce consta, de fapt, în obligația

de întreținere a cedentei, până la sfârșitul vieții

acesteia.

Faptul

că în contract este stipulat un preț, nu modifică natura

juridică a acestui act, întrucât, înstrăinarea privea șansele

pierderii sau câștigării unui proces.

ICCJ, Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr.

2978 din 31 martie 2011

Reclamanții S.A. și M.M. au chemat în judecată pe

M.R.A. și V.N.R.C., solicitând să se constate nulitatea

absolută a contractului de cesiune de

drepturi litigioase nr. 1296/2005.

În motivarea acțiunii au

arătat că prin acest contract, numita C.A. a înstrăinat pârâtei

M.R.A. cota de  ˝ din drepturile litigioase asupra unui  imobil

situat în  București

.

Reclamanții au mai arătat că prețul cesiunii a fost de

18.770.000.000 lei și constă în obligația pe care și-a

asumat-o pârâta, de a presta întreținerea în favoarea numitei C.A.

până la sfârșitul vieții, care a decedat la 3 zile de la

încheierea contractului.

Reclamanții au mai arătat că prin antecontractul

de vânzare cumpărare nr.23/2005, fiul defunctei – V.N.R.C. s-a obligat

să le vândă lor cota de 1/4 din imobil, iar contractul de cesiune

este lovit de nulitate ca urmare a lipsei cauzei.

Prin sentința civilă nr. 998 din 3.07.2009, Tribunalul

București - Secția a IV-a civil

ă

a respins acțiunea.

În privința motivului de nulitate invocat, respectiv lipsa

cauzei determinat de lipsa contraprestației, tribunalul a constatat

că este neîntemeiat, întrucât contractul de cesionare de drepturi

litigioase este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și

aleatoriu.

În speță, obligația pârâtei depindea atât de

durata vieții numitei C.A., dar și de obiectul prestației,

variabil în funcție de nevoile zilnice ale acesteia

, iar obligația defunctei avea caracter aleatoriu, întrucât aceasta

nu a garantat existenta dreptului cedat, căci acest

lucru ar fi

echivalat cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este

posibil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții,

arătând că prețul cesiunii de drepturi litigioase constă în

obligația de întreținere, în schimbul căreia pârâta s-a obligat

să asigure cedentei până la sfârșitul vieții întreținere,

iar părțile cunoșteau încă de la începutul perfectării

actului, întinderea drepturilor și a obligațiilor.

Prin decizia civilă nr.247A din 6 aprilie 2010, Curtea de

Apel București a respins apelul, reținând că în ceea ce privește

motivul nulității absolute a convenției invocat,

în mod corect

tribunalul a calificat actul

bilateral contestat ca fiind un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și

aleatoriu. Împrejurarea că, în speță, contractul perfectat de

părți este un contract bilateral, nu exclude calificarea sa ca un

contract aleatoriu.

Iar faptul că în contract s-a stipulat și un preț

nu are nicio relevanță, neputând modifica natura juridică a

contractului ce a avut ca obiect un drept litigios, înstrăinarea privind

șansele câștigării/pierderii unui proces, nefiind astfel

incidente dispozițiile art. 966 Cod civil, sub aspectul lipsei cauzei.

Instanța de apel a apreciat că nulitatea contractului

putea fi constatată în condițiile în care reclamanții ar fi

probat

faptul că, debitorul

întreținerii a avut cunoștință de moartea iminentă

a

creditorului

întreținerii, dovadă care nu a fost făcută în cauză.

Împotriva deciziei Curții de Apel București au declarat recurs

reclamanții, pe care l-au încadrat în dispozițiile art.304 pct.8 și

pct. 9 C.proc.civ.

Recurenții au arătat că au investit instanța cu o cerere de

constatare a nulității absolute a contractului ca urmare a lipsei

cauzei acestui act juridic, temeiul de drept fiind reprezentat de art.966 Cod

civil. Mai arată că pârâta a cunoscut de la momentul încheierii

contractului de cesiune, starea de sănătate a defunctei și

moartea iminentă a acesteia, fapt confirmat și de încheierea de

autentificare, din care reiese că notarul s-a deplasat în afara biroului

său pentru a lua consimțământul defunctei.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea

nulității absolute a unui contract de cesiune de drepturi litigioase,

datorată lipsei cauzei, fundamentată pe lipsa contraprestației.

Cesiunii dreptului litigios din acest contract îi corespunde obligația

corelativă de plată a unui preț ce consta în întreținere.

Cesiunea

(vânzarea) unui drept litigios poate avea ca obiect orice drept, real ori de

creanță, fie un drept de proprietate intelectuală, drepturi

succesorale, dacă spre exemplu privesc masa de împărțit sau când

există neînțelegeri între moștenitori. Spre deosebire de o

vânzare-cumpărare obișnuită, vânzarea dreptului litigios este un

contract aleatoriu, în care părțile nu cunosc existența

dreptului lor din momentul realizării acordului de voință,

căci vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului că va

câștiga procesul.

Prin

urmare, între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic, cu titlu

oneros și aleatoriu, deoarece, pe de o parte, obligația cedentei

consta în transmiterea cotei de ˝ din drepturile litigioase asupra imobilului

în cauză, iar pe de altă parte, obligația cesionarei consta în

prestarea întreținerii în favoarea cedentei (sub diverse forme), astfel

că ambele părți nu cunoșteau la data perfectării

contractului, care va fi întinderea prestațiilor reciproce.

Împrejurarea că între părți s-a încheiat un contract

sinalagmatic nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu.

Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, în temeiul

căruia, una din părți transmite celeilalte proprietatea unuia

sau mai multor bunuri, în schimbul obligației pe care aceasta și-o

asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul

vieții, fiind în același timp un contract aleatoriu, pentru că

durata obligației debitorului este în funcție de durata vieții

creditorului, eveniment incert (art.1635 Cod civil).

Obligația

de întreținere asumată de părți trebuie înțeleasă

și prin prisma art. 970 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art.981

C.civ., conform cărora ”convențiile obligă nu numai la ceea ce

este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau

legea dă obligației, după natura sa” și “clauzele obișnuite

într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute în

acesta“.

În ceea

ce privește proba cauzei, potrivit art.967 C.civ., aceasta este

prezumată până la dovada contrarie. Prin urmare, cine invocă

lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să

dovedească aceasta. Or, în speță, reclamanții nu au reușit

să dovedească lipsa cauzei actului încheiat, datorată lipsei

contraprestației. Faptul că prestația cesionarei a fost

acordată doar trei zile, nu induce, implicit, că ar trebui să ne

raportăm la valoarea contraprestației.

Deși

recurenții au depus o declarație a pârâtei, în care aceasta

arăta că inițiativa încheierii contractului a aparținut

defunctei, în scopul de a o pune la adăpost pe cesionară, de

eventualele litigii viitoare declanșate de fiul cedentei, se constată

că acest înscris nu face altceva decât să confirme care a fost voința

reală a numitei C.M. Așadar, voința reală a părților,

scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost

acela de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig

sau pierdere a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului

juridic, în schimbul unei sume generice, necesară pentru stabilirea

taxelor notariale, ce consta, de fapt, în obligația de întreținere a

cedentei, până la sfârșitul vieții acesteia.

Cauza

contractului ar fi lipsit dacă ar fi lipsit scopul imediat, respectiv

intenția de înstrăinare a cedentei și lipsa contraprestației.

Așadar,

faptul că în contract este stipulat un preț, nu modifică natura

juridică a acestui act, întrucât, așa cum am arătat mai sus,

înstrăinarea privea șansele pierderii sau câștigării

procesului. De asemenea, chiar în contractul de cesiune de drepturi litigioase

este stipulat expres că prețul constă în obligația de întreținere,

iar cesionara a luat cunoștință de faptul că actul încheiat

are un caracter aleatoriu și își asumă riscurile contractului,

astfel că nu poate fi primită susținerea recurenților, în

sensul că acestui contract îi lipsește elementul alea.

Pentru

a obține constatarea nulității contractului trebuie

făcută dovada că debitorul întreținerii a avut cunoștință

de moartea iminentă a creditorului. Riscul de pierdere pentru el ar fi

inexistent, în acest caz, ceea ce ar duce la lipsa cauzei imediate a

contractului alea.

Or, în

speță, reclamanții nu au demonstrat că

pârâta-cesionară a avut cunoștință de starea gravă de

sănătate a creditoarei întreținerii, deși, potrivit

art.1169 C.civ., acestora le incumba obligația de probă, putând

astfel să înlăture prezumțiile instituite de art.967 C.civ.

privind lipsa cauzei actului juridic. Prin urmare, susținerile recurenților

potrivit cărora au invocat faptul că pârâta cunoștea moartea

iminentă a cedentei, întrucât aceasta nu a formulat niciun fel de

apărări, nu poate fi primită.

Recurenții au susținut, prin criticile aduse deciziei atacate,

că pârâta ar fi cunoscut moartea iminentă a cedentei, deoarece

notarul s-ar fi deplasat pentru autentificarea actului în afara sediului

biroului notarial, fapt ce denotă starea de sănătate a acesteia.

Or, încheierea de autentificare conține doar mențiunea deplasării

notarului, neexistând nicio probă certă referitoare la starea de

sănătate a cedentei. Având în vedere faptul că demersul judiciar

a fost inițiat la data de 21.07.2008, se constată că reclamanții

au avut suficient timp pentru a produce probe referitoare la starea

precară de sănătate invocată, dacă acestea existau.

Mai mult, este cunoscut faptul că notarul poate purcede la autentificarea

actelor și în afara sediului, la cerere, pentru o suplimentare a

onorariului, nu neapărat pentru o imposibilitate de deplasare a părții.

Față

de argumentele arătate mai sus, reținute, de altfel, și de

instanțele anterioare, nu pot fi primite nici criticile recurenților

referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor art.966 C.civ.,

încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.

Prin

urmare, lipsa cauzei datorată lipsei contraprestației, a fost

analizată atât din prisma prestației debitoarei, cât și a

creditoarei, ambele instanțe concluzionând corect că părțile

contractului nu cunoșteau întinderea obligațiilor asumate la

încheierea contractului.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul

art.312 alin.1 C.proc.civ., a respins recursul reclamanților.