ÎCCJ, decizie (scj.ro #81814)

Caracterul unui contract de cesiune de drepturi litigioase în care prețul cesiunii constă în obligația de întreținere Cuprins pe materii : Drept civil. Contracte. Index alfabetic : contract de cesiune de drepturi litigioase - contract sinalagmatic - contract aleatoriu - nulitate absolută Cod civil, art. 967, art. 970, art. 981, art.1635 Contractul prin care o parte se obligă să transmită o cotă parte din drepturile litigioase asupra unui imobil, iar cealaltă parte își asumă obligația prestării întreținerii în favoarea cedentei, are caracterul unui contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu, deoarece niciuna dintre părți nu cunoștea la data perfectării contractului, care va fi întinderea prestațiilor reciproce.

Așadar, cesiunii dreptului litigios dintr-un astfel de contract îi corespunde obligația corelativă de plată a unui preț ce consta în întreținere, iar voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost acela de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig sau pierdere a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului juridic, în schimbul unei sume generice, ce consta, de fapt, în obligația de întreținere a cedentei, până la sfârșitul vieții acesteia. Faptul că în contract este stipulat un preț, nu modifică natura juridică a acestui act, întrucât, înstrăinarea privea șansele pierderii sau câștigării unui proces. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2978 din 31 martie 2011 Reclamanții S.A.

și M.M. au chemat în judecată pe M.R.A. și V.N.R.C., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 1296/2005. În motivarea acțiunii au arătat că prin acest contract, numita C.A. a înstrăinat pârâtei M.R.A. cota de ˝ din drepturile litigioase asupra unui imobil situat în București . Reclamanții au mai arătat că prețul cesiunii a fost de 18.770.000.000 lei și constă în obligația pe care și-a asumat-o pârâta, de a presta întreținerea în favoarea numitei C.A. până la sfârșitul vieții, care a decedat la 3 zile de la încheierea contractului. Reclamanții au mai arătat că prin antecontractul de vânzare cumpărare nr.23/2005, fiul defunctei – V.N.R.C.

s-a obligat să le vândă lor cota de 1/4 din imobil, iar contractul de cesiune este lovit de nulitate ca urmare a lipsei cauzei. Prin sentința civilă nr. 998 din 3.07.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a civil ă a respins acțiunea. În privința motivului de nulitate invocat, respectiv lipsa cauzei determinat de lipsa contraprestației, tribunalul a constatat că este neîntemeiat, întrucât contractul de cesionare de drepturi litigioase este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu. În speță, obligația pârâtei depindea atât de durata vieții numitei C.A., dar și de obiectul prestației, variabil în funcție de nevoile zilnice ale acesteia , iar obligația defunctei avea caracter aleatoriu, întrucât aceasta nu a garantat existenta dreptului cedat, căci acest lucru ar fi echivalat cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, arătând că prețul cesiunii de drepturi litigioase constă în obligația de întreținere, în schimbul căreia pârâta s-a obligat să asigure cedentei până la sfârșitul vieții întreținere, iar părțile cunoșteau încă de la începutul perfectării actului, întinderea drepturilor și a obligațiilor. Prin decizia civilă nr.247A din 6 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins apelul, reținând că în ceea ce privește motivul nulității absolute a convenției invocat, în mod corect tribunalul a calificat actul bilateral contestat ca fiind un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu. Împrejurarea că, în speță, contractul perfectat de părți este un contract bilateral, nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu.

Iar faptul că în contract s-a stipulat și un preț nu are nicio relevanță, neputând modifica natura juridică a contractului ce a avut ca obiect un drept litigios, înstrăinarea privind șansele câștigării/pierderii unui proces, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 966 Cod civil, sub aspectul lipsei cauzei. Instanța de apel a apreciat că nulitatea contractului putea fi constatată în condițiile în care reclamanții ar fi probat faptul că, debitorul întreținerii a avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului întreținerii, dovadă care nu a fost făcută în cauză. Împotriva deciziei Curții de Apel București au declarat recurs reclamanții, pe care l-au încadrat în dispozițiile art.304 pct.8 și pct. 9 C.proc.civ.

Recurenții au arătat că au investit instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului ca urmare a lipsei cauzei acestui act juridic, temeiul de drept fiind reprezentat de art.966 Cod civil. Mai arată că pârâta a cunoscut de la momentul încheierii contractului de cesiune, starea de sănătate a defunctei și moartea iminentă a acesteia, fapt confirmat și de încheierea de autentificare, din care reiese că notarul s-a deplasat în afara biroului său pentru a lua consimțământul defunctei. Recursul nu este fondat. Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de cesiune de drepturi litigioase, datorată lipsei cauzei, fundamentată pe lipsa contraprestației.

Cesiunii dreptului litigios din acest contract îi corespunde obligația corelativă de plată a unui preț ce consta în întreținere. Cesiunea (vânzarea) unui drept litigios poate avea ca obiect orice drept, real ori de creanță, fie un drept de proprietate intelectuală, drepturi succesorale, dacă spre exemplu privesc masa de împărțit sau când există neînțelegeri între moștenitori. Spre deosebire de o vânzare-cumpărare obișnuită, vânzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, în care părțile nu cunosc existența dreptului lor din momentul realizării acordului de voință, căci vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului că va câștiga procesul.

Prin urmare, între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu, deoarece, pe de o parte, obligația cedentei consta în transmiterea cotei de ˝ din drepturile litigioase asupra imobilului în cauză, iar pe de altă parte, obligația cesionarei consta în prestarea întreținerii în favoarea cedentei (sub diverse forme), astfel că ambele părți nu cunoșteau la data perfectării contractului, care va fi întinderea prestațiilor reciproce. Împrejurarea că între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu.

Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia, una din părți transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri, în schimbul obligației pe care aceasta și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieții, fiind în același timp un contract aleatoriu, pentru că durata obligației debitorului este în funcție de durata vieții creditorului, eveniment incert (art.1635 Cod civil). Obligația de întreținere asumată de părți trebuie înțeleasă și prin prisma art. 970 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art.981 C.civ., conform cărora ”convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa” și “clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute în acesta“.

În ceea ce privește proba cauzei, potrivit art.967 C.civ., aceasta este prezumată până la dovada contrarie. Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta. Or, în speță, reclamanții nu au reușit să dovedească lipsa cauzei actului încheiat, datorată lipsei contraprestației. Faptul că prestația cesionarei a fost acordată doar trei zile, nu induce, implicit, că ar trebui să ne raportăm la valoarea contraprestației. Deși recurenții au depus o declarație a pârâtei, în care aceasta arăta că inițiativa încheierii contractului a aparținut defunctei, în scopul de a o pune la adăpost pe cesionară, de eventualele litigii viitoare declanșate de fiul cedentei, se constată că acest înscris nu face altceva decât să confirme care a fost voința reală a numitei C.M.

Așadar, voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost acela de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig sau pierdere a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului juridic, în schimbul unei sume generice, necesară pentru stabilirea taxelor notariale, ce consta, de fapt, în obligația de întreținere a cedentei, până la sfârșitul vieții acesteia. Cauza contractului ar fi lipsit dacă ar fi lipsit scopul imediat, respectiv intenția de înstrăinare a cedentei și lipsa contraprestației. Așadar, faptul că în contract este stipulat un preț, nu modifică natura juridică a acestui act, întrucât, așa cum am arătat mai sus, înstrăinarea privea șansele pierderii sau câștigării procesului.

De asemenea, chiar în contractul de cesiune de drepturi litigioase este stipulat expres că prețul constă în obligația de întreținere, iar cesionara a luat cunoștință de faptul că actul încheiat are un caracter aleatoriu și își asumă riscurile contractului, astfel că nu poate fi primită susținerea recurenților, în sensul că acestui contract îi lipsește elementul alea. Pentru a obține constatarea nulității contractului trebuie făcută dovada că debitorul întreținerii a avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului. Riscul de pierdere pentru el ar fi inexistent, în acest caz, ceea ce ar duce la lipsa cauzei imediate a contractului alea. Or, în speță, reclamanții nu au demonstrat că pârâta-cesionară a avut cunoștință de starea gravă de sănătate a creditoarei întreținerii, deși, potrivit art.1169 C.civ., acestora le incumba obligația de probă, putând astfel să înlăture prezumțiile instituite de art.967 C.civ.

privind lipsa cauzei actului juridic. Prin urmare, susținerile recurenților potrivit cărora au invocat faptul că pârâta cunoștea moartea iminentă a cedentei, întrucât aceasta nu a formulat niciun fel de apărări, nu poate fi primită. Recurenții au susținut, prin criticile aduse deciziei atacate, că pârâta ar fi cunoscut moartea iminentă a cedentei, deoarece notarul s-ar fi deplasat pentru autentificarea actului în afara sediului biroului notarial, fapt ce denotă starea de sănătate a acesteia. Or, încheierea de autentificare conține doar mențiunea deplasării notarului, neexistând nicio probă certă referitoare la starea de sănătate a cedentei. Având în vedere faptul că demersul judiciar a fost inițiat la data de 21.07.2008, se constată că reclamanții au avut suficient timp pentru a produce probe referitoare la starea precară de sănătate invocată, dacă acestea existau.

Mai mult, este cunoscut faptul că notarul poate purcede la autentificarea actelor și în afara sediului, la cerere, pentru o suplimentare a onorariului, nu neapărat pentru o imposibilitate de deplasare a părții. Față de argumentele arătate mai sus, reținute, de altfel, și de instanțele anterioare, nu pot fi primite nici criticile recurenților referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor art.966 C.civ., încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. Prin urmare, lipsa cauzei datorată lipsei contraprestației, a fost analizată atât din prisma prestației debitoarei, cât și a creditoarei, ambele instanțe concluzionând corect că părțile contractului nu cunoșteau întinderea obligațiilor asumate la încheierea contractului.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., a respins recursul reclamanților.