ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 502/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 234 din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC I.P. SA București împotriva deciziei nr. 1231/Ap/2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 4131/Ap/2004 și a sentinței civile nr. 5759/2004, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 3363/2004 și în consecință, modificând în tot hotărârile atacate a constatat exercitat retractul litigios opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL prin care SC I.P. SA, a dobândit de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 498 din 25 martie 2005 și nr. 669 din 21 februarie 2006 și a obligat reclamanta la plata către reclamantul cesionar SC G.D.

SRL a sumei de 1.382.315 RON, reprezentând prețul real al cesiunii cu dobânzile aferente din ziua plății și a cheltuielilor făcute de cesionar. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar, a reținut în esență că, prin emiterea dispoziției de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, și înscrierii în CF nr. 11510 a localității Brașov a dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea lui B.G.I., conform încheierii din 02 decembrie 2003 a Biroului de CF Brașov, s-a născut prezumția că B.G.I. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor iar SC I.P. SA, care deține aceste imobile, este debitorul dreptului real de proprietate, prezumat a fi a lui B.G.I. Din punct de vedere material, mai reține instanța, subiecții raportului litigios sunt: B.G.I., titularul prezumat al dreptului de proprietate asupra imobilelor și SC I.P.

SA care deține aceste imobile și este debitorul dreptului real, prezumat a fi al lui B.G.I. Din punct de vedere procesual, acest raport litigios de drept material poate fi soluționat prin: o acțiune în realizare, formulată de titularul dreptului litigios respectiv de B.G.I., prin care să ceară obligarea SC I.P. SA să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele; o “acțiune în constatare negativă”, formulată de debitorul dreptului litigios, respectiv de SC I.P. SA, prin care să ceară constatarea nulității dispoziției de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, în care interesul este constatarea inexistenței dreptului lui B.G.I. asupra imobilului și inexistența vreunei obligații a SC I.P. SA de a-i lăsa acesteia, în posesie și proprietate imobilele în litigiu.

S-a reținut că art. 1402 C. civ., impune numai calitatea de debitor al dreptului litigios vândut, astfel că o anume calitate procesuală nu contează, nefiind condiție impusă de lege. Or, în speță, se arată, soluționarea raportului de drept material litigios se face printr-o acțiune în constatare negativă formulată de SC I.P. SA, în calitate de debitor prezumat al dreptului real al lui B.G.I., introdusă imediat după momentul înscrierii în CF a dreptului în favoarea lui B.G.I., prin care solicită să se constate nulitatea dispoziției de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, aceasta fiind o acțiune prin care se urmărește a se constata că nu există niciun drept al numitei B.G.I. asupra imobilelor restituite acesteia, și că nu există nicio obligație a I.P.

de a lăsa acesteia în proprietate și posesie aceste imobile. Atât în perioada soluționării notificării cât și ulterior, respectiv începând cu anul 2001, SC I.P. SA a contestat acest drept prezumat al lui B.G.I., dovada fiind și litigiul de față, astfel încât acest drept prezumat al lui B.G.I. este drept litigios conform art. 1403 C. civ. potrivit căruia lucrul se socotește litigios când există proces sau contestație asupra fondului dreptului. În timpul desfășurării litigiului, numita B.G.I. înstrăinat dreptul litigios către SC G.D. SRL, prin două contracte de vânzare cumpărare și anume din 25 martie 2005 autentificat de B.N.P.A. C.M. și 21 februarie 2006 autentificat de B.N.P.A. I.F. Urmare acestor vânzări de drepturi litigioase, SC I.P.

SA a devenit debitorul concesionarului de drept litigios, respectiv debitorul lui SC G.D. SRL. Împotriva cesionarului de drept litigios, conchide instanța de control judiciar, debitoarea dreptului litigios vândut are dreptul de a exercita retractul litigios conform cu art. 1402 C. civ., potrivit căruia cel în contra căruia există un drept litigios vândut, se va putea libera de cesionar numărându-i prețul real al cesiunii, spezele contractului și dobânda din ziua când cesionarul a plătit prețul cesiunii. Reținând că retractul litigios este o instituție de drept material, în care subiecții de drept sunt debitorul dreptului litigios și cesionarul acestuia iar condițiile impuse de art. 1402 C. civ.

sunt pe deplin îndeplinite în cauză, instanța a constatat intervenit retractul litigios ca urmare a voinței unilaterale exprimată de SC I.P. SA (ca debitor al dreptului litigios) potrivit cu art. 1402 C. civ. Ca urmare a retractului litigios, retractantul SC I.P. SA, l-a substituit pe retractantul cesionar SC G.D. SRL, devenind titularul drepturilor litigioase ce fac obiectul celor două contracte de vânzare –cumpărare. S-a mai reținut că SC I.P. SA este posesorul fondului litigios și până în prezent nu și-a dat consimțământul nici unuia dintre titularii prezumați de drept litigios, de a le da posesia sau de a le lăsa în proprietate imobilele din litigiu, și nici nu există vreo hotărâre judecătorească care să-l oblige în acest sens.

Ca atare, exercitarea retractului litigios reglementat de art. 1402 și 1404 C. civ., nu reprezintă o recunoaștere a SC I.P. SA, că dreptul prezumat este în mod real al lui B.G.I., ci se urmărește stingerea acțiunii de față și menținerea posibilității ca SC I.P. SA să dețină în viitor, în mod nelitigios imobilele ce fac obiectul prezentei cauze. S-a arătat că recurenta a fost de acord să plătească cesionarului dreptului litigios SC G.D. SRL, prețul cesiunii menționat în contractele de vânzare - cumpărare din 25 martie 2005 autentificat de B.N.P.A. C.M. și 21 februarie 2006 autentificat de B.N.P.A. I.F., calculate conform art. 1403 C. civ., de îndată ce instanța va lua act de retractul litigios.

În consecință, s-a constatat exercitat și intervenit retractul litigios opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL prin care SC I.P. SA București, a dobândit de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare mai sus arătate și a fost obligată reclamanta la plata către retractatul cesionar SC G.D. SRL, a sumei de 1.382.315 lei, reprezentând prețul real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plății făcute de cesionar. Într-un alt litigiu, având ca obiect cererea formulată de reclamantul SC I.P. SA – în contradictoriu cu pârâții SC G.D. SRL, SC P.R. SRL și O.C.P.I. Brașov – vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008 a B.N.P.

L.M., încheiat între pârâți, Tribunalul Brașov – secția civilă, prin sentința nr. 68/S din 5 martie 2009, a admis în parte acțiunea. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008, încheiat între pârâtele SC G.D. SRL și SC P.R. SRL. A constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în Brașov, și a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate aceste imobile. A constatat nevalabilitatea intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.R. SRL asupra imobilelor în litigiu și a dispus radierea acestui drept din cartea funciară. A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Brașov – secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie care, prin decizia nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a respins apelurile declarate de pârâte. Prin decizia nr. 787 din 2 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC G.D. SRL împotriva deciziei nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov – secția civilă. A admis recursul declarat de pârâta SC P.R. SRL, împotriva aceleiași decizii, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul declarat de această pârâtă împotriva sentinței civile nr. 68/S din 5 martie 2009 a Tribunalul Brașov – secția civilă pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acțiunii formulată de SC I.P.

SA. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în esență că în cauză, nu este realizată condiția concomitenței plății prețului lipsind faptul material, al plății prețului la momentul invocării retractului. Pentru a statua asupra nulității absolute a cauzei unei convenții, ca fiind încheiată în frauda unei terțe persoane (reclamanta) trebuie stabilite aprioric drepturile părților asupra bunului care a constituit subiectul convenției a cărei nulitate se cere a se constata, operațiune care constituie fundamentul juridic care amprentează analiza incidenței cauzei de nulitate invocate de reclamantă. În cauză, reclamanta - intimată este, consecință a deciziei civile nr. 234 din 27 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, titulara unei oferte de retract litigios, prin care constatându-se exercitat și intervenit retractul litigios opus de reclamantă pârâtului SC G.D.

SRL, reclamanta a dobândit de la pârâtă drepturile care fac obiectul contractului de vânzare - cumpărare din 25 martie 2005 și din 21 octombrie 2006, sub condiția plății către pârâtă a sumei de 1.382.815 Ron, ce reprezenta prețul real al cesiunii cu dobânzile aferente din ziua plății și a cheltuielilor făcute de cesionar. Prin urmare, reclamanta SC I.P. SA ca efect al acestei decizii nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor obiect al cesiunii litigioase, deoarece dispoziția de obligare a acesteia la plata prețului cesiunii, exclude existența unui retract veritabil, care însă poate deveni astfel odată cu executarea obligației de plată inserată în dispozitiv.

În consecință, se mai reține, până la achitarea prețului cesiunii, a spezelor contractului și a dobânzii din ziua în care cesionarul a plătit prețul cesiunii, reclamantul nu este titularul unui retract litigios ci a unei oferte de retract, cu acest caracter, nefiind realizate condițiile prevăzute în art. 1402 C. civ., care stipulează concomitența dintre invocarea retractului și efectivitatea plății prețului la momentul invocării retractului litigios. În aceste condiții, oferta de retract statuată prin Decizia nr. 234 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, nu are efectul juridic al transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor care constituie obiectul ei, retractul neputând opera juridic în absența plății prețului cesiunii și a efectelor secundare ei.

De altfel, conchide instanța supremă, nici nu se poate concepe juridic ca o parte să dobândească deplin un drept asupra unui bun (constatarea retractului litigios) în absența executării obligației corelative (de plată a prețului cesiunii) efectele retractului producându-se doar la momentul plății prețului cesiunii. În consecință, până la executarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Alba Iulia prin care s-a constatat intervenit retractul litigios, în partea sa privind plata prețului real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plății și a cheltuielilor făcute de cesionar, retractul litigios constatat prin hotărârea judecătorească nu a produs efecte juridice în privința transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, obiect al contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit însăși dispozitivului deciziei.

De aici rezultă că operațiunile juridice intervenite asupra bunurilor obiect al contractului de vânzare - cumpărare care au constituit obiectul ofertei de retract nu erau supuse niciunei restricții în privința înstrăinării lor, deoarece doar executarea obligației de plată a prețului cesiunii, adică executarea dispozitivului deciziei de constatare a retractului, definitiva juridic oferta de retract, dând eficiență juridică hotărârii judecătorești prin care a fost constatat. Tot astfel, desăvârșirea efectelor retractului litigios prin plată, strămută până la plată, riscul înstrăinării bunului asupra debitorului, de a cărui diligență în efectuarea plății, hotărârea judecătorească a legat momentul de la care retractul produce efecte juridice.

Prin urmare, contractul de vânzare - cumpărare încheiat de recurent la data de 17 iulie 2008 prin care s-a materializat executarea antecontractului de vânzare - cumpărare, încheiat între SC G.D. SRL și SC P.R. SA, la data de 4 iulie 2007, fiind anterior executării obligației de plată a prețului cesiunii, nu era supus niciunei restricții legale ori impedimente de carte funciară deoarece oferta de retract stipulată în dispozitivul deciziei notate în cartea funciară nu produce efecte juridice, din moment ce nu face parte din operațiunile juridice supuse notării, conform art. 19, 26 alin. (4) lit. c), art. 37 alin. (2) art. 39 – 40 și art. 54 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

În aceste condiții, se concluzionează, nu se poate reține cauza ilicită a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâtele recurente pe motiv că au înțeles să fraudeze drepturile adevăratului proprietar din moment ce însuși reclamantul nu și-a executat propria prestație rezultată din dispozitivul hotărârii judecătorești de retract pentru a-i putea invoca efectele, decât ulterior vânzării, incertitudinea în privința executării obligației părților existând în egală măsură și din partea reclamantului. Or, incertitudinea în executarea unei prestații (reclamantul - în plata prețului cesiunii pentru a putea invoca dreptul din retract; recurentul - în privința executării antecontractului prin care i s-a transmis un bun) nu poate fi asimilată cu o cauză ilicită, care implică frauda, neputându-se pune egal între incertitudinea dobândirii unui drept și frauda acestuia, pentru dovada căreia simpla notare a litigiului în raport cu un terț nu este suficientă.

Împotriva acestei ultime decizii, dată de instanța supremă, a formulat cerere de revizuire SC I.P. SA care, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7, 1, 2 și 8 C. proc. civ., solicită retractarea hotărârii, în raport de următoarele critici: - s-a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 234 din 27 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, care a constatat ca exercitat și intervenit retractul litigios, opus de reclamantă, contra SC G.D. SRL, ceea ce a avut ca efect stingerea procesului. Or, din motivarea deciziei atacate rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a rejudecat retractul din procesul anterior, constatând că reclamanta nu este titulara unui retract litigios ci a unei oferte de retract, în condițiile în care, doar executarea obligației de plată ar fi dat eficiență juridică hotărârii judecătorești prin care retractul a fost constatat.

Se invocă, în susținerea acestui motiv de revizuire, existența triplei identități de obiect, cauză și părți. - s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 68/S/2009 a Tribunalul Brașov, care, a intrat în puterea lucrului judecat în privința constatării, realizării și intabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor în C.F., în favoarea reclamantei SC I.P. SA, întrucât ambele pârâte nu au formulat niciun motiv de apel și nici de recurs în contra motivelor reținute de instanța de fond și a capetelor de cerere prin care, s-a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din Brașov, și au fost obligate pârâtele să-i lase în proprietate imobilele sus menționate.

- prin decizia atacată, s-a dat mai mult decât s-a cerut, în raport de cererea de recurs a SC P.R. SRL care, a invocat doar critici în contra nulității vânzării și nevalabilității intabulării acesteia. - instanța supremă a dat mai puțin decât s-a cerut, în raport de cererea de chemare în judecată, respingând acțiunea, fără a face compararea titlurilor. - dispozitivul deciziei, cuprinde prevederi contradictorii sub aspectul anulării ca netimbrat a recursului declarat de SC G.D. SRL, a admiterii recursului declarat de SC P.R. SRL, a modificării în parte a deciziei din apel, a admiterii apelului declarat de SC P.R. SRL și a schimbării în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.

Or, se arată, ca efect al modificării în parte, rezultă că subzistă hotărârea instanței de fond și apel, față de SC G.D.SRL și față de reclamantă, iar pe de altă parte nu subzistă aceste hotărâri față de SC P.R. SRL și reclamantă. Cât privește dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., deși invocate inițial ca un alt temei al cererii de revizuire, acesta nu a fost motivat și respectiv susținut. Cererea de revizuire se privește ca nefondată, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Ca atare, textul vizează situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii, care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat. Nu sunt îndeplinite cerințele textului atunci când soluțiile contradictorii sunt pronunțate în cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neacoperind situațiile în care în litigii diferite, purtate între aceleași părți, se dă o altă interpretare unor dispoziții legale ce au constituit fundamentul juridic al acelor cauze.

Alăturat celorlalte cerințe, una din condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., evocată constant în practica judecătorească și doctrină este ca în cel de-al 2-lea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, sau dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere. În speță, așa cum rezultă din cele mai sus expuse, nu se poate reține tripla identitate cerută de lege pentru retractarea deciziei atacate care, a fost pronunțată într-un litigiu ce a avut alte părți, alt obiect și altă cauză, decât cel în care s-a pronunțat Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 234 din 27 iunie 2008. Tot astfel, puterea de lucru judecat a acestei decizii, care a constatat exercitat retractul litigios, opus de reclamantă în contra SC G.D.

SRL, a fost invocată în cel de-al 2-lea litigiu, ce a purtat asupra unui alt obiect, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 iulie 2008, dată ulterioară pronunțării primei hotărâri și respectiv anterioară executării obligației de plată a prețului cesiunii. Or, printr-o motivare amplă, prin decizia atacată, s-a analizat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, cu referire la încheierea contractului a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, și interpretându-se dispozițiile art. 1402 C. civ.

(care stipulează concomitența dintre invocarea retractului și efectivitatea plății prețului) s-a apreciat că bunurile ce au constituit obiectul ofertei de retract nu erau supuse niciunei restricții în privința înstrăinării lor deoarece numai executarea obligației de plată a prețului cesiunii, respectiv executarea dispozitivului însăși deciziei invocată în sprijinul puterii lucrului judecat, definitiva juridic oferta de retract, dând eficiență hotărârii judecătorești prin care acesta a fost constatat. Ca atare, decizia atacată nu a fost dată în contra primei hotărâri ce ia act de exercitarea retractului litigios, ci constată că nu au fost îndeplinite la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008, dispozițiile acesteia referitoare la plata prețului cesiunii.

În acest context, toate aserțiunile revizuientei referitoare la momentul când retractul își produce efectele juridice, respectiv își realizează eficacitatea, antamează pretinse greșeli de judecată sau de interpretare a unor norme juridice, apărând cu evidență din cele expuse că cele două hotărâri, pretins potrivnice, nu au statuat asupra aceleiași chestiuni litigioase. Nu se poate reține nici motivul prevăzut de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., invocat de revizuentă prin raportare la sentința civilă nr. 68/S/2009 a Tribunalului Brașov. Astfel, nu sunt îndeplinite cerințele textului și o eventuală cerere de revizuire nu poate fi primită, atunci când soluțiile pretins contradictorii sunt pronunțate în aceeași cauză, în același ciclu procesual or pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinat de căile de atac exercitate de părți.

Or, în speță, prin hotărârea atacată pe calea revizuirii, s-a admis recursul pârâtei SC P.R. SRL împotriva deciziei nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, care a fost modificată în parte, în sensul admiterii apelului declarat de această pârâtă împotriva sentinței civile nr. 68/S din 5 martie 2009 a Tribunalului Brașov – secția civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acțiunii formulată de SC I.P. SA. Ca atare, această sentință a fost dată, în primă instanță, în același dosar în care a fost pronunțată, în recurs, decizia atacată. În contextul arătat, este lipsită de relevanță aserțiunea referitoare la criticile formulate de pârâte în apel și respectiv în recurs care, în opinia revizuentei, nu au vizat dreptul său de proprietate asupra imobilului, în condițiile în care prin hotărârea ce se cere a fi revizuită, sentința dată în primă instanță a fost schimbată în tot, cu consecința respingerii acțiunii.

Nu poate fi primită nici critica fondată pe dispozițiile pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., în sensul că dispozitivul hotărârii atacate pe calea revizuirii ar cuprinde prevederi contradictorii. În primul rând, trebuie precizat că textul indicat vizează o ipoteză riguros stabilită și anume aceea a dispozițiilor potrivnice ireconciliabile, care nu pot fi aduse la îndeplinire. Or, revizuenta nu indică care sunt acele prevederi din dispozitivul hotărârii, care nu pot fi aduse la îndeplinire, soluția anulării ca netimbrat a recursului uneia din pârâte, neputând fi opusă, ca fiind contradictorie, cu statuarea irevocabilă asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare din 17 iulie 2008, prin care s-a materializat executarea antecontractului încheiat la 4 iulie 2007 între SC G.D.

SRL și SC P.R. SRL. De altfel, în cauză, în ceea ce le privește pe cele două pârâte, se poate vorbi de o coparticipare procesuală pasivă, în accepțiunea art. 47 și 48 C. proc. civ., în contextul în care demersul judiciar a vizat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acestea, interesul menținerii contractului ca valabil, fiind comun. Ca atare, nu se poate susține că în privința SC G.D. SRL, al cărei recurs a fost anulat ca netimbrat, acțiunea a rămas admisă și contractul desființat iar în privința SC P.R. SRL, ca efect al admiterii recursului, contractul a fost păstrat ca valabil încheiat. Este o interpretare excesivă, străină prevederilor pct. 1 al art. 322 C. proc.

civ., precum și în dezacord cu dispozițiile art. 48 pct. 2 din același cod, potrivit căruia dacă prin natura raportului juridic efectele hotărârii se întind asupra tuturor pârâților (sau reclamanților) actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei, folosesc și celorlalți. Nu subzistă nici argumentele aduse în sprijinul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (plus/minus petita). Textul enunțat se constituie într-o exigență a disponibilității procesuale, principiu conform căruia instanța este ținută să statueze numai în limitele în care a fost sesizată. Niciuna din cele trei ipoteze vizate de acest text de lege, extra petita, minus petita și plus petita nu se regăsesc în cauză.

Astfel, prin decizia atacată se statuează strict asupra pretențiilor deduse judecății, instanța pronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere, prin respingerea acestora, reținându-se, așa cum s-a arătat, că proprietatea asupra bunului litigios nu a mai fost transferată de la SC G.D. SRL către SC I.P. SA, întrucât anterior acestui moment (care ar fi trebuit să coincidă cu data plății integrale a prețului retractului) imobilul a fost vândut. De altfel, argumentarea revizuentei în legătură cu acest text nu se raportează exclusiv la petitele acțiunii, așa cum ar fi corect, ci extrapolează, contrar literei și spiritului legii, asupra motivării acțiunii sau a căilor de atac. În considerarea acestor argumente, nu se poate imputa instanței că nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv compararea titlurilor, în condițiile în care demersul judiciar nu a vizat acest petit.

Așa fiind, față de cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SC I.P. SA împotriva deciziei nr. 787 din 02 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2012.