ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 502/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 502/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 234

din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, a admis recursul

declarat de reclamanta SC I.P. SA București împotriva deciziei nr. 1231/Ap/2004,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 4131/Ap/2004 și a sentinței

civile nr. 5759/2004, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 3363/2004

și în consecință, modificând în tot hotărârile atacate a constatat exercitat

retractul litigios opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL prin care SC I.P.

SA, a dobândit de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare,

autentificate sub nr. 498 din 25 martie 2005 și nr. 669 din 21 februarie 2006

și a obligat reclamanta la plata către reclamantul cesionar SC G.D. SRL a sumei

de 1.382.315 RON, reprezentând prețul real al cesiunii cu dobânzile aferente

din ziua plății și a cheltuielilor făcute de cesionar.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar, a reținut în esență că, prin emiterea

dispoziției de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, și înscrierii în CF nr. 11510

a localității Brașov a dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea

lui B.G.I., conform încheierii din 02 decembrie 2003 a Biroului de CF Brașov,

s-a născut prezumția că B.G.I. este titularul dreptului de proprietate asupra

imobilelor iar SC I.P. SA, care deține aceste imobile, este debitorul dreptului

real de proprietate, prezumat a fi a lui B.G.I.

Din punct de vedere

material, mai reține instanța, subiecții raportului litigios sunt: B.G.I.,

titularul prezumat al dreptului de proprietate asupra imobilelor și SC I.P. SA

care deține aceste imobile și este debitorul dreptului real, prezumat a fi al

lui B.G.I.

Din punct de vedere

procesual, acest raport litigios de drept material poate fi soluționat prin: o

acțiune în realizare, formulată de titularul dreptului litigios respectiv de B.G.I.,

prin care să ceară obligarea SC I.P. SA să-i lase în deplină proprietate și

posesie imobilele; o “acțiune în constatare negativă”, formulată de debitorul

dreptului litigios, respectiv de SC I.P. SA, prin care să ceară constatarea

nulității dispoziției de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, în care

interesul este constatarea inexistenței dreptului lui B.G.I. asupra imobilului

și inexistența vreunei obligații a SC I.P. SA de a-i lăsa acesteia, în posesie

și proprietate imobilele în litigiu.

S-a reținut că art. 1402

C. civ., impune numai calitatea de debitor al dreptului litigios vândut, astfel

că o anume calitate procesuală nu contează, nefiind condiție impusă de lege.

Or, în speță, se

arată, soluționarea raportului de drept material litigios se face printr-o

acțiune în constatare negativă formulată de SC I.P. SA, în calitate de debitor

prezumat al dreptului real al lui B.G.I., introdusă imediat după momentul

înscrierii în CF a dreptului în favoarea lui B.G.I., prin care solicită să se

constate nulitatea dispoziției de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002,

aceasta fiind o acțiune prin care se urmărește a se constata că nu există

niciun drept al numitei B.G.I. asupra imobilelor restituite acesteia, și că nu

există nicio obligație a I.P. de a lăsa acesteia în proprietate și posesie

aceste imobile.

Atât în perioada

soluționării notificării cât și ulterior, respectiv începând cu anul 2001, SC I.P.

SA a contestat acest drept prezumat al lui B.G.I., dovada fiind și litigiul de

față, astfel încât acest drept prezumat al lui B.G.I. este drept litigios

conform art. 1403 C. civ. potrivit căruia lucrul se socotește litigios când

există proces sau contestație asupra fondului dreptului.

În timpul

desfășurării litigiului, numita B.G.I. înstrăinat dreptul litigios către SC G.D.

SRL, prin două contracte de vânzare cumpărare și anume din 25 martie 2005

autentificat de B.N.P.A. C.M. și 21 februarie 2006 autentificat de B.N.P.A. I.F.

Urmare acestor

vânzări de drepturi litigioase, SC I.P. SA a devenit debitorul concesionarului

de drept litigios, respectiv debitorul lui SC G.D. SRL.

Împotriva

cesionarului de drept litigios, conchide instanța de control judiciar,

debitoarea dreptului litigios vândut are dreptul de a exercita retractul

litigios conform cu art. 1402 C. civ., potrivit căruia cel în contra căruia

există un drept litigios vândut, se va putea libera de cesionar numărându-i

prețul real al cesiunii, spezele contractului și dobânda din ziua când

cesionarul a plătit prețul cesiunii.

Reținând că retractul

litigios este o instituție de drept material, în care subiecții de drept sunt

debitorul dreptului litigios și cesionarul acestuia iar condițiile impuse de art.

1402 C. civ. sunt pe deplin îndeplinite în cauză, instanța a constatat

intervenit retractul litigios ca urmare a voinței unilaterale exprimată de SC I.P.

SA (ca debitor al dreptului litigios) potrivit cu art. 1402 C. civ.

Ca urmare a

retractului litigios, retractantul SC I.P. SA, l-a substituit pe retractantul

cesionar SC G.D. SRL, devenind titularul drepturilor litigioase ce fac obiectul

celor două contracte de vânzare –cumpărare.

S-a mai reținut că SC

I.P. SA este posesorul fondului litigios și până în prezent nu și-a dat

consimțământul nici unuia dintre titularii prezumați de drept litigios, de a le

da posesia sau de a le lăsa în proprietate imobilele din litigiu, și nici nu

există vreo hotărâre judecătorească care să-l oblige în acest sens.

Ca atare, exercitarea

retractului litigios reglementat de art. 1402 și 1404 C. civ., nu reprezintă o

recunoaștere a SC I.P. SA, că dreptul prezumat este în mod real al lui B.G.I.,

ci se urmărește stingerea acțiunii de față și menținerea posibilității ca SC

I.P. SA să dețină în viitor, în mod nelitigios imobilele ce fac obiectul

prezentei cauze.

S-a arătat că

recurenta a fost de acord să plătească cesionarului dreptului litigios SC G.D. SRL,

prețul cesiunii menționat în contractele de vânzare - cumpărare din 25 martie

2005 autentificat de B.N.P.A. C.M. și 21 februarie 2006 autentificat de B.N.P.A.

I.F., calculate conform art. 1403 C. civ., de îndată ce instanța va lua act de

retractul litigios.

În consecință, s-a

constatat exercitat și intervenit retractul litigios opus de reclamantă în

contra SC G.D. SRL prin care SC I.P. SA București, a dobândit de la aceasta

drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare mai sus arătate și

a fost obligată reclamanta la plata către retractatul cesionar SC G.D. SRL, a

sumei de 1.382.315 lei, reprezentând prețul real al cesiunii, cu dobânzile

aferente din ziua plății făcute de cesionar.

Într-un alt litigiu,

având ca obiect cererea formulată de reclamantul SC I.P. SA – în contradictoriu

cu pârâții SC G.D. SRL, SC P.R. SRL și O.C.P.I. Brașov – vizând constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008 a B.N.P.

L.M., încheiat între pârâți, Tribunalul Brașov – secția civilă, prin sentința nr.

68/S din 5 martie 2009, a admis în parte acțiunea. A constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008, încheiat între

pârâtele SC G.D. SRL și SC P.R. SRL.

A constatat că

reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în

Brașov, și a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate aceste

imobile.

A constatat

nevalabilitatea intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.R.

SRL asupra imobilelor în litigiu și a dispus radierea acestui drept din cartea

funciară.

A dispus intabularea

dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Brașov – secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie care, prin decizia nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a respins

apelurile declarate de pârâte.

Prin decizia nr. 787

din 2 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă și de

proprietate intelectuală, a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC

G.D. SRL împotriva deciziei nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel

Brașov – secția civilă.

A admis recursul

declarat de pârâta SC P.R. SRL, împotriva aceleiași decizii, pe care a

modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul declarat de această pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 68/S din 5 martie 2009 a Tribunalul Brașov – secția

civilă pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acțiunii formulată de

SC I.P. SA.

A menținut celelalte

dispoziții ale deciziei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut în esență că în cauză, nu este realizată

condiția concomitenței plății prețului lipsind faptul material, al plății

prețului la momentul invocării retractului.

Pentru a statua

asupra nulității absolute a cauzei unei convenții, ca fiind încheiată în frauda

unei terțe persoane (reclamanta) trebuie stabilite aprioric drepturile părților

asupra bunului care a constituit subiectul convenției a cărei nulitate se cere

a se constata, operațiune care constituie fundamentul juridic care amprentează

analiza incidenței cauzei de nulitate invocate de reclamantă.

În cauză, reclamanta

- intimată este, consecință a deciziei civile nr. 234 din 27 iunie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, titulara unei oferte de retract litigios, prin

care constatându-se exercitat și intervenit retractul litigios opus de

reclamantă pârâtului SC G.D. SRL, reclamanta a dobândit de la pârâtă drepturile

care fac obiectul contractului de vânzare - cumpărare din 25 martie 2005 și din

21 octombrie 2006, sub condiția plății către pârâtă a sumei de 1.382.815 Ron,

ce reprezenta prețul real al cesiunii cu dobânzile aferente din ziua plății și

a cheltuielilor făcute de cesionar.

Prin urmare,

reclamanta SC I.P. SA ca efect al acestei decizii nu a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilelor obiect al cesiunii litigioase, deoarece

dispoziția de obligare a acesteia la plata prețului cesiunii, exclude existența

unui retract veritabil, care însă poate deveni astfel odată cu executarea

obligației de plată inserată în dispozitiv.

În consecință, se mai

reține, până la achitarea prețului cesiunii, a spezelor contractului și a

dobânzii din ziua în care cesionarul a plătit prețul cesiunii, reclamantul nu

este titularul unui retract litigios ci a unei oferte de retract, cu acest

caracter, nefiind realizate condițiile prevăzute în art. 1402 C. civ., care

stipulează concomitența dintre invocarea retractului și efectivitatea plății

prețului la momentul invocării retractului litigios.

În aceste condiții,

oferta de retract statuată prin Decizia nr. 234 din 27 iunie 2008 a Curții de

Apel Alba Iulia, nu are efectul juridic al transmiterii dreptului de

proprietate asupra bunurilor care constituie obiectul ei, retractul neputând

opera juridic în absența plății prețului cesiunii și a efectelor secundare ei.

De altfel, conchide

instanța supremă, nici nu se poate concepe juridic ca o parte să dobândească

deplin un drept asupra unui bun (constatarea retractului litigios) în absența

executării obligației corelative (de plată a prețului cesiunii) efectele

retractului producându-se doar la momentul plății prețului cesiunii.

În consecință, până

la executarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Alba Iulia prin care s-a

constatat intervenit retractul litigios, în partea sa privind plata prețului

real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plății și a cheltuielilor

făcute de cesionar, retractul litigios constatat prin hotărârea judecătorească

nu a produs efecte juridice în privința transmiterii dreptului de proprietate

asupra bunurilor imobile, obiect al contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit

însăși dispozitivului deciziei.

De aici rezultă că

operațiunile juridice intervenite asupra bunurilor obiect al contractului de

vânzare - cumpărare care au constituit obiectul ofertei de retract nu erau

supuse niciunei restricții în privința înstrăinării lor, deoarece doar

executarea obligației de plată a prețului cesiunii, adică executarea

dispozitivului deciziei de constatare a retractului, definitiva juridic oferta

de retract, dând eficiență juridică hotărârii judecătorești prin care a fost

constatat.

Tot astfel,

desăvârșirea efectelor retractului litigios prin plată, strămută până la plată,

riscul înstrăinării bunului asupra debitorului, de a cărui diligență în

efectuarea plății, hotărârea judecătorească a legat momentul de la care

retractul produce efecte juridice.

Prin urmare,

contractul de vânzare - cumpărare încheiat de recurent la data de 17 iulie 2008

prin care s-a materializat executarea antecontractului de vânzare - cumpărare,

încheiat între SC G.D. SRL și SC P.R. SA, la data de 4 iulie 2007, fiind

anterior executării obligației de plată a prețului cesiunii, nu era supus

niciunei restricții legale ori impedimente de carte funciară deoarece oferta de

retract stipulată în dispozitivul deciziei notate în cartea funciară nu produce

efecte juridice, din moment ce nu face parte din operațiunile juridice supuse

notării, conform art. 19, 26 alin. (4) lit. c), art. 37 alin. (2) art. 39 – 40

și art. 54 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

În aceste condiții,

se concluzionează, nu se poate reține cauza ilicită a contractului de vânzare -

cumpărare încheiat între pârâtele recurente pe motiv că au înțeles să fraudeze

drepturile adevăratului proprietar din moment ce însuși reclamantul nu și-a

executat propria prestație rezultată din dispozitivul hotărârii judecătorești

de retract pentru a-i putea invoca efectele, decât ulterior vânzării,

incertitudinea în privința executării obligației părților existând în egală

măsură și din partea reclamantului. Or, incertitudinea în executarea unei

prestații (reclamantul - în plata prețului cesiunii pentru a putea invoca

dreptul din retract; recurentul - în privința executării antecontractului prin

care i s-a transmis un bun) nu poate fi asimilată cu o cauză ilicită, care

implică frauda, neputându-se pune egal între incertitudinea dobândirii unui

drept și frauda acestuia, pentru dovada căreia simpla notare a litigiului în

raport cu un terț nu este suficientă.

Împotriva acestei

ultime decizii, dată de instanța supremă, a formulat cerere de revizuire SC I.P.

SA care, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7, 1, 2 și 8 C. proc. civ.,

solicită retractarea hotărârii, în raport de următoarele critici:

- s-a încălcat

puterea de lucru judecat a deciziei nr. 234 din 27 iunie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Alba-Iulia, care a constatat ca exercitat și intervenit

retractul litigios, opus de reclamantă, contra SC G.D. SRL, ceea ce a avut ca

efect stingerea procesului.

Or, din motivarea

deciziei atacate rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a rejudecat

retractul din procesul anterior, constatând că reclamanta nu este titulara unui

retract litigios ci a unei oferte de retract, în condițiile în care, doar

executarea obligației de plată ar fi dat eficiență juridică hotărârii

judecătorești prin care retractul a fost constatat.

Se invocă, în

susținerea acestui motiv de revizuire, existența triplei identități de obiect,

cauză și părți.

- s-a încălcat puterea

de lucru judecat a sentinței nr. 68/S/2009 a Tribunalul Brașov, care, a intrat

în puterea lucrului judecat în privința constatării, realizării și intabulării

dreptului de proprietate asupra imobilelor în C.F., în favoarea reclamantei SC I.P.

SA, întrucât ambele pârâte nu au formulat niciun motiv de apel și nici de

recurs în contra motivelor reținute de instanța de fond și a capetelor de

cerere prin care, s-a constatat că reclamanta este titulara dreptului de

proprietate asupra imobilului din Brașov, și au fost obligate pârâtele să-i

lase în proprietate imobilele sus menționate.

- prin decizia

atacată, s-a dat mai mult decât s-a cerut, în raport de cererea de recurs a SC

P.R. SRL care, a invocat doar critici în contra nulității vânzării și

nevalabilității intabulării acesteia.

- instanța supremă a

dat mai puțin decât s-a cerut, în raport de cererea de chemare în judecată,

respingând acțiunea, fără a face compararea titlurilor.

- dispozitivul

deciziei, cuprinde prevederi contradictorii sub aspectul anulării ca netimbrat

a recursului declarat de SC G.D. SRL, a admiterii recursului declarat de SC P.R.

SRL, a modificării în parte a deciziei din apel, a admiterii apelului declarat

de SC P.R. SRL și a schimbării în tot a sentinței, în sensul respingerii

acțiunii formulată de reclamantă.

Or, se arată, ca

efect al modificării în parte, rezultă că subzistă hotărârea instanței de fond

și apel, față de SC G.D.SRL și față de reclamantă, iar pe de altă parte nu

subzistă aceste hotărâri față de SC P.R. SRL și reclamantă.

Cât privește

dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., deși invocate inițial ca un alt

temei al cererii de revizuire, acesta nu a fost motivat și respectiv susținut.

Cererea de revizuire

se privește ca nefondată, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci

când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Ca atare, textul

vizează situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții contradictorii,

în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Pentru formularea

cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este necesară

existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față

de finalitatea revizuirii, care este aceea de a remedia erorile determinate de

nesocotirea autorității lucrului judecat.

Nu sunt îndeplinite

cerințele textului atunci când soluțiile contradictorii sunt pronunțate în

cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neacoperind

situațiile în care în litigii diferite, purtate între aceleași părți, se dă o

altă interpretare unor dispoziții legale ce au constituit fundamentul juridic

al acelor cauze.

Alăturat celorlalte

cerințe, una din condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., evocată

constant în practica judecătorească și doctrină este ca în cel de-al 2-lea

proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, sau dacă a fost

ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.

În speță, așa cum

rezultă din cele mai sus expuse, nu se poate reține tripla identitate cerută de

lege pentru retractarea deciziei atacate care, a fost pronunțată într-un litigiu

ce a avut alte părți, alt obiect și altă cauză, decât cel în care s-a pronunțat

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 234 din 27 iunie 2008.

Tot astfel, puterea

de lucru judecat a acestei decizii, care a constatat exercitat retractul

litigios, opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL, a fost invocată în cel

de-al 2-lea litigiu, ce a purtat asupra unui alt obiect, respectiv constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 iulie

2008, dată ulterioară pronunțării primei hotărâri și respectiv anterioară

executării obligației de plată a prețului cesiunii.

Or, printr-o motivare

amplă, prin decizia atacată, s-a analizat puterea de lucru judecat a primei

hotărâri, cu referire la încheierea contractului a cărui nulitate absolută s-a

solicitat a se constata, și interpretându-se dispozițiile art. 1402 C. civ.

(care stipulează concomitența dintre invocarea retractului și efectivitatea

plății prețului) s-a apreciat că bunurile ce au constituit obiectul ofertei de

retract nu erau supuse niciunei restricții în privința înstrăinării lor

deoarece numai executarea obligației de plată a prețului cesiunii, respectiv

executarea dispozitivului însăși deciziei invocată în sprijinul puterii

lucrului judecat, definitiva juridic oferta de retract, dând eficiență

hotărârii judecătorești prin care acesta a fost constatat.

Ca atare, decizia

atacată nu a fost dată în contra primei hotărâri ce ia act de exercitarea

retractului litigios, ci constată că nu au fost îndeplinite la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008, dispozițiile acesteia

referitoare la plata prețului cesiunii.

În acest context,

toate aserțiunile revizuientei referitoare la momentul când retractul își

produce efectele juridice, respectiv își realizează eficacitatea, antamează

pretinse greșeli de judecată sau de interpretare a unor norme juridice, apărând

cu evidență din cele expuse că cele două hotărâri, pretins potrivnice, nu au

statuat asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Nu se poate reține

nici motivul prevăzut de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., invocat de

revizuentă prin raportare la sentința civilă nr. 68/S/2009 a Tribunalului

Brașov.

Astfel, nu sunt

îndeplinite cerințele textului și o eventuală cerere de revizuire nu poate fi

primită, atunci când soluțiile pretins contradictorii sunt pronunțate în

aceeași cauză, în același ciclu procesual or pe parcursul mai multor cicluri

procesuale, determinat de căile de atac exercitate de părți.

Or, în speță, prin

hotărârea atacată pe calea revizuirii, s-a admis recursul pârâtei SC P.R. SRL

împotriva deciziei nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov,

care a fost modificată în parte, în sensul admiterii apelului declarat de

această pârâtă împotriva sentinței civile nr. 68/S din 5 martie 2009 a

Tribunalului Brașov – secția civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul

respingerii acțiunii formulată de SC I.P. SA.

Ca atare, această

sentință a fost dată, în primă instanță, în același dosar în care a fost

pronunțată, în recurs, decizia atacată.

În contextul arătat,

este lipsită de relevanță aserțiunea referitoare la criticile formulate de

pârâte în apel și respectiv în recurs care, în opinia revizuentei, nu au vizat

dreptul său de proprietate asupra imobilului, în condițiile în care prin

hotărârea ce se cere a fi revizuită, sentința dată în primă instanță a fost

schimbată în tot, cu consecința respingerii acțiunii.

Nu poate fi primită

nici critica fondată pe dispozițiile pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., în

sensul că dispozitivul hotărârii atacate pe calea revizuirii ar cuprinde

prevederi contradictorii.

În primul rând,

trebuie precizat că textul indicat vizează o ipoteză riguros stabilită și anume

aceea a dispozițiilor potrivnice ireconciliabile, care nu pot fi aduse la

îndeplinire.

Or, revizuenta nu

indică care sunt acele prevederi din dispozitivul hotărârii, care nu pot fi

aduse la îndeplinire, soluția anulării ca netimbrat a recursului uneia din

pârâte, neputând fi opusă, ca fiind contradictorie, cu statuarea irevocabilă

asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare din 17 iulie 2008, prin

care s-a materializat executarea antecontractului încheiat la 4 iulie 2007

între SC G.D. SRL și SC P.R. SRL.

De altfel, în cauză,

în ceea ce le privește pe cele două pârâte, se poate vorbi de o coparticipare

procesuală pasivă, în accepțiunea art. 47 și 48 C. proc. civ., în contextul în

care demersul judiciar a vizat constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între acestea, interesul menținerii contractului ca

valabil, fiind comun.

Ca atare, nu se poate

susține că în privința SC G.D. SRL, al cărei recurs a fost anulat ca netimbrat,

acțiunea a rămas admisă și contractul desființat iar în privința SC P.R. SRL,

ca efect al admiterii recursului, contractul a fost păstrat ca valabil încheiat.

Este o interpretare

excesivă, străină prevederilor pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., precum și în

dezacord cu dispozițiile art. 48 pct. 2 din același cod, potrivit căruia dacă

prin natura raportului juridic efectele hotărârii se întind asupra tuturor pârâților

(sau reclamanților) actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei,

folosesc și celorlalți.

Nu subzistă nici

argumentele aduse în sprijinul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct.

2 C. proc. civ. (plus/minus petita).

Textul enunțat se

constituie într-o exigență a disponibilității procesuale, principiu conform

căruia instanța este ținută să statueze numai în limitele în care a fost

sesizată.

Niciuna din cele trei

ipoteze vizate de acest text de lege, extra petita, minus petita și plus petita

nu se regăsesc în cauză.

Astfel, prin decizia

atacată se statuează strict asupra pretențiilor deduse judecății, instanța

pronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere, prin respingerea acestora,

reținându-se, așa cum s-a arătat, că proprietatea asupra bunului litigios nu a

mai fost transferată de la SC G.D. SRL către SC I.P. SA, întrucât anterior

acestui moment (care ar fi trebuit să coincidă cu data plății integrale a

prețului retractului) imobilul a fost vândut.

De altfel,

argumentarea revizuentei în legătură cu acest text nu se raportează exclusiv la

petitele acțiunii, așa cum ar fi corect, ci extrapolează, contrar literei și

spiritului legii, asupra motivării acțiunii sau a căilor de atac.

În considerarea

acestor argumente, nu se poate imputa instanței că nu s-a pronunțat asupra unui

lucru cerut, respectiv compararea titlurilor, în condițiile în care demersul

judiciar nu a vizat acest petit.

Așa fiind, față de

cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuentul SC I.P. SA împotriva deciziei nr. 787 din 02

februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2012.