ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1891/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin Sentința penală nr. 237 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 174/1996, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 2124/1996, formulată de revizuentul B.F.I. A fost obligat revizuentul-condamnat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu, urmează să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 772/44/2006, condamnatul B.F.I. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 174 din 13 septembrie 1996 a Tribunalului Vrancea, hotărâre modificată în apel prin Decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 1997 a Curții de Apel Galați și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție.

Prin Încheierea nr. 2142 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în Dosarul penal nr. 8998/1/2008 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, fiind înregistrată sub nr. 328/91/2009. În motivarea cererii, revizuentul a susținut că sunt anumite contradicții între sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea și decizia Curții de Apel, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că este supus la rele tratamente și umilințe în unitatea de deținere, nebeneficiind de drepturile prevăzute de lege pentru persoanele încarcerate. Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că revizuentul-condamnat se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 25 ani închisoare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.

Din examinarea motivelor invocate, s-a reținut că aspectele formulate de revizuent în cererea sa au fost cunoscute de către instanța de judecată atunci când s-au exercitat căile ordinare de atac, iar pe de altă parte motivele privind drepturile și tratamentul de care trebuie să beneficieze un deținut se circumscriu ca substanță și conținut unei alte cereri, respectiv plângere întemeiată pe Legea nr. 356/2006 privind executarea pedepselor. B. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul B.F.I., în motivare acesta arătând că parchetul, atunci când a atacat cu apel sentința pronunțată de instanța de fond, a invocat un viciu de procedură, situație în care se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, ceea ce nu s-a întâmplat.

Totodată, a mai arătat că este nemulțumit de pedeapsa care i s-a dat. Prin Decizia penală nr. 3/A din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins ca nefondat apelul condamnatului-revizuent, apreciindu-se că cele invocate de revizuent nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. și nu pot face obiectul cererii de revizuire. C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul-revizuent, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire, reiterând, în esență, motivele din cererea introductivă și apel. Examinând recursul declarat de condamnatul-revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, susținerea condamnatului în sensul că instanța de fond a reținut în mod eronat că se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare este corectă, din verificarea dosarului de fond și a mandatului de executare a pedepsei închisorii reieșind că pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 174 din 13 septembrie 1996 a Tribunalului Vrancea a fost modificată în apel prin Decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 1997 a Curții de Apel Galați, dispunându-se pedeapsa detențiunii pe viață, ce a rămas definitivă în acest fel prin Decizia penală nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție. Această eroare materială a instanței de fond care a soluționat cererea de revizuire nu este însă de natură a duce la reformarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii, atâta vreme cât examinarea cererii corespunde cerințelor art. 394 și urm. C. proc.

pen. Pe de altă parte, aspectul invocat de revizuent cum că parchetul a invocat în apelul pe fond o lipsă de procedură care nu putea duce decât la casare cu trimitere și, cu toate acestea, s-a admis apelul parchetului și i s-a schimbat pedeapsa în detențiune pe viață, nu poate fi examinat prin prisma cazului de revizuire invocat, prev. de art. 394 lit. c) C. proc. pen., nefiind realizată ipoteza prevăzută de acest text de lege, ce se referă la declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere.

Celelalte susțineri referitoare la lipsa Deciziei penale nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție sau emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii doar pe baza minutei acestei decizii sunt chestiuni ce țin de punerea în executarea a pedepsei și care nu privesc fondul cererii de revizuire; totodată, nemulțumirea vizând pedeapsa aplicată, precum și cea privind relele tratamente la care este supus pe durata detenției nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de revizuire enumerate expres și limitativ de textul de lege menționat, așa cum în mod corect au reținut și instanța de fond și cea de apel care au soluționat prezenta cerere de revizuire. Ca atare, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului-condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul-condamnat B.F.I. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul revizuent-condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2010.