ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4584/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 3314

din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Consiliul

Concurenței, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care

solicita suspendarea încheierii din 11 octombrie 2010 a comisiei constituite în

cadrul Curții de Conturi și, pe cale de consecință, suspendarea executării pct.

3 din decizia din 06 septembrie 2010 a Curții de Conturi, până la soluționarea irevocabilă

a acțiunii în anulare formulată împotriva acesteia.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În urma acțiunii „Auditul

financiar al contului de execuție și al bilanțului contabil încheiate la 31

decembrie 2009”, Curtea de Conturi a întocmit procesul-verbal din 16 iulie 2010,

în baza căruia a fost emisă decizia din 06 septembrie 2010.

La pct. 3 din această

decizie se menționează că reclamantul a efectuat unele cheltuieli ocazionate de

organizarea unei acțiuni de formare profesională, precum și pentru o acțiune denumită

„Organizarea mesei de Crăciun” care nu-și găsesc corespondent în prevederile legale

în vigoare.

Astfel, în perioada 26-28

noiembrie 2009, reclamantul a organizat la Azuga o acțiune de formare profesională

a inspectorilor de concurență, plătind din creditele bugetare aprobate pe anul 2009,

suma de 55.300 RON (3.660 RON pentru servicii transport și 51.640 RON pentru servicii

organizare seminar hoteliere).

Analizând documentele

suplimentare prezentate de reclamant, s-a constatat că activitățile denumite generic

„out-door”, care au antrenat plata sumei de 15.996 RON, nu au legătură cu obiectul

acțiunii organizate și nu au bază legală pentru a fi decontate din fonduri publice.

De asemenea, s-a reținut

că reclamantul a organizat în data de 22 decembrie 2009 o acțiune denumită „Organizarea

mesei de Crăciun” ocazie cu care s-au decontat cheltuieli în sumă de 13.486,65 RON

reprezentând meniul pentru un număr de 150 persoane.

Din documentele prezentate

nu s-a putut stabili legalitatea acțiunii și nici realitatea și exactitatea sumelor

plătite. În consecință, pârâta a dispus luarea măsurilor de recuperare și virare

la bugetul statului a sumelor plătite nelegal în cazul celor două acțiuni, respectiv

a sumelor de 15.996 RON și 13.486,65 RON, cu termen de realizare la data de 31

decembrie 2010.

Împotriva pct. 3 al acestei

decizii, reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă prin încheierea

din 11 octombrie 2010.

Prima instanță a apreciat

că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume existența cazului

bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Astfel, cazul bine justificat

se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ

a cărei executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate

și veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Referitor la această condiție,

reclamantul apreciază că este îndeplinită față de împrejurarea că pârâta nu a arătat

în concret măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ia pentru stabilirea

întinderii prejudiciului și dispunerea recuperării acestuia.

Reține prima instanță

că susținerea nu poate fi primită ca argument în sprijinul acestei condiții, având

în vedere dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 care stabilesc că

în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate,

care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității

publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea

măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.

Rezultă din aceste dispoziții legale că prin actul întocmit de Curtea de Conturi

se constată doar existența abaterilor de la legalitate și regularitate, cauzatoare

de prejudicii, iar pentru recuperarea acestuia, stabilirea în concret a măsurilor

ce se impun a fi luate se face de către conducerea entității auditate, în speță,

de conducerea reclamantului, astfel încât sub acest aspect nu se poate reține emiterea

deciziei din 06 septembrie 2010 cu încălcarea unor prevederi legale.

Cu privire la susținerea

reclamantului, cum că pârâta a interpretat restrictiv prevederile legale, înlăturând

nepermis, fără o bază legală anumite activități din sfera de aplicare a art. 22

din Legea nr. 500/2002, prima instanță a reținut că aceste aspecte pot fi analizate

în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ, instanța care

soluționează cererea de suspendare a executării neavând a se pronunța asupra legalității

actului administrativ, ci asupra aparenței de legalitate a acestuia.

Arată instanța de judecată

că a stabili cu ocazia soluționării unei cereri întemeiate pe dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004 dacă au fost aplicate în mod corect reglementările legale

la momentul emiterii actului administrativ, echivalează cu prejudecarea fondului

cauzei.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi afectată prezumția

de legalitate a deciziei Curții de Conturi din 06 septembrie 2010, în ceea ce privește

pct. 3 al acesteia, reclamantul nefăcând dovada unor împrejurări de fapt și de drept

de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei.

Referitor la paguba iminentă,

astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prima

instanță a reținut că suspendarea executării actului administrativ, ca măsură de

excepție constând în întreruperea temporară a efectelor actului se justifică numai

dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe

greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin

hotărâre judecătorească.

Reclamantul susține că

punerea în executare a pct. 3 din decizie îi produce un prejudiciu material viitor

și previzibil, întrucât introducerea unor acțiuni judecătorești împotriva persoanelor

care ar putea fi făcute responsabile pentru pretinsul prejudiciu ar fi sortite eșecului

și suportării costurilor aferente acestor litigii.

Arată prima instanță că

nu se poate considera că formularea unor cereri de chemare în judecată și achitarea

unor taxe de timbru aferente acestora sunt împrejurări de natură că producă reclamantului

o pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu

atât mai mult cu cât asemenea acțiuni ar fi scutite de plata taxelor judiciare de

timbru în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, indiferent dacă este vorba

despre raporturi de muncă sau raporturi de serviciu ale acestor persoane, iar susținerea

că persoanele chemate în judecată i-ar solicita daune morale este o simplă supoziție.

La termenul de judecată

din 03 mai 2011, reclamantul a făcut referire la alte aspecte care, în opinia sa,

demonstrează producerea unei pagube iminente în cazul executării deciziei cum ar

fi afectarea execuției bugetului aprobat pe anul 2011, a aducerii la îndeplinire

a ordinului nr. 413/2011 privind proiectele ce se vor derula în anul 2011, punerea

în pericol a desfășurării unui program special „Acordarea de asistență tehnică Republicii

Moldova – twinning pe ajutor de stat”.

Prima instanță a considerat

că dispunerea măsurilor de recuperare a prejudiciului menționat la pct. 3 din decizia

contestată nu este de natură să aibă consecințe greu sau imposibil de înlăturat

în cazul anulării deciziei, pentru reclamant care la întocmirea bugetului aferent

anului 2011 ar fi trebuit să aibă în vedere actul emis de Curtea de Conturi.

Oricum, concluzionează

prima instanță, având în vedere că art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții pentru a se dispune suspendarea executării

actului administrativ, iar în cauză s-a constatat că nu este îndeplinită condiția

cazului bine justificat, susținerile referitoare la producerea unei pagubei iminente

nu pot fi reținute ca argumente în favoarea soluționării favorabile a cererii de

suspendare a executării.

Împotriva acestei hotărâri,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că sentința a

fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea căii de atac

se susține, în esență, că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă menționează

că prima instanță în mod greșit a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului

bine justificat, întrucât a înfățișat instanței împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, precum și aparența de nelegalitate a actului atacat, care să fundamenteze

susținerile autorității de concurență privind existența unei astfel de situații.

Reiterând argumentele

expuse cu ocazia judecării cauzei pe fond, se arată că în mod eronat Curtea de Conturi

a apreciat că autoritatea de concurență nu a respectat prevederile art. 22 din Legea

nr. 500/2002 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât activitățile de tip „out door” fac parte din programul unitar al activității

de pregătire profesională.

În ceea ce privește activitatea

denumită „masă de Crăciun”, se susține că și această acțiune are legătură cu activitatea

Consiliului de Concurenței, fiind determinată de scopul avut în vedere, respectiv,

prezentarea bilanțului autorității.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente, recurenta-reclamantă susține că este îndeplinită deoarece punerea

în executare a deciziei Curții de Conturi ar afecta bugetul aprobat pe anul 2011,

cu consecința perturbării previzibile grave a funcționării autorității de concurență

și afectarea măsurilor de reformă instituite de Guvern în ceea ce privește capitolul

concurență.

De asemenea, se precizează

că măsura recuperării pretinsului prejudiciu nu se poate dispune la acest moment,

fiind incertă existența faptului generator și a prejudiciului cauzat.

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, de

înscrisurile depuse la dosar, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

În mod corect instanța

de fond a apreciat că împrejurările legate de starea de fapt și de drept, indicate

de reclamantă, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, astfel că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența

unui „caz bine justificat”, așa cum această noțiune a fost definită în art. 1

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Aspectele invocate de

recurenta-reclamantă atât la fond, cât și în recurs, referitoare la calificarea

activităților de „out door” și „masă de Crăciun”, ca activități care au legătură

cu activitatea Consiliului Concurenței și, implicit, neconformitatea acesteia cu

prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002, țin de legalitatea actului administrativ

ce poate fi analizată numai în cadrul acțiunii în anulare, întrucât în cazul unei

cereri de suspendare a executării, instanța investită cu o astfel de cerere nu poate

realiza o prejudecare a fondului.

Această interpretare corespunde

și jurisprudenței constante a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți, care a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea

criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite

de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra

prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt și/sau de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea

competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului

administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului

sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în

vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat

că punerea în executare a deciziei Curții de Conturi va avea drept consecință diminuarea

patrimoniului recurentei, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ

care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter

prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

fi admisă suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi făcută

dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Cum în cauză s-a reținut

că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, în mod corect

a fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor emise de Curtea de Conturi,

astfel că toate celelalte critici sunt nefondate.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre temeinică și legală, nefiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cauză nu a fost făcută

dovada îndeplinirii condiției „cazul bine justificat”, nefiind fondate nici criticile

referitoare la faptul că instanța de fond nu a reținut în corect îndeplinirea condiției

care vizează prevenirea „pagubei iminente”.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 20 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 3314 din 10 mai 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.